Comentarii la articole

Buna si eu sunt intr o depresie foarte urata ... sunt linisita si uneori imi vin in gand numai ganduri negative legate de bebe si apoi se teama sa nu pateasca bebe ceva ma bufneste plansul. Nu stiu ce sa mai fac nu am spus la nimeni pentru ca ma vor percepe ca fiind o nebuna. Va rog sa ma ajutati sunt in aproape 7 luni si imi doresc din suflet acest bebelus minunat. Multumesc.

Si eu sunt insarcinata in 17 sapt. Sant in strainatate cu fiica de 10 ani...si tatal copilului (care nu e tatal si al fetei care o am)a inceput sa ameninte ca pleaca ...familiei din tara nu am zis nimic sa nu ii necajesc :( mereu sant trista si as plange intruna :( ce sa stiu sa fac?

Ma simt rau. Obosita, trista si cateodata irascibila. Sentimentul de vinovatie este la cote maxime. Am aflat la 6 saptamani ca sunt insarcinata si pana atunci am baut alcool fara sa stiu in saptamana 4, 5 si 6 si am mai luat si niste Paracetamol cand m-a luat raceala. Am aflat imediat dupa Revelion si am avut un soc. De atunci am tot incercat sa nu ma manifest ca sa il supar pe sotul meu si pe parinti dar nu am mai putut. Imi vine sa plang. Ma trezesc noapte sa ma duc la baie si nu mai adorm, am ganduri negre si am fost pana acum la 2 medici care mi-au spus sa uit . Peste o saptamana merg la al treilea. Nu am putut sa fac fata mental sarcinii pe care nu am planificat o si asta imi afecteaza casnicia. Dar cel mai mult ma tem sa nu fi afectat bebelusul inainte sa stiu de existenta lui. Sunt pe cale de a consulta un psiholog. Nu mai am chef de nimic.

Ma simt asa de obosita.... am impresia ca nimeni nu ma intelege, nu vor sa priceapa ca nu mai pot, ca trebuie sa ma protejeze, sa aiba grija de mine....

Si eu am o depresie urata, care apare si dispare. Sunt insarcinata in aproape 7 luni. Nu stiu ce sa fac...

Si eu sunt o graviduta care are nevoie de sprijin moral chiar daca vine din partea unor necunoscuti

Buna,mamici ,s a onfruntat cineva cu depresie majora in timpul sarcinii?

Buna,

Te simti singur? Ai nevoie de cineva care sa te asculte? Sa te inteleaga? Noi suntem aici pentru tine.

Felicitari Anca! Sa va traiasca mica minune! M-a emotionat povestea voastra!

Sunt foarte feminini si reprezinta o alegere buna. Sunt potriviti pentru toate ocaziile

Mi-am dorit un copil enorm dupa casatorie dar n-am avut parte de unul ,desi dpdv medical eram ok amandoi.Ne-am gandit la adopţie dar am amânat decizia aceasta pentru ca pe moment(dupa 15 ani de casnicie)sotul meu avea probleme medicale.Dupa decesul sotului meu m-am recasatorit,am încercat o fertilizare in vitro nereuşita in care am pierdut 3 embrioni,singurii pe care i-am putut obţine la vârsta mea(46 de ani).M-am decis sa iau un copil în plasament sa-mi umplu singuratatea(dorinţa mea de a fi mama era neostoita si ma simţeam singura).Asa ca am facut cursul si am aşteptat.Mi s-a oferit iniţial un baietel(eu îmi doream o fetita) dar pentru ca am avut un accident de maşina anterior am refuzat( sotul meu era in spital ,operat iar eu aveam dureri atroce de spate).Mai târziu am sunat la DGSAP si le-am spus ca sunt mai bine şi ca sunt viabila sa cresc un copil.Peste o saptamana am fost sunata sa vin sa iau o fetita de doi ani si 5 luni.Mi-era groaza cand am vazut-o,era foarte plangacioasa si nu se putea desparti de asistenta sociala care o adusese in centru.Copilul avea parinţii divortati si între timp au fost decazuţi din drepturi pentru abandon al copilului,au plecat în strainatate iar copilul a fost la diferite rude timp de un an,inclusiv singur in spital.Dupa ce a intrat în casa noastra nici nu s-a mai uitat la asistenta sociala care a adus-o,a început sa exploreze cele doua camere de apartament si s-a adaptat cu noi şi noi cu ea.Aveam si o casuta in afara orasului unde datorita pandemiei ne-am retras si unde se simţea "acasa " , de fiecare data când venea cineva spunea "aici e la mine acasa ".Aveam 1000 m de teren cu flori,pomi fructiferi si multa dragoste.Specific ca la momentul la care am luat-o nu ma gândeam la adoptie pentru ca aveam deja 49 de ani dar între timp ne-a intrat în suflet şi ea ne ştie de "mami si tati a mei ".Asa ca acum asteptam sa fie deschisa procedura de adoptie si sa faca parte din familia noastra pentru totdeauna.N-a fost usor,un an de zile n-am dormit nopţile pentru ca avea coşmaruri si se trezea plangand,cu greu s-a obişnuit ca nu plecam nicaieri,adormea cu mana agatara de piciorul meu sa fie sigura ca nu plec.Nu puteam iesi nici pana la pâine singura,chiar daca era sotul meu cu ea şi se adorau reciproc,daca ma vedea ca plec incepea sa plânga.Cand o spalam la început tremura sub dus-nu de frig-iar daca o spalam pe par stia tot blocul ca micuta mea facea baie.Este foarte dragastoasa si uneori chiar daca sunt suparata din diverse motive îmi trece tot cand vine si-si pune mânuţele dupa gat si-mi spune: "te iubesc,mami a mei ".Nu regret nimic,îmi pare rau ca n-am facut acest pas mai devreme,ea a adus bucuria in familia noastra.

nici nu va inchipuiti cat ma bucur ca pot sa-mi impartasesc gandurile cu d-voastra ,parintii .A m un baietel de 9 ani si sunt tare fericita,atunci cand l-am vz prima data avea 8 luni si ce mult a trecut de atunci.nimic nu se compara ca atunci cand l-am luat ptr prima data in brate,s-a agatat de gatul meu cu manutele lui mici si a ramas lipit de mine ca si cum era acolo de cand lumea.Atunci am simtit un fior si m-am cutremurat de fericire si a fost dragoste la prima vedere.

Suntem pe punctul de a depune declaratia de adoptie, sunt deja foarte fericita, pentru mine a fost mai grea decizia, consider ca de acum totul va decurge foarte repede. Va felicit din suflet pe toti cei care ati adoptat deja un copil, sa va dea Dumnezeu multa sanatate.

Fetita mea va face sase ani peste cateva luni...Nu stiu cand a trecut timpul.Era o mogaldeata de 1 anisor,si prin dragalasenia ei viata mea a capapat un sens.Acum este un copil fericit si rasfatat,dar cea norocoasa sunt,de fapt,eu...

Ce pot sa comentez la acest calendar? Sunt MANDRA ca fac parte din gasca de la

Carmen, ne auzim cand iti vei duce copilul la gradinita (asta daca te lasa inima sa-l lasi sa socializeze departe de tine) si va plange in nestire ca il lasi acolo. Sau mai tarziu cand se va casatori si apoi va divorta pe motiv ca e prea-prea apropiat de mama. Sanatate!Am o fetita de 1 an si 4 luni si chiar azi am trimis-o la parintii mei. Am imbracat-o, am incaltat-o, mama a luat-o de mana si a iesit pe usa. Nici nu a vrut sa-mi dea

Buna,Am o nepotica de 2 anisori, care cateodata sta nemiscata, se forteaza, transpira dar nu face treaba mare. Acest lucru se intampla mai de mult. Nu are viermisori. Ce poate avea?

buna. si eu am un baietel de 2 ani si 7 luni si am fost nedespartiti zi si noapte insa nu stiu daca e chiar un plus pentru copil avand in vedere ca e foarte apropiat de mine. cand va trebui sa se integreze la gradi cred ca va suferii mult ca nu voi fi langa el tot timpul cum este invatat acum. un lucru e sigur : copii cresc chiar daca nu ii cocolosesc parintii , si daca parintii sunt la servici, bucuria revederii e sfanta si capadila sa stearga suferinta provocata de absenta de cateva ore.

Loredana are dreptate,nu oricine poate sta cu copilul acasa,mai ales in zilele noastre unde trebuie sa muncesti cat mai mult ca sa iti pastrezi locul de munca pentru a avea ce manca si unde dormi,eu stau cu baietelul meu de 2 ani si jumatate acasa,dar in fiecare zi lucrez 5 ore,asa ca in acest timp imi las copilul la sora mea,si sotul lucreaza de dimineata pana seara pentru a plati chiria,asa ca nu judecati fara creier,inainte sa va folositi de creier,ganditi de doua ori,nu oricine isi permite sa stea cu copilul toata ziua fara sa ridice un pai,o zi buna atat pt mamele care isi permit cat ci cele care nu isi permit