Asa ca programam noi martea, ca sa intru luni la spital si sa ies, daca se poate, simbata, ca joi ajungea si mama din România iar sotul meu trebuia sa se intoarca pentru week-end (important nevoie-mare, ca doar era WE de 14 iulie, Ziua Frantei) la contractul lui...

Asadar, luni dupa-masa vine el acasa ca sa ma duca la spital. Facem niste poze (na, ultimele dinainte de marele eveniment), imi iau ceva de rontait si de baut la mine (in cazul in care as mai avea ceva "pofte" pe ultima suta de metri), imi iau bagajele, mai trimit ceva e-mail-uri, rugindu-i pe toti ca a doua zi la ora 9 dimineata sa imi tina pumnii si plecam.

Ajungem la spital (il cunosteam de-acuma, caci fusesem la cursurile de pregatire pentru nastere, de alaptare si alte-cele pentru mamici), ma cazez (coooool! camera - ca la hotel! Curata, spatioasa, cu TV, frigider, telefon, o vedere superba de unde vedeam, in departare, Parisul si zaream silueta Turnului Eiffel, ce mai - grozava! ) Imi amintesc de una dintre fostele mele colege din România care imi povestise ca aveau gindaci in maternitate si ca era o mizerie crunta. Ma gindesc ca nu as fi vrut sa nasc in România...

Chestiune bani - gratuit, totul era platit de asigurarea sociala pe care orice francez o are, in afara de convorbirile telefonice si de TV. Bacsis, aici nu se da DELOC!!! Eu, fraiera, cind am ajuns in Franta, parca nu-mi venea sa cred, si tot incercam sa platesc doctorii mai mult decit tariful normal... Am fost refuzata de fiecare data, iar apoi sfatuita sa nu mai incerc... Bun, asta-i o alta poveste!

Deci ma instalez, sotul meu ramine cu mine pina cind se insereaza, dupa care ne luam ramas-bun si ma lasa... Ufff, curaj gaina ca te tai!!! Nu eram prea incintata ca o sa am o cezariana, dar asta era, trebuia sa nasc cumva. Eram deja ajunsa la 39 de saptamini si 3 zile, asta fiind data ecografica, dupa ceea ce credeam eu chiar putin mai mult.

Incerc sa-mi pregatesc lucrurile pentru a doua zi. Ma intreb cu ce or vrea sa-mi imbrace bebelusa (adusesem de acasa hainute pentru ea) si nu reusesc sa ghicesc. Imi zic, lasa, intreb eu miine...

Asistentele, infirmierele, moasele fac du-te-vino prin camera mea, imi fac un monitoring, imi fac toaleta, ma controleaza, imi dau o solutie antiseptica cu care sa fac dus seara si dimineata si un produs cu efect de clisma.
Imi spun sa nu mai beau si nici sa nu mai maninc nimic dupa ora 9 seara.

Ma bag in pat... Ma gindesc ca o sa adorm, iar cind ma scol voi avea o cezariana care nu dureaza prea mult si apoi o voi putea in sfirsit tine in brate pe Adelita, cea pe care o asteptasem atitea luni de-a rindul, care traise la mine in pintec ... Eram emotionata... Era ultima seara cind o mai aveam in burtica... O mingiiam si ii spuneam ca totul o sa fie bine!

Pe la 12 noaptea, brusc, se deschide usa (m-am si speriat), o doamna solida si cam antipatica imi spune ca ea e anestezistul de serviciu, ca nu au gasit fisa mea (fusesem consultata dinainte, in vederea anesteziei, si facusem analize de singe) si ca ma consulta iarasi. Hop, un chestionar, ce boli am avut, ce alergii... Hop, iar imi ia singe, ca-i mai bine asa, ca trecusera 2 saptamini de la cealalta analiza. Imi explica inca o data ce-i aia o anestezie si ce riscuri exista.

Ma intreaba daca vreau anestezie peridurala. Eu o intreb daca am de ales... ea zice ca nu, o sa am o peridurala, punct!!!
Hmmm, ce bine ca miine dimineata zgripturoaica asta o sa iasa din tura!!! Sigur o sa am un anestezist mai simpatic, ce amabil fusese cel care ma consultase cu 3 saptamini mai inainte

Sting lumina... Nu pot sa adorm... Imi spun ca trebuie, ca altfel o sa fiu obosita a doua zi, dar degeaba, ma framint. Mi-e sete, sau mi se pare ca mi-e si nu am voie sa beau, ca e prea tirziu. Incerc sa ma gindesc la ceva frumos ca sa adorm, la Adelita. Ca e sanatoasa si frumoasa... Oare cu cine seamana? Of, Doamne, sa fie totul bine iar ea sa respire din prima, ca daca nu o sa mor de frica!!!

Ea se misca, se agita... Nici ea nu poate sa doarma. O piriitura...Ce-o fi asta? Si-nca una! Ce ciudat, ce-o pirii asa? Si deodata sunt inundata!!! Oh, nu, nu se poate!!! Ce ma fac acum? O sa mai nasc la ora 9? Si doctorul meu, care a fost asa de dragut timp de 9 luni si care venea expre... Va trebui sa-l astept, negresit! Sun. Sonerii de culoare rosie sunt peste tot, in baie, linga pat, linga usa. Imediat intra doua fete. Nu stiu cine sunt, probabil asistente, moase sau infirmiere... Le spun ce mi s-a intimplat. Imi aduc imediat niste tampoane enorme, ma monitorizeaza, imi iau putin lichid amniotic pentru laborator.
Eu sunt legata de monitoring si nu mai am voie sa cobor din pat. Blocul operator e deja in alerta! Incep contractiile, din ce in ce mai puternice si dureroase. Ma gindesc ca daca o sa astept ora 9 o sa mor de durere  Le intreb ce-o sa se intimple cu mine, o sa astept dimineata? Ele imi spun ca nu, pentru ca pina atunci risc sa nasc, sunt deja dilatata la 3,5 cm!!!

Si sotul meu? Cine il anunta? Cu portabilul nu avem voie in spital, telefonul din camera nu functiona inca (ajunseseram prea tirziu si nu deschisesera linia) iar la telefonul public din capatul coridorului nu mai puteam ajunge!!! O infirmiera (sau, ma rog, nu stiu cine...) imi spune ca suna ea la mine acasa. Dar imi dau seama ca soneria din dormitor era inchisa, cea din salon suna prea incet, iar daca el inchisese usa si mai si sforaia, nu o sa auda nimic!!! Doamne, o sa nasc, el e la 8 km si tot o sa rateze momentul !!! Nu o sa ma ierte. Si e vina mea, eu am inchis soneriile, ca sa dorm mai bine.

M-au luat pe sus, cu pat cu tot, tavanul maternitatii defileaza sub ochii mei. Ajung in blocul operator, durerile sunt de-acum insuportabile si ma gindesc ca niciodata nu as fi putut naste pe cale naturala! Ce bine imi pare acum ca o sa am o cezariana! Doar sa-mi faca anestezia aia mai repede!!! Aoleu!!! Zgripturoaica!!! N-am scapat de ea!!! Dar nu-mi pasa, nu mai vreau decit sa nu ma mai doara si intreb intr-una daca barbatul meu a fost anuntat. Nu raspunde, mai incercam! Eu vreau sa mai asteptam, ca sa raspunda!!!

Gata, ma anesteziaza!!! Doamne, ce bine, imediat si-a facut efectul!!! Din pacate am greturi si-mi vine sa vomit! Mi se pune o sonda urinara. In jurul meu roieste toata echipa de garda. Medici specialisti (obstretician, pediatru, anestezist), moase, asistente, infirmiere, specialiste in puericultura. Toti s-au prezentat, dar eu tot nu stiu cine sunt... Incepe operatia...
Nu ma doare, dar simt. Ma taie... scormone... iar ma taie...
Nu aud nimic, nici un bebe... L-or fi scos? Nu...
In sfirsit, a venit momentul sa-l scoata pe bebe! Aici simt bine, o trag usor afara. Nu vad nimic si nu aud ce vorbesc, incet. Ce-or spune? Si deodata, bebele meu incepe sa plinga tare-taaaaare!!! Ce suparat e!!! Mi-o arata, o sarut Imi confirma ca e o fetita! O scot din sala de operatie si eu mai ramin ... Deja mi-e dor de ea! Mi se spune ca a ajuns si taticul  Of, ce bine!!! In ultimul moment, fix cind Adélie a iesit din sala de operatie! Ce norocos, nu a asteptat deloc, ca alti tatici!!!

In sfirsit, termina si cu mine. Nu-mi misc picioarele si e penibil de greu sa ma mute in pat. Sotul meu repeta intr-una, cu lacrimi in ochi: "Elle est si belle! Elle est si belle" Ma gindesc "cu atit mai bine, daca lui ii place". Eu nu-mi dadusem seama. Cu siguranta, va fi frumoasa, dar in momentul ala nu era chiar Zina-Zinelor, si nici eu de altfel!!!

In sfirsit, totul e bine cind se termina cu bine! Scorul Apgar 10/10 !!!

Am ramas cu totii timp de doua ore in sala de supraveghere, sub observatia unei doctorite. Mi s-a facut frig, am inceput sa tremur rau de tot! M-au invelit bine-bine.

Totul incepuse pe la ora 2 noaptea iar EA s-a nascut la ora 4:08. Avea 3,020 kg. Mi se parea asa de micuta si de fragila!
"Taticu'" a ramas cu noi pina dimineata, la ora 8. Spunea intr-una ca e asa de frumoasa, cel mai frumos cadou din viata lui. Pe urma a plecat acasa si a sunat milioane de oameni, ca sa-i anunte marele eveniment!

A doua zi, la ora 9, medicul meu ginecolog a venit la noi in camera. Era ora noastra de intilnire... Mi-a zis ca a fost grabita micuta... Putin mai grabita, a venit cu citeva ore mai devreme decit programaseram noi... Ne-a felicitat, ne-a intrebat cum ne simtim si a spus ca o sa mai treaca pe la noi (si chiar s-a tinut de cuvint, in zilele urmatoare)
Eu ma gindeam la toti cei carora le spusesem sa-mi tina pumnii la ora aia! Ha ha, cam tirziu! Cine ar fi crezut? Taticu' i-a sunat pe ai mei la Bucuresti sa le dea vestea, dar pina cind n-am sunat eu sa le spun pe româneste ai mei n-au inteles ce se intimplase

Asta e povestea (credeam eu scurta, dar iata ca am scris o gramada!) nasterii scumpei noastre Adélie, fructul dragostei noastre

Va pupam pe toate si va dorim nasteri usoare in spitale decente si curate, cu medici buni!!!
Iar bebelusii toti frumosi si sanatosi!!!

O&A

PS : Am uitat sa va spun ca, cu toate hainutele pregatite de mine cu multa dragoste, spalate si calcate cu grija mare, si frumoaaaase foc, ea a fost imbracata in prima zi cu hainute de la spital, de ziceai ca-i copil de capatat!

Asta e, n-am mai avut timp sa le caut in valiza si nimeni nu le-a cautat, asa ca au imbracat-o cu ce-au gasit si ei
In cap ii pusesera un fel de ciorap taiat la ambele capete si innodat, era oribil!!! Imi venea si sa rid dar si sa pling!

De altfel, cind am inceput s-o imbrac cu propriile ei lucrusoare, am fost cam dezamagita, ca aproape toate ii erau cam mari !!!

Discutii referitoare la acest articol puteti citi pe forumul nostru aici.

autor: Otilia Romea, Franta - membra a clubului desprecopii.com
toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2002-2003

 

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!