Cui îi pasă totuși de sănătatea mintală a mamelor din Romania?

Există o perioadă în viața unei femei în care toată lumea o întreabă despre copil.

🔹 Cum doarme?
🔹Mănâncă bine?
🔹Ia în greutate?
🔹Plânge mult?
A început să zâmbească?
🔹Se întoarce de pe o parte pe alta?

Mult mai rar vine întrebarea: „Tu cum ești?”

Și chiar și atunci, răspunsul așteptat este aproape întotdeauna unul simplu: „Bine”. Pentru că mama trebuie să fie bine.

A născut un copil sănătos. Ar trebui să fie fericită. Are familie. Are ajutor. Are motive să fie recunoscătoare. Și, în timp ce în jurul ei se construiește o întreagă infrastructură de controale, vaccinuri, somn, diversificare și dezvoltare pentru copil, sănătatea ei mintală rămâne adesea într-o zonă gri.

Zona gri

🔸O zonă în care oboseala poate fi considerată „normală”.
🔸Plânsul poate fi pus pe seama hormonilor.
🔸Anxietatea poate fi confundată cu grija firească a unei mame.
🔸Iar depresia poate rămâne ascunsă sub un copil îngrijit impecabil și câteva fotografii frumoase pe Instagram.

 

 

 

 

View this post on Instagram

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A post shared by Sarcina Nastere Mamici Bebelus (@desprecopii)

Cifrele gri ale maternității

Avem cifre pentru aproape tot ce ține de copii. Știm câte kilograme trebuie să ia un nou-născut, câte ore ar trebui să doarmă și când ar trebui să apară fiecare etapă de dezvoltare. Dar când vine vorba despre mame, cifrele devin mai neclare.

Nu pentru că problemele ar fi rare. Ci pentru că multe femei nu cer ajutor. Unele nu știu că ceea ce trăiesc are un nume. Altele se tem că vor fi judecate. „Cum poți fi deprimată dacă tocmai ai devenit mamă?”

„Toate am trecut prin asta.”

„Ești doar obosită.”

„Mai dormi și tu când doarme copilul.”

Și poate cea mai grea dintre toate:

„Ar trebui să te bucuri.”

Dar sănătatea mintală nu funcționează pe baza lui „ar trebui”.

O mamă poate iubi enorm copilul și, în același timp, să nu mai poată

Aici este una dintre cele mai mari dileme ale maternității despre care vorbim prea puțin.

O femeie poate să-și adore copilul și să aibă depresie postpartum.

Poate să fie o mamă atentă și să trăiască atacuri de panică.

Poate să zâmbească într-o fotografie și să plângă zece minute mai târziu în baie.

Poate să își dorească enorm copilul și totuși să simtă că și-a pierdut complet identitatea.

Nu sunt contradicții. Sunt experiențe umane care pot exista simultan.

Cine are grijă de cea care are grijă de toți?

Poate că aceasta este întrebarea de la care ar trebui să începem.

În primele luni după naștere, mama devine centrul logistic al unei familii și, în același timp, aproape invizibilă ca persoană.

Toată lumea vede copilul.

Foarte puțini văd femeia care:

🔸doarme în fragmente;

🔸își monitorizează permanent copilul;

🔸își pune la îndoială fiecare decizie;

🔸încearcă să se adapteze unui corp diferit;

🔸poate alăptează cu durere;

🔸poate se simte vinovată că nu alăptează;

🔸poate s-a întors la muncă prea repede;

🔸poate nu își permite să se întoarcă deloc;

🔸poate nu se mai recunoaște în propria viață.

Și atunci apare întrebarea incomodă: Cui îi pasă, de fapt, de sănătatea mintală a mamelor?

Medicilor? Familiei? Partenerului? Angajatorului? Comunității?

Sau o lăsăm, din nou, pe mamă să aibă grijă și de asta singură Poate că următoarea dată când vedem o mamă cu un bebeluș, în loc să întrebăm doar „Cum este bebe?”, ar trebui să adăugăm încă patru cuvinte: „Dar tu cum ești?” 

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️