Parentingul cu blândețe nu funcționează? De ce tot mai mulți părinți adoptă parentingul FAFO

Parentingul blând nu funcționează? Sau, mai exact, ce se întâmplă când blândețea obosește, iar realitatea își cere drepturile?

În cea mai toridă zi de vară, din acelea în care asfaltul pare că fierbe și aerul devine greu de respirat, fiul meu are o preferință constantă și inexplicabilă: pantalonii de trening. Groși, comozi, perfizi. Îi privesc, îi anticipez consecințele și, cu voce calmă, de mamă modernă și informată, îi spun că nu e cea mai inspirată alegere pentru 38 de grade la umbră. Știu deja cum va decurge scenariul: va alerga, va transpira, va veni la mine cu ochii umezi și va spune că îi este prea cald. Uneori, blândețea funcționează. Alteori, nu. Și atunci aleg să tac. Să îl las să iasă așa cum a vrut. Să-l las să afle.

Aici intră în scenă parentingul FAFO, acea filosofie parentală brutal de sinceră, cunoscută neoficial drept „du-te și vezi ce se întâmplă”. Nu pedepse, nu țipete, nu explicații nesfârșite. Doar consecințe. Naturale. Inevitabile. Transpirația din parc, frigul dintr-o dimineață de iarnă fără geacă, oboseala de a doua zi după o noapte pierdută cu ochii în tavan.

Ce este parentingul FAFO?

FAFO nu este neapărat un curent nou, dar pare să fi revenit în forță într-o epocă în care parentingul blând a devenit, pentru mulți, un ideal greu de dus zilnic. Trăim într-o mare de sfaturi, ghiduri, specialiști, conturi de parenting și rețete perfecte pentru copii fericiți. Atât de multe, încât unii părinți ajung să se simtă paralizați. Iar FAFO pare, la prima vedere, o eliberare. O întoarcere la simplitate. O pauză de la vinovăție.

Specialiștii spun însă că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Parentingul bazat exclusiv pe „lasă-l să afle” poate fi un semnal de epuizare parentală. Un semn că adultul din ecuație nu mai are resurse emoționale să explice, să ghideze, să fie prezent. Și aici apare riscul: copilul nu are nevoie doar de lecții dure, ci și de un adult care să fie acolo, chiar și atunci când greșește.

Există, desigur, situații în care FAFO are sens. Când nu e vorba de pericole reale, când copilul a fost deja avertizat, când consecința este suportabilă și educativă. Un caiet uitat, o jucărie stricată, o zi mai grea după o alegere proastă. Mulți părinți recunosc că folosesc această abordare tocmai pentru că simt că au spus deja tot ce era de spus. Și că, uneori, experiența învață mai mult decât orice discurs.

Problema apare atunci când FAFO devine regulă, nu excepție.

Când părintele se retrage complet și copilul rămâne singur cu dificultățile lui. Parentingul nu înseamnă să îți lași copilul să se descurce singur cu lumea, ci să-l înveți cum să facă asta, pas cu pas, cu sprijin. Să-l ajuți să-și construiască sisteme, nu doar să suporte consecințe. Să-l lași să greșească, dar să fii acolo când ridică privirea.

Adevărul este că nu există un stil parental perfect. Nici blândețea dusă la extrem, nici FAFO aplicat rigid nu sunt soluții universale. Parentingul real este un exercițiu continuu de echilibru. Între intervenție și retragere. Între protecție și libertate. Între „te ajut” și „te las să încerci”.

Așa că, da, probabil vor mai fi zile în care fiul meu va ieși în parc cu pantaloni de trening în plină caniculă. Și vor fi și zile în care îl voi convinge să aleagă altceva. Important este să știe că, indiferent dacă transpiră sau îngheață, eu sunt acolo. Nu ca să-l salvez de fiecare consecință, ci ca să-l ajut să înțeleagă lumea. Și, încet-încet, pe el însuși.

Cateva ganduri de final 

În fond, discuția despre parentingul blând versus FAFO nu este despre tabere și etichete. Este despre oboseala reală a părinților și despre copiii reali, care nu cresc după manuale. Parentingul blând nu „nu funcționează” — funcționează, dar cere resurse: timp, răbdare, consecvență, reglare emoțională. Iar când aceste resurse se subțiază, părinții caută instinctiv un drum mai scurt. Uneori acel drum este FAFO: o lecție predată de viață, nu de noi.

Dar FAFO nu e un substitut pentru iubire și nici o scuză pentru retragere. În forma lui sănătoasă, este doar o parte din ecuație: locul în care copilul învață singur, fără să fie umilit, fără să fie abandonat, dar și fără să fie salvat la fiecare pas. O consecință naturală, urmată de o conversație calmă, poate valora mai mult decât o mie de avertismente.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă blândețea funcționează, ci cum o păstrăm vie atunci când suntem epuizați. Cum rămânem părinți-prezenți, fără să devenim părinți-perfecți. Cum lăsăm copilul să afle, dar fără să-l lăsăm singur.

Și poate că asta e, până la urmă, esența: nu să controlăm fiecare alegere a copilului, ci să-i construim o busolă. Iar busola se construiește din două lucruri care trebuie să coexiste: libertatea de a greși și siguranța că, după greșeală, încă are unde să vină.

Despre parenting, mai citeste:

7 dovezi ca dai o educatie buna copilului tau, deci practici un parenting corect
Parentingul pozitiv: ce este si de este mai bun decat parentingul traditional
Nu mai tipa! Fii o mamica ZEN!
Replici pe care nu ar trebui sa le spui niciodata copilului tau

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Milena Sadova, Redactor Principal Desprecopii.com 

Desprecopii.com - toate drepturile rezervate © 2026