Nașterea prin cezariană programată la Petroșani și extazul de a-mi ține bebele în brațe pentru prima dată. Am simtit atunci ca am pentru ce sa trăiesc - experienta mea

Nasterea prin cezariana programata la Petrosani si extazul de a-mi tine bebele in brate pentru prima data. Am simtit atunci ca am pentru ce sa traiesc - experienta mea

Nașterea prin cezariană programată la Petroșani și extazul de a-mi ține bebele în brațe pentru prima dată. Am simtit atunci ca am pentru ce sa trăiesc - experienta mea

In acea zi aveam programată cezariana. La ora 05:30, ne-am trezit sa ne pregatim sa plecam la spital. Eram calma, chiar prea calma as putea spune. Nu aveam emotii, nu imi era frica, efectiv zici ca as fi mers sa cumpar pâine🤣 asa o stare buna aveam. ..

Prima tăietură am simtit-o, a fost straniu, apoi efectiv doar auzeam ce se întâmplă, medicul anestezist imi explica ce se întâmpla, ma tine de vorba, când se aude "Nu il pot scoate", "Haide mai repede sa nu il pierdem", efectiv un medic se chinuia sa traga de copil si celălalt ma apasa atâta de tare pe partea de sus încât suspinam de durere. Se opreste, nu mai zice nimeni nimic, nu vedeam nimic doar niste becuri si privirea medicului anestezist care se misca agitată. Deodată il aud plângând, e acolo, e VIU si e AL MEU (era ora 09:25). Doar o lacrima mi s-a prelins pe obraz, calmantele nu mi-au permis mai mult, chiar daca in suflet imi venea sa sar de pe masă sa vad cum e...

Vei citi:
Urma sa intru in sala de operatie
Trebuiau sa scoata bebelusul urgent
Am simtit atunci ca am pentru ce sa trăiesc
Credeam că greul a trecut...
Asitentele erau socate cat de bine ma misc
Eram in extaz ca imi tin minunea la piept
S-a declanșat depresia postanatala
Am ajuns acasă

nasterea prin cezariana

Urma sa intru in sala de operatie

14.01 ora 05:30, ne-am trezit sa ne pregatim sa plecam la spital. Eram calma, chiar prea calma as putea spune. Nu aveam emotii, nu imi era frica, efectiv zici ca as fi mers sa cumpar pâine🤣 asa o stare buna aveam.

Se face 06:30 plecam de acasă, la 07:00 trebuia sa fiu la biroul de internări. Am ajuns acolo, o matusa de lucreaza la spital si ieșea din tura s-a oferit sa ma ajute cu protocolul si sa ma duca pana sus, fiind pandemie sotul nu a avut voie sa vina cu mine, numai pana jos la biroul de internări 😭😭😓

Imi face actele si ma trimite sa fac testul de covid, fiind foarte șocată că nu sunt vaccinata. M-am dus, am făcut testul, noroc ca am dat de o doamnă draguta si nu m-a chinuit, a fost tare finuta. Am plecat apoi sa ma schimb in hainele de spital, l-am sarutat pe sot si am urcat sus pe secție. In momentul cand m-am despartit de sot am simțit o ruptura imensa in suflet, imi doream sa il stiu langa mine fizic nu doar psihic. Au urmat alte acte, perfuzii si m-au dus in sala de travaliu pentru o monitorizare fatală.

Trebuiau sa scoata bebelusul urgent

Urma la ora 10 sa intru in operatie. Stand pe pat la monitorizare, a început sa mi se faca rau, sa ma sufoc, sa imi fie foarte cald, sa tremur, ochii parca mi se inchideau🤕 Am anuntat o pe asistenta de era cu mine in salon, m-a intors pe o parte, mi-a facut aer si a chemat medicul. A decis sa ma bage de urgenta in sala de operatie. In următoarele 2 min eram pe masa de operatie, ma conectau la oxigen, am avut si calmante, asteptam anestezista, când aud la un moment dat medicul spunându-i altui medic care urma sa o ajute la operație, ca trebuie sa scoată copilul cât mai repede ca sa nu mai fac o criză (nu mai stiu exact cum se numeste ce am facut, dar nu a fost atac de panică, a fost ceva mult mai grav, la granița cu luminita de la capătul tunelului) si sa ne piarda pe amândoi. Deși am auzit si eram conștientă, calmantele primite m-au lasat fara reacție.

Vine anestezistul, imi explica ce urmeaza sa îmi faca si apoi începe. N-am simțit deloc anestezia, ma așteptam sa urlu de dureri dupa auzite. Am fost întrebata daca simt caldura la picioare si imediat m-au intins pe spate pentru ca nu era timp de pierdut.

Am simtit atunci ca am pentru ce sa trăiesc

Prima tăietură am simtit-o, a fost straniu, apoi efectiv doar auzeam ce se întâmplă, medicul anestezist imi explica ce se întâmpla, ma tine de vorba, când se aude "Nu il pot scoate", "Haide mai repede sa nu il pierdem", efectiv un medic se chinuia sa traga de copil si celălalt ma apasa atâta de tare pe partea de sus încât suspinam de durere. Se opreste, nu mai zice nimeni nimic, nu vedeam nimic doar niste becuri si privirea medicului anestezist care se misca agitată. Deodată il aud plângând, e acolo, e VIU si e Al MEU (era ora 09:25). Doar o lacrima mi s-a prelins pe obraz, calmantele nu mi-au permis mai mult, chiar daca in suflet imi venea sa sar de pe masă sa vad cum e. Mi-au întors capul sa il vad. Niste picioruse mici, se mișcau energic si asistentele il zgaltaiau sa plângă. Mi-au dat sa il sărut, a fost mometul in care am simțit ca am pentru ce sa trăiesc si efectiv simteam cum totul prinde rost si ca Dumnezeu exista. Vad un chip mic, curat, infasat intr-un scutec alb si il sărut pe vârful nasului, e o imagine care imi pare rau ca nu am putut sa o surprind si intr-o poza, dar vesnic va fi in sufletul meu. Imi explica ca trebuie sa il ducă sa fie consultat și ma vor tine la curent. Revine o asistenta și ma înștiințează ca minunea mea, avea 49cm si 3280g, scor apgar 8. M-a înștiințat că este sănătos dar ii mai fac analizele de rutina pentru siguranță.

Credeam că greul a trecut...

S-a gatat operatia, sunt dusa intr-un salon, conectata la aparat. Ii cer asistentei telefonul pentru a-l anunța pe sot. "Felicitări taticule, avem o minune de băiat de 3,280kg si 49cm", se lasă linistea, dupa care aud "Gata?! Ai născut?! Asa repede?!" Si il aud plângând. Asistenta l-a asigurat ca suntem bine si ca il voi mai suna când voi fi mai bine, atunci abia puteam vorbi. Credeam că greul a trecut... dar el abia incepea...

Asitentele erau socate cat de bine ma misc

Greul abia incepea, dar nu stiam asta. Pe seara la ora 18, a venit o asistenta cu 2 infirmiere sa ma ridice. Am cerut sa fiu lăsată sa ma ridic singura ca eu pot (imi doream foarte mult să ma pun repede pe picioare, de accea am fost si activa toata sarcina), zis si făcut m-am ridic singură dupa cum m-au sfatuit ele ca sa nu fortez operatia, am făcut 2-3 pași si au zis sa ma pun jos sa nu fie prea brusc totul. La ora 22 au venit iar sa ma ajute, deja m-am ridicat de parca nu aveam nimic si am făcut o tura de hol. Asitentele erau socate cat de bine ma misc. Ma durea? Cu siguranta, dar nu bagam in seama. Îmi doream enorm de mult sa imi vad minunea. Mi-au adus-o sa o vad, dar nu m-au lasat sa il tin in brațe, au zis sa imi revin complet prima data. Noaptea a fost ok, m-am odihnit binisor, aveam dureri daca ma intorceam dar am refuzat calmantele. Urmatoarea zi, au venit cu tratamentul si sa merg la toaletat. Asistenta radea că zburd de zici ca plec acasa nu de parca abia am născut. Eu eram bucuroasa ca ma duce cu bebe in rezerva.

Eram in extaz ca imi tin minunea la piept

Am ajuns la neonatologie, in rezerva "pregătită" era un pat, o noaptiera, o masuta de infasat si un pătuț, in rest era așa deprimanta chiar daca avea o pictura pe pereti, dar nu conta, urma sa se inveseleasca cu cel mai frumos chip, si am fost sfatuita sa mai dorm putin, sa imi aranjez lucrurile si apoi mi-l aduc pe bebe... da de unde, eu urlam ca nebuna "Imi vreau copilul acuma cu mine! E al meu!" si mi l-au adus. Atunci am putut sa il studiez atent și sa ma minunez ce creație divina a trimis Dumnezeu pe pământ, dar totul s-a spulberat cand a inceput sa plângă 😔 Panica, panica, panica, nu stiam ce sa ii fac, cum sa il iau in brate (am mai tinut bebelus mici, dar el mi se parea mult prea mic), a venit o asistenta, in 3 secunde mi-a aratat cum sa ii schimb pampersul si sa il pun la san... nu am inteles nimic dar eram in extaz ca imi tin minunea la piept, Doamne ce sentiment, efectiv lacrimam de fericire si nu puteam sa înțeleg cum de am fost binecuvantata cu asa minune.

S-a declanșat depresia postanatala

Mi-au adus si biberon pentru completare, dar nimeni nu imi aratase cum sa ii dau. Micuțul plângea si eu langa el eram panicata, nu stiam ce sa fac sa fie bine... atunci s-a declanșat depresia postanatala. "Ingerul" meu pazitor atunci, a fost colega de rezerva care era la al 2-lea copil, si prin geam imi explica cum sa il tin si sa am incredere in mine ca va fi bine. Am plans mult, dar pe dupa-masa, mi-am dat seama ca daca toate femeile pot ingriji copii, sigur pot si eu sa imi îngrijesc minunea. De atunci totul s-a schimbat. Nu știam daca e 100% bine ce fac, dar asa simteam. Ma bucuram de minune si asteptam sa plecam acasă la taticul nostru care ne astepta cu nerăbdare. Vine ziua de luni 17.01 si imi spune ca in jur de ora 13 ne externeaza. Imi sunt soțul, ii spun si ma apuc sa pregătesc bagajul cat bebe mai statea la lampa (a facut un mic icter, si l-au pus zilnic la lampa pentru ca nu statea mai mult de 1h, nu ii plăcea sub nicio forma), ca sa nu întârzii nici macar 1 minut.

Am ajuns acasă

Se face ora 11:00 si vine dr cu actele, ultimele explicații si ne spune sa sunam dupa apartinatori sa vina dupa noi. Imi sun soțul, era la masă "Hai dupa noi, ca deja ne externeaza", a venit cu un unchi de al lui cu un logan, dar la ce repede au ajuns, parca ar fi venit cu racheta🙈 L-am imbracat pe bebe, o asistenta l-a luat iar o infirmiera mi-a luat bagajul si m-au ajutat sa merg pana jos. Ce e mai frumos pe lume de cat sa iti vezi omul iubit, ținând in brațe rodul iubirii voastre?! Nimic. Ma simțeam împlinită total. Vedeam cum i s-au umezit ochii și efectiv il sorbea din priviri. Am ajuns acasă, unde ne astepta cuibusorul nostru cald (am cerut sa nu primesc flori sau baloane, efectiv voiam sa fie totul asa simplu si linistitor, aveam niste migrene oribile). L-am schimbat pe bebe, soțul m-a ajutat sa fac un dus (lucru imposibil in spital, conditiile erau jalnice si era oribil de frig in baie) apoi el a plecat la cumpărături pentru cele necesare bebelusului si eu am ramas sa trag un pui de somn.

Dupa-masa au venit si părinții nostrii sa il vadă, dar o vizita scurtă pentru ca au început durerile de cap si efectiv nu suportam nimic, imi venea sa imi tai capul jos cu tot cu calmante. Eduard era un bebelus foarte cuminte, se trezea doar sa pape si asta o dată la 4h. Faptul ca am ajuns acasa, ne facea tare bine. Migrena a disparut in urmatoarele zile, bebe se schimba pe zi ce trece si noi il savuram cu toata dragostea. As putea da viata, pentru aceste momente unice si superbe, toata viata mea💙

Autor - Dana1422, o mamica de la Desprecopii - trimite si tu povestea nasterii la adresa redactiei info@desprecopii.com

Util de citit:

Nasterea prin cezariana: motive medicale care o recomanda
Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

Alte experiente de la nastere - povestite de mamici

De-as mai naste de 10 ori, n-as schimba nimic! Nasterea prin cezariana la Clinica Polisano Medlife Sibiu - experienta mea

Două cezariene la spitalul Cuza Vodă Iași, două experiențe total diferite - as vrea sa se puna mai mult accent pe alăptare și ingrijirea nou născutului

Azi am trecut prin experiența nașterii prin cezariană la spitalul județean Pitești - povestea mea

Nașterea prin cezariană la Spitalul Municipal Rădăuți: o experiență de coșmar care sper să nu se întâmple altei femei - experiența mea

NASTEREA UNEI STELE - AICI GASESTI EXPERIENTE DE LA NASTEREA IN ROMANIA, PE ORASE

Forumuri recomandate

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

autor: Dana1422, mamica membru DC - Toate drepturile rezervate (c) 2022

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII