Despre copiii nostri, adolescentii si atingerea dezideratului suprem: ratingul

TEMA: Lectii de viata | 0 | 30/11/2020

Sau, cand toată mizeria asta e la un click distanță...

in acest articol veti citi mai multe despre:
Mult-viralizatul clip de la balul bobocilor
Si totul pentru atingerea dezideratului suprem: ratingul
Știți ce e mai interesant?
Uităm că vorbim despre un copil...

Despre copiii noștri, adolescenții.

Voiam să scriu un articol în care să vorbesc, la modul cât de poate de subiectiv și pe alocuri pătimaș, dată fiind actualitatea subiectului, despre copiii noștri, adolescenții. Aș fi vrut să împărtășesc din experiența mea personală, cea cu fiu-meu, și cea profesională, cu câteva zeci de generații, în ceea ce privește trecerea prin această vârstă spinoasă. Aș fi vrut, cred, să dau sfaturi, să exemplific, să râd, să mă plâng – pentru că niciun fel de teorie didactică nu înlocuiește și nu te scutește de experiența directă și de ocazionalele ei corvoade.

Mult-viralizatul clip de la balul bobocilor

M-am răzgândit. Și în locul acestei perspective didactico-sentimentale aleg să prezint o altă ipostază a unui subiect de cancan care a ținut prime-time-news-urile televiziunilor în pană de subiecte și a hrănit o sumedenie de situri pentru care cuvinte ca ”presă” și ”deontologie” sunt o îndepărtată utopie. Asta ca să mă refer strict la obiectul lor de activitate, fără a îndrăzni să mă refer la termeni grei cum ar fi ”principii”, ”valori”, ”empatie”. E vorba de mult-viralizatul clip de la balul bobocilor al unui liceu din Bârlad, unde niște adolescenți aproape copii (14 ani) au dat niște răspunsuri aiuristice în cadrul unei mult mai aiuristice tradiții de ”baluri”, prilejuri anuale de glume fără perdea în toate liceele din țara asta.

Ce s-a întâmplat, dacă totuși ați reușit să evitați subiectul? La o întrebare de așa-zisă cultură generală, o fetiță a fost întrebată care este capitala Angliei, iar ea a răspuns ”Rusia”, iar un băiat, întrebat fiind care este moneda Bulgariei, a răspuns ”spanțul”. Hă, hă, hă. Ne-am râs cu toții, la nivel național, minunându-ne superior de cât de proști sunt degenerații ăștia care vin din urmă și care vai, ne vor plăti nouă pensiile.

Si totul pentru atingerea dezideratului suprem: ratingul

Nu aș vrea să vorbesc acum despre cât de umilitoare, de degradante și de disonante față de secolul în care trăim sunt ”balurile” astea cu concursurile lor de ”miss” și ”mister” care iau copii de 14 ani și-i obligă, prin formatul lor tradițional, să se dea în spectacol din toate punctele de vedere. Aș dori, în schimb, să mă refer la noi. Noi, părinții acestor copii. Noi, profesorii care permitem asta. Noi, plictisiții care schimbăm canalele și ”viralizăm” subiecte sensibile, contribuind grotesc prin clickurile noastre la diseminarea unor mizerii jurnalistice care oricând sunt gata să calce peste orice pentru atingerea dezideratului suprem: ratingul.

Clipul era vechi. Era din 2016. Fetita din imaginile de care a râs o țară întreagă are acum 16 ani – tot un copil, nu? Ar putea fi al nostru. Și, de când a devenit fără voia și acordul ei (ca să nu mai vorbesc de acordul părinților, al organizatorilor evenimentului) eroina unei societăți bolnave pusă mereu pe caterincă tocmai în relație cu cei mai vulnerabili membri ai ei: copiii. Fetița nu mai merge la școală de rușine, nu mai iese din casă. Ei, și? Mare scofală. Îi trece. Asta nu e știre, asta nu merită diseminat. A, eventual face o anorexie, ceva, are tentative de sinucidere? Poate o să dau un share. Sau fuge de acasa, hm? Interesant. ”Like” it.

adolescenta

În virtutea profesiei, am văzut și am auzit în viața mea un număr infinit de aberații din partea elevilor și studenților. Unele dintre acestea ar face subiect de presă. S-ar viraliza. Unele sunt hazlii, altele pur și simplu prostești, altele tendențioase – aici să vezi share masiv. Nu vreau să deschid subiectul perlelor de la examene; aș putea scrie o carte.

Știți ce e mai interesant?

Că am auzit aberații de acest gen nu doar din partea elevilor de 14 ani, emoționați, înscriși de-a valma, în spirit de turmă, într-un concurs al cărui format le depășește cu mult naivitatea, inocența, neștiința vieții. Am auzit perle din partea adulților, maturi, educați, trecuți prin viață, cu experiență. Cunosc zeci de cazuri de oameni de acest tip care se blochează când vorbesc în public. Care sunt culți, experimentați, versați, tot ce vrei, dar care, puși să se exprime public, fac dezacorduri, se încurcă, spun prostii. Și care recunosc asta. Pe ei nu-i promovăm. Pentru că au abilitatea și experiența de a-și ascunde handicapul.

Și fetița asta? Eu am văzut o copilă frumoasă de 14 ani – poate fi copilul oricărui părinte de pe aici – care trăia seara vieții ei. Și nu, nu spuneți că nu era așa. Ați avut și voi vârsta asta. Era sub lumina reflectoarelor, prea stridentă poate, se machiase – poate pentru prima oară în viața ei. Poate mama ei (aș fi putut fi eu) i-a aranjat părul și a sărutat-o a încurajare. Și da, a gafat... bătăile inimii prea puternice, prea multe fluierături din public, prea multă nesiguranță în pantofii cu toc purtați pentru prima dată, prea mulți ochi ațintiți asupra decolteului ei (ați fost vreodată la un concurs de miss de 14 ani?!) i-au cauzat rătăcirea. Poate a uitat. Poate a avut un lapsus teribil – nu ați pățit niciodată, în momentele esențiale? Sau da, poate n-a știut niciodată (mă îndoiesc profund... am văzut destui ca ea). Hahaha. Hai să râdem de ea, hai s-o promovăm la televizor și online cu fața neblurată. Ce dacă au trecut doi ani de atunci, ce dacă ea poate e acum îndrăgostită, ce dacă e premiantă, poate... Sau poate nu. E vreo diferență? O face mai vinovată?

Uităm că vorbim despre un copil...

Ce mi se pare cel mai grotesc la toată povestea asta e că uităm că vorbim despre un copil... Un copil de 14 ani care va avea neștearsă, tot restul vieții, povestea asta online. Care o va urmări mereu, indiferent ce va face în viitor, indiferent pe ce drum va apuca. Toată mizeria asta e la un click distanță. Și niciodată, nimeni nu va plăti pentru trauma asta.

Una dintre cărțile mele preferate, cea pe care o recitesc oricând și cea care mi-a devenit, în timp, așa... un crez profesional este ”De veghe în lanul de secară” a lui J.D. Salinger. Și cred că noi, toți cei care, conștient sau inconștient, avem această datorie, de a-i veghea pe cei mai vulnerabili, ne-am îndepărtat mult de la fișa postului. Nu mai păzim copiii să nu cadă în prăpastie. Uneori, le dăm un șut și rânjim grotesc văzându-le căderea. .

Cand nu iti plac prietenii copilului tau

Cand nu iti plac prietenii copilului tau adolescent, e nevoie sa aduci aminte copilului tau ca prietenia inseamna sa ai o suma de calitati si norme care trebuiesc respectate.

E important sa intervii atunci cand acei prieteni pot avea o influenta negativa asupra lui - si e important sa il ajuti sa isi faca alti prieteni

Ai gria sa nu faci o ruptura intre tine si copilul tau

Incercand sa blochezi brutal orce activitate a copilului tau cu acei copii - poti crea o ruptura in relatia cu copilul tau. E mai util ca, in loc de a bloca relatia lor, sa ai rabdare. Ignora sau treci cu vederea pe acei copii doar nesuferiti sau galagiosi sau obraznici - pana la urma si copilul tau se va satura de ei si ii va ignora.... articolul integral AICI