Nasterea lui Radu-Stefan

Nasterea lui Radu-Stefan

Nasterea lui Radu-Stefan

  • Sub titlul “Mai bine mai tarziu decat niciodata!” postez si eu dupa mai bine de 3 luni povestea nasterii lui bebe Radu-Stefan si sper sa nu va plictisesc cu ea. Asa cum probabil stiti deja Raducu este nascut prin cezariana, la Spitalul Municipal cu ajutorul dr-ului Alexandru Badiu (bun baiat…de 3 ori traiasca!!!) cel care mi-a si supravegheat intreaga sarcina.

Dupa ce medicul acceptase (exasperat de insistentele mele) sa nasc prin cezariana, la consultatiile saptamanale din luna a 9-a, eu si sotul meu am inceput sa-l terorizam cu alta intrebare care devenise leit-motiv: “Nu credeti ca ar fi bine sa nastem saptamana asta?…” si tot asa in fiecare saptamana, deja sotul meu era si el tensionat si de asteptare, dar si de cat il pisam eu si ca de nerabdatoare eram sa scap de burtoi si sa-l vad mai repede pe bebe in bratze (stiti si voi prea bine mamicilor care era starea pe ultima suta de metri).

Si de fiecare data medicul ne zicea ca e mai bine pt bebe sa asteptam, sa zica el cand vrea sa vina pe lume si atunci el va interveni cu operatie, ca deocamdata colul e luuuuung, inchis si nu da nici un semn. Pffffff eram terminata cand ieseam din cabinet, ca eu nu mai poooot, ca mi-e greu (erau si caldurile de rigoare ale lunii august), mersul exasperant de des la toaleta, si multe altele.

In paralel cu asteptarea lui bebe, ne-am gandit ca tare bine ne-ar prinde un apartament mai mare, in care si bb sa aiba camera lui si in acelasi timp i s-a ivit sotului meu oportunitatea de a face un credit ipotecar. Asa ca, am trecut la cautat apartamente de suma pe care o puteam face rost. Alta nebunie, alti nervi, ca de data asta dadeam de neseriozitatea celor de la imobiliare, ma rog, macar eram oarecum multumita ca imi gasisem o ocupatie care imi rapea cateva ore bune din zi.

Pe la sfarsitul lui august ne-am gasit un apartament care ne-a placut si am facut un precontract pentru cumpararea lui, urmand sa facem actele cand iesea dosarul de credit. Ne punem noi pe asteptat si ni se comunica pe 15 septembrie ca pe 17 septembrie vom avea banii si putem face actele de vanzare – cumparare. OK!!! Eram multumiti ca vom rezolva inainte de nasterea lui bb si vom avea casuta noua cu camera pt bebe!!!!

Pe 16 septembrie mergem noi la medic pt controlul de saptamina a 40-a, ne pune aceeasi placa cu col lung, inchis, dar bebe e maricel si hai sa nastem maine! Ceeee?!?!?! Am ramas blocati!  “Dar stiti ca noi maine avem treaba cam multa ca trebue sa mergem la notar, avem de facut acte si dureaza mult, probabil pina la 2-3 dupa amiaza…” la care medicul ne zice “Nu-i nimic! Eu sunt in spital si va astept, ca poimaine plec pentru 4 zile din Bucuresti!” Dupa ce pana atunci ne rugam de el, acum parca nu mai era asa de convinsi cand stiam cat de mult vom avea de alergat a doua zi…dar asta e, nu aveam de ales! Mi-a atras atentia sa nu maninc nimic cu aprox 12 ore inainte de operatie si nici sa nu beau nici macar apa!!!! Totusi am incalcat un pic regula pt ca dimineatza pe la 7 am mincat un sandwich mic si am baut o cafea la fel de mica, altfel cred ca nu as fi rezistat la o asemenea zi lunga.

A doua zi dimineatza, pe 17 septembrie ne-am dus la notar pentru acte, apoi la banca pentru scos banii, si la ora 2 dupa amiaza l-am sunat pe medic sa-i spunem ca ne-am terminat treaba. Ne spune sa venim cand putem, cu cat mai repede cu atat mai bine. Mergem pana acasa, trag un dus, ma schimb, imi iau bagajelul si plecam, la ora 4 jumate dupa-amiaza am ajuns la spital, ma iau de la receptie in primire, facem internarea, ma preia un rezident al medicului, ma duce sus si ma cazeaza intr-un pat de la reanimare. Aleg un pat mai jos ca stiam de la fetele care nascusera prin cezariana ca cel mai greu in primele zile este datul jos din pat, mai ales daca e prea inalt.

Acum imi dau seama ca aveam o stare de surescitare, probabil de teama a ceea ce va urma, ca stiu ca venisera doua asistente la mine, una imi lua tensiune si-l asculta pe bebe, alta mi-a luat sange si secretie pt analize, si eu eram pusa numai pe mistouri cu ele, dar morcovul era foaaaarte bine infipt la locul cu pricina, si-I atirnau si frunzele pe jos J. Apoi apare o asistenta care vrea sa-mi bage sonda urinara, dar protestez cu tupeu si-I zic ca as prefera sa I-o bage dupa ce imi face anestezia ca sa simt cat mai putin. A fost de acord si eu am ramas blocata ca un pacient poate fi si ascultat nu numai “rezolvat” de medici.
Tot intrebam cand vine anestezistul, cand o sa ma bage in operatie, si mi se spunea invariabil “Imediat, imediat!”. Mi s-a pus o perfuzie in degetul mare de la mana stinga, durea tare de tot pina spre cot, de fapt era vena intepata care protesta si ea, deh.

Apare medicul anestezist si ma intreaba ce fel de anestezie vreau. Ii zic ca vreau sa-l vad pe bb cand iese asa ca vreau rahi cu epidurala, imi zice ca el mi-ar recomanda generala (asa le facuse la toate fetele din ziua aceea) dar eu nu si nu, vreau sa stau treaza. Ok zice, asa vom face, si il vad ca o trimite pe o asistenta sa aduca o trusa de epidurala.

Apare iar asistenta care ma anunta ca in cateva minute ma duc spre sala de operatie. Ii vad pe sotul meu si pe mama cum se albesc, se ingalbenesc, eu fac misto iar cu ei, dar numai eu stiu ce era in inima mea…ma rog… vine asistenta, ma invita sa merg cu ea, imi tine stativul cu perfuziile, ca trebuiau sa stea bine infipte in mana mea si intram in sala de operatie. Uhhhh, am simtit un junghi in stomac, am “filmat” intr-o secunda aparatura, masa de operatie, lampa aia imensa de deasupra si mi-am vazut medicul si rezidentii lui, care se spalau (ca in filme, pina la coate) pe maini si radeau cu gura pina la urechi de nu stiu ce gluma. Asta mi-a mai dat un pic de siguranta si m-am mai destins.

Urc pe niste trepte ca sa ajung la inaltimea mesei si mi se spune sa ma asez in fund pe marginea ei si sa stau cat pot de cocosata ca sa imi faca anestezia. Din fata vine o asistenta micuta si plapinda sa ma sprijine sa nu cad din cauza ca masa este foarte ingusta, iar burticosu ma tragea in jos. Medicul meu vede faza asta si-i spune asistentei: “Vezi ca daca o sa cada doamna Tudor pe tine, te vad cum ajungi urgent la parter…”:D Macar a ajutat sa se mai destinda atmosfera. De fapt, era o hahaiala continua acolo, si asta e foarte, foarte bine, pt ca altfel saracul pacient nici nu ar fi in stare sa se mai suie pe masa de frica.

Deci stateam eu asa cocosata in asteptarea anesteziei, aud ca se fosneste ceva, scoteau seringa si cateterul din trusa, si deodata simt o caldura la degetele picioarelor, care incepe incet incet sa urce spre burta, ma urc cu totul pe masa si asistentele au inceput sa ma inveleasca cu tot felul de campuri sterile verzi. Vad linga picioarele mesei o tava metalica pe care tarna alcool si-I dau foc s-o sterilizeze, arata ca un gratar, parca eram la iarba verde si-o puneam de-un gratar, de niste mici J

Apar medicul si rezidentii, mi se ridica paravanul cu pricina in fata ochilor, atat cat sa pot sa le vad doar mutrele celor care opereaza. E ora 18:40. Din miscarile pe care le fac imi dau seama ca au inceput sa ma taie, dar eram linistita gandindu-ma ca sotul meu e la 3 metri (in sala de pregatire a medicilor, dupa un geam si filma tot – la insistentele mele!) si mama e aproape si se roaga pentru noi!

Deodata simt o greata foarte mare, ii spun anestezistului si imediat il vad ca se misca si-mi baga in perfuzie inca ceva, nu stiu ce, si pina sa apuc sa intreb am adormit…..ma trezesc in 5 minute intr-un scandal, ueeeeee, ueeeee. Era BEBELE MEU cu trei asistente in jurul lui, nu-mi dadeam seama unde este asezat, nu realizam de unde vine sunetul. Nici nu ma dezmeticesc bine ca ma trezesc cu o asistenta (zdravana, de data asta!) linga mine care mi-l pune pe bebe obraz in obraz cu mine, el trage un “ueeee’ exat in urechea mea, si-l ia in doua secunde din camera, si-l duce la nou-nascuti. Ufffff, ce suparata am fost ca am adormit. Acum era 18:50. Nici acum nu imi dau seama ce mi-o fi bagat in perfuzie pt greatza de m-a adormit instantaneu (mai tarziu, cand am vazut caseta cu filmarea, I-am vazut pe medicul anestezist si ajutoarea lui cum se hlizeau la capul meu ca adormisem, eu care ma dadusem taaare curajasa si nu voisem anestezie generala).

Mi se spune ca bebele e bine si mare, scor Apgar 9, are 4,200 kg si 53 cm, cel mai marisor din ziua aceea!!!! Hihi! Ce mi-a mai crescut pipota in mine….
Dupa ce a plecat si bebe din incapere mi s-a parut foarte plictisitor totul, a durat cam 50 minute pina m-au curatat si cusut la loc, timp in care pe mine m-a luat un tremurat, din ce in ce mai tare, spre sfarsitul operatiei chiar zgaltaiam masa si tot intrebam daca mai dureaza mult ca mor de frig. Mi se spunea ca mi se pare, si ca e doar o senzatie…o fi, da’ ce sa fac?
Un moment foarte nasol mi s-a parut cand au fost chemati brancardierii sa ma ia pe sus si sa ma duca cu targa in reanimare. E o senzatie atat de aiurea sa nu-ti simti partea de jos a corpului, sa nu poti sa te misti…

Am ajuns apoi in pat unde mi s-a pus o sticla de perfuzie inghetata bocna pe burta ca sa se faca staza la operatie si ca sa ajute la retragerea uterului. Gheata imi trebuia mie, care oricum tremuram de zgaltaiam patul? Mi-au mai adus inca doua paturi si mi-au explicat ca este probabil o cadere de calciu, care este normala in astfel de conditii (eram si nemancata de 12 ore deja!). A urmat noaptea de dupa operatie, in care nu am apucat sa dorm nici 5 min, pentru ca tot timpul se fataia cate o asistenta pe la noi printre paturi sa verifice perfuziile si alte eventuale probleme ce pot aparea. Din cauza ca nu era bun cateterul prin care imi facusera anestezia, mi lau scos imediat dupa operatie, astfel ca nu am putut beneficia de anestezie post-operatorie tot prin cateter si am avut in cateva reprize dureri mari, muuult mai mari decat la cel mai dureros ciclu pe care l-am avut vreodata, dar mi-au mai dat cate doua fiole de algocalmin si mai dadeam pumni intr-un zid care se afla chiar linga patul meu.

Dupa fix 12 ore dela operatie, dimineata la ora 8, m-au mutat in salon si mi l-au adus imediat pe bebe, dar eram atat de obosita si contrariata de ce nu ne lasa sa ne revenim un pic incat imi venea s-o iau la fuga. Nici nu ma puteam tine bine pe picioare, am incercat sa ma duc (2 metri) pina la chiuveta sa ma dau cu apa rece pe fata si pina sa ajung am facut o balta de sange pe jos, mi s-a scurs singele pe picioare, pe papuci, pe haine, a sarit o asistenta sa ma duca inapoi in pat ca eram alb-galbuie. Cel mai tare ma durea partea de sus a stomacului, fiindca ma apasasera tare de tot ca sa-l scoata pe bebe si din cauza asta ramasesem cu o durere care se accentua cand ma rdicam din pat si vroiam sa ma indrept, in momentul ala mi se taia respiratia si ameteam instantaneu.

Si peste noapte a fost greu fiindca bebele meu dormea dus toata ziua sise trezea la 9 seara si ma tinea intr-un tipat pina la 3-4 dimineatza. L-am potolit intr-un final cu dormitul impreuna cu mine in pat, cu toate certurile primite de la asistente ca nu-I bine, ca-l invatz prost….etc etc. Numai asa mai prindeam si eu vreo 2-3 ore de somn adunate. Abia asteptam sa plec acasa! Spitalul este foarte curat si chiar dragut la sectia de nou-nascuti, cu picturi colorate pe pereti, asistentele sunt dragute chiar si inainte de a le da ceva, sunt foarte saritoare, amabile si calme. Asta mai ajuta un pic la ridicarea moralului mamicilor nestiutoare si obosite.
Slava Domnului ca dupa 3 zile ne-au dat drumul si am mai impartit cu tati noptile de nesomn, caci bebele la inceput a avut cam acelasi program ca si in maternitate, dormea mai mult ziua si se trezea cu chef de disco noaptea.
Acum crestem bine, suntem tot puternici si marisori si foarte, foarte curiosi! La 3 luni si 11 zile cat avem azi, cantarim 7,100 kg si masuram aproximativ 65 cm. Suntem pasionati de televizor (cu toate ca parintii protesteaza si nu ma lasa sa ma uit!) si mai ales de fotbal si blonde.

danat

autor: danat,  membra a clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003-2004

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 8 comentarii

  1. camelia
    cameliatrimis la 12/6/2008

    Esti fff norocoasa,si crede-ma k nici nu realizezi,incidentele din timpul nasterii si tremuraturile nu sunt tocmai normale,dar in final doar minunea conteaza. Sanatate multa si sa va bucurati de puiul vostru.

    Raspunde la acest comentariu
  2. Alexandra
    Alexandratrimis la 3/3/2006

    foarte emotionanta dar si foarte hazlie povestea ta, mi-a placut mult

    Raspunde la acest comentariu
  3. anne-marry
    anne-marrytrimis la 20/9/2004

    danat am intrat si am citit...f frumoasa povestea nasterii puiutuluzi tau si si tare dar TARE faza cu fotbalul si ...blondele :):) cu drag ana-maria

    Raspunde la acest comentariu
  4. Gianina
    Gianinatrimis la 23/1/2004

    Am citit cu mare interes povestea ta si a copilului vostru.Acum cinci ani an nascut si eu o fetita prin cezariana si totul a mers bine.Sintem bine si fetita creste frumos.Te felicit pentru curajul tau si va doresc sanatate(ca-i mai buna decat toate)si sa va bucurati de crsterea fiului vostru.Numai bine!

    Raspunde la acest comentariu
  5. Nina
    Ninatrimis la 22/1/2004

    Frumoasa poveste, Dana ! Felicitari si sa creasca mare, sanatos, destept si frumos, voinicelul tau !

    Raspunde la acest comentariu
  6. Ema  Alexa
    Ema Alexatrimis la 16/1/2004

    Am citit povestioara ta, despre nasterea lui Radu-Stefan si seamana foarte mult cu nasterea lui Vladut, baiatul nostru in varsta de 4 luni si 8 zile.Si Vadut a fost nascut prin cezariana asa ca m-am ragasit in pasajul despre nerabdarea de a-l naste cat mai repede,despre pregatirile din spital si in sfarsit momentul cand am auzit vocea doctorului"feliciari d-na Alexa aveti un baiat de 4.8 kg." La fel ca si voi, am cumparat un apartament cu cateva zile inainte de nasterea lui Vlad.In timpul vizitelor la maternitate sotul meu facea planuri cum avea sa arate apartamentul in momentul in care il aduceam acasa pe Vladut,ce culoare o sa aiba camera lui,cum sa asezam mobila,etc.... Suntem foarte mandri de fiul nostru,zambetul lui ne umple inimile de bucurie si implinire. Va dorim sa cresteti mari si sa aveti mult noroc. Cu drag, Ema si Vlad.

    Raspunde la acest comentariu
  7. lore
    loretrimis la 14/1/2004

    Mi s-a parut bun articolul si scris cu umor desi stiu cat de rau poate fi dupa o cezariana. Cred ca este bine sa stie viitoarele mamici cate ceva despre medici, spitale sau tipuri de anestezii.

    Raspunde la acest comentariu
  8. Loredana
    Loredanatrimis la 9/1/2004

    in primul rand vreau sa te felicit din toata inima! am citit cu sufletul la gura cele scrise de tine, iar cand ai spus ca ai auzit primul tipat al lui BB, am plans.... si eu voi naste prin cezariana, dar mai e pana atunci (sunt abia in a 22 a saptamana)si consider extrem de utila orice experienta asemanatoare cu cea prin care voi trece si eu. Inca o data felicitari, multa fericire iar BBului tau sanatate si mult noroc in viata! Cu drag, Loredana

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII