Off, cum sa spun eu pe scurt o poveste atat de complexa, o frantura de viata, o problema care s-a nascut intr-o relatie veche de peste 5 ani si jumatate ? Se poate spune si pe scurt, dar cine ar inteleg ce e cu adevarat in sufletul meu ? Cine m-ar putea ajuta ?

Ne iubim, ne intelegem minunat si nu am nimic sa-I reprosez pe lumea asta decat ca taragneaza la nesfarsit momentul in care sa ne casatorim. Am obtinut de la el promisiunea ca o vom face la anul, dar nu am vorbit cu parintii, nu ne-am logodit macar, in atatia ani....nu am stabilit macar luna in care vom face nunta.......nu ne-am mutat inca impreuna. Sa mai dau cateva detalii.

Amadoi am terminat deja facultatea (eu in 2001 si el in 2002). eu lucrez de la sfarsitul anului 2001. El in 2002 a facut armata imediat ce a luat licenta si in decembrie a terminat si cu armata. Anul trecut l-a irosit aiurea cautand de lucru si nici pana in momentul de fata nu e multumit. E drept ca are salariu mic si inca nu lucreaza ce isi doreste el, dar viata merge inainte, nu ?
Partea proasta e ca nu avem unde sta singuri. Si parintii mei si ai lui au apartamente de cate 2 camere (din acelea cu trecerea prin sufragerie) si desi ai mei ne-au propus nu o data sa se mute la noi, el nu vrea si nu e de acord nici la el sa stam. El e singur la parinti, iar eu mai am o sora dar ea se va muta in curand. Cu chirie ne-am permite (asa cu sacrificii) ca desi salariul lui e mic (cam 3-4 milioane ca a cam schimbat locurile de munca nu pot sa spun sigur) eu am salariu destul de mare, adica iau 6,5 milioane in mana lunar. Deci am putea asa la limita sa platim si chirie si celelate datorii dar ne-ar fi greu de tot cu mancarea si hainele, medicamente (Doamne fereste sa nu ne trebuiasca, dar eu am cam avut probleme de sanatate in ultimii ani). Deci ar fi si greu si sa adunam ceva ca sa ne luam o casa. Oamenii se casatoresc si bogati si saraci, nu? Daca era decis puteam sa ne casatorim si anul acesta in toamna....daca se hotara si planificam totul din primavara, nu?

Ceva trebuie facut. As vrea macar logodna sa o facem, sa vorbim cu parintii impreuna (nu separat el cu ai lui fara sa fiu eu de fata/ cu ai mei am vorbit impreuna ca mama mai aduce vorba de fata cu el).
Vreau sa vad ca se misca ceva, sa-mi dea speranta....dar lui logodna nu i se pare importanta. Am incercat sa-l conving, am tot asteptat. M-am saturat de asteptare. In martie i-am dat termen o luna. Imi spunea ca nu suporta termenele ca e fortat si vrea sa vina de la sine.....dar a avut atatia ani cand putea sa faca nestingherit gestul..fara sa fie fortata. Ma multumesc cu orice inel......GESTUL CONTEAZA......sa-l vad ca ma cere de sotie. Degeaba imi zice ca vrea, ca asta isi doreste si el........ca altfel nu statea atatia ani langa mine….Eu imi doresc totusi acest lucru.
A trecut termenul de o luna si i-am mai acordat inca unul, fara sa-i mai spun, ca sa fie secret sa nu stie si el sa nu se mai simta fortat.....Eu tot sa simt ca am incercat .....Si tot nimic.

Ce am mai gresit e ca desi mi-am propus sa nu-i amintesc nimic despre asta ca sa nu-l stresez uneori imi mai scapa cate o vorba in gluma, cate un apropo si el imi tot raspunde ca o sa vina si asta, ca sa am rabdare. Dar RABDAREA mea s-a sfarsit....... !!!!!!!
S-a umplut paharul! Aseara iar m-a apucat plansul...... El nu era de fata dar am mai izbucnit acum o saptamana si de fata cu el.......asa fara sa vreau......Pur si simplu plang cu sughituri........... Acum o saptamana cred ca nu ma impacam cu el daca nu urma sa fie ziua lui peste trei zile. Acum ziua lui a trecut si nu mai gasesc motive sa prelungesc termenele astea........Simt ca e cazul sa pun piciorul in prag si sa ii cer sa nu ma mai caute. Macar o vreme....pana se decide cat de importanta sunt in viata lui. Daca merita sau nu sa imi indeplineasca dorinta. Dar cum ma voi simti eu daca va veni pe urma si ma va cere, asa fortat ? Eu nu voi avea NICIODATA amintirea care ar trebui sa fie una din cele mai frumoase din viata unei femei CEREREA IN CASATORIE. Nu va fi o amintire placuta.....
Dar si asa ? Simt ca ma injosesc…stau sa-l astept pe el sa se hotarasca.......CATI ANI sa mai astept ?

Multumesc pentru rabdare.

autor: elara, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici)

Inteleg prin ce treci. Parerea mea este ca iubitul tau nu s-a maturizat inca si nu este inca pregatit sa isi asume niste responsabilitati. Sa stai cu parintii poate fi minunat: nu te intereseaza de intretinere, curent, alte alea; chiar si atunci cand mai contribui si tu la cheltuielile casei, parintii sunt gata sa te pasuiasca daca luna asta nu ai sau vrei sa iti iei ceva pentru tine, mai ales cand copilul e singur la parinti. Mutandu-va impreuna el ar trebui sa isi reconsidere radical responsabilitatile: pai daca stai cu chirie si n-ai, pe proprietar nu il intereseaza!!!

Oricum, sfatul meu este sa nu va casatoriti inainte de a sta impreuna: o relatie este TOTAL diferita in cele 2 cazuri (daca locuiti separat si daca locuiti impreuna). Eu am simtit asta pe pielea mea cand m-am mutat pentru prima data cu iubitul meu (acum sotul meu). Desi eram impreuna de 5 ani, in primele 2 luni de convietuire imi venea sa ii crap capul - pare hilar dar asa e. Nu eram obisnuita cu stilul lui de viata, eu stateam de o gramada de timp cu chirie (deci stiam sa ma gospodaresc), el venea de la parinti unde totul ii venea de-a gata (deci i-a luat ceva pana sa se prinda ca ar trebui sa ajute si el la treburile casei, ca banii se dramuiesc, nu se flituiesc pe orice in 2 zile, ca trebuie sa aiba un serviciu stabil, etc). In final ne-am adaptat amandoi, dar sunt atatea cazuri in care oamenii desi se cunosc de o viata isi dau seama ca nu sunt compatibili abia in momentul in care stau sub acelasi acoperis.

Asa ca sfatul meu: nu te mai grabi neaparat cu casatoria, mai degraba incercati sa locuiti impreuna o perioada fara sa astepti ceva, doar sa vezi daca relatia ramane aceeasi.

Mult succes! / (Adela Iepure)

----

Inteleg prin ce treci. Parerea mea este ca iubitul tau nu s-a maturizat inca si nu este inca pregatit sa isi asume niste responsabilitati. Sa stai cu parintii poate fi minunat: nu te intereseaza de intretinere, curent, alte alea; chiar si atunci cand mai contribui si tu la cheltuielile casei, parintii sunt gata sa te pasuiasca daca luna asta nu ai sau vrei sa iti iei ceva pentru tine, mai ales cand copilul e singur la parinti. Mutandu-va impreuna el ar trebui sa isi reconsidere radical responsabilitatile: pai daca stai cu chirie si n-ai, pe proprietar nu il intereseaza!!!

Oricum, sfatul meu este sa nu va casatoriti inainte de a sta impreuna: o relatie este TOTAL diferita in cele 2 cazuri (daca locuiti separat si daca locuiti impreuna). Eu am simtit asta pe pielea mea cand m-am mutat pentru prima data cu iubitul meu (acum sotul meu). Desi eram impreuna de 5 ani, in primele 2 luni de convietuire imi venea sa ii crap capul - pare hilar dar asa e. Nu eram obisnuita cu stilul lui de viata, eu stateam de o gramada de timp cu chirie (deci stiam sa ma gospodaresc), el venea de la parinti unde totul ii venea de-a gata (deci i-a luat ceva pana sa se prinda ca ar trebui sa ajute si el la treburile casei, ca banii se dramuiesc, nu se flituiesc pe orice in 2 zile, ca trebuie sa aiba un serviciu stabil, etc). In final ne-am adaptat amandoi, dar sunt atatea cazuri in care oamenii desi se cunosc de o viata isi dau seama ca nu sunt compatibili abia in momentul in care stau sub acelasi acoperis.

Asa ca sfatul meu: nu te mai grabi neaparat cu casatoria, mai degraba incercati sa locuiti impreuna o perioada fara sa astepti ceva, doar sa vezi daca relatia ramane aceeasi.

Mult succes! (ancasoare)

----

Eu zic, in primul rand, sa te linistesti un pic!

Si acum sa-ti spun ce cred eu. Noi, femeile, si mult mai mult in Romania decat in alte parti, avem o obsesie cu casatoritul asta. Cel putin in Belgia sunt o gramada de cupluri, foarte stabile, care decid sa nu fie casatoriti din "n" motive, cel mai adesea financiare. Dar sunt impreuna, fac copii, locuiesc impreuna, etc. Sigur, au o anume libertate financiara comparativ cu multi dintre romani...

Dar sa revenim la tine. Spui ca te iubeste si ca va intelegeti minunat! E altceva mai important decat asta? Ai vrea sa fiti casatoriti si sa va certati? Cu siguranta, nu!

Eu cred ca pe el il inhiba problemele financiare. Unde o sa stati, cum o sa fie el in stare sa intretina o famile, etc, etc. Pentru un barbat e foooarte important, sa nu uitam asta!

Eu cred ca o sa vina o buna zi cand iti va cere mana, frumos si romantic. Dar ar fi mult mai bine daca nu te-ai mai gandi atata la asta. Lucrurile bune ni se intampla cand(uneori) nici nu le mai asteptam!!!

Daca te consololeaza cu ceva, pe mine si pe sotul meu ne-a casatorit copilul nostru. Intr-o buna zi, out of blue sky, am descoperit ca sunt insarcinata! Si restul a curs intr-un ritm ametitor: dupa 3 ani eram casatoriti, ne mutaseram in Belgia si il nasteam pe cel de-al doilea copil. Andrei si Victor sunt minunile noastre, sensul vietii noastre impreuna! Ce vreau sa spun e ca, de multe ori, Dumnezeu aranjeaza lucrurile mult mai bine decat am putea noi sa o facem!

Ai incredere si credinta si ai grija de dragostea voastra /(Nora)

----

crezi ca ai fi mai multumita daca v-ati casatori si ati sta la parinti? Multe casnicii se destrama atunci cand o soacra e de fata, oricare ar fi ea.
Iubitul tau imi aminteste de al meu. Am fost 5 ani impreuna inainte de a ne casatori si apoi am stat singuri. Eu as fi fost dispusa sa stam la unii din parinti dar el nu concepea acest lucru si abia tarziu l-am inteles. Ne intelegem bine cu parintii, asa de la distanta, dar cand stai in casa cu cineva se schimba treaba. Ai incredere in el, daca il iubesti cu adevarat acorda-i incredere. Si el vrea sa fiti impreuna dar ar vrea sa fie, asa cum iti doresti si tu, perfect. Adica sa te ceara, sa va casatoriti si sa treceti impreuna pragul casei voastre. 2 ani de munca nu sunt multi, se poate sa mai dureze pana isi gaseste un loc de munca unde sa fie multumit. E posibil nici sa nu-i convina ca tu castigi mai mult ca el, poate ar vrea sa fie in stare sa plateasca singur o chirie sau o rata, o fi si el mandru, nu? Mie nu mi se pare ca nu s-a maturizat, ba din contra, ca e f matur si se gandeste cu 2 pasi inainte.
Si pe tine te inteleg, la femei o mai iau hormonii aiurea si se sperie ca raman singure si nemaritate. Si eu am trecut prin asta si mai stiu si altele. Mai intai linisteste-te si vezi ca ai o comoara de barbat langa tine care nu se gandeste numai la el, sa te ia si apoi sa va numarati banutii de paine. Tu singura zici ca nu v-ar mai ramane mare lucru, si cu siguranta el s-ar simti mizerabil sa stie ca nu are de unde sa aduca mai mult. Toate astea pot parea aiureli, dar fiecare dintre noi avem ambitiile si mandria noastra, si cand mai ai si pe cineva iubit langa tine, care sufera in tacere e si mai greu.
Ai rabdare, iubeste-l ca si pana acum si nu lasa gandurile sa va amarasca viata. Astea sunt doar obstacole de inceput, te asigur, acolo unde e viata in 2 sunt si discutii, certuri, si multa fericire. Care va veni si la voi, sunt convinsa.

Hai, capul sus si ai incredere ca va fi bine. /(tinatache)

----

Elara, am doua exemple printre cunostintele mele.
Niste prieteni care au fost 8 ani impreuna, toata lumea stia ca se vor casatori, mai putin el, care nu a dorit sa faca pasul acesta, asta insemnand ca el nu dorea un viitor comun cu ea. Pana la urma, si-a dat si ea seama ca pierde timpul si s-au despartit. Peste 1 an el se casatorea cu alta femeie.
Alta pereche, impreuna de 1 an si jumatate, mai tineri decat cei de sus. Ea a dorit sa stie daca ei au un viitor impreuna, a provocat discutia si a spus foarte ferm ca isi asuma orice rezultat al discutiei, dar ca trebuie sa stie sigur ce va fi. El a cerut-o de nevasta si peste o jumate de an s-au casatorit.
Tu spui ca te-ai saturat sa astepti si eu iti dau dreptate. Poate iti doresti un camin, un cuib, oriunde ar fi el, poate iti doresti copii.
Cred ca ar trebui sa ai o discutie ferma cu prietenul tau, si sa fii la fel de hotarata si in ceea ce te priveste. Adica sa iei o hotarare (oricare ar fi ea) si sa o respecti.

Eu am o vorba: oamenii ne trateaza asa cum le permitem noi sa o faca. /(Donia)

----

Elara uite care e parerea mea:

cred ca e timpul sa nu te mai amagesti si sa te legi de orice mic amanunt ca de ex ca stati cu parintii, ca aveti sal mici, ca i-ai dat termen si el s-a facut ca ploua.
Cred ca e timpul sa te gandesti bine ce vrei de la viata. Stai si mediteaza bine daca el e barbatul cu care vrei sa imbatranesti: un barbat care nu intreprinde nimic sa-si gaseasca locul. Daca avea de gand sa se casatoreasca facea pe dracul in patru si te cerea. Cand spun dracul in patru ma refer ca strangea ceva bani de 5 ani incoace, invartea el ceva job de vara, la negru etc., avea ceva bani de un inel si o rochita si mergeati frumusel cu doi martori la starea civila.
De ce sa stai sa astepti? Ce castigi? Din contra ai sa-i gasesti defecte.
Parintii lui sunt de acord cu casatoria cu tine? Ca poate au ceva impotriva ta si atunci isi ghideaza odorul catre altceva decat casatorie. Cand m-a cerut pe mine sotul meu in casatorie soacra mea m-a "sfatuit" sa stau asa cu el cateva zile, nopti apoi sa mai ma duc pe acasa, si tot asa adica eu sa-i intretin baiatul sa aiba si el haine curate si spalate sa se simta bine si apoi sa mai ma duc si pe la mine pe acasa sa-l las sa respire. Ce mai sfat!
Eu te sfatuiesc sa pui piciorul in prag si daca va trece timpul si el nu "misca" nimic cauta-ti de viata in alta parte ca nu merita!!!

D-zeu sa te calauzeasca pe calea cea buna. /(raducu)

----

daca ati stabilit ca ramaneti impreuna, dar fara casatorie, e una. dar daca tu nu stii nici macar ca tu esti aleasa, e grav. parerea mea in cazurile barbatilor care tin in sah o femeie multa vreme e prea dura sa apara in public. in primul rand ca varsta bilogica e in contratimp la femei si barbati, un barbat de 35 este inca foarte tanar, dar o femeie la aceeasi varsta mai are, teoretic, decat foarte putini ani la dispozitie sa devina mama. am dat un exemplu. ar trebui sa nu te simti vinovata de dorinta ta de stabilitate, este dreptul tau, viata ta, alegerea ta. nu subscriu sfaturilor care te indeamna sa taci si sa inghiti, sa-l menajezi, sa nu-l mai cicalesti, sa nu ii mai amintesti ca are o responsabilitate fata de relatia voastra. eu cred ca exista un minimum pe care ar trebui sa il stii, sa ti-l spuna clar, raspicat si decis: vrea sa ramaneti impreuna? adica sa amanati nunta sine die pentru cand veti avea mai multe conditii?

este extrem de important sa stii ca el doreste sau nu sa ramana mereu langa tine. ar fi o dovada crasa de egoism- sa nu spun mai mult- din partea barbatului care incurca viata unei femei facand pe misteriosul. dupa doi ani de prietenie decizia ar trebui facuta, fie ca e concubinaj etern, fie ca e cu nunta, dar mai tarziu, fie ca nunta e maine. 5 ani de incertituni este enorm. la fel cum are el dreptul sa amane o decizie, asa si tu ai dreptul sa o grabesti.

nu e usor sa arunci pe geam 5 ani de prietenie, dar cu viitorii 50 cum ramane totusi?

/(conchita)