Despre Ioana...

Despre Ioana...

Despre Ioana...

  • Nu stiu ce mi-a venit sa fac testul de sarcina. De 6 ani faceam asta luna de luna, fara nici un rezultat. Am urmat instructiunile si am lasat betisorul undeva in baie ... fara sa astept vreun rezultat. M-am intors dupa ceva timp pentru cu totul altceva si atunci am zarit cele 2 liniute ... si am simtit cum mi se taie picioarele, imi doream sa ies de acolo si sa ii spun sotului meu dar nu mai puteam sa ma misc de emotie. Am inceput sa plang, mai mult de frica sa nu fie un fals. Am plecat pe furis si am mai cumparat un test si ... tot 2 liniute. Cred ca in jumatate de ora stiau toate rudele, toti prietenii!

Nu stiu ce mi-a venit sa fac testul de sarcina. De 6 ani faceam asta luna de luna, fara nici un rezultat. Am urmat instructiunile si am lasat betisorul undeva in baie ... fara sa astept vreun rezultat. M-am intors dupa ceva timp pentru cu totul altceva si atunci am zarit cele 2 liniute ... si am simtit cum mi se taie picioarele, imi doream sa ies de acolo si sa ii spun sotului meu dar nu mai puteam sa ma misc de emotie. Am inceput sa plang, mai mult de frica sa nu fie un fals.

Am plecat pe furis si am mai cumparat un test si ... tot 2 liniute. Cred ca in jumatate de ora stiau toate rudele, toti prietenii! Era sambata si pana luni a trecut o vesnicie. La cabinetul minunatei mele doctorite mi s-a confirmat ca acolo era un bebe mic, bebele meu, sufletelul meu.

Burtica mea crestea vazand cu ochii si bucuria din inima mea la fel. Am indurat cu greu caldurile, umflarea picioarelor, greturile, poftele dar toate meritau din plin. Ne-am vandut apartamentul si ne-am cumparat unul mai mare. Ultimele luni de sarcina m-am ocupat cu decorarea noului nostru cuibusor iar camaruta Ioanei am aranjat-o impreuna cu cealalta minune din viata mea, Alexandru, care are acum 10 ani.

Prima eco ... Doamne, cata emotie! Fetita! Sotului meu i-au dat lacrimile. Iar fata mica din burtica i-a facut taticului un cadou minunat: a lovit prima data cu piciorusul in data de 2 mai, cand sotul meu a implinit 34 de ani.

Toate bune si frumoase, casuta era gata si astepta inca un sufletel, eu eram pregatita si nerabdatoare sa nasc.
Vineri, 19 septembrie, ora 4 dimineata ... ma trezec cu ceva dureri de sale ... ma dau jos din pat tiptil si ma duc la bucatarie ... fac cafeaua (fara cofeina, nu dati in mine!) si astept, cronometrez: ceva contractii la 20 de minute dar foarte putin dureroase si am dus-o asa pana pe la ora 14.00 cand am plecat la spital. Acolo sunt monitorizata si sunt trimisa acasa pe motiv de travaliu fals (era a 3-a oara intr-o saptamana). Ma intorc, toata lumea dezamagita ... "Cum? Nici azi nu nasti?"

Seara primim musafiri, radem, ne distram si pe la ora 22.00 incep sa verific bagajul de spital, o chem pe mama sa ramana cu pustiul cel mare si plec spre spital hotarata sa o vad la fata pe mititica si zburdalnica fetita din burtica.
O sun pe draga de doctorita care pleaca din toiul unei petreceri, ma vede la spital si cu parere de rau imi spune ca s-ar putea sa nasc dar probabil sambata pe la pranz. Si pleaca.

Am ramas in sala de travaliu, monitorizata de aparate si cu dragul meu sot alaturi care transpirase tot in costumul cu care se imbracase caci, deh! nu se cuvenea sa isi astepte fata decat in haine de gala. Era ora 1 noaptea si durerile se inteteau. EL ma tinea de mana iar eu ma uitam in ochii lui ori de cate ori ma chinuia cate o contractie. Nu stiu cum a suportat dar nici eu nu stiu cum as fi rezistat fara el. Pe la ora 2 deja il rugam sa faca orice dar sa se termine mai repede caci nu mai pot rezista. Refuzasem din start cezariana, epidurala si orice alta interventie. Moasa m-a controlat si mi-a spus acelasi lucru ... mai aveam ore bune de asteptat. Desi contractiile erau foarte dese si puternice, dilatatia IOC! Dupa inca o jumatate de ora il rog pe sotul meu sa o sune pe doctorita si sa o cheme la spital. O vroiam langa mine, m-as fi simtit mai in siguranta.

Din momentul cand EL a iesit pe usa nu imi mai aduc aminte mare lucru. Poate de oboseala, poate de durere, poate de emotie imi pierdeam cunostinta si mai deschideam din cand in cand ochii cand durerea era ascutita rau dar nu prea stiam unde eram si ce mi se intampla. La un moment dat am vazut lume multa in jurul meu, asistentele imi bagau in vena de toate ca sa ma aduca la lumina. In 3 sferturi de ora a venit doctorita, era langa mine si sotul meu si chinuindu-se amandoi sa ma trezeasca am simtit cum iese ceva din mine ... mi se rupsese apa. Imi adun fortele ca sa ma pot sui pe masa si o aud pe doctorita spunandu-mi ca am dilatatie 9 si nasc repede.

Era ora 3.14 (sotul meu era cu ochii pe ceas mereu). Doctorita imi spunea cum trebuie sa imping si ce trebuie sa fac ... dar spre mirarea tuturor la ora 3.33 draga mea fetita scotea primul tipat. Cand am vazut-o, 2-3 secunde inainte sa o curete, am simtit ceva ce nu pot descrie in cuvinte, o caldura care mi-a invadat tot trupul obosit si o emotie care ma gatuia, imi taia respiratia. Dupa nici 2 ore o alaptam pentru prima data! Uitasem deja durerile prin care trecusem, tot greul, toata suferinta. Nu stiu nici in ziua de azi ce a simtit EL cand a vazut-o prima data, mi-a zis ca ii este imposibil sa imi spuna si il inteleg.

Dupa ce am alaptat fetita vreo jumatate de ora m-am "cazat" la salon si am asteptat sa imi aduca minunea in patutul de langa mine. Si mi-au adus-o pe Ioana. Avea fetisoara atat de mica, degetelele atat de fragile, ochisorii umflati si gurita arcuita. Era un pui de om care avea atat de multa nevoie de dragostea noastra! Am stat in spital pana luni dimineata si nu stiu daca am dormit 5 ore adunate. Eram franta de oboseala dar nu ma mai saturam sa o privesc si sa o mangai. Nu mi se parea drept sa dorm iar ea sa stea in patutul ei. Cat am mai furat un pic de somn am luat-o langa mine, imi doream mult sa o simt aproape, sa o mangai, sa o ocrotesc, sa ii veghez somnul, sa o alaptez si sa ii ofer multa, multa dragoste.

Pe 20 septembrie, intr-o sambata, la ora 3.33 dimineata a mai aparut un sufletel curat care astazi bucura multi oameni iar pe noi, parintii, ne face sa ne simtim impliniti. Nu pot sa cred ca exista ceva mai maret pentru o femeie, mai grandios, mai emotionant decat sa creasca in trupul ei o alta fiinta si sa o poata tine in brate la finalul a 9 luni de bucurie si trairi deosebite.
Acum draga de Ioana are 4 luni si jumatate si pentru mine este "cea mai scumpa si mai draga / fetita din lumea-ntreaga"! Iar ea rade din toata inima atunci cand ii spun asa.

Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana

Link-urile personale

https://community.webshots.com/user/craluca100

autor: craluca  membra a clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII