Povestea nasterii Adelitei

Povestea nasterii Adelitei
- Programaseram o cezariana pentru marti, 9 iulie 2002 (din cauza pozitiei "in scaun" a micutei pe care o asteptam cu nerabdare). Sotul meu avea un contract la 500 km de casa noastra, deci tine-te stress!!! Daca nasc mai devreme si sunt singura-singurica ?...(Bineinteles, familia mea, mama, tata, unchi, matusi... sunt toti in România sau prin alte parti, dar nu aici).
Asa ca programam noi martea, ca sa intru
luni la spital si sa ies, daca se poate, simbata, ca joi ajungea si mama din
România iar sotul meu trebuia sa se intoarca pentru week-end (important
nevoie-mare, ca doar era WE de 14 iulie, Ziua Frantei) la contractul
lui...
Asadar, luni dupa-masa
vine el acasa ca sa ma duca la spital. Facem niste poze (na, ultimele dinainte
de marele eveniment), imi iau ceva de rontait si de baut la mine (in cazul in
care as mai avea ceva "pofte" pe ultima suta de metri), imi iau bagajele, mai
trimit ceva e-mail-uri, rugindu-i pe toti ca a doua zi la ora 9 dimineata sa imi
tina pumnii si plecam.
Ajungem la spital (il cunosteam de-acuma, caci fusesem la cursurile de pregatire pentru nastere, de alaptare si alte-cele pentru mamici), ma cazez (coooool! camera - ca la hotel! Curata, spatioasa, cu TV, frigider, telefon, o vedere superba de unde vedeam, in departare, Parisul si zaream silueta Turnului Eiffel, ce mai - grozava! ) Imi amintesc de una dintre fostele mele colege din România care imi povestise ca aveau gindaci in maternitate si ca era o mizerie crunta. Ma gindesc ca nu as fi vrut sa nasc in România...
Chestiune bani - gratuit, totul era platit de asigurarea sociala pe care orice francez o are, in afara de convorbirile telefonice si de TV. Bacsis, aici nu se da DELOC!!! Eu, fraiera, cind am ajuns in Franta, parca nu-mi venea sa cred, si tot incercam sa platesc doctorii mai mult decit tariful normal... Am fost refuzata de fiecare data, iar apoi sfatuita sa nu mai incerc... Bun, asta-i o alta poveste!
Deci ma instalez, sotul meu ramine cu mine pina cind se insereaza, dupa care ne luam ramas-bun si ma lasa... Ufff, curaj gaina ca te tai!!! Nu eram prea incintata ca o sa am o cezariana, dar asta era, trebuia sa nasc cumva. Eram deja ajunsa la 39 de saptamini si 3 zile, asta fiind data ecografica, dupa ceea ce credeam eu chiar putin mai mult.
Incerc sa-mi pregatesc lucrurile pentru a doua zi. Ma intreb cu ce or vrea sa-mi imbrace bebelusa (adusesem de acasa hainute pentru ea) si nu reusesc sa ghicesc. Imi zic, lasa, intreb eu miine...
Asistentele, infirmierele, moasele fac du-te-vino
prin camera mea, imi fac un monitoring, imi fac toaleta, ma controleaza, imi dau
o solutie antiseptica cu care sa fac dus seara si dimineata si un produs cu
efect de clisma.
Imi spun sa nu mai beau si nici sa nu mai maninc nimic dupa
ora 9 seara.
Ma bag in pat... Ma gindesc ca o sa adorm, iar cind ma scol voi avea o cezariana care nu dureaza prea mult si apoi o voi putea in sfirsit tine in brate pe Adelita, cea pe care o asteptasem atitea luni de-a rindul, care traise la mine in pintec ... Eram emotionata... Era ultima seara cind o mai aveam in burtica... O mingiiam si ii spuneam ca totul o sa fie bine!
Pe la 12 noaptea, brusc, se deschide usa (m-am si speriat), o doamna solida si cam antipatica imi spune ca ea e anestezistul de serviciu, ca nu au gasit fisa mea (fusesem consultata dinainte, in vederea anesteziei, si facusem analize de singe) si ca ma consulta iarasi. Hop, un chestionar, ce boli am avut, ce alergii... Hop, iar imi ia singe, ca-i mai bine asa, ca trecusera 2 saptamini de la cealalta analiza. Imi explica inca o data ce-i aia o anestezie si ce riscuri exista.
Ma intreaba daca vreau anestezie peridurala. Eu o
intreb daca am de ales... ea zice ca nu, o sa am o peridurala, punct!!!
Hmmm,
ce bine ca miine dimineata zgripturoaica asta o sa iasa din tura!!! Sigur o sa
am un anestezist mai simpatic, ce amabil fusese cel care ma consultase cu 3
saptamini mai inainte
Sting lumina... Nu pot sa adorm... Imi spun ca trebuie, ca altfel o sa fiu obosita a doua zi, dar degeaba, ma framint. Mi-e sete, sau mi se pare ca mi-e si nu am voie sa beau, ca e prea tirziu. Incerc sa ma gindesc la ceva frumos ca sa adorm, la Adelita. Ca e sanatoasa si frumoasa... Oare cu cine seamana? Of, Doamne, sa fie totul bine iar ea sa respire din prima, ca daca nu o sa mor de frica!!!
Ea se misca, se agita... Nici ea nu poate sa
doarma. O piriitura...Ce-o fi asta? Si-nca una! Ce ciudat, ce-o pirii asa? Si
deodata sunt inundata!!! Oh, nu, nu se poate!!! Ce ma fac acum? O sa mai nasc la
ora 9? Si doctorul meu, care a fost asa de dragut timp de 9 luni si care venea
expre... Va trebui sa-l astept, negresit! Sun. Sonerii de culoare rosie sunt
peste tot, in baie, linga pat, linga usa. Imediat intra doua fete. Nu stiu cine
sunt, probabil asistente, moase sau infirmiere... Le spun ce mi s-a intimplat.
Imi aduc imediat niste tampoane enorme, ma monitorizeaza, imi iau putin lichid
amniotic pentru laborator.
Eu sunt legata de monitoring si nu mai am voie sa
cobor din pat. Blocul operator e deja in alerta! Incep contractiile, din ce in
ce mai puternice si dureroase. Ma gindesc ca daca o sa astept ora 9 o sa mor de
durere Le intreb ce-o sa se intimple cu mine, o sa astept dimineata? Ele
imi spun ca nu, pentru ca pina atunci risc sa nasc, sunt deja dilatata la 3,5
cm!!!
Si sotul meu? Cine il anunta? Cu portabilul nu avem voie in spital, telefonul din camera nu functiona inca (ajunseseram prea tirziu si nu deschisesera linia) iar la telefonul public din capatul coridorului nu mai puteam ajunge!!! O infirmiera (sau, ma rog, nu stiu cine...) imi spune ca suna ea la mine acasa. Dar imi dau seama ca soneria din dormitor era inchisa, cea din salon suna prea incet, iar daca el inchisese usa si mai si sforaia, nu o sa auda nimic!!! Doamne, o sa nasc, el e la 8 km si tot o sa rateze momentul !!! Nu o sa ma ierte. Si e vina mea, eu am inchis soneriile, ca sa dorm mai bine.
M-au luat pe sus, cu pat cu tot, tavanul maternitatii defileaza sub ochii mei. Ajung in blocul operator, durerile sunt de-acum insuportabile si ma gindesc ca niciodata nu as fi putut naste pe cale naturala! Ce bine imi pare acum ca o sa am o cezariana! Doar sa-mi faca anestezia aia mai repede!!! Aoleu!!! Zgripturoaica!!! N-am scapat de ea!!! Dar nu-mi pasa, nu mai vreau decit sa nu ma mai doara si intreb intr-una daca barbatul meu a fost anuntat. Nu raspunde, mai incercam! Eu vreau sa mai asteptam, ca sa raspunda!!!
Gata, ma anesteziaza!!! Doamne, ce bine, imediat
si-a facut efectul!!! Din pacate am greturi si-mi vine sa vomit! Mi se pune o
sonda urinara. In jurul meu roieste toata echipa de garda. Medici specialisti
(obstretician, pediatru, anestezist), moase, asistente, infirmiere, specialiste
in puericultura. Toti s-au prezentat, dar eu tot nu stiu cine sunt... Incepe
operatia...
Nu ma doare, dar simt. Ma taie... scormone... iar ma
taie...
Nu aud nimic, nici un bebe... L-or fi scos? Nu...
In sfirsit, a
venit momentul sa-l scoata pe bebe! Aici simt bine, o trag usor afara. Nu vad
nimic si nu aud ce vorbesc, incet. Ce-or spune? Si deodata, bebele meu incepe sa
plinga tare-taaaaare!!! Ce suparat e!!! Mi-o arata, o sarut Imi confirma ca e o
fetita! O scot din sala de operatie si eu mai ramin ... Deja mi-e dor de ea! Mi
se spune ca a ajuns si taticul Of, ce bine!!! In ultimul moment, fix cind
Adélie a iesit din sala de operatie! Ce norocos, nu a asteptat deloc, ca alti
tatici!!!
In sfirsit, termina si cu mine. Nu-mi misc picioarele si e penibil de greu sa ma mute in pat. Sotul meu repeta intr-una, cu lacrimi in ochi: "Elle est si belle! Elle est si belle" Ma gindesc "cu atit mai bine, daca lui ii place". Eu nu-mi dadusem seama. Cu siguranta, va fi frumoasa, dar in momentul ala nu era chiar Zina-Zinelor, si nici eu de altfel!!!
In sfirsit, totul e bine cind se termina cu bine! Scorul Apgar 10/10 !!!
Am ramas cu totii timp de doua ore in sala de supraveghere, sub observatia unei doctorite. Mi s-a facut frig, am inceput sa tremur rau de tot! M-au invelit bine-bine.
Totul incepuse pe la ora 2 noaptea iar EA s-a
nascut la ora 4:08. Avea 3,020 kg. Mi se parea asa de micuta si de
fragila!
"Taticu'" a ramas cu noi pina dimineata, la ora 8. Spunea intr-una
ca e asa de frumoasa, cel mai frumos cadou din viata lui. Pe urma a plecat acasa
si a sunat milioane de oameni, ca sa-i anunte marele eveniment!
A doua zi, la ora 9, medicul meu ginecolog a venit
la noi in camera. Era ora noastra de intilnire... Mi-a zis ca a fost grabita
micuta... Putin mai grabita, a venit cu citeva ore mai devreme decit
programaseram noi... Ne-a felicitat, ne-a intrebat cum ne simtim si a spus ca o
sa mai treaca pe la noi (si chiar s-a tinut de cuvint, in zilele urmatoare)
Eu ma gindeam la toti cei carora le spusesem sa-mi tina pumnii la ora aia!
Ha ha, cam tirziu! Cine ar fi crezut? Taticu' i-a sunat pe ai mei la Bucuresti
sa le dea vestea, dar pina cind n-am sunat eu sa le spun pe româneste ai mei
n-au inteles ce se intimplase
Asta e povestea (credeam eu scurta, dar iata ca am scris o gramada!) nasterii scumpei noastre Adélie, fructul dragostei noastre
Va pupam pe toate si va dorim nasteri usoare in
spitale decente si curate, cu medici buni!!!
Iar bebelusii toti frumosi si
sanatosi!!!
O&A
PS : Am uitat sa va spun ca, cu toate hainutele pregatite de mine cu multa dragoste, spalate si calcate cu grija mare, si frumoaaaase foc, ea a fost imbracata in prima zi cu hainute de la spital, de ziceai ca-i copil de capatat!
Asta e, n-am mai avut timp sa le caut in valiza si
nimeni nu le-a cautat, asa ca au imbracat-o cu ce-au gasit si ei
In cap ii
pusesera un fel de ciorap taiat la ambele capete si innodat, era oribil!!! Imi
venea si sa rid dar si sa pling!
De altfel, cind am inceput s-o imbrac cu propriile ei lucrusoare, am fost cam dezamagita, ca aproape toate ii erau cam mari !!!
Discutii referitoare la acest articol puteti citi pe forumul nostru aici.
autor: Otilia Romea, Franta - membra a clubului
desprecopii.com
toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com
2002-2003
Ultimile 6 comentarii
Buna Otilia, sunt Monica din Bucuresti. Ma bucur ca am reusit in sfarsit sa te gasesc. Ce mai faci?
Felicitari!!! Sa creasca mare si frumoasa ca tine si sa duca mai departe talentul de
draga Otilia,mi-a placut foarte mult povestea venirii pe lume a Adelitei.Sa fie sanatoasa si norocoasa.Daca nu ma insel, anul acesta va implini 5 ani . Exact varsta fiului meu .Eu l-am nascut in februarie 2002.Mi-ar place sa pot lua legatura cu tine . Este posibil sa fim rude . Mama spune ca este verisoara tatalui tau . Apropo , noi locuim la Campina , iar pe mama o chema Geta. Nu cumva ai locuit la ploiesti? Te sarut !
Superba poveste si sa va fie bine dragilor, Cat despre Adelie ,imi place la nebunie cum suna, sau poate suna: Adelle-Adela-Adelita-Adelutza si mai ales Adelie care va doresc sa creasca mare, sanatoasa si dulcica la fel ca si numele ei. Sa fiti fericiti!Emanuela
Desi cunosteam in mare povestea venirii pe lume a Adelitei mi-a facut mare placere s-o recitesc ,m-am simtit ca si cum as fi fost acolo linga tine ,foarte emotionant ,felicitari pt talentul tau de povestitor si articolul foarte reusit ,Pupici dulci Luca si mamica
Draga Otilia, am ras si am plans....povestesti tare frumos! Sa fiti sanatosi si fericiti! Vilma si Anca
Scrie un comentariu
Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII