Afara e intunecat si umed si eu trebuie sa merg la administratia finanaciara sa depun niste acte. In fine, am ajuns in statia de autobuz si astept zgribulita si lipsita de chef sa vina masina. Astept degeaba.

Dupa 35 de minute opresc un taxi. Ajung la locul cu pricina, ma afund intr-un teanc de formulare si la un moment dat realizez ca ar trebui sa intru in rand, deja se face aglomeratie. Identific ultima persoana, anunt ca sunt la rand, ma intorc la teancul de formulare si reusesc sa le birui. Cumva ordinea se schimbase in lipsa mea si descopar ca am de asteptat ceva mai mult. In sfarsit, vine si randul meu. Ma indrept radioasa spre usa dar brusc mi se infige in fata o cucoana scunda si hotarata care incepe sa strige cat o tin puterile:
-N-ai fost la rand, nesimtito!

Ma uit la ea siderata dar azi nu am chef de vesnicul circ de la cozi. Ii spun doar: -Haideti doamna, sa fim seriosi, e randul meu. Si intru. Intru degeaba. Imi lipseste o hartie si functionara ridica neputincioasa din umeri. Nu are sens sa insist, daca trebuie hartia, trebuie, ce pot face? Plec necajita. Si parca pentru a-mi face in ciuda, autobuzul iar nu vine. Si toate taxiurile care trec sunt ocupate! Si ploua! In sfarsit ma indrept spre ceea ce pare de la distanta a fi o statie de taxiuri. Da, chiar este. Aleg unul si intreb cu indoiala: ma duceti pana la parcul X? (e o cursa relativ scurta si multi taximetristi ar refuza-o) -Am de ales? imi raspunde razand soferul -Sigur, credeti ca sunteti primul taximetrist care refuza o cursa?

alte 14 Supe pentru suflet Jurnalul unei romance americanizate Medicamente pentru suflet De ce urasc home cinema-ul Viata palpitanta Moartea lui Metaforel Radacini Trenul vietii Emigratia - miere si fiere sau puschea pe limba (1) Satul bunicilor Episoade din emigratie: Curcanul Thailanda - tara surasului si a iubirii Venezuela - telenovela la ea acasa Calatorie subiectiva la Husi Cum am inceput o noua viata... Mai multe supe pentru suflet >>

Omul incepe sa rada din nou. Pornim. Soferul sporovaie vesel. Rade atat de des, de parca ar fi lipsit de orice grija si simt cum supararea mi se evapora cu totul. Ma molipsesc si eu de veselia lui si ajungem sa discutam despre copii, despre educatie si rolul scolii si al profesorilor. Aici devine ferm: familia joaca rolul esential si scoala unul secundar.

Nu poate fi taximetrist de mult timp, imi spun, nu are deloc aerul comod,tipic soferilor care isi petrec ore intregi in masina. Ajungem la destinatie.
-Un ultim lucru va mai spun, sa tineti minte ca si cand vor avea 70 de ani va veti face griji pentru ei si cu aceasta remarca emisa cu titlu de aforism, omul isi incheie discursul despre educatia copiilor si imi deschide portiera.
-Eh, stiam si eu asta, imi spun in gand .
- La revedere pana cand ne vom reintalni in adevarata viata mai spune soferul razand vesel. Si pleaca.

Ajunsa acasa, spre seara, ii spun cu indoiala mamei mele:
-O sa razi de mine, dar cred ca astazi am intalnit un inger.Si-i povestec depre veselul personaj.
-Stiu, rational vorbind, e o aberatie. Dar gandul asta tot revine. Era ceva special cu omul acela. Nu in ceea ce spunea, dar ceva... o senzatie de bine de calm, de lumina.

Mama ma priveste cu intelegere. Cu totii avem nevoie sa credem in ingeri.
Sigur, asta trebuie sa fie. Traim intr-o lume atat de stresanta incat un om calm si vesel pare a nu fi uman.

Si totusi am o dilema: nu reusesc deloc sa imi amintesc cat a costat cursa. Nu imi amintesc sa ii fi dat bani si mai ales, nu imi amintesc nici sa mi-i fi cerut. Macar si pentru asta si tot indraznesc sa cochetez cu ideea ca s-ar putea sa fi intalnit un inger.

autor: Dyonise, membra a comunitatii Desprecopii.com|
Urmariti comentariile pe Blogul Desprecopii aici >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007

Mai multe supe pentru suflet >>

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️