De ce nu crește copilul meu? Statura mică la copil | ABC DE PEDIA, podcast marca DespreCopii&Roxana Hristianovici, Episodul 29

Ce înseamnă „copil mic”? Cum definim statura joasă?

În pediatrie, limitele normalității sunt mult mai largi decât la adult. Fiecare copil are ritmul său, iar variațiile sunt firești. Tocmai de aceea, definiția staturii mici trebuie să fie una matematică și bine ancorată în graficele de creștere.

Statura joasă reală înseamnă o înălțime sub percentila 3 sau sub minus 2 deviații standard pentru vârstă și sex. Percentilele sunt acele grafice care arată distribuția normală a înălțimii într-o populație: majoritatea copiilor sunt între percentilele 3 și 97, iar sub percentila 3 discutăm despre potențiale semnale de alarmă.

Pentru părinți, cel mai simplu instrument rămâne graficul de creștere: „Percentila este un red flag, nu un diagnostic în sine”, subliniază dr. Anca Bălănescu.

Copilul este sub percentilă. Care sunt pașii corecți de urmat?

Primul reflex al multor părinți este să ceară dozarea hormonului de creștere. Dar, după cum explică medicul endocrinolog, o simplă măsurătoare nu este niciodată suficientă. Este nevoie de:

• istoricul creșterii: viteza de creștere este mai importantă decât o măsurătoare punctuală;
• evaluare clinică și pediatrică;
• analize biologice pentru a exclude boli cronice;
• evaluarea greutății;
• măsurarea înălțimii părinților;
• determinarea vârstei osoase.

De ce toată această complexitate? Pentru că statura mică este un simptom, nu o boală. Copilul poate crește lent din cauze complet diferite: de la alergii alimentare și boli gastroenterologice, până la boli renale, malabsorbție, imunodeficiențe sau malnutriție cronică. „Corpul investește energie în supraviețuire, nu în creștere, atunci când există o boală cronică nediagnosticată”, explică dr. Anca Bălănescu.

Greutatea copilului: un indice esențial pentru interpretarea înălțimii

Un copil subponderal și mic nu are neapărat o problemă hormonală. De multe ori, lipsa energiei împiedică organismul să investească în creștere. Termenul folosit este stunting (stagnarea creșterii staturale), sau creștere încetinită pe fond de subnutriție.

În contrast, părinții de azi ajung să creadă că un copil perfect normoponderal este „slab”, din cauza prevalenței mari a obezității. Iar anxietatea alimentară duce adesea la presiune inutilă: „nu mănâncă → nu crește”. Dar medicii vorbesc despre malnutriție reală, cronică, nu despre episoade scurte de boală în care copilul mănâncă puțin.

„Normalitatea nu este malnutriție. Am uitat cum arată un copil normal din cauza obezității din jur.” completează dr. Anca Bălănescu.

Când intervine genetica și cum o interpretăm corect?

Înălțimea părinților joacă un rol major. Se calculează așa-numita „talie medioparentală”, adică potențialul genetic al copilului. Dacă mama și tatăl sunt mici, șansele ca și copilul să fie la fel sunt ridicate.

Dar există un detaliu important: nu presupunem automat că părinții sunt mici doar din cauze genetice. Și ei pot avea la rândul lor boli nediagnosticate, sindroame genetice, sau pot proveni din generații fără acces la evaluare medicală adecvată. „Nu ne oprim la eticheta de ‘talie familială mică’. Și părinții pot fi afectați de ceva fără să știe”, subliniază invitata.

Pubertatea: un indicator critic pentru fetițele cu statură mică

Lipsa semnelor de pubertate la vârsta potrivită, în special la fete, poate fi un red flag important. Un exemplu frecvent întâlnit este sindromul Turner, care poate trece inițial neobservat, mai ales în formele ușoare.

Un episod povestit de medic este mai mult decât relevant: o adolescentă ajunsă la endocrinolog abia la 15 ani și 11 luni, cu întârziere de creștere și fără semne de pubertate. Din păcate, la acea vârstă, cartilajele de creștere erau deja închise, fereastra de intervenție se închisese.

Întârzierea constituțională de creștere: „late blooming” real, dar monitorizat

Mulți băieți au o variantă normală de dezvoltare numită întârziere constituțională. Cresc mai lent, intră mai târziu în pubertate și recuperează în adolescență. Totuși, nu trebuie lăsat „la voia întâmplării” până la 16-17 ani. Monitorizarea regulată cu medicul pediatru și endocrinolog este esențială. Late blooming-ul nu se presupune. Se monitorizează.

De ce nu dozăm hormonul de creștere la vârste mici?

O altă întrebare frecventă este de ce nu testăm GH la sugari sau copii mici? Pentru că până la 2-3 ani, creșterea depinde mai mult de nutriție și de hormonii tiroidieni, nu de hormonul de creștere. Abia după 3-4 ani evaluarea GH devine relevantă. În plus, GH nu se dozează simplu, din sânge, pentru că are secreție pulsatilă. O valoare mică nu înseamnă nimic. Doar IGF-1 poate sugera ceva, dar și acesta scade la copiii cu subponderalitate, chiar fără deficit hormonal.

Un copil cu deficit real de GH are trăsături specifice: hipoglicemii repetate, micropenis la băieți, creștere lentă după primele luni de viață, aspect „pufos”, cu masă musculară redusă.

Testele dinamice: când sunt necesare și de ce nu se fac la cerere

Testarea reală a hormonului de creștere se face numai în spital, în centre specializate, prin teste dinamice (cu insulină, clonidină sau arginină). Ele pot induce hipoglicemie și necesită supraveghere continuă. Nu se fac în ambulator, nu se fac la cererea părinților și nu se fac decât atunci când copilul îndeplinește criterii clare.

„Testarea GH este ultima verigă, nu prima. Și o facem doar dacă toate piesele puzzle-ului indică acolo.” precizează dr. Anca Bălănescu

Tratamentul cu hormon de creștere: soluție rară, dar valoroasă când există indicație reală

Mulți părinți vin convinși că vor „tratament ca să crească”. Paradoxal, cei care chiar au nevoie nu cred că este necesar, iar cei care nu au nevoie îl cer insistent.

Tratamentul cu somatropină este eficient și sigur doar când există deficit real sau anumite diagnostice clare (Turner, Prader-Willi, boli renale cronice, statură mică SGA etc.). În lipsa indicației medicale, nu ajută și poate fi periculos.

IMPORTANT: după ce vârsta osoasă depășește 14 ani la fete și 16 ani la băieți, înălțimea nu mai poate fi modificată. Cartilajele de creștere sunt închise.

Rolul geneticii moderne: noi explicații pentru statura mică

Tot mai multe cazuri de statură mică idiopatică se clarifică astăzi prin testări genetice. Medicul endocrinolog poate recomanda:

• cariotip pentru excluderea sindromului Turner;
• testare pentru gene implicate în creștere (ex. SHOX).

Dacă există haploinsuficiență de SHOX, copilul poate primi GH chiar și fără criteriile clasice.

Monitorizarea este cheia întregului proces

Indiferent de cauză, povestea staturii mici se rezumă la un lucru: monitorizare corectă și constantă. Grafice, măsurători precise, vizite la 6 luni, evaluare multidisciplinară; toate necesare pentru a nu pierde fereastra de timp în care putem interveni. Creșterea nu înseamnă doar o cifră pe un grafic. Înseamnă povestea copilului pe termen lung și trebuie urmărită cu răbdare și atenție.

Vrei să asculți episodul integral? Podcastul ABCdePEDIA cu Dr. Roxana Hristianovici și Dr. Anca Bălănescu este acum online!

Pentru cei care doresc să afle mai multe și să aprofundeze fiecare detaliu discutat, vă invităm să ascultați întregul episod pe canalul YouTube DesprecopiiTV. Acolo, fiecare întrebare este analizată pe larg, răspunsurile sunt detaliate și veți descoperi și alte subiecte suplimentare care nu au fost incluse în acest rezumat. Mulțumim că ne-ați fost alături și vă dorim audiție plăcută!

 autor: Desprecopii.com - Toate drepturile rezervata (c) 2025

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️