Afecțiunile de sezon în anotimpul rece: importanța prevenției și a analizelor medicale - Sfatul specialistului
Afecțiunile de sezon în anotimpul rece: importanța prevenției și a analizelor medicale - Sfatul specialistului | video | Desprecopii.com - Canal YouTube
Toamna și iarna vin, dincolo de farmecul lor, cu un val de provocări pentru sănătate, mai ales pentru cei mici. Răcelile, virozele, scăderea imunității și expunerea la colectivitate sunt aproape inevitabile, dar putem face mult pentru a le preveni.
Pentru a înțelege mai bine cum ne putem proteja familia în această perioadă, am organizat un nou webinar dins eria EDU MAMA, în parteneriat cu Synevo România, lider în servicii de diagnostic de laborator.
Webinarul, moderat de Ada Chindea, a avut-o ca invitat pe Dr. Antoanela Curici, medic primar de medicină de laborator și Director Medical Synevo România, care a discutat despre prevenție, analize medicale esențiale, alimentație echilibrată și despre cum putem susține imunitatea copiilor în lunile de iarnă.
Cum ne afectează sezonul rece și de ce virozele sunt mai frecvente iarna
Sezonul rece ne aduce mai mult timp petrecut în spații închise, iar virusurile profită din plin de aceste condiții. În plus, contactul apropiat dintre copii la grădiniță și școală crește semnificativ riscul de îmbolnăvire. Igiena joacă un rol esențial: spălatul frecvent pe mâini, dezinfectarea suprafețelor și a jucăriilor pot reduce semnificativ transmiterea virusurilor. „Nu trebuie să interzicem îmbrățișările, dar trebuie să fim mai atenți la igienă”, adaugă Dr. Antoanela Curici.
Chiar dacă nu putem evita complet contactul cu microbii, putem crea un mediu mai sigur pentru cei mici. Aerisirea zilnică a camerelor, evitarea spațiilor supraîncălzite și atenția la igiena obiectelor pe care copiii le ating constant sunt măsuri simple, dar foarte eficiente. În fond, prevenția pornește din gesturi mici, dar constante.
Rolul vitaminelor și mineralelor în menținerea imunității
Odată cu scurtarea zilelor și reducerea expunerii la soare, nivelul de vitamina D scade vizibil, afectând capacitatea organismului de a lupta cu infecțiile. Dr. Antoanela Curici explică faptul că vitamina D este esențială pentru apărarea antiinfecțioasă a tractului respirator, iar un nivel optim poate reduce frecvența și intensitatea virozelor.
Totodată, fierul, seleniul, zincul și vitaminele din grupul B contribuie la un sistem imunitar echilibrat. Analizele simple de sânge pot depista din timp eventualele deficite, iar pachetele de prevenție Synevo oferă variante adaptate copiilor și adulților, cu testări pentru fier, vitamina D, imunoglobuline și hemogramă completă.
Pentru familiile care vor să intre în sezonul rece pregătite, momentul ideal pentru aceste analize este începutul toamnei. Astfel, organismul are timp să corecteze eventualele carențe și să susțină o imunitate puternică în lunile următoare.
Analizele medicale: aliatul tău în sezonul rece
„Imunitatea nu e ceva ce putem ‘crește’ peste noapte, ci un sistem complex care trebuie susținut corect”, explică doamna doctor, iar prevenția nu înseamnă doar alimentație sănătoasă și odihnă, ci și verificarea periodică a stării de sănătate prin analize medicale. O hemogramă simplă poate arăta dacă există o infecție în organism, în timp ce dozările de vitamina D sau fier completează imaginea generală.
Dr. Antoanela Curici recomandă efectuarea analizelor de prevenție cel puțin o dată pe an, iar în cazul copiilor cu imunitate scăzută sau infecții repetate, chiar mai des, la 3-6 luni, în funcție de recomandarea medicului. În acest fel, părinții pot interveni rapid acolo unde este nevoie și pot evita complicațiile care transformă o simplă răceală într-o problemă serioasă.
Un alt avantaj oferit de Synevo este posibilitatea de a accesa rezultatele rapid și sigur prin aplicația My Synevo, disponibilă gratuit. Părinții pot vizualiza rezultatele propriilor analize, dar și pe cele ale copiilor, urmărind evoluția lor în timp. Este o soluție modernă, practică și foarte utilă.
Recoltarea analizelor la copii: fără frică, cu ajutorul realității virtuale
Unul dintre momentele care dau emoții părinților și copiilor deopotrivă este recoltarea probelor. Pentru a transforma această experiență într-una pozitivă, Synevo a introdus în mai multe centre din țară recoltarea cu realitate virtuală (VR).
Copiii poartă ochelari speciali și urmăresc o poveste animată sincronizată cu etapele recoltării. Fie că ajută un extraterestru pierdut sau descoperă o perlă subacvatică, micuții sunt distrași și relaxați, iar procedura devine mult mai ușoară. Această metodă inovatoare le oferă copiilor curaj și creează o asociere pozitivă cu vizita la laborator, un pas important pentru formarea unui obicei sănătos de prevenție încă de la vârste mici.
Când sunt necesare suplimentele alimentare
Deși tentația de a administra vitamine „preventiv” este mare, Dr. Antoanela Curici recomandă prudență. Suplimentele trebuie oferite doar după ce analizele arată un deficit real, pentru că și excesul de vitamine poate avea efecte nedorite.
Dacă alimentația copilului este echilibrată și include carne, lactate, ouă, legume și fructe proaspete, riscul de carențe este scăzut. Cele mai frecvente deficite rămân totuși cele de vitamina D și fier, mai ales la copiii mofturoși sau aflați în plină creștere.
Astfel, evaluarea periodică a acestor valori devine un gest de grijă, nu doar o măsură medicală.
Prevenția, cel mai valoros obicei de familie
Mesajul final al Dr. Antoanela Curici a fost limpede: prevenția este cea mai eficientă formă de îngrijire a sănătății. Analizele anuale, alimentația echilibrată, mișcarea și informarea din surse sigure sunt pilonii pe care se construiește sănătatea unei familii.
„Dacă mergem anual împreună la analize, transformăm prevenția într-un obicei de familie. Este o investiție mică, dar cu efecte uriașe pe termen lung”, a subliniat doamna doctor.
Într-un sezon în care răcelile și virozele par inevitabile, informația corectă și analiza făcută la timp pot face diferența dintre o iarnă complicată și una liniștită.
Descoperă pachetele de prevenție Synevo
Synevo România oferă pachete complete de analize pentru copii, adolescenți și adulți, concepute pentru a evalua starea generală de sănătate, nivelul vitaminelor și al mineralelor, dar și funcționarea corectă a sistemului imunitar.
Prevenția înseamnă să ai grijă de tine înainte să apară problemele. Și asta începe cu o simplă analiză de sânge.
Întrebările celor care au vizionat live-ul au fost numeroase, iar doamna Dr. Antoanela Curici a răspuns în direct la multe dintre ele, oferind clarificări utile și informații practice. Dacă doriți să aflați mai multe despre răspunsurile oferite de doamna doctor la aceste întrebări și cum să vă îngrijiți mai bine sănătatea, puteți urmări întreaga emisiune video pe YouTube. Nu uitați să distribuiți acest ghid, astfel încât cât mai mulți părinți să beneficieze de aceste informații utile.
Mulțumim tuturor celor implicați, care au făcut acest eveniment LIVE posibil!
Mulțumim doamnei Dr. Antoanela Curici pentru toate informațiile prețioase și detaliate pe care ni le-a oferit!

Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII