Ziua cand l-am privit pe Dumnezeu in ochi

Ziua cand l-am privit pe Dumnezeu in ochi

Ziua cand l-am privit pe Dumnezeu in ochi

  • Copilul a intrat deodata in vietile pe care urma sa le schimbe atat de profund. Asa incepe povestea. Cred ca, pentru cineva care nu are chef, timp, disponibilitate sa citeasca despre sentimentalismele unei mame despre fiul ei, cuvantul acesta este definitoriu si suficient. Si din acelasi motiv, de dragul povestii si al magiei pe care o aduce cu sine, nu voi scrie niciodata despre nasterea Copilului.

E prima oara cand negrul – ciudat – e pozitiv
Inceputul povestii a fost inceputul magiei
Poate ca povestile se vor intrepatrunde firesc cu realitatea
Despre meseria de mama

Copilul a intrat deodata in vietile pe care urma sa le schimbe atat de profund

Asa incepe povestea. Cred ca, pentru cineva care nu are chef, timp, disponibilitate sa citeasca despre sentimentalismele unei mame despre fiul ei, cuvantul acesta este definitoriu si suficient. Si din acelasi motiv, de dragul povestii si al magiei pe care o aduce cu sine, nu voi scrie niciodata despre nasterea Copilului. Nasterea, asta nu e o poveste, e o proza postmoderna, o chestiune iritanta care acompaniaza – inerent – inceputul.

E prima oara cand negrul - ciudat - e pozitiv

Intrarea Copilului si inceputul lumii se suprapun in memoria mea afectiva culorii negre si uimirii. Copilul a avut, la secunde dupa nastere, cei mai negri, uimiti, luciosi, larg deschisi ochi din toate lumile posibile. Si e prima oara cand negrul – ciudat – e pozitiv, e sclipire, e gheata, e puritatate in definitia ei absoluta. Ochii Copilului din acele minute vor fi ultima mea imagine de pe acest pamant.

Zic medicii ca, la nastere, copilasii au toti o culoare a ochilor care dispare doar dupa cateva minute. Eu pot zice ca ei... ca se acomodeaza retina cu lumina naturala... sau pot spune cum cred eu. Ca inca reflecta privirea lui Dumnezeu. Ce privilegiu, nu? Pentru cateva minute, l-am privit pe Dumnezeu in ochi.

Inceputul povestii a fost inceputul magiei

Si precum in basme, cand uneori te indoiesti ca zanele chiar exista cu adevarat, asa imi era uneori greu sa-i constientizez existenta. Parintii recunosc, in primele saptamani, momentele din noapte cand stai langa patut, te uiti la ghemotocul de fericire care doarme acolo ghemuit si ti-e greu sa constientizezi faptul ca e acolo, ca e al tau, ca respira acelasi aer ca si tine, ca nu va pleca dimineata, cum au tendinta visele frumoase.

Eu mai am adesea asemenea momente cand realitatea devine relativa, ca un joc pe care-l inventeaza Copilul dupa bunul sau plac. Deseori ma trezesc infiorata, uimita, incredula. Deseori il vad pe Copil ca pe o fiinta eterica, venita doar in gandul meu, ca raspuns la propriile mele dorinte, prea inocent sa fie o parte din lume si prea curat ca sa se confunde cu ea.

Ma surprind pe mine uimita de cate un eveniment pustesc atat de banal cum ar fi un colt de dintisor sau o zgarietura pe gamba dreapta. Firicelul de sange care curge e ceva la care nu ma astept, asa cum nu ma astept, de exemplu, ca ingerilor sa le iasa caninii sau sa le apara vanatai pe picior. Imi ascund reactia de uimire si invat ca, uneori, aripile ingerului sau tatuajele piratilor sunt menite sa ascunda un plasture.

Poate ca povestile se vor intrepatrunde firesc cu realitatea

Nu stiu... poate ca si meseria de parinte este una la care conteaza vechimea si experienta, ca in sectorul bugetar. Poate ca, in timp, voi invata sa fac diferenta, poate ca povestile se vor intrepatrunde firesc cu realitatea. Poate ca voi reusi sa oblojesc rana facuta de cazatura cu bicicleta, stergand julitura cu mana dreapta si mangaind cu stanga aripioarele tremurande. Dar deocamdata, e timpul povestii pure, al uimirii aduse de ea. Pentru moment, Copilul este mesagerul basmelor in lumea noastra, care altfel ar fi goala, lipsita de noima, trista si insingurata ca un teatru absurd.

Si hai sa dezvalui un secret: medicii, cu toata stiinta lor, sunt niste bieti ignoranti. Nu dureaza doar cateva minute. Dimineata devreme, daca privesc cu atentie, Dumnezeu e inca acolo cateva clipe, in ochii lui, ca la inceput. Cum as putea atunci sa nu cred in povesti?!

Despre meseria de mama merita de citit si:

De ce plang mamele?

De ce plang mamele?

De ce plang mamele ? Buna intrebare... sau mai degraba stranie si fireasca in acelasi timp. Daca esti tu insati mama, ai remarcat poate, ca de ceva vreme plangi mai des, mai intens, mai... din tot…

Mame bune versus mame rele – mituri si realitati 💖

Mame bune versus mame rele – mituri si realitati 💖

Există mame bune și mame rele? Controversele sunt la ordinea zilei atunci când vine vorba despre mame bune sau mame rele.De fapt, ce înseamnă să fii o mamă…

Mamico, fii modelul de frumusete al fiicei tale!

Mamico, fii modelul de frumusete al fiicei tale!

“Mami, esti frumoasa!”... daca esti mamica de fetita, ai auzit aceasta replica deja, iar daca nu s-a intamplat asta pana acum, cu siguranta nu va mai trece mult timp pana cand fiica ta iti…


 

 Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor


Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

 

autor: Nana, redactor Desprecopii  - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2014

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII