Durerea emoțională a adolescenților. Ce nu vedem atunci când „totul pare în regulă” - sfatul psihologului
Durerea emoțională a adolescenților. Ce nu vedem atunci când „totul pare în regulă” - sfatul psihologului
Moartea unui copil zguduie nu doar o familie, ci o comunitate întreagă. Când un adolescent de 13 ani, descris ca fiind vesel, cu rezultate bune la școală și cu părinți implicați, face un gest extrem, întrebarea care rămâne în urmă este una dureroasă: cum a fost posibil să nu vedem?
Cazul lui Eduard din Oradea ne obligă să privim dincolo de aparențe și să vorbim deschis despre un subiect greu, dar esențial: durerea emoțională a adolescenților. O durere care, de multe ori, nu strigă, nu plânge și nu cere ajutor. O durere care se ascunde în spatele zâmbetelor, al performanței și al tăcerii. Acest material nu caută vinovați și nu oferă explicații simpliste. Este o invitație la înțelegere, reflecție și prevenție. Despre ce se poate întâmpla în sufletul unui copil atunci când „totul pare în regulă”, despre semnalele pe care le putem rata și despre ce putem face, ca părinți și adulți, mai mult și mai devreme.
Pentru că uneori, a vorbi despre durere este primul pas spre salvare. 🤍 Psihologii atrag atenția asupra unui aspect esențial: lipsa semnalelor evidente nu înseamnă lipsa suferinței. Mulți adolescenți învață să-și ascundă emoțiile pentru a nu îngrijora, a nu dezamăgi sau pentru că nu știu cum să le exprime.
Durerea emoțională a adolescenților. Ce nu vedem atunci când „totul pare în regulă”
Cazul lui Eduard, copilul de 13 ani din Oradea, a lăsat în urmă o comunitate întreagă fără răspunsuri. Un copil descris ca fiind vesel, cu rezultate bune la școală, cu părinți implicați și prieteni apropiați. Nimic din exterior nu părea să anunțe tragedia. Și totuși, cu o zi înainte, și-a cinstit prietenii. A doua zi, a plecat de acasă fără telefon și fără ghiozdan.
Pentru mulți părinți, acest caz este tulburător tocmai pentru că nu seamănă cu „povestea clasică” a unui copil aflat în dificultate. Nu era un copil izolat. Nu erau semnale evidente. Și totuși, în interior, ceva devenise prea greu de dus.
„Copiii și adolescenții nu ajung la gesturi extreme dintr-o singură cauză. De cele mai multe ori, este vorba despre o durere emoțională acumulată, nespusă și nevalidată.” Amalia Averescu — psiholog clinician, specializat în lucrul cu adolescenți
Adolescenții pot suferi profund… în tăcere
Durerea emoțională a adolescenților nu arată întotdeauna a plâns, crize sau retragere vizibilă. De multe ori, ea arată a:
🔸zâmbet forțat,
🔸„sunt bine” spus prea repede,
🔸performanță școlară bună,
🔸dorința de a nu îngrijora sau dezamăgi.
La această vârstă, creierul emoțional este extrem de activ, în timp ce zona responsabilă de evaluarea consecințelor este încă în formare. Emoțiile sunt trăite intens, absolut, fără nuanțe. O suferință care unui adult i-ar părea temporară poate fi percepută de un adolescent ca definitivă.
Ce ar fi putut declanșa un astfel de gest?
Este important să spunem clar: nu există o cauză unică. Astfel de tragedii sunt, de regulă, rezultatul unei acumulări de factori invizibili:
⚠️Durere emoțională nespusă – anxietate, tristețe profundă, sentiment de gol sau lipsă de sens.
⚠️Presiune internă – dorința de a fi „în regulă”, de a nu crea probleme, de a corespunde așteptărilor.
⚠️Dificultăți de exprimare emoțională – mulți copii nu au limbajul necesar pentru a spune „mă doare”.
⚠️Izolare interioară, chiar și în prezența prietenilor sau a familiei.
⚠️Vulnerabilitatea specifică adolescenței, când identitatea este în formare și fiecare eșec sau neliniște poate părea copleșitoare.
Gestul de a-și „lua rămas bun” printr-o cinste făcută prietenilor sau plecarea fără telefon pot fi, retrospectiv, semnale ale unei decizii deja luate. Nu ca o dorință de moarte în sine, ci ca o încercare de a opri o durere percepută ca insuportabilă.
De ce nu vedem semnalele?
Pentru că, uneori, copiii:
nu vor să fie o povară,
cred că nu au motive „suficient de grave” să se plângă,
se tem să nu fie judecați sau minimalizați,
nu știu cui să spună ce simt.
De multe ori, adulții întreabă: „Cum a fost la școală?”, dar nu întreabă:„Cum te-ai simțit azi?”
Ce pot face părinții mai mult?
Nu există rețete perfecte, dar există prezență, atenție și prevenție.
1. Vorbiți despre emoții, nu doar despre rezultate - Nu doar note, teme și performanță, ci frici, gânduri, confuzie, tristețe.
2. Luați în serios schimbările subtile - Retragerea, oboseala emoțională, iritabilitatea, pierderea interesului pentru lucruri care îi plăceau.
3. Normalizați cererea de ajutor - Psihologul nu este „pentru cazuri grave”. Este pentru prevenție.
4. Evitați minimalizarea - Fraze precum „o să treacă”, „nu e mare lucru” pot închide definitiv dialogul.
5. Fiți disponibili, nu doar prezenți - Un copil trebuie să simtă că poate vorbi fără a fi corectat imediat, judecat sau „reparat”.
6. Atenție la ce consumă online - După astfel de tragedii, efectul de contagiune emoțională este real. Discuțiile despre ce văd și citesc sunt esențiale.
Sfatul psihologului - Ce ar trebui să știe părinții:
🔹 Un copil care „pare bine” poate să nu fie bine.
Zâmbetul, rezultatele bune la școală sau comportamentul „cuminte” pot deveni uneori mecanisme de apărare.
🔹 Adolescenții nu cer ajutor direct.
Ei transmit suferința prin schimbări subtile: oboseală emoțională, iritabilitate, retragere, lipsă de motivație sau, dimpotrivă, hiper-implicare.
🔹 Minimalizarea durerii oprește comunicarea.
Replici precum „nu e mare lucru”, „o să treacă” sau „la vârsta ta e normal” pot face copilul să se închidă complet.
Ce recomandă psihologii, concret:
✔️ Creați un spațiu sigur de dialog, fără judecată și fără soluții grăbite. Uneori, copilul are nevoie doar să fie ascultat.
✔️ Puneți întrebări despre emoții, nu doar despre fapte.
Nu doar „Ce ai făcut azi?”, ci și „Cum te-ai simțit azi?”
✔️ Normalizați mersul la psiholog.
Psihoterapia nu este un semn de eșec parental, ci un act de prevenție și grijă.
✔️ Fiți atenți la schimbările de comportament, chiar dacă sunt „mici”. Ele pot fi singurele semnale.
✔️ Luați în serios orice mesaj de tipul „nu mai pot”, „nu are sens”, „aș vrea să dispar”, chiar dacă este spus în glumă sau indirect.
Un mesaj important pentru părinți
Nu este nevoie să aveți toate răspunsurile.
Este suficient să fiți acolo, să ascultați și să cereți ajutor atunci când simțiți că situația vă depășește.
Intervenția timpurie poate salva vieți.
Iar uneori, o conversație sinceră poate schimba un destin.
Un mesaj important pentru toți părinții
Copiii pot suferi chiar și atunci când sunt iubiți.
Chiar și atunci când „au tot ce le trebuie”.
Chiar și atunci când par bine.
Durerea emoțională a adolescenților este reală, profundă și, uneori, invizibilă. Prevenția începe cu ascultare, dialog și curajul de a cere ajutor la timp. Dacă un copil sau un adolescent spune – direct sau indirect – că nu mai poate, acesta este un strigăt de ajutor, nu o dramă trecătoare. A vorbi despre aceste lucruri poate salva vieți.
3 sfaturi de parenting corect care te pot ajuta in meseria de parinte:
Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii
Cand esti inconjurat doar de 'experti' in parenting: ganduri si morala
Te asteptam pe forumul de Parenting, unde discutam cam totul despre educatia copiilor nostri.
Mai multe despre psihologia copilului aici >
autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2026
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII