veti citi:
Draga noastră prințesă de 7 saptamani
La 16 săptămâni de sarcină, am aflat că ființa mică va fi „fata lui tata”
La ora 13.00 am ajuns la Medlife, maternitatea unde am decis că vei veni pe lume.
Nasterea la MEDLIFE - experiente povestite de mamici

Draga noastră prințesă de 7 saptamani,

Sunt 7 săptămâni de când ai apărut, gingașă și dulce, în viața noastră! Ești un miracol, mai mare decât ne-am fi putut imagina vreodată. Pentru că nu ești niciodată pregătit într-adevăr pentru copilul tău. Indiferent câte cursuri am făcut, câte cărți am citit și câte sute de pagini de internet am devorat, cel mai bun profesor ai fost tu. Tu ne-ai învățat cum să avem grijă de tine, ce îți place și ce te nemulțumește, când îți place să fii legănată, când vrei să fii mângâiată, când ai chef să faci nani sau când pur și simplu vrei să fii ținută strâns în brațe.

Dar noi te iubim de mult mai mult timp decât aceste 7 săptămâni, am știut că o să te iubim mult, mult de tot încă din ianuarie anul trecut - când mami și tati au decis că este momentul să apari în viața lor și au urmat pregătiri și tone de analize, căci vroiam să știm că totul este în regulă și o să te aducem pe lume pe un teren sănătos. În aprilie a urmat prima lună de încercări, mami nu mai avea răbdare, deși era încă mult prea devreme ca să se confirme o eventuală sarcină, terminasem deja (la propriu) stocul de teste din farmacie.

La 16 săptămâni de sarcină, am aflat că ființa mică va fi „fata lui tata”

Și apoi, în data de 03 mai, s-a înfăptuit minunea, mami a ieșit topaind din baie cu testul cu două liniuțe roșii în mână, a doua liniuță era taaaare pală, dar mami a aflat de la alte fete cu care palavragea pe forumuri că așa se întâmplă de obicei și că rezultatul este categoric pozitiv. Tati a luat-o pe mami strâns-strâns în brațe, ce-o fi fost atunci în sufletul lui? De atunci, minunile au venit una după alta: am văzut punctul drag și plin de viață, cu o inimioară mică și puternică, al cărui sunet nu știu dacă îl vom putea uita vreodată! Fiecare ecografie care ne confirma că totul este în regulă, că ești un copil normal și sănătos, ne umplea de bucurie și speranță! Apoi, la 16 săptămâni de sarcină, am aflat că ființa mică va fi „fata lui tata”, încă de atunci tati a știut că te vei numi „Catalina”, precum frumoasa din „Luceafărul” lui Eminescu.

În august am plecat toți trei în vacanță în Thassos, am făcut un drum lung cu mașina, dar tu ai fost foarte cuminte, ca de altfel pe tot parcursul sarcinii. Mami nu s-a simțit rău nici măcar o dată, am știut atunci că vei fi un copil cuminte și ascultător! Și te-am dus prin multe locuri frumoase, ți-am povestit mereu pe unde suntem și ți-am descris minunile din jur. Iar ție ți-a plăcut așa tare că într-o zi, pe plajă, când mami infuleca o gogoșa cu ciocolată, ți-ai făcut simțită prezența, fluturașul mic din burtică a început să dea din aripioare! Ce fericiți am fost atunci! Tati a pus repede mâna, să simtă și el cum fluturește fata lui, dar erai încă prea micuță atunci ca să te poată simți!

Mami se simțea tare bine în postura de femeie însărcinată, avea ocazia să-și schimbe garderoba mereu, mergea la gimnastică prenatală, ba l-a carat pe tati chiar și la cursuri Lamaze, care aveau rolul să ne pregătească pentru ceea ce urma să vină. Și lunile au trecut, una câte una, tu erai tot mai mare și mai viguroasă, încet-incet ai început să faci adevărate valuri în burtică la mami, ne topim amândoi de dragul tău și făceam supoziții - oare este o mânuță? Un picioruș? Sau poate fundulețul? Tati te pupa tot timpul prin burtică, îți spunea povești, te mângâia, mami era invidioasă că ea nu ajungea să te pupe și ți-a promis atunci că o să recupereze o viață întreagă de pupici! 

"Nu ți-aș da drumul la mână, nu ți-aș da drumul,  
iar dacă poteca se va bifurca,  
vom împietri acolo, la răscruce,  
și vom rămâne mereu în țara înserării,  
două statui colosale, Mamă și Tată, de granit cenușiu."

Se apropia iarna, veneau sărbătorile și, cel mai important, venea momentul magic când urma să te ținem în brațe!

Nerăbdarea creștea, telefoanele sunau încontinuu, toată lumea voia să afle dacă ai venit sau nu pe lume! Spre finalul lunii decembrie, mami a început să pună în practică metode "naturale" de grabire a nașterii, pentru că și-ar fi dorit tare mult să intre sub incidența vechii legi, care i-ar fi permis să stea cu tine acasă până la vârsta de 2 anișori, dar nu am îndrăznit să forțăm firea lucrurilor din punct de vedere medical, te-am lăsat să alegi tu momentul, iar tu ai ales să fii un bebe de 2011!

2 ianuarie, mami și tati au dormit duși până la 11 dimineața... hmm, de mult nu ne-am mai odihnit așa... (ehe, și cât timp o să mai treacă până la un asemenea somn fără griji!). Ți-ai ales o zi frumoasă de duminică, în care soarele strălucea puternic peste zăpada acumulată în zilele precedente, o zi plăcută, senină și călduță. Fiind weekend, tati era și el acasă, deci n-a mai fost nevoie să trecem prin stresul telefoanelor la serviciu și al alegătului prin trafic! 

Iar apoi mami a constatat că a început să piardă din vestitul dop

Pe la ora 11, mami a constatat că a început să piardă din vestitul dop, la cât studiase l-a recunoscut fără dubii. L-a anunțat pe tati, dar au rămas amândoi calmi, știau că pot trece și câteva zile până la declanșarea propriu-zisă a nașterii. Dar la scurt timp lucrurile s-au precipitat: s-a rupt apa... ups, deci se întâmpla azi!!! Ok... mami a început să se învârtă nauca prin casă... bagajul era făcut, hăinuțele cu care trebuia să te scoatem din maternitate erau pe sârmă, deja uscate, trebuiau însă și călcate. Deci planul era cam așa: mami călca hăinuțele, făcea un duș și pornim spre maternitate. Ii dam un telefon și doamnei doctor care decretează: fugă la spital! Aha... dar noi nu ne grăbim, am învățat la cursurile prenatale să ne păstrăm calmul și să petrecem acasă cât mai mult din travaliu.

Dintr-o dată mami are o revelație: tati nu a apucat să schimbe lustra din dormitor (cu câteva zile mai devreme, un scurtcircuit distrusese lustra și întrerupătorul din dormitorul unde urma să te instalam și pe tine; tati cumpărase cele necesare, însă între serviciu și sărbători nu apucase să repare beleaua). Așadar, este absolut clar: trebuie mai întâi schimbată lustra, apoi plecam la maternitate. Nedumerit, tati întreabă: ești sigură?? Daaa, mami nu fusese niciodată mai sigură!! Trebuia schimbată lustra. Și uite așa, cu lichidul amniotic curgând în continuu, mami s-a cocoțat în pat să țină o pungă în dreptul lustrei (ca să recupereze eventualele bucăți de tencuială, doar era curățenie lună, și așa trebuia să rămână!) în timp ce tati mesteria de zor. Trebuie să-ți spunem că tati nu mai schimbase până atunci o lustră... Dar a reușit, chiar din prima încercare! Mai era întrerupătorul... Nu puteam pleca până nu era schimbat și întrerupătorul! Dar în același timp, mami trebuia să-ți calce hăinuțele și nu mai avea răbdare! Prin urmare, bietul tati a schimbat întrerupătorul cu jumătate din siguranțe (cele de la prize) pornite. Deh, nu te poți pune cu o femeie în travaliu... Gata, era momentul: mami a făcut un duș, s-a machiat, s-a aranjat (doar trebuia să o vezi frumoasă!) și hai la spital!

La ora 13.00 am ajuns la Medlife, maternitatea unde am decis că vei veni pe lume.

Medicul de gardă a consultat-o pe mami și a concluzionat: travaliul este abia la început, va mai dura destul, așa că ar fi bine ca tati să plece acasă. Mami s-a schimbat și a fost condusă la sala de travaliu. A primit reviste ca să treacă timpul mai repede, iar o asistentă drăguță se tot învârtea pe lângă ea. Și au conectat-o la un aparat care avea rolul să monitorizeze contracțiile, dar și activitatea ta cardiacă. Dar mami murea de plictiseală, nu avea stare să stea în pat... și s-a tot ridicat să se plimbe (știa ea de la cursuri că poziția verticală ajută dilatația!). Durerile alea mari tot nu veneau... doar câte o strângere, o jenă așa... mami avusese dureri menstruale mult mai rele de atât! Între timp, mami s-a urcat și pe masa de nașteri, așa, să vadă cum e... era destul de comodă, avea și vibromasaj! :)

Pe la 15.00 a venit și dr. Bohaltea, o minune de femeie și un doctor minunat, mami a fost tare inspirată să facă o asemenea alegere! După ce a certat-o pe mami că i-a luat 2 ore să ajungă la maternitate, de când vorbiseră la telefon, a urmat controlul pe masa: dilatație ioc! Ok... deci trebuie ceva ajutor, au urmat, pe rând: perfuzia cu oxitocină, injecția cu scobutil, supozitoare (nici mami nu mai știe cu ce...), ruperea manuală a membranelor (neplăcută procedura!) dar evoluția nu a fost cea sperată. Contracțiile deveniseră foarte puternice și dese, dar încă neregulate, sau cel puțin așa arăta monitorul, că mami tot nu avea dureri mai deloc... Doamna doctor se tot mira și aștepta ca mami să înceapă scandalul, având în vedere intensitatea contracțiilor... până la urmă a concluzionat cu stupefacție că mami are pragul durerii foarte ridicat (mami nu știe nici acum ce să creadă... până deunazi leșina la analizele de sânge!!).

Bunica a apărut și ea la sala de travaliu, s-a topit toată când a văzut-o pe mami între perfuzii și tuburi de oxigen... dar mami era curajoasă

Bunica a apărut și ea la sala de travaliu, s-a topit toată când a văzut-o pe mami între perfuzii și tuburi de oxigen... dar mami era curajoasă, nu se plângea de nimic, cei din maternitate îi spuneau "graviduța cu moralul ridicat"! Aproape de ora 20.00, inimioara ta a început să bată repede-repede, ți se cam terminase apa din piscinuță și agitația asta nu-ți plăcea deloc. Prin urmare, s-a decis: cezariana de urgență! Aici s-a cam terminat moralul ridicat pentru mami... ea își dorise foarte mult să nască normal, se pregătise mult pentru asta și se simțea privată de o experiență pe care și-o imaginase de multe ori! L-a sunat pe tati înecată în lacrimi și i-a spus că intră în operație... tati săracul nu mai înțelegea nimic. A pornit și el repejor înapoi spre maternitate!

Gata, nu mai era cale de întoarcere (desi în drum spre sala de operații, mami tot spera să se întâmple ceva, să se schimbe decizia...). Și de aici lucrurile s-au precipitat: mami a fost urcată pe masa de operații, o asistentă draguță i-a ținut capul în brațe în timp ce anestezista își făcea de cap pe la coloana ei. Afost întepată de trei ori, scolioza ne-a dat de furcă și aici. Apoi s-a întins pe masă și picioarele au început să-i amorțească... A apărut doamna doctor zâmbitoare, apoi și dr. Vele, urmau să opereze împreună. "Ce fel de muzică vreți să ascultați, doamna Moldovan?" a întrebat doamna doctor foarte veselă. Mami însă era îmbufnată, n-avea chef de glume, ea nu voia cezariană... Ii era și foarte frig, tremura încontinuu. A fost montat câmpul steril și a început treaba... mami a avut impresia pentru moment că o doare... dar nu o durea nimic, doar simțea că cineva îi umbla prin burtică! Și în scurt timp, la ora 20.40, a simțit o apăsare mai serioasă și... ai apărut tu! Minunea mică și dulce, care scâncea firav, lumina vieților noastre, visul nostru cel mai frumos devenit acum realitate!!! Când m-au pus pe pieptul tău, timpul s-a oprit în loc pentru mami... nu mai era nimic în jur, doar tu și cu ea! Brunetica noastră dragă, cât erai de frumoasă și de gingașă! Te-a mângâiat, ți-a vorbit încet, iar tu te-ai uitat la ea cu ochișorii mari și albaștri... ce poate fi mai frumos de atât???

Apoi tu ai plecat cu neonatologul (dna dr. Cuzino) care urma să aibă grijă de tine... Operația a mai durat ceva timp pentru mami, dar anestezista i-a propus să o adoarmă și a fost de acord. S-a trezit la final, se terminaseră și cusăturile, și mami a văzut cum o asistentă ștergea un picior ridicat... era cu siguranță piciorul ei, doar il știa cum arată:) dar mami încă nu simțea nimic... A urmat noaptea de la terapie intensivă, zeci de mesaje pe telefonul mobil, un tătic emoționat care nu-și mai găsea locul... Apoi zilele din maternitate (șapte în total), zile grele și lungi... Tu aveai niște probleme, ca urmare a travaliului lung și a lichidului amniotic înverzit, ți-au făcut tratament, te-au ținut pe perfuzii câteva zile, apoi te-au hrănit cu biberonul... Asistentele o avertizaseră pe mami că va fi complicat cu alăptarea după atâtea zile în care tu te învățasei cu tetina biberonului! Dar la prima încercare tu te-ai lipit de sân cu mult simț de răspundere... și nu ai mai papat altceva de atunci!! Nu te-a mai dezlipit nimeni de mami!

Pe 10 ianuarie am venit cu toții acasă... Și zilele au trecut, la început mami și tati s-au simțit cu mâinile legate, au concluzionat că e tare greu cu bebe mic... dar încet-încet greul s-a transformat în frumos. Suntem trei acum și nu mai știm cum era când trăiam fără tine... Fiecare zi petrecută împreună este o minune! Îți mulțumim, draga noastră printesă, pentru că ești frumoasă, sănătoasă și cuminte și îți promitem că îți vom fi alături și te vom proteja mereu!

Vom fi fericiți împreună, ne vom juca, ne vom distra și vom încerca să fim niște părinți de care tu să poți fi mândră întotdeauna! Și, cine știe, dacă vom mai prinde curaj, poate peste câțiva ani îți vom dărui și un frațior... Te iubim, minunea noastră!

Cu drag,
Mami si Tati, scris de Roxana
Mami fericita de printesa superba Catalina-Victoria  -  cititi topicul special de pe forum aici: Scrisoare pentru Catalina

Nasterea la MEDLIFE - experiente povestite de mamici

Nașterea la Medlife: de frica unei cezariene am incercat toate metodele de declanșare a nașterii - experiența mea

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

Desprecopii.com © 2024

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️