La cresa sau cu bunicii - cu cine lasam copilul?

La cresa sau cu bunicii - cu cine lasam copilul?

La cresa sau cu bunicii - cu cine lasam copilul?

La cresa sau gradinta sau cu bunica? Tu ce parere ai? Noile cercetări spun că bebelușii care sunt îngrijiți de bunici în timp ce mamele lor sunt plecate la muncă, sunt mai puțin pregătiți pentru școală decât dacă s-ar duce la creșă sau grădiniță.

Părinții care lucrează se bazează tot mai mult pe bunici pentru a avea grijă de copiii lor, dar un studiu constată că, deși bunicii fac mai mult pentru a ajuta la dezvoltarea vocabularului unui bebeluș, ei nu reușesc să le ofere și celelalte experiențe educaționale și sociale de care au nevoie copiii.

- vei citi:
Copiii ce merg la creșă sunt adesea mai pregătiți pentru școală
Cum poți pune o valoare pe dragostea și susținerea pe care bunicii le oferă copiilor?
Iată opiniile părinților din comunitatea DC

Copiii ce merg la creșă sunt adesea mai pregătiți pentru școală

In Romania, bunicii sunt implicati in cresterea nepotilor, iar motivele sunt multiple. Incepand de la cultura familiei, la lipsa creselor sau gradinitelor in imediata apropiere, a constrangerilor financiare... Este insa acest lucru cea mai buna optiune pentru copil?

Conform cercetărilor efectuate de Institutul de Educație, copiii îngrijiți de bunici la vârsta de 9 luni, au fost considerați a fi mai puțin sociabili cu alți copii la vârsta de 3 ani în comparație cu cei care au fost la creșă sau grădiniță.

Studiul a 4.800 de copii din Marea Britanie, născuți în 2000 și 2001, care au avut mame ce au lucrat când erau bebeluși, a comparat îngrijirile formale într-un cadru de grup cu îngrijirea informală de către bunici.

Concluziile sugerează că îngrijirile formale acordate de un personal calificat după un curriculum mai structurat, vor ajuta la dezvoltarea cognitivă a copilului mai mult decât îngrijirea oferită de rude, prieteni și vecini.

Copiii de 3 ani care au fost în creșe sau grădinițe la 9 luni erau adesea mai pregătiți pentru școală - arătând o mai bună înțelegere a culorilor, literelor, numerelor, dimensiunilor, comparațiilor și formelor.

Cu toate acestea, bebelușii care sunt îngrijiți de bunici au scoruri „semnificativ mai mari” la testele de vocabular la vârsta de 3 ani în comparație cu cei plasați în orice altă formă de îngrijire a copilului.

Dr. Kirstine Hansen, director de cercetare al studiului, din care au fost preluate datele, a declarat: „Bunicii tind să depună mai mult efort să se așeze și să vorbească cu copiii pentru a compensa lipsa activității fizice, dar există și unele dovezi că aceștia au mai multe șanse să folosească o gramatică mai bună, să aibă un vocabular mai bun și să corecteze mai mult copiii, spre deosebire de alți oameni."

Hansen a adăugat: „Există o întrebare despre cât de mult contează diferența pe care o vedem acum, s-ar putea ca aceștia să fie egali cu restul atunci când sunt expuși sistemului de învățământ, dar abilitatea cognitivă la vârsta de 3 ani este un predictor stabilit al rezultatelor cognitive, ulterior.

Citeste discutia pe forumul Desprecopii La cresa sau cu bunicii?

Cum poți pune o valoare pe dragostea și susținerea pe care bunicii le oferă copiilor?

În Romania, bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, de Senat. Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă.

Potrivit proiectului de lege trecut tacit de Senat, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Cum poți pune o valoare pe dragostea și susținerea pe care bunicii le oferă copiilor și valoarea pe care o au pentru copii de-a lungul întregii vieții? Nu este vorba doar de măsurarea randamentelor educaționale pentru copii...

Iată opiniile părinților din comunitatea DC privind proiectul de lege:

 "O pomana electorala, un mod de a mai da niste bani pensionarilor si de a-i face votanti fideli. Nu mai intreb de unde vor veni acesti bani. Deja Romania este indatorata pe 30 ani ca sa plateasca pensiile si salariile la zi. Investitii in infrastructura si servicii zero, dar bani de pomana gramada!" - Laura25

 "Mie una mi se pare ca e mai bine pentru copii sa mearga la cresa decat sa stea cu bunicii. Deja fetita mea de un an si jumatate are foarte multa energie, e curioasa, imi tot arata copiii pe care ii vede pe afara si am decis sa o ducem curand la cresa. A stat si cu bunicii si a fost bine, numai ca am observat ca a obosit-o destul de tare pe soacra-mea. Stiu ca le face placere, dar e greu dupa 60 de ani sa alergi dupa nepoti, sa incerci sa faci totul bine, nu sa-i plantezi in fata televizorului cum se mai intampla. Nu mi se pare corect pentru bunici sa le cerem sa faca asta pe termen lung. In plus, sigur nu vor avea parte de socializarea de la cresa, care mie mi se pare ca ii ajuta sa se dezvolte."- Camelia09

 "Consider ca pana in 2-3 ani este mai mult decat benefic sa stea in sanul familiei, intr-un mediu familial si sa formeze acele conexiuni invizibile de apartenenta/atasament. Avantajele de tip socializare pe care le-ar avea mai dezvoltate daca merge de mic la cresa sau dezavantajele de tip raceli pe care le-ar culege - se egalizeaza in timp.
Asta nu inseamna ca cresa este un mare nu, ci ca daca nu ai alte variante [nu mai sunt bunicii sau sunt atat de departe ca nici nu se pune problema ca bunica/bunicul sa se relocheze pentru o vreme sau pur si simplu nu ii vrei in preajma] atunci poti alege cresa cu inima impacata si fara procese de constiinta.
Respectiv, daca vrei sa stea cu bunicii sa poti accesa aceasta remuneratie si sa o folosesti fara teama ca e "pomana electorala".
M-as concentra mai mult pe cum ajunge statul sa controleze faptul ca accessarea acestor fonduri este corecta si nu lasa / sau lasa cat mai putine portite sa fie accesate in mod fals doar pentru bani.
" - AdiS

 "In definitiv, nu stiu cu cat va schimba aceasta masura alegerile parintilor, cei care vroiau si puteau sa-i lase cu bunicii ar fi facut-o indiferent daca statul le dadea sau nu bani. De asemenea, bunicii in cauza ar fi acceptat si fara bani sa ingrijesca nepotii. E posibil sa ma insel, dar ma bazez pe faptul ca oricum munca depusa de bunici e mult mai valoroasa decat cei 650 lei acordati lunar, nu banii sunt motivatia, ei sunt doar un bonus. Pentru toti ceilalti problemele raman la fel, unde gasesti o cresa sau o bona buna pentru copilul tau? Si aici intervine si disponibilitatea financiara a fiecaruia." - Camelia09

 "Sunt de acord cu opinia conform careia invetitia trebuie sa fie cu bataie mai lunga.
Consider oricum ca in copii se investeste mai mult decat putin.
Consider ca un copil care trece de trei ani si nu este integrat intr-o forma de grup cu care sa socialieze este dezavantajat. Pot detalia daca trebuie.
Din experienta mea, bunica celor doi copii ai mei (mama mea, ca sa fiu clara :))) ) este pentru unul muma, pentru unul ciuma. Pe vivi a adorat-o aproape instantaneu si i-a oferit o atentie extraordinara, pe sebi nu il suporta si se poarta atat de urat cu el incat am avut cateva clinciuri urate cu ea. Amandoi "inregimentati" pana in doi ani. S-ar putea ca o astfel de "oferta" financiara sa o motiveze sa stea acasa cu el, dar nu i-ar schimba comportamentul. Asta mi se pare o perspectiva de luat in seama. Daca motivatia bunicului de a sta cu copilul nu este de natura afectiva... mai bine lipsa
." - BlackCat4evR

Spune-ti si tu parerea la topicul deschis pe forumul DC - AICI

Care e cea mai buna alegere: bonă, grădinita, sau bunici?

Cand vine vremea sa facem alegerea dintre bona, bunica sau gradinita - trebuie puse toate necunoscutele in ecuatie.

Vine o vreme cand orice mamica isi pune intrebarea: ce e mai bine? Sa imi las copilul cu bona, cu bunica sau sa il dau la gradinita?

A trecut vremea in care puiul tau avea nevoie permanenta de tine. A crescut, iar tu va trebui sa te intorci curand la locul de munca. In grija cui il vei lasa?! Bona, gradinita sau bunici?! Iti propun sa ne gandim impreuna citeste mai departe aici.

Forumul de GRADINITE

Pentru multe intrebari, studii critice ale gradinitelor si experientele sincere ale parintilor cu aproape toate gradinitele din Bucuresti si multe orase ale tarii, studiati cu atentie forumul Desprecopii.com la - sectiunea GRADINITE.

Acolo veti gasi cele mai complete informatii independente despre gradinitele din Romania - cu detalii despre educatoare, mancare, educatie si conditii de igiena. 

autor: Desprecopii.com - toate drepturile rezervate © 2020

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII