Cum gestionăm tratamentul cu antibiotice la sugari și copii?

Cum gestionam tratamentul cu antibiotice la sugari si copii? | video | Desprecopii.com - Canal YouTube

Antibioticul este un tratament care se ia doar cu recomandare medicală. Se vor respecta cu strictețe dozele și numărul de zile recomandate.

Antibioticele utilizate responsabil salvează vieți și sunt indispensabile medicinei moderne

Totuși, ele nu sunt medicamente lipsite de efecte adverse. Prin distrugerea sau alterarea florei normale intestinale, microbiomul are de suferit. Uneori, refacerea culturilor pre-tratament poate dura timp îndelungat, mai ales în cazul prelungirii sau repetării curei respective de antibiotic.

Cele mai cunoscute reacții sunt cele care se și observă cel mai repede după începerea tratamentului cu antibiotice: dureri abdominale, greață, vărsături, diaree, sau chiar infecții fungice precum candida albicanis.

Administrarea de probiotic în timpul tratamentului cu antibiotic dar și o perioada după ajută la:

• Refacerea echilibrului microbiotei intestinale - vine cu o sursă de bacterii benefice care repopulează intestinul.

• Susținerea sistemului imunitar, ajutând la recuperarea mai rapidă după infecție.

• Îmbunătățirea activitățîi mucoasei intestinale.

• Producerea locală de substanțe antimicrobiene - care ajută suplimentar în lupta cu infecția.

Așadar, este foarte important să înlocuim bacteriile bune pierdute, pentru a nu crea dezechilibre. Suplimentarea cu bifidobacterii în combinație cu alt tip de bacterie, precum Lactobacillus acidophilus, reduce semnificativ atât incidența cât și durata diareei asociate antibioticelor. Însă, tocmai pentru a avea efect, probioticele nu se administrează simultan cu antibioticul. Trebuie așteptat în jur de 2 ore de la administrarea antibioticului pentru a administra probioticul.

Material aprobat și revizuit de
Dr. Roxana Hristianovici
Medic specialist pediatru și consultant în alăptare acreditat IBCLC

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!