Din traumele emoționale ale copilariei: Părinții m-au izolat în umbra realizarilor fratelui meu - confesiuni

Acasa > Scolarul

TEMA: Sfatul psihologului | 0 | 5/4/2024

Din traumele emoționale ale copilariei: Părinții m-au izolat în umbra realizarilor fratelui meu - confesiuni

Din traumele emoționale ale copilăriei 😔: Părinții m-au izolat în umbra realizărilor fratelui meu. Trauma emoțională suferită de copiii care se simt neglijați sau mai puțin valoroși decât frații lor poate avea consecințe adânci și de durată asupra sănătății lor mentale și emoționale 💔.

Sper ca cineva sa citeasca aceste randuri despre traumele si gandurile copilului mai putin talentat...care a crescut in umbra realizarilor fratelui mai mare - confesiuni.

Noi suntem 2 frati acasa iar eu sunt cel mai mic. Fratele meu mai mare este insa complet diferit de mine.

Eu si fratele meu suntem total diferiti - albul și negrul într-o lume plină de nuanțe. Fratele meu, cu postura lui atletică este mereu înconjurat de prieteni, strălucind în lumina reflectoarelor sportive. În contrast, eu mă aflu într-o lume  tăcută, mai retrasă. Mai puțin înalt și mai delicat de constituție, cu ochelari care îmi încadrează privirea, nu m-am regăsit niciodată pe terenul de sport. În schimb, găsesc refugiu în paginile cărților și în lumea șahului.

Șahul este pasiunea mea, un joc care mă provoacă și mă încântă cu fiecare mutare. Deși nu mă pot lăuda cu trofee sau titluri naționale, fiecare partidă este o victorie personală. Am învățat să joc singur, explorând labirintul de posibilități, de strategii și contrastrategii, fiecare piesă mișcată pe tabla de șah fiind o extensie a gândirii mele.

Fratele meu, cu lumea lui zgomotoasă, uneori nu înțelege tăcerea mea. Râde când mă vede așezat singur în fața tablei de șah, luptându-mi propriile bătălii, într-un joc împotriva mea însumi. Dar în acele momente de singurătate alese, învăț despre răbdare, despre strategie și, cel mai important, despre mine.

Am insa ceva de povestit - si anume o tristete a copilariei care m-a marcat.

Sper ca cineva sa citeasca aceste randuri poate alti parinti sa agle gandurile copilului mai putin talentat...

Îmi amintesc cum în fiecare weekend, casa noastră se umplea de zgomotul si pregatiri. Fratele meu, mereu într-o agitație plină de nerăbdare, își pregătea echipamentul de fotbal, si toti trebuia sa luam parte - si chiar sa il ajutam. Părinții ne trezeau devreme, iar atmosfera era incarcata.

Apoi trebuia sa mergem la stadion. Ei erau întotdeauna acolo, pe marginea terenului, strigându-i numele și sărbătorind fiecare gol ca și cum ar fi fost un triumf personal. În acele momente, toata atentia părea că îl învăluie doar pe el, iar eu, cu ochelarii mei mari și cu statura mea mai firavă, mă simțeam ca un figurant...

Nu eram talentat la sport.

Încercările mele stângace de a mă alătura jocurilor de fotbal se terminau mereu cu râsete sau, și mai rău, cu o tăcere plină de milă. La început, încercam să mă consolez cu gândul că, într-o zi, părinții mei vor vedea și vor aprecia alte talente pe care le aveam. Poate că nu puteam să dau goluri, dar eram bun la șah, îmi plăcea să citesc și aveam o imaginație care mă ducea departe, în aventuri fantastice, departe de realitatea care mă făcea să mă simt atât de neînsemnat.

Dar acel "poate" părea să nu vină niciodată. Celebrările fratelui meu erau mereu mari și pline de culoare, în timp ce micile mele realizări rămâneau neobservate, pierdute în umbra succeselor lui. Nu-mi amintesc să fi avut vreodată o serbare doar pentru mine, pentru o carte citită sau pentru un puzzle complicat rezolvat. Aceste lucruri păreau atât de mici, atât de neînsemnate în comparație cu trofeele și medalioanele care împodobeau camera fratelui meu.

Cu timpul, această diferență în modul în care eram tratați a început să îmi erodeze încrederea.

Îmi era greu să împărtășesc cu părinții mei bucuriile mele, de teamă că nu vor fi la fel de importante sau impresionante. Gelozia, acel vierme rece și intunecat, își făcea loc în inima mea, mâncându-mi încet bucuria. Mă simțeam adesea respins, un satelit în orbita strălucitoare a fratelui meu, neimportant și uitat.

Acum, privind înapoi, îmi dau seama că părinții noștri nu au făcut-o din răutate. Poate că nici nu și-au dat seama de diferența de tratament sau de impactul pe care l-a avut asupra mea. Dar acele sentimente de neînsemnătate și respingere au lăsat cicatrici adânci, modelându-mi felul în care mă văd și interacționez cu lumea chiar și acum.

Pentru toți părinții care se pot regăsi în povestea mea, vreau să spun doar atât: fiecare copil strălucește în felul său unic. Este adevărat că nu toți putem fi stele pe terenul de fotbal, dar fiecare dintre noi merită să ne simțim valoroși, sărbătoriți și iubiți pentru ceea ce suntem. Nu lăsați ca lumina unuia să umbrească strălucirea celuilalt.

➡️ Citeste si Cand concurenta intre frati depaseste limitele. Iata cum putem actiona - sfatul psihologului

Despre traumele emotionale ale copilariei - sfatul psihologului

Trauma emoțională suferită de copiii care se simt neglijați sau mai puțin valoroși decât frații lor poate avea consecințe adânci și de durată asupra sănătății lor mentale și emoționale. În cazurile în care un copil este umbrit de succesul unui frate, în special într-un domeniu atât de vizibil și apreciat ca sportul, sentimentele de neînsemnătate și respingere se pot instala profund în psihicul lor. Această situație nu doar că afectează stima de sine a copilului, dar poate și să îi modeleze percepția despre valoarea personală și relațiile cu ceilalți pe termen lung.

Părinții joacă un rol esențial în a recunoaște și a adresa aceste sentimente înainte ca ele să devină rădăcini ale unor probleme mai mari. Este vital ca ei să înțeleagă că fiecare copil are nevoie de suport emoțional, recunoaștere și validare a talentelor și intereselor sale, indiferent cât de diferite ar fi acestea față de ale celorlalți membri ai familiei. Ignorarea acestei nevoi poate duce la consecințe pe termen lung asupra dezvoltării emoționale și sociale a copilului.

Recunoașterea individualității fiecărui copil, sărbătorirea realizărilor lor unice și oferirea de sprijin constant și necondiționat sunt pași esențiali în crearea unui mediu familial sănătos, în care fiecare membru se simte valoros și iubit. Părinții trebuie să fie conștienți că fiecare copil percepe și procesează emoțiile în mod diferit și că ceea ce pare a fi o preferință nevinovată sau o neglijare neintenționată poate avea impacturi profunde asupra bunăstării lor emoționale.

Discuțiile deschise și sincere, ascultarea activă și încurajarea exprimării sentimentelor sunt esențiale pentru a asigura că niciun copil nu se simte lăsat în urmă sau mai puțin important. De asemenea, implicarea în activități care sărbătoresc diversitatea talentelor în familie poate contribui la consolidarea legăturilor și la diminuarea sentimentelor de gelozie sau rivalitate.

În final, este important ca părinții să recunoască și să adreseze propriile lor prejudecăți sau tendințe de favoritism, conștient sau inconștient. Educarea de sine și căutarea de suport dacă este necesar pot fi pași cruciali în asigurarea că fiecare copil se simte egal de valoros și iubit. Prin cultivarea unei atmosfere de deschidere, acceptare și susținere în familie, părinții pot juca un rol decisiv în prevenirea traumelor emoționale și în promovarea sănătății mentale și emoționale a copiilor lor.

Mai multe despre psihologia copilului aici > 

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️