Carina-de la speranta la realitate

Carina-de la speranta la realitate

Carina-de la speranta la realitate

  • In sfarsit mi-am facut timp si m-am apucat descris. De cand ma stiu mi-au placut copiii si dintotdeauna mi-am dorit sa am si eu macar unul. Asa ca dupa ce m-am casatorit in 26 august 2000 (la 21 de ani fara o luna) am hotarat impreuna cu sotul meu ca asta e una din prioritati. Nu ne-am apucat de treaba chiar imediat pentru ca sotul meu castiga destul de putin pe atunci si inca mai aveam amindoi de terminat facultatea.

In sfarsit mi-am facut timp si m-am apucat descris. De cand ma stiu mi-au placut copiii si dintotdeauna mi-am dorit sa am si eu macar unul. Asa ca dupa ce m-am casatorit in 26 august 2000 (la 21 de ani fara o luna) am hotarat impreuna cu sotul meu ca asta e una din prioritati. Nu ne-am apucat de treaba chiar imediat pentru ca sotul meu castiga destul de putin pe atunci si inca mai aveam amindoi de terminat facultatea.

La inceputul lui 2001, el s-a angajat super bine, ne-am mutat intr-un apartament foarte fain de 3 camere intr-o zona superba din Cluj si am hotarat ca e timpul sa avem un copil. Soacra mea, Eva, era cea care ne incuraja cel mai tare, isi dorea nespus de mult o nepotica numai ca nu a apucat sa o vada pe Carina (a murit in 2001 in martie convinsaca sunt insarcinata).

Am inceput sa incercam in ianuarie 2001, prima luna nimic, a doua nimic, asa ca am mers la medic. Diagnosticul: uter retrovers, infantile si ovare polichistice. Mi-a spus ca si daca o sa ramin insarcinata nu voi putea duce sarcina pentru ca uterul este foarte mic (3 cm) si fatul nu se va dezvolta. Nu imi venea sacred ceea ce auzeam, toate sperantele mele se spulberau brutal…

Am mers acasa si nici nu am putut vorbi unul cu altul. Apoi am aflat ca sotul unei college este medic ginecolog si am mers sa cer o a doua opinie. Mi-a spus ca uterul retrovers pune ceva probleme la ramas insarcinata dar ca daca urmarim ovulatia totul e posibil. Cat despre uterul infantile, mi-a spus ca a vazut cazuri in care s-a dezvoltat o data cu copilul. Am tratat chisturile cu anticonceptionale si in iunie 2001 eram gata sa incercam din nou. Nimic iar, nici in august, nici in septembrie. Am mers iar la ecograf si s-a vazut ca chisturile se refacusera. Deci aveam la dispozitie 3 luni dupa tratamentul pentru chisturi pentru a incerca. Am facut iar tratamentul, s-au eliminat si in 10 februarie seara I-am facut o vizita medicului care era de garda. Mi-a facut o ecografie si mi-a spus “acum e momentul”. Si, iata ca in seara de10 februarie s-a produs minunea. Testul l-am facut dupa 10 zile. A fost pozitiv. Nici nu aveam curajul sa-l privesc pentru ca atatea teste cu o singura linie am vazut……..

Nu am avut greturi, totul era bine, pana cand in saptamina 8 am avut sangerari destul de puternice. Nu imi venea sacred ca asa repede pierdem ceea ce ne-am dorit asa mult. De atunci am inceput tratamentul cu Utrogestan, iar diagnosticul iminenta de avort- nu secretam sufficient progesteron . Nu aveam voie safac effort ca incepeau iar sangerarile. Asa a fost pana la 20 de saptamini. Dar Carina deja misca bine de tot si ma faceasa support totul mult mai usor. A fost bine 6 saptamini, nu mai era practice nici un pericol, pana cand intr-o seara am inceput sa am contractii, din ce in ce mai puternice-se declansase nasterea. Carina vroia afara mai repede decat trebuia. Problema era ca fetita noastra se dezvolta foarte bine iar uterul meu nu prea, asa incat miscarile ei provocau contractii (la fel ca la o sarcina la termen). Am inceput tratamentul cu Duvadilan. Am dus-o cu greu pana la 38 desaptamini cu contractii tot mai dese si doze mai mari de Duvadilan.

Apoi s-a produs minunea. In 21 octombrie am fost internata si in 22 dimineata s-a nascut la 9.40 Carina. Nasterea nu a fost spectaculoasa din punct de vedere medical ci doar emotional. Cand am vazut-o alba la fata si cu obrajii rozii, cu ochii mari si albastrii pe care si I-a fixat pe mine, nu mi-a venit sacred ca e a mea, ca am fost in cele din urma in stare sa o fac si pe asta. Imi venea sa ma ridic de pe masa si sa o arat lumii intregi si sa strig “E A MEA”.

Operatia nici nu am mai simtit-o, m-am ridicat destul de repede din pat pentru ca numai asa puteam sa imi primesc copilul cu mine in salon. A durat destul pana am reusit sa imi bag in cap ca e a mea, ca sunt mamica.

Am stat si am tot privit-o ore in sir si imi spuneam “Uite minunea pe care ai asteptat-o. O cheama EVA CARINA si e un ingeras .”

 <- (aici e Carina si taticul!)

autor: carina, membra a clubului desprecopii.com
toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2002-2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici: forum/topic.asp?TOPIC_ID=5168

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 4 comentarii

  1. carmen
    carmentrimis la 13/5/2003

    Draga mea , articolul tau mi-a stors lacrimi din ochi...imi dau seama ce simti! dar intotdeaunea , crezuk in cel de sus ne da putere sa invingem si sa duem dorintele pina la capat Dumnezeu sa dea sanatate la totii copii si la ai nostrii. Binecuvintata fie Eva Carina ( ce nume superb)....si sa traiasca ani multi si fericiti, iar parintiilor sa le aduca numai bucurii si impliniri. toate cele bune Carmen

    Raspunde la acest comentariu
  2. vlad elisabeta simona
    vlad elisabeta simonatrimis la 9/5/2003

    felicitari!Pot sa spun, ca am trecut prin aceleasi momente.m-am casatorit la 19 ani,am ramas,pt prima oara,insarcinata la 20 ani,am dus-o pana la 3 luni si jumatate apoi am pierdut-o.Am fost distrusa,dar cu increderea care mi-a dat-o sotul,am trecut repede peste tragedia noastra.Anul urmator am ramas dinnou,am fost la doctor din timp,am luat utrogestan cateva luni si am dus sarcina pana la capat.Acum avem o fata de aproape 2 ani si mai asteptam inca o fetita.

    Raspunde la acest comentariu
  3. Nina
    Ninatrimis la 7/5/2003

    Esti o luptatoare ! Bravo, felicitari !

    Raspunde la acest comentariu
  4. Simona
    Simonatrimis la 7/5/2003

    Citind mica ta povestioara am prins curaj. Vreau sa-ti spun ca si eu m-am casatorit tot pe 26 August 2000, aveam 22 ani si jumatate. La fel ca tine si eu si sotul meu ne dorim foarte mult un copil, inca nu il avem pentru ca eu am avut unele probleme, dar nu atat de grave ca si ale tale. Iti spuneam ca am prins curaj pentru sa sunt convinsa ca daca tu ai reusit vom reusi si noi mai devreme sau mai tarziu. Va doresc sa va bucurati de Carina, si sa fiti fericiti. Simona

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII