Momente de panică la naștere cu un luptător de 1.9 kg născut în miez de noapte! Am așteptat cezariana până în ultima secundă!

TEMA: Am nascut prin nastere naturala:... | 1 | 8/7/2025

Momente de panica la naștere cu un luptator de 1.9 kg nascut în miez de noapte! Am asteptat cezariana pana in ultima secunda - jurnal de nastere

Momente de panică la naștere. un luptător de 1.9 kg născut în miez de noapte! mama a așteptat cezariana până în ultima secundă!

Minunea de Crăciun: O luptă până la ultimul gram!

Povestirea descrie o naștere este de tip vaginal: Procesul s-a desfășurat pe cale naturală, prin canalul de naștere, fără intervenție chirurgicală de tip cezariană (deși mama și-a dorit-o insistent și a crezut până în ultimul moment că va avea loc). De asemeni este o nastere prematură: Bebe Thomas s-a născut la începutul săptămânii 33 de sarcină. - nota redactiei

Perioada sărbătorilor de iarnă dintre anii 2022 și 2023 a adus cu sine o rază de speranță într-o viață marcată de pierdere și incertitudine. Un cadou simbolic de la biserică – niște hăinuțe minuscule de bebeluș – a fost perceput ca o promisiune divină, o prevestire că visul de a deveni mamă, zdrobit de o pierdere de sarcină spontană în august, urmată de un debut de septicemie cauzat de incompetența medicală, se va împlini.

Medicii se îndoiau de capacitatea mea de a mai concepe, dar credința era mai puternică decât orice diagnostic sumbru. Împreună cu cumnata mea, am început să visăm la o sarcină simultană, la bucuria de a crește verișori de aceeași vârstă...

Ianuarie 2023 a adus vestea fericită a sarcinii cumnatei mele.

Cu inima plină de nerăbdare și speranță, am făcut un test de sarcină, care a ieșit negativ. Furia, durerea și, poate, o urmă de invidie, m-au copleșit într-un plâns amar, lăsându-l pe soțul meu neputincios în fața disperării mele. Dar destinul avea alte planuri. În februarie, aceleași „simptome” familiare au reapărut. De data aceasta, cu o doză de scepticism, am făcut un test seara târziu, ignorând indicațiile de a aștepta până dimineață.

O singură linie a apărut inițial, dar o așteptare plină de intuiție a dezvăluit apoi o a doua linie, extrem de vagă, dar vizibilă. Fericirea m-a amețit, o bucurie aproape copleșitoare, temperată doar de teama de a mă bucura în zadar. Confirmarea venită de la verișoara mea a spulberat orice îndoială. Nu pot descrie extazul acelei clipe! Plutisem! Doctorița mea, care mă ținea de luni întregi sub tratament pentru a facilita o nouă sarcină, a fost la fel de uimita ca mine.

Am început un regim intens de tratament pentru menținerea sarcinii, iar primele patru luni au fost marcate de hiperemeză gravidică (vărsături severe și persistente), o condiție ce, deși epuizantă, nu a putut știrbi bucuria ce mă cuprinsese. Fiecare carte, fiecare articol despre sarcină, naștere și creșterea copilului deveneau lecturi obligatorii, o pregătire intensă pentru rolul de mamă.

Un Semn Alarmant și Noaptea Haosului Pre-Naștere

Vineri, 5 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, am observat pe hârtia igienică o substanță gelatinosă, un „ceva” ce am bănuit imediat a fi dopul gelatinos (mucoasa cervicală care sigilează colul uterin în timpul sarcinii, protejând fătul de infecții). Eram abia la începutul săptămânii 33 de sarcină, o vârstă gestațională considerată prematură.

Am sunat-o imediat pe doctorița mea de gardă, care m-a sfătuit să rămân calmă, să iau un No-Spa și să mă odihnesc, precizând să mă prezint la spital doar în cazul apariției contracțiilor. Altfel, trebuia să merg a doua zi dimineață la cabinet.

Dar, în loc să urmez indicațiile medicale, entuziasmul (sau naivitatea) m-a împins să anunț toată familia, convinsă că nașterea era iminentă – așa citisem în reviste. Am sunat-o chiar și pe cumătra mea, Dana, care era la termen și aștepta cu nerăbdare nașterea. Reacția ei, un „Nuuuuuuuuu! Nu înaintea mea!” plin de umor, m-a amuzat copios, ignorând complet gravitatea situației mele, de sarcină prematură. Încă mă întreb de ce nu eram mai îngrijorată la acea vârstă gestațională.

După ce am terminat cu telefoanele, am realizat că nu aveam bagajul făcut – o eroare gravă în pragul unei posibile nașteri!

Am remediat situația, cumpărând rapid necesarul medical, inclusiv antiseptice precum Rivanol și alcool sanitar, pansamente și vată, esențiale pentru igiena post-partum. Am terminat pe la 4 dimineața, adormind cu greu, așteptând cu înfrigurare orice semn de contracții. Nimic, doar liniște.

Dimineața, după un duș rapid, m-am prezentat la cabinetul doctoriței. Îmi spusese anterior că șansele erau 50/50 pentru o fetiță. În timpul ecografiei, am menționat agitația nopții precedente. După câteva secunde, a corectat cu un zâmbet: „Cum ai spus? Agitată? Îmi pare rău, dar poate vrei să spui... agitat... e 100% băiețel!” Deși îmi doream o fetiță, lacrimile de fericire mi-au umplut ochii, știind cât de mult își dorea soțul meu și restul familiei un băiețel.

După consultație, doctorița mi-a confirmat că nu fusese dopul gelatinos, dar a sugerat internarea lunea următoare pentru analize și acomodarea cu maternitatea. Am fost de acord, fără să bănuiesc adevăratul motiv al acestei recomandări. Acasă, vestea că vom avea un băiețel a adus o bucurie imensă în familie.

Câteva ore mai târziu, Dana a început să aibă contracții și a născut o fetiță superbă de 3850 grame. Am vizitat-o la maternitate, petrecând ore întregi alături de ea, până când o asistentă iritată m-a „expulzat” din salon.

Debutul Dureros al Nașterii Premature și Obstacole Incredibile

O noapte deosebit de agitată, marcată de dureri obscure, a culminat în jurul orei 5 dimineața cu dureri abdominale cumplite. Am realizat cu întârziere că acestea erau **contracții uterine** autentice, regulate și intense. Frica și durerea m-au făcut să izbucnesc în plâns. Pe parcursul sarcinii, una dintre cele mai mari temeri ale mele fusese să nu fiu nevoită să sun doctorița la ore nepotrivite. La 6 dimineața, după ce m-am calmat suficient pentru a vorbi, am sunat-o pe Dana, presupunând că era deja trează și alăpta. I-am descris durerile, iar când i-am spus că erau la **intervale de 5 minute**, a strigat la telefon: „Femeie, sună repede doctorița, că tu naști! Nu sta așa!”

Am plâns din nou, copleșită de durere și îngrijorare. Am anunțat-o pe mama, care locuia în același bloc. La ora 8, considerând că era un moment decent, am sunat doctorița, care mi-a cerut să vin imediat la spital. Am trezit soțul, am luat bagajul și am pornit spre maternitate. Fiecare denivelare a drumului intensifica durerile. Soțul meu, copleșit de emoție și somn, se străduia să conducă cât mai repede.

La spital, în cabinetul de triaj, asistenta, de o calmă exasperantă pentru mine, mi-a cerut bani - in lei - pentru fișa de internare. Eram fără bani! Soțul avea doar euro. Îmi venea să-l strang de gât, dar era evident că emoția îl făcuse să uite. A sunat un prieten, cerându-i disperat să aducă banii. Prietenul a crezut inițial că e o glumă, dar soția lui născuse prematur cu câteva luni înainte, așa că a înțeles situația. Între timp, eu mă contorsionam de durere și nervi, aproape lovindu-mă cu capul de stâlpul de la intrare – o scenă demnă de o comedie absurdă.

După ce banii au ajuns și soțul a fost „încurajat” de prieten, am reintrat în cabinet. Doctorița rezidentă m-a consultat și am aflat că aveam deja o fisură de membrane (ruptura sacului amniotic, ce permite scurgerea lichidului amniotic) – un detaliu pe care nu-l sesizasem. Aveam o dilatație de aproximativ 2 cm a colului uterin.

Am aflat și că doctorița mea mă sunase insistent, îngrijorată. Atunci am înțeles: dopul gelatinos de vineri fusese într-adevăr dopul de mucus, dar doctorița nu voise să mă alarmeze, intenționând să mă interneze și să-mi administreze un tratament tocolitic (pentru a opri contracțiile uterine și a prelungi sarcina). Nu a mai apucat.

În Sala de Nașteri: Lupta pentru Thomas

În jurul orei 10, am intrat în sala de nașteri. Am fost așezată pe un pat, mi s-a cerut să stau pe partea stângă – o sarcină imposibilă în mijlocul acelor dureri atroce – și mi s-a oferit un tub subțire pentru **oxigenoterapie**. La fiecare contracție, mă zvârcoleam, uitând complet de tub, în ciuda insistențelor moașei. Ocazional, mi se plasa un **monitor fetal extern** pe burtă pentru a urmări **bătăile inimii fătului**. A sosit și doctorița mea, m-a examinat și a dispus pregătirea pentru **clismă** și, speram eu, pentru o **cezariană**. Gândul la operația cezariană era singurul lucru care mă mai ținea întreagă la minte, crezând că e singura cale de a scăpa de durere.

După clismă, doctorița mă ținea de vorbă, încercând să mă distragă și să mă împiedice să merg la baie. Am întrebat-o direct despre cezariană și am înțeles, din răspunsul ei, că urma să o facă imediat. O undă de fericire m-a cuprins la gândul eliberării iminente de durere.

Adevărul Dureros și Extracția Placentei

După turele la toaletă, am fost urcată pe masa de nașteri. Am auzit doctorița spunând: „E aproape gata... din moment în moment...” În mintea mea, „Gata, în sfârșit, cezariana!” Dar nu! Aveam deja **dilatație completă (10 cm)** și eram pregătită să nasc, fără să știu. Mi s-a arătat cum să mă țin de barele mesei și mi s-a cerut să „împing” la comanda lor, ținând nenorocitul de tub de oxigen la nas. „O mască de oxigen, n-aveți, fraților, în spitalul ăsta?!” am bombănit în gând, așteptând în continuare cezariana între contracții. Doctorița mi-a explicat cum să împing corect, ca la „treaba mare”. După câteva împingeri, a exclamat: „Gata, drăguțo! Uite că iese copilașul!” În mintea mea, „Sigur, o glumă bună, oricum mă duce la cezariană!” Obsesia mea pentru cezariană era totală. Dar, într-adevăr, după încă o împingere, doctorița a spus: „Dorotheea dragă, ai scăpat! Felicitări! Ai un băiețel!”

În extazul momentului, nici nu-mi amintesc dacă a plâns sau nu. Probabil nu, având în vedere **scorul Apgar de 5-6** (o evaluare a stării de sănătate a nou-născutului la 1 și 5 minute după naștere, valori sub 7 indicând o oarecare detresă) și o greutate de **1900 de grame**, specifică unui **nou-născut prematur**. Șefa secției de neonatologie, o cunoștință, a venit personal să se ocupe de el. După ce l-au cântărit și l-au examinat pe o masă specială, l-au dus rapid, dar nu înainte de a mi-l arăta, la îndemnul doctoriței. Era rozaliu, cu ochii larg deschiși, și o expresie pe față de parcă se întreba „ce se întâmplă aici, ce-i cu forfota asta și ce-mi faceți?” Mai târziu am aflat că se născuse cu un „botic” de parcă era supărat pe toată lumea.

Între timp, eram încă pe masă, unde mi s-a făcut episiorafie (sutura inciziei de episiotomie, o tăietură chirurgicală făcută în perineu pentru a lărgi orificiul vaginal și a facilita nașterea). Nu am simțit absolut nimic. Eram într-o liniște totală, o eliberare binecuvântată după atâta durere. Nu știam ce mă aștepta. Asistentele mă întrebau dacă mai aveam contracții sau dureri. Răspundeam victorioasă că nu. Apoi, am auzit doctorița disperată: „Colul e aproape închis! Trebuie să scoatem placenta manual!” „Ouch!” nu suna deloc bine.

Atunci a început adevărata suferință. Asistentele și doctorița au început să-mi apese pe burtă cu putere, simțeam că-mi ies ochii din cap de durere. Și eu care crezusem că scăpasem! Nu m-a durut nașterea, cât m-a durut extracția manuală a placentei (intervenție necesară atunci când placenta nu se desprinde spontan după naștere, pentru a preveni hemoragia postpartum). Înnebunisem de durere și aveam impresia că nu se mai termină!

După ce s-a terminat și cu placenta, am fost mutată pe patul inițial. Din când în când, moașa venea și-mi apăsa cu toată puterea pe burtă, provocându-mi dureri insuportabile. La un moment dat, am întrebat-o: „Și acum ce trebuie să-mi mai iasă? Sufletul?” Mi-a răspuns senin că face asta pentru a mă „curăța” bine și pentru a ajuta uterul să se retragă la dimensiunile sale pre-gravidice (procesul de involuție uterină). Au urmat două ore în care am fost într-o stare de transă, fericită, dar amintirile sunt fragmentate.

Pe tot parcursul travaliului și apoi în cele două ore post-partum, Dana, viitoarea nașă a lui Thomasino, venea constant să mă vadă și să mă încurajeze. După cele două ore, Dana m-a ajutat să mă ridic și să mă pregătesc să-mi văd copilul. L-am numit Thomas-Adrian. Era la reanimare, într-un incubator. Când l-am văzut atât de mic și neajutorat, conectat la o mulțime de aparate, am izbucnit în plâns, copleșită de disperare și incertitudine. Doctorița neonatolog m-a asigurat că, deocamdată, este bine și că totul depinde de el și de cât de puternic va fi. Dana, la rândul ei, mi-a spus: „Ai născut un îngeraș. N-am mai văzut copil cu o față atât de angelică!”

Lupta de După: Icter și Incertitudini Medicale

În zilele următoare, doctorița îmi spunea constant că bebelușul este bine, că totul merge bine. Mi se părea că aud prea des cuvântul „bine” și mă temeam că mă menajau. De fiecare dată când mergeam să-l văd, izbucneam în lacrimi, până când mama m-a prins plângând la telefon. Mi-a ținut o prelegere dură, spunând: „Thomas nu are nevoie de o mamă plângăcioasă, ci de una curajoasă, senină și plină de încredere. Trebuie să-i insufli putere să lupte, nu să te apuce bocitul. Controlează-te și, când te duci să-l vezi, vorbește-i blând, cântă-i, mângâie-l și, în timp ce-l mângâi, roagă-te intens lui Dumnezeu pentru el. Să nu te mai aud bocind!” Pe moment, mi s-a părut extrem de dură, dar am decis să-mi schimb atitudinea și am reușit, deși îmi era incredibil de greu.

Dar copilul tău chiar nu știe să plângă?

După o săptămână în care a dezvoltat un ușor icter neonatal (îngălbenirea pielii și a ochilor cauzată de niveluri ridicate de bilirubină, frecvent la prematuri) și a stat la fototerapie (tratament cu lumină specială pentru a reduce bilirubina), Thomas a fost scos din incubator. Eram nespus de fericită că totul era bine. De câteva zile, mergeam din trei în trei ore să mă mulg (extragere manuală sau cu pompă a laptelui matern), iar asistentele îl hrăneau prin gavaj (introducerea laptelui printr-un tub subțire direct în stomac, o metodă de hrănire pentru prematuri sau bebeluși cu dificultăți de supt). Am mai rămas cu el încă două săptămâni în maternitate, într-un salon, timp în care nu a plâns niciodată. Colegele de salon mă întrebau: „Dar copilul tău chiar nu știe să plângă?”

Cu o săptămână înainte de externare, doctorița neonatolog de pe etaj m-a anunțat că i se descoperise la o analiză nu știu ce germeni la stomac și că trebuia să-l treacă pe un antibiotic puternic. Am început să plâng de disperare, știind de la Dana că nu e bine să ia antibiotic așa mic fiind.

Asistente, medici și infirmiere s-au strâns în jurul meu, încercând să mă calmeze. A venit și profesorul (șeful secției) și, văzându-mă în halul acela, a glumit: „Cine mi-a supărat fata? Să știi că, cu fiecare lacrimă a ta, se duce și un gram din laptele tău...” Mai târziu, doctorița neonatolog mi-a spus că s-a hotărât să nu-l treacă profilactic pe antibiotic, ci să repete testele. Dacă nu plângeam așa, nu s-ar fi făcut toată tevatura, nu s-ar fi ținut ședința între medici și nu s-ar fi repetat testele. Testele ulterioare au arătat că Thomas nu avea niciun fel de germeni la stomac!

Trei săptămâni după naștere, pe 29 septembrie, mă externam din Maternitatea Cuza-Vodă din Iași, cea mai fericită mămică din lume, împreună cu micuțul meu Thomas, care cântărea atunci 2300 de grame...

➡️Nasterea in IASI. Experiente povestite de mamici - la fiecare maternitate din IASI

autor: adorotheea - membra a clubului Desprecopii.com
Material original publicat in sectiunea Nasterea unei Stele. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

Alte povestiri de nastere prin NASTERE VAGINALA- experienta mamicilor

Am vrut sa nasc natural pentru ca eu cred in natura si in puterea corpului meu - experienta mea

Mi-au spus că nu voi fi mama dar acolo unde medicina se oprește, incepe miracolul - povestea nasterii puiului meu

O nastere in durere si iubire - povestea unui travaliu scurt, dar care a meritat! - experienta mea

Am vrut sa nasc natural pentru ca nu am vrut sa trec prin efectele secundare ale unei nasteri cezariene

Ai nascut de curand si vrei sa ne povesti povestea nasterii? Trimite povestea nasterii puiului tau pe mail si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele ale nasterii. Daca povestea nasterii tale va fi publicata, iti vom trimite gratuit - o Geanta Bebelusului.