Nașterea la Barcelona: eram in săptămâna 42 și nu nășteam. Acum știu și de ce - experiența mea

Nasterea la Barcelona: eram in saptamana 42 si nu nasteam. Acum stiu si de ce - experienta mea

Nașterea la Barcelona: eram in săptămâna 42 și nu nășteam. Acum știu și de ce - experiența mea

Eram in saptamana 42 si nu se intampla nimic. Nu nasteam. Orice zi era perfecta sa nasc, dar perfectiunea dura 2 ore pana incepea iar sa se murdareasca toata casa. Spalam si stergeam si lustruiam si smotruiam totul ca o bezmetica, detalii de care mi-e si rusine. Pana intr-o zi cand mi-am zis ca o iau razna, m-am gandit asa : daca asa de aseptic vroiam totul, imi programez naibii chestia aia de care fug si gata, acolo nici o bacterie....

Ce mi-era mai ciuda ca el dormea ca stanca, il durea in cot ca nu nasteam, imi tot zicea: Stai linistita ca nasti tu, e normal, multa lume naste dupa DPN, bine multa nu ca nu le mai lasa nimeni, dar tu relaxeaza-te. Nu stiu ce cucu ma-sii vorbeau la intalnirile alea de barbati, dar se relaxase ingrozitor in ultimele doua luni, imi tot repeta surazand tu poti, ai sa vezi ca o sa fie bine, si eu ramaneam masca, asta e barbata-miu ala care in ianuarie zicea ca asa ceva e de nebuni inconstienti? Pe deasupra la lucru seful lui ii spusese ca nevasta-sa a nascut la 42 de saptamani, mai avea un coleg a carui nevasta nastea acasa, eu ii ziceam tu nu vezi ca a trecut si Pastele, ti-ai luat concediu degeaba ca tot n-am nascut, in fine, rasu-plansu.

Barcelona, 31 iulie
Nasterea cu moasa
Cred ca nu nasteam caci...
"Stai linistita ca nasti tu"
O contractie, doua, trei, buhuhuuuuuuu
Caldura ca favorizeaza contractiile
 

Povestire reala de nastere - experienta povestita pe forumul Desprecopii  - aici linkul

Barcelona: experienta mea de nastere

Pe masura ce trec saptamanile vad lucrurile mai clar. In primele doua luni dupa nastere nu a fost zi sa nu simt cum mi se ridica parul pe mine de emotie gandindu-ma la cum a fost. In ultima luna am simtit cum am dat pagina, nu mai stiu in ce moment. Am trecut de etapa asta, pana si feciorul meu a crescut intr-atat incat uitandu-ma la el nu-l mai asociez atat de animal cu venirea pe lume.

Simt ca trebuie sa imi cer iertare de la toate inainte de a insira pe hartie ce vine, nu stiu de ce, mi se pare atat de intim ce vreau sa spun, ca povestea unei iubiri, ca o moarte, sau un divort, lucruri pe care nu i le povestesti aproape nimanui; de fapt sunteti o mana de fete, dar eu simt ca e asa de intim, incat pana si sora-mii ii cer iertare daca ranesc cu ceva, o expresie sau cine stie.

Pe de alta parte cica la o sezatoare de femei mereu vine un moment cand se vorbeste despre nasteri, e mai puternic decat noi. In ultimele luni eu insami am auzit destule, toate pasionante, acum o luna chiar mi se parea ca e esential pentru viata mea sa continui sa merg la povestile astea care se fac o data pe luna. Noroc ca am depasit faza. Am ascultat povesti de nasteri fulger, de nasteri lente, de transladari la spital, de detalii emotionante toate.

Nasterea cu moasa

Barbata-miu zice ca nasterea a durat doua nopti si o zi, eu cred ca prima noapte a fost lejer, ne puneam in miscare.

Moasa a venit duminica pe la 10-11. Moasa. Din trei cate puteau veni, a venit cea cu care ma simteam mai putin identificata. Comoda nu e cazul, ma simteam comoda cu toate trei. Zic moasa ca sa zic un cuvant, toate trei sunt tinere si fara copii ( la orarul de lucru pe care il au, mai mereu noaptea, cand fac copii cred ca isi iau un concediu lung).

Ma simteam mai identificata cu una din ele, un pic mistica, la orice detaliu gasea o semnificatie transcedentala ( ex: bebelusii care stau in podalica stau asa fiindca mama lor e cu curul in sus, prematurii se nasc prematur caci mama alearga ca bezmetica, cei ce se nasc cu apa ca un glob in jurul capului sunt alesi, vezi napoleon, e simptomatic ca gravidele care nasc acasa lucreaza in procent mare in Educatie, cele care traiesc un VBAC au nasteri luuungi caci nasc si pe pruncul anterior, durerea se simte diferit in casa ta fata de spital, etc etc), ea a fost cea care ne-a zis ca ne pot accepta, undeva prin ianuarie, desi era plin. Cu durerea ar fi multe de spus, eu nu am simtit in nici un moment ca vreau sa scap de durerea aia, ca nu mai pot de durere, durerea e perfect suportabila. Nu am simtit in nici o clipa ca am nevoie de ceva ca sa scap de ce traiesc, nici nu m-am gandit in vreo clipa ca ceva nu e in regula, totul era normal, asa cum e in majoritatea situatiilor.

Cand ne-au zis ca da (noi nu eram deloc convinsi), am tusit ca nebuna timp de zece zile, cred ca am scos tot ce aveam pe suflet. Fizic ma simteam mai la indemana cu a treia, cea care n-a fost la nastere, in schimb am vazut-o dupa, toata prima saptamana, m-a ajutat sa fie ea. Pe de alta parte am avut un noroc chior ca n-a venit acasa la nastere ( sau poate si ea a simtit), caci lui Toni nu-i placea deloc de ea, o vedea prea dulce si aeriana. Aparentele inseala, cum am putut verifica eu insami.

A venit o andaluza mica, ochioasa si bruneta, argint viu, ca o boamba de dinamica si de organizata, activa si sistematica, pentru Toni si pentru mine ne-a prins tare bine. Cea mai noua in echipa, de fapt de aceea ne acceptasera, ca intrase ea. Dintre toate trei, mi se parea ca e cea care face asta nu neaparat din vocatie. Ce mai conta, nasteam eu, nu doctorita mea, moasa mea, anestezistul meu, sau boamba asta mica.

Jumate din provocarile de nastere termina in cezariana si de data asta, daca totul mergea bine, speram sa nu trebuiasca sa ma las pe mana celor 50%. Pare paradoxal, dar am intrat in aventura asta convinsa ca cel mai sigur era sa nu mi se faca nimic care sa "ajute" procesul.

Cica nastem cand ne vine noua bine, alegem cumva momentul.

Eu petreceam de la saptamana 38 zicandu-mi in sinea mea „ce zi perfecta pentru nascare”, acum stiu ca intrasem intr-un cerc tampit, ma incurcasem cu casa si cel mai important, nu ma puteam desprinde de fiica-mea. Trebuia s-o ducem la socri acasa, depinzand de cand venea momentul ( in toiul noptii nu am fi facut-o bineinteles), dar decisesem cu barbata-miu ca nu ne venea bine sa incercam sa explicam faza cu nasterea acasa rudelor.

Alor lui li se umplea gura cu cuvantul „clinica”, sunt niste ipohondri de generatii, asta mai lipsea, sa trebuiasca sa ma dedic sa le dezgravez cipul. Alor mei nici nu venea vorba de asa ceva, iar sora-mii nu vroiam sa ii maresc presiunea, si-asa numai la asta se gandea.

Cred ca nu nasteam caci:

1.   Nu ma simteam la indemana la gandul ca fata doarme in alta parte decat acasa, nu mai dormise inainte fara noi. ( Toni imi zicea esti proasta, va dormi pana la 90 de ani toata viata ei o gramada de nopti, tu ocupa-te de problema ta, pentru o noapte in care trebuie sa-ti vezi de tine, de cate ori crezi ca mai nasti in viata?)

2.   Mi-era groaza de ce ziceau socrii. Pana-n ziua de azi soacra-mea imi repeta ca am avut noroc, grrrrrrr, ca si cum norocul iti cade ca o balega din cer, uneori il mai si lucrezi norocul asta...noroc chior ar fi fost sa nasc eu in spital, ala da noroc. Socru-meu nu zice nimic dar cunosc abtinerea.

3.   Sindromul cuibului era sa termine cu mine. Si la Ariadna m-a luat urat de tot, stergeam sertarele pe lateralele alea ascunse intre peretele dulapului si sertar, dar acum a fost groaznic, mai ales de cand am inceput sa ne organizam pentru acasa. Orice zi era perfecta sa nasc, dar perfectiunea dura 2 ore pana incepea iar sa se murdareasca toata casa. Spalam si stergeam si lustruiam si smotruiam totul ca o bezmetica, detalii de care mi-e si rusine. Pana intr-o zi cand mi-am zis ca o iau razna, m-am gandit asa : daca asa de aseptic vroiam totul, imi programez naibii chestia aia de care fug si gata, acolo nici o bacterie. M-am mai relaxat.

Am primit un ultimatum de la firma asta cu nascarea: vineri mi-au zis (sambata faceam 42 de saptamani) ca ele asteapta, dar ca de luni tre sa ma duc zilnic la spital pentru eco, monitor etc etc. M-am cacat pe mine de frica, sa trebuiasca sa explic tot, cata energie de consumat. Ne-au dat teme de facut, eu deja urcam si coboram zilnic de doua saptamani in Parcul Güell, saltand pe laterala fiecare treapta, urcand in goana (dupa posibilitatile mele) spre parc, un spectacol pentru japoneji. Vineri dimineata am facut un smotru monstru, Ariadna saraca a stat cocotata pe un maldar de carti citind ca un ingeras.

Sambata dimineata ma simt ciudat, m-am trezit cu un singur gand in cap: azi nu vreau sa citesc. Auzi tu, ca si cum lecturam tratate de specialitate. In fine, de citit nu, dar pe scris m-am pus: i-am scris lui barbata-miu ca e ora 7, ca daca ma vede ca nu-s prea lucida sa ma lase in apele mele, sa nu se agite cu programul de dimineata dar sa fie constant si in jurul orei 11 sa o duca pe fiica-sa acasa la ai lui.

"Stai linistita ca nasti tu"

Ce mi-era mai ciuda ca el dormea ca stanca, il durea in cot ca nu nasteam, imi tot zicea: Stai linistita ca nasti tu, e normal, multa lume naste dupa DPN, bine multa nu ca nu le mai lasa nimeni, dar tu relaxeaza-te. Nu stiu ce cucu ma-sii vorbeau la intalnirile alea de barbati, dar se relaxase ingrozitor in ultimele doua luni, imi tot repeta surazand tu poti, ai sa vezi ca o sa fie bine, si eu ramaneam masca, asta e barbata-miu ala care in ianuarie zicea ca asa ceva e de nebuni inconstienti? Pe deasupra la lucru seful lui ii spusese ca nevasta-sa a nascut la 42 de saptamani, mai avea un coleg a carui nevasta nastea acasa, eu ii ziceam tu nu vezi ca a trecut si Pastele, ti-ai luat concediu degeaba ca tot n-am nascut, in fine, rasu-plansu.

Saptamana mare catolica a fost o minune, casa stralucea, barbatu acasa, temperatura ideala afara pentru mine (ploaie toata saptamana, radeam in hohote de bucurie prin casa) si eu nimic. Marti dupa Pastele catolic am sunat-o pe una din cele trei bocind, ca eu nu mai pot, ca sambata fac 42 de sapt, ca de ce n-am nascut acuma de paste ca mi-era barbatu liber acasa. Fata mi-a zis: tu crezi ca baiatul tau stie ca afara e Paste si ca ta-su are liber? Pentru informatia ta, sa stii ca niciuna din cele care trebuia sa nasteti pana  acum n-ati nascut, in schimb au nascut vreo 5 mai devreme. Stai linistita ca pana sambata n-ajungi.

Iaca-ma ajunsa, fata si barbatul au luat micul dejun si au disparut din casa, i-am pus fiica-mii un bagaj impresionant, caci in ultima intalnire o familie povestea ca tot asa, nu spusesera la parinti ( multe familii isi rezervau explicatia pana post-festum), si li se terminasera hainele de la copilul mare si vroiau sa vina acasa dupa alte haine. Vreo 20 de chiloti i-am pus, m-am gandit asa: in cel mai rau caz stau vreo 2 zile acasa, calculez vreo 5 ( varianta hard) in spital...o saptamana. Mi se rupea sufletul dar iesisera din casa. In sfarsit, ma dedic mie.

Organizez una alta, habar n-am ce-am facut, ma simteam excelent. Vine el, iesim sa mancam caci nu ma gandisem deloc sa fac mancare, restaurantul la care vrem sa mergem e inchis, cadem in unul cu un nume ironic: Nenorocitii ( Els desgraciats), acum vreo luna am ras cu Toni ce tupeu am avut sa intram intr-un loc numit asa in momentul ala, mi-era si rusine de burta mea, ocoleam chioscul de ziare caci fata aia ma intreba mereu in ultimele 2 saptamani „incaaaaaaaaaaa nuuuuuuuuuuuuuu?” imi venea s-o sugrum. Ma simt excelent, relaxata, simt ca ma pun pe nascare, simt cum rad ca si cum as cocheta cu el, inca nu i-am spus ca stiu ca incepe, nici el nu m-a intrebat cum de am trimis-o pe fata, dar amandoi stim prea bine.    Venind spre casa ma opresc in piata Rovira, copacii sunt goi, ca de iarna. Acasa vorbeste el cu Alicia, moasa, ii spune ca am trimis-o pe fata de-acasa, nu stiu ce-i spune, vine spre mine razand:”mi-a zis sa ne despartim azi de sarcina”. Asa mult mi-a placut cum mi-a zis, si el uimit si emotionat: „una velada de despedida del embarazo”, sa ne facem viata normal, adica sa facem ce avem de facut in ziua aia.

O contractie, doua, trei, buhuhuuuuuuu

El avea chef de plimbare, pe deasupra lunga, cred ca asta ii sugerase moasa, eu nu, ma deranja zgomotul de pe strada, zumzetul lumii, era lume multa, vroiam sa ma ghemuiesc in pat, era deja seara, mi se facea dor ingrozitor de Ariadna. Zice el: ce facem, mergem s-o luam  in noaptea asta acasa? Mi-a inghetat sangele in vine, l-am vazut ezitand pe el, si lui ii era door. Acasa o suna pe soacra-mea, ii spune ca fata e bine mersi, pare doritoare sa doarma cu ei. Ma relaxez, mai bine o lasam. La 11 dormeam, ma trezesc pe la 2, o contractie. Doua, trei, buhuhuuuuuuu, ma ridic din pat, imi vine sa ma dau peste cap, sa chiui, sa dansez, doarme, ce bine ca el doarme, sa se odihneasca. Se trezeste, nu mai stiu ce-am facut in noaptea aia, el spune ca n-am dormit, ca nota frecventa, eu habar n-am.

Simulatorul virtual al nasterii Simulatorul virtual al nasterii

Il pasiona pe barbata-miu perfectiunea contractiilor, punctualitatea matematica, imi spunea: acuma, peste 5 secunde vine, eu bazai, incerc sa nu ma inclestez.

Duminica dimineata pe la 10 o suna pe alicia, ii spune nu stiu ce, vine in mai putin de 40 de minute. Nu-mi vine sa cred, in povestile pe care le spuneau ceilalti ele vin mereu la sfarsit, in ultimul moment, mereu ziceau ca fac asa ca sa nu perturbeze ritmul, ca se opreste nasterea, ca e mai bine sa vina cand nu mai poate fi deranjat nimic. Vine ea, imi dau seama din primul moment cat e de organizata, barbata-miu aduce cu ea tot materialul, o gramada de lucruri, mi se pare ca umplu bucataria si holul de chestii, eu ma plimb, sunt ok, desi cant in crescendo. Vine alicia sa ma vada, mmmmmmmmmm, m-a ajutat enorm sa vina devreme in cazul nostru. Stiam clar cand trebuia sa o sunam, a sunat-o desi mie mi se parea ca nu e cazul. Tare bine ne-a prins, ne-a animat dimineata, ne-a deblocat cumva cursul. M-a intrebat daca am luat micul dejun, mi-a pregatit paine cu unt si dulceata, cred ca in timpul asta Toni s-a dusuit, ea a stat cu mine, a vazut atmosfera, am auzit-o vorbind la telefon din balcon, dupa aia a stat vreo 3 ore in bucatarie, habar n-am ce facea dar mirosea dumnezeiesc a ierburi, a scortisoara, a cimbru, o nebunie, casa era in penumbra. Amiaza, ora 14, ma intreaba daca vreau ciorba (mi-o facusem eu sambata cred cat timp pleca fata), imi aduce o farfurie. Duc farfuria goala in bucatarie, imi dau seama ca a luat alt polonic care e pentru altceva, rade si ma cearta, imi spune sa-mi vad de nastere, sa nu-mi fac griji daca ea a mancat,  ne spune ca pleaca o tura, ca mi-a scazut frecventa, ca s-a oprit, ca sa ma misc, sa mananc daca vreau, o intreb daca pot sa dorm un pic, sunt extenuata dupa toata noaptea ca buha, imi spune ok, maxim o ora, sa o sunam dupa-masa cand Toni o sa-si dea seama ca a revenit la frecventa de dinainte, la fiecare 3 minute o contractie si dureaza un minut.

Iese pe usa, cat timp a vb cu mine mi s-a oprit complet totul, iese si mancam amandoi, nu stiu in ce moment dormind incepe iar, o nebunie, nu pot sta intinsa, ma ridic, se ridica si el, poate e 5 dupa-masa, o ora a trecut, ca o suna, ca nu, sa n-o suni ca e prea devreme, vrei sa plece iara sa-mi zica sa ma pun pe treaba, ma ia o frica tampita sa nu vina degeaba, ca e prea devreme si iar se opreste, el dimpotriva, minte de barbat, imi zice n-am chef sa ma trezesc singur cu pruncu in brate, ha, ca si cum ar fi asa de simplu. Ne calmam, intram iar in ritm, eu susur ca un copil, ma gandesc ce-o fi crezand el, ca ma doare mai putin ca azi dimineata cand bazaiam pe-aicea, cand de fapt e mult mai serios, el imi spune fii atenta, dureaza un minut jumate, un minut 40, eu o sun. Iara il bestelesc ca el ce stie, ca acus se opreste, intr-adevar cat ma cert cu el nu se intampla nimic in 5 minute, nici nu ne dam seama caci suntem prea ocupati sa ne certam. Vede el, tace, ii zic si eu: asteapta, mai da-mi un pic, sa ia ritmul dinainte. 6.30, nu mai stiu daca suna alicia sau suna el, cred ca a sunat ea, vine inainte de ora 8, ma doare-n cot ca a venit, incep sa vad totul neclar, ea sta in bucatarie, ca in toate povestile celorlate familii, moasa sta mereu in bucatarie, nu stiu ce face acolo, acum sunt sigura ca era cu urechea ciulita la cum faceam eu, caci iesea exact cand aveam nevoie de ea.

Inainte sa vina ea s-a intamplat ceva ciudat de tot: a sunat socru-meu...cred ca a sunat de 2 ori in astia 7 ani, mereu suna soacra-mea si dupa aia vb el. Toni s-a enervat instantaneu, l-am simtit vorbind cu el, nu stiam ce-i spune, am inceput sa ma gandesc ca e ceva cu fata, momentul era chiar inoportun rau, si cel mai nasol, probabil ca sa nu ma deranjeze, Toni a iesit pe casa scarilor, mi s-a facut parul maciuca de nervi, caci el vb tare la telefon, si l-am auzit urland "acuma nu, vb maine". intra iar in casa, incerc sa ma calmez, imi zice si el vanat: "Vroia sa vina la CLINICA". Acuma rad, atunci am inghitit in gol si m-am rugat sa nu i se indeplineasca dorinta. Prefer sa-l stiu pana azi suparat pe chestia asta si eu si bebe bine sanatosi,  decat sa-i primesc felicitarile la spital, cu un bebe pe care sa nu-l pot tine in brate si o fetita care ma asteapta acasa si mi se suie direct in brate.

Caldura favorizeaza contractile

Alicia ne baga caldura, mie mi-e cald si mi-e frig, alterneaza ciudat senzatia de cald si frig, (la un moment dat clampaneam  din toate extremitatile balanganindu-ma  de frig, stiu ca e normal dar a fost ciudat si intens), cand mi-e cald ii zic lui sa inchida caldura, dupa aia vede ea si il cearta de cateva ori, la un moment dat il ia in bucatarie si-i spune raspicat sa lase caldura ca favorizeaza contractiile. E cald de mori, alicia are papuci de casa moi, usori, albi ca laptele in intuneric, nu fac nici un zgomot, sunt pufosi, ce minune.

Nu se aude nimic din bucatarie, imi aduce ceaiuri, suc (cum naiba l-a facut ca n-am auzit nici un sertar, nici un dulap sau vreo bazaiala), e intuneric bezna, cald, nu stiu cum sa ma balansez, mi-e frig si mi-e cald in interval de un minut, mi-e ingrozitor de greu sa-mi dau capotul jos de pe mine cand mi-e cald si sa mi-l iau pe mine cand mi-e frig, e lung si nici nu mai pot descrie nicicum. Incep sa ma enervez cand ma intreaba Toni cate ceva, mereu intreaba acelasi lucru „vrei” si urmeaza variabila: apa, suc, capotul, perna, patura, mingea? Dar mi-e asa greu sa ascult al doilea cuvant, ca numai cand aud vrei incep sa flutur disperata din maini. Atunci am inteles si eu de ce ni se zicea mereu: barbatul sa taca, sa taca va rog, e cel mai bun lucru pe care il poate face, sa nu zica nimic.

Alicia ma ia de mana, nu mai stiu in ce moment, in viata mea n-am sa uit mainile fetei asteia, maini aspre, de taranca, nu ma asteptam, e asa mica, si are maini de femeie, m-a atins exact asa cum asteptam, hotarata, ferm, nu stiu cum de i-am cerut din privire sa ma ia de mana, cum de m-am simtit singura in clipa aia, eu care nu sunt deloc cu efuziunile fizice, a fost un moment si n-am sa uit textura pielii ei, cand am povestit dupa o luna la toata lumea a suras si ea. Am simtit ca ma intelege, ca stie prin ce trec, ca nu ma compatimeste, ca e cu mine. Si nu zis nici o vorba.

de citit: 10 sfaturi pentru a va ajuta sa va pregatiti pentru nastere si travaliu 

Incepe balul, ce nebunie...

Incepe balul, ce nebunie, ce avalansa... ce legat vine totul, ca valurile, frig cald, sus, calm,  exact ca valurile, e prima oara cand pot sa spun asa in cuvintul asta valuri, asa am simtit, ce timp elastic, continuu, fara alt reper decat interiorul, habar n-am cate ore am stat asa, la un moment dat m-a intrebat daca vreau sa stiu cum evolueaza, i-am spus ca da, dar daca nu e nimic important sa nu-mi spuna. mi-a spus 5 cm...  - citeste partea 2-a aici: Nasterea la Barcelona: cum e sa nasti acasa natural in doua zile. Nasterea a durat cat timp s-au umplut copacii de frunze - experienta mea

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unică care poate ajuta alte mămici in momentele grele! Numai așa vom schimba lucrurile în bine în Romania.😘

Cititi topicul original in comunitatea Desprecopii >>AICI

autor: paulush, membra a comunitatii Desprecopii
Toate drepturile rezervate Desprecopii.com © 2022

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 1 comentarii

  1. Tania
    Taniatrimis la 22/11/2014

    Mi-a placut enorm articolul ! O mamica speciala, cu mult umor, cu dragoste infinita pentru copiii si sotul ei. M-a fermecat stilul, m-a tinut cu sufletul la gura "actiunea", m-a frapat curajul de a ramane acasa, in ciuda sfaturilorprimite. Eu am nascut cu foarte multi ani in urma, dar spaima care m-a cuprins la cele 2 nasteri a facut ca tocmai aceste trairi speciale sa nu imi ramana atat de clar in minte; nu a fost nimeni in jurul meu care sa ma incurajeze si sa ma ajute sa vad ca pe o minune naturala nasterea; fiind o fire tematoare, m-am lasat prada fricii, lucru pe care il regret acum, mai ales dupa ce am citit acest articol deosebit, in urma caruia am realizat cat de mult am pierdut ! O felicit pe tanara mamica, mi-as dori ca fiica mea insarcinata sa poata experimenta la nastere senzatiile acestea si sa ramana cu aceeasi impresie pozitiva, precum aceasta mamica ! Felicitari pentru articol si urari de bine intregii familii !

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII