Ai neintelegeri cu angajatorul? Iata sfatul specialistului

Ai neintelegeri cu angajatorul? Iata sfatul specialistului

Ai neintelegeri cu angajatorul? Iata sfatul specialistului | foto | albume poze

În această perioadă plină de incertitudini și temeri, frustrările și neînțelegerile își vor face simțită prezența mai mult ca oricând; cu atât mai mult în relația angajat-angajator care va fi una din cele mai încercate!

Ce trebuie să știi pentru a putea soluționa o situație conflictuală în mod rapid și amiabil, în cazul în care angajatorul se comportă abuziv, atât în această perioadă specială, dar și în situații de normalitate, care, mai devreme sau mai târziu vor reapărea în viața noastră.

- vei citi:
Apelează la mediator pentru a rezolva rapid și pașnic o dispută cu angajatorul
Prin mediere poți rezolva situația păstrând și relația, ba chiar fortificând-o
Mediatorul trimite o Invitație la mediere
În câteva zile sau săptămâni îți poți vedea situația rezolvată
Medierea îți poate aduce soluția cu un minim de efort al deplasărilor
Medierea poate aduce soluția mulțumitore într-un termen scurt, de la distanță și cu costuri rezonabile

Apelează la mediator pentru a rezolva rapid și pașnic o dispută cu angajatorul

Ce faci când ai neînțelegeri cu angajatorul? Dacă ești presat să semnezi un act adițional? Dacă nu beneficiezi de zilele libere la care ai dreptul? Dacă salariul nu-ți este plătit la timp? Dacă plata orelor pe care le lucrezi peste program rămâne mereu la nivel de promisiune? Dacă ți se impune să lucrezi în condiții necorespunzătoare? Sau dacă ți se sugerează chiar să-ți dai demisa? Discuți? Foarte bine! Dar dacă în urma discuțiilor atitudinea angajatorului nu se schimbă cu nimic? Continui așa cum vrea angajatorul acumulând frustrări sau renunți să mai crezi că se poate schimba ceva si cauți un nou loc de muncă? Te gandești chiar sa apelezi la instanța de judecată?

Prin mediere poți rezolva situația păstrând și relația, ba chiar fortificând-o

Sunt gânduri și opțiuni firești, dar în astfel de situații există o altă variantă care reprezintă soluția optimă! Medierea! Această procedură este cea mai bună în astfel de situații în care relația dintre cei implicați nu doar că există, dar și contează! De angajator depinzi atât financiar, cât și din punct de vedere al dezvoltării profesionale, iar angajatorul, la rândul său, depinde de tine, ca angajat, pentru bunul mers al entității pe care o conduce. Medierea are marele merit de a reuși să mențină o relație în ciuda neînțelegerii sau, chiar, a conflictului existent. Prin mediere angajatul și angajatorul se întâlnesc și, cu ajutorul mediatorului, mențin dialogul. Cu susținerea constantă a mediatorului, angajatorul poate ajunge la deschiderea necesară pentru a înțelege punctul de vedere și nevoile angajatului.

Mediatorul trimite o Invitație la mediere

Pentru a soluționa neînțelegerea sau conflictul, după caz, angajatorul trebuie să apeleze la un mediator care, odată ce îi este expusă situatia, poate oferi toate detaliile cu privire la ceea ce urmează ținând cont de situația concretă. Ca regulă, după ce se convine asupra tuturor detaliilor, mediatorul va trimite o Invitație scrisă angajatorului în care-i va propune o dată și o oră de întâlnire pentru a putea vedea dacă există diponibilitate din partea acestuia pentru a accepta această procedură. În mediere nu se poate intra forțat deoarece este o procedură voluntară, ce ține, deci, de voința părților de a ajunge la o soluție. Discuția mediatorului cu partea invitată, în cazul de față cu angajatorul, este foarte importantă deoarece un mediator bine pregătit va reuși să îndepărteze îndoielile sau neîncrederea pe care cel invitat le poate încerca. În cazul în care angajatorul acceptă să intre în mediere, mediatorul va căuta să găsească o data și o oră potrivite care să se încadreze bine în programul fiecărei părți pentru prima ședință de mediere.

În câteva zile sau săptămâni îți poți vedea situația rezolvată

O procedură de mediere poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni. În cazuri complicate, fie din cauza unui program extrem de încărcat al uneia din părți, fie din cauza naturii conflictuale, este posibil ca o mediere să dureze și două sau trei luni, însă acest ritm este dat de părți și nu de conducătorul procedurii, adică mediatorul. În comparație cu instanța de judecată, medierea este o procedură extrem de flexibilă, căci  într-un proces judecătorul impune termenele de judecată fără a lua în considerare voința ori putința părților de a fi prezente la data stabilită.

Medierea îți poate aduce soluția cu un minim de efort al deplasărilor pentru întâlniri, fiind din ce în ce mai practicată și medierea online

În principu, medierea înseamnă întâlnirea părților implicate în conflict de față cu meditatorul, care prin tehnici și proceduri specifice, încearcă să facă părțile nu doar să vorbească una cu alta, ci și să se asculte una pe alta și apoi ușor, ușor să găsescă împreună o variantă de soluționare a conflictului care să le mulțumescă. Modul și ritmul de întâlnire al părților este decis de mediator care va hotărî acest lucru în funcție de propiul stil de abordare, dar, mai ales, în funcție de situația concretă a conflictului și de personalitatea părților. Întâlnirea părților se poate face și în mediul online, de aceea medierea este o solutie extrem de potrivită și în contextul pe care-l trăim când contactul social este atât de limitat și, mai mult, instanțele au suspendat toate cauzele cu excepția celor urgente.

Prin invitarea la mediere a angajatorului, angajatul își arată dorința de clarificare și rezolvare în mod profesionist a unei situații tensionate crescându-și șansele de întărire a colaborării

Spre deosebire de acțiunea în instanță, apelarea la procedura de mediere arată un angajat care nu-și dorește răzbunare, ci unul care-și respectă angajatorul și consideră că din cauza unor neînțelegeri multiple s-a ajuns la o situație de conflict care, însă, cu ajutor specializat poate fi depășită fără a fi nevoie de consum nervos și pierdere de timp prin instanțe.

Medierea indică intenția angajatului de a rezolva rapid și amiabil o situație conflictuală. Faptul că apelează la mediere nu înlătură posibilitatea de a acționa în instanță angajatorul și tocmai de aceea alegerea acestei proceduri de către angajat poate demonstra angajatorului intențiile curate și de lipsă de dușmănie, ceea ce va face ca, după soluționare, părțile să poată continua relația de angajat-angajator. E greu de imaginat că, după un process, un angajator și-ar mai dori o colaborare cu angajatul ce l-a acționat în instanță!

În plus, medierea durează și costă semnificativ mai puțin decât un proces ceea ce este benefic, în primul rând, pentru angajat, dar și pentru angajator.

Medierea poate aduce soluția mulțumitore într-un termen scurt, de la distanță și cu costuri rezonabile

Trăim timpuri care ne arată atât de evident că viața este prețioasă și valoarea ei cea mai de preț, timpul, trebuie folosită pentru a ne găsi rezolvări ce ne aduc pace și liniște. În situația unei nemulțumiri, neînțelegeri sau a unui conflict cu angajatorul, dar și invers, cu angajatul, medierea poate aduce acest tip de rezolvare fără deplasări inutile, fără proceduri complicate, fără costuri nerezonabile și ținându-se cont de programul și personalitatea părților acestea având șansa să-și expună părerea și nevoile, fiindu-le garantat dreptul de a fi ascultate și luate în considerare, păstrându-și dreptul de a hotărî asupra deciziei finale!

Mai citeste si: Medierea este solutia pasnica in caz de conflict - iata sfatul specialistului

Despre drepturile legal a tinerei mamici, mai citeste

Legislatia gravidelor si a proaspetelor mamici
Documente necesare gravidutelor si proaspetelor mamici aflate in CIC
Tipuri de concedii pentru cresterea copilului

 Forumuri de discutii - cu multe sfaturi si multa sustinere

 Probleme legislative - forum de intrebari si raspunsuri.
Legi, drepturile gravidelor, indemnizatia de maternitate si crestere a copilului, sau alte probleme de natura juridica.

autor: dna. Dana Barbu, Mediator,
in exclusivitate pentru Desprecopii - contact: office@db-mediators.ro

Toate drepturile rezervate (c) Desprecopii.com 2020

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII