Aventura nasterii lui Anaïs Clara

Aventura nasterii lui Anaïs Clara

Aventura nasterii lui Anaïs Clara

  • M-am tot gandit si m-am razgandit ce titlu sa dau subiectului. Mi-au trecut o gramada prin minte. Unele haioase (‘Dati-mi voie, eu cobor la prima’, sau ‘Nasterea in doi timpi si trei miscari’) altele mai serioase (‘Totul e bine cand se termina cu bine’). In cele din urma m-am decis pentru ‘Aventura nasterii lui Anaïs Clara’. Pentru ca a fost o aventura...

Nu doresc la nimeni sa se intample ce s-a intamplat, dar nici nu regret ca mi s-a intamplat. Pentru unii va fi o poveste de horror, pentru altii una de aventuri, unii poate se vor amuza… In orice caz, pregatiti-va cafeaua, asezati-va comod in scaune si cititi cele ce urmeaza.

Totul a inceput in dimineata zilei de 27 mai. O zi de marti, banala, ca oricare alta, care avea sa se transforme in cea mai importanta zi a vietii mele. Cu cateva zile inainte, ii tot puneam pe cunoscuti si prieteni sa faca pronisticuri cand se naste BB. Ei bine, Fabi a fost cea care a zis 27 mai. Evident ca nu credeam o boaba. Chiar ma pregatisem sa astept linistita luna iunie (termenul fiind pe 5 iunie, in Franta calculandu-se 41 de saptamani, nu 40).

Deci, era 27 mai, vreo 8 dimineata. N-aveam nici un chef sa ma scol dar fiica-mea a mai mare (mare vorba vine, are doar 16 luni jumate) se trezise deja, si facea un scandal monstru sa i se dea de mancare. Nemaiputand dormi, ma scol si eu. Ma simteam vag rau, dar ma gandeam ca-i numai oboseala (ma culcasem la 3 dimineata, tot citind forumuri de mamici). Ii spun sotului, care nu apucase inca sa plece, sa ma sune in pauza de la 10 jumate, ca poate-poate… El se ingrijoreaza si ma intreaba daca nu-i mai bine sa ramana acasa. Il asigur ca ma simt OK. Sotul pleaca, soacra da de mancare Emmei, eu imi fac de lucru. Parca am ceva contractii… parca nu… Ma gandesc ca daca e sa plec la maternitate nu am cu ce sa ma imbrac, ca nu mi-am calcat pantalonii. Asadar, strang rufele de pe balcon si ma pun pe calcat. Intre timp, mai stau de vorba pe messenger cu Fabi, spunandu-i ca poate azi e ziua cea mare. Ea se amuza (doar ghicise).

Calc eu ce calc timp de vreo 20 de minute. Intre timp ma doare burtica asa si asa. Adica ma gandesc daca astea-s contractii sau nu. Adica daca-s contractii de alea… adevarate… Si ma hotarasc sa fac o baie calda. Cica daca-s de alea adevarate nu se opresc, pe cand alea false se opresc de faci baie calda.

Deci pun apa in cada… numai ca strengarita de Emma vine in baie dupa mine si incepe sa planga… cica sa-i fac ei baie… Plus ca facuse ceva in scutece. Deci sacrific baia mea si ii fac ei baie. E super incandata !!! Intre timp… parca ma doare si mai tare burta si destul de regulat…

Eu avand ‘experienta’ destul de proaspata a primei nasteri, imi zic ca am tot timpul sa ajung la maternitate (prima oara am simtit prima contractie la 7 dimineata, am ajuns pe la pranz la maternitate, am stat pana la 6 seara degeaba pe acolo, am plecat acasa, m-am reintors la 9 seara si am nascut la 22:45…). Imi continui planul de a face baie. Contractiile nu se opresc… Yupiiii !!! E pentru azi !

Trebuie sa ma organizez… Ma apuc sa fac mancare pentru Emma (nu de alta, dar soacra-mea… mai bine nu zic nimic). Ma suna si sotul si-i spun ca ar fi cazul sa vina acasa. E 10:30. Intre timp ma gandeam sa-mi fac unghiile !!!!!!! Si sa ma machiez !!!!! Dar n-am mai avut timp de asta. Termin mancarea pentru Emma si ma apuc sa-mi strang ultimile lucruri pentru bagajul de maternitate. Pe la 11 fara ceva, intru un pic pe forumuri si scriu mesaje de averizare.

La 11 :05 o sun pe Fabi si stam un pic la taclale…Ii zic ca o sa plec la maternitate. In principiu fac 30 minute pe jos sau 15 cu autobuzul. In caz extrem voi chema ambulanta.
La 11 :15 il sun pe sot si-i spun sa se grabeasca !!! NU MAI POT !!!
Soacra abia acum isi da seama ca ceva nu-i in regula.Eu ma simt OK inca si cred ca voi merge pe jos la maternitate.
La 11 :25 ajunge Virgil acasa. Ii spun ca nu mai poate fi vorba de mers pe jos si sa cheme pompierii. Am contractii destul de suportabile dar dese, la fiecare 2-3 minute.
E 11 :30. Sunam la SAMU (Service d’Aide Medicale Urgente) si le spunem sa trimita rapid pe cineva.
Sunt sfatuita sa ma intind in pat si sa stau linistita, ca trimit repede masina dupa mine.

Eu ma gandesc ca trebuie sa ma imbrac. Ca doar calcasem pantalonii. Deci ma imbrac eu frumos si realizez ca nu mi-am pus ciorapi. Ii zic sotului sa-mi dea o pereche de ciorapi. Pana sa mi-i aduca…. AUUUUUU ! o contractie imposibila !!!! Nu ma pot abtine sa nu tip. Soacra se panicheaza si iar da telefon la SAMU… unde-i ambulanta ??? E asigurata ca masina e pe drum si va ajunge cat de curand posibil.

E 11 :40. Renunt sa mai imi pun ciorapii. Ma intind si… AUUUUUU o alta contractie ! Ma gandesc ca de o sa fie asa pana diseara… o sa innebunesc. NEAPARAT cand ajung la materninate sa cer PERIDURALA !!!!!
Sotul face curse intre dormitor (unde sunt eu) si sejur (de unde se vede strada) sa vada de n-au venit odata pompierii aia .
E 11 :45 simt o nevoie imensa sa imping. Imi scot repede pantalonii. Ii spun sotului sa puna fata de masa pe pat si pfuuuuuu !!!! imping o data cat pot si pac, iese capul bebeului. Sotul incepe aproape sa planga… unde sunt nenorocitii aia ??? ca se NASTE !!!! Eu pfuuuuuu !!! inca o data si pac, Anaïs a venit pe lume.

Soacra e in culmea panicii. Suna iar la SAMU sa le spuna vestea cea buna… Ei o asigura ca masina ajunge repede repede…
Il rog pe Virgil sa imi dea comoara. Traieste, respira si tipa. O pun la san si incepe sa suga, uitandu-se la mine. Sunt in culmea fericirii.

Nu acelasi lucru pot spune despre ceilalti. Emma plange, soacra alearga prin casa, sotul e speriat. Incerc sa-i linistesc, spunandu-le ca totul e OK. Ca ma simt bine si ca BB e in forma. Strig sa i se dea mancare Emmei, ca sa nu mai planga.
Ii rog pe Virgil sa-mi aduca niste prosoape sa o acopar pe Anaïs, sa nu-i fie frig. Si uscatorul de par ca s-o incalzesc (ca asa citisem eu pe un forum, ca pompierii au incalzit cu uscatorul de par un BB care se nascuse acasa)

E 11 :55. Au venit pompierii. Virgil fuge sa le deschida usa. Intra vreo 4 vlajgani in dormitor.
Unul ditre ei sare sa-mi puna masca de oxigen. Eu il asigur ca n-am nevoie, ca ma simt bine. El nu si nu, ca asa e procedura. Si imi pune masca. Altii ma acopera cu o folie de supravietuire ca sa-mi tina de cald… ca eu incep sa tremur de mama focului
Pe la 12 :00 ajunge si ambulanta cu 3 doctorite. Deci acum sunt 7 persoane in dormitor (in afara de mine si BB). Nu stiam ca incape atata lume. Sotul nu mai are loc.

Mi se pun perfuzii, e taiat cordonul. Eu le turui vrute si nevrute, si-i tot intreb daca chiar e necesara perfuzia, masca de oxigen… ca eu n-am nevoie de asa ceva. Doctoritele o iau in primire pe Anaïs. Ii pun in cap o caciulita ciudata (am pastrat-o in cutia ei de amintiri) facuta dintr-un jerseu tubular, si stransa la un capat cu leucoplast. Ii fac botosei dintr-o hartie albastra si o invelesc in folie de supravietuire. De ce nu i-or fi pus hainutele, nu stiu.

Pompierii pregatesc scanunul cu rotile. O sa plec la maternitate (cam tarziu totusi). Eu le zic ca cica pot sa merg si pe jos pana la ambulanta !!! Nici nu vor sa auda. Asa ca ma plimb cu scaunul cu rotile.
In ambulanta, cica sotul nu are voie…. Va trebui sa ia autobuzul pana la spital. Alta veste ‘buna’ : maternitatea unde sunt inscrisa nu ma poate primi, pentru ca sunt arhiplini. La fel si clinica cea mai apropiata. In cele din urma sunt trimisa la spitalul departamental. Si asta e arhiplin la sectia de maternitate dar sunt obligati sa ma primeasca.
Pe traseu imi tin comoara in brate si ma mir cat poate fi de frumoasa si de calma. Isi suge degetelul. Mititica de ea ! Prin ce a trecut.

Ajungem la spital. Anaïs e luata si dusa la sala de reanimare nou nascuti (nu ca era cazul, dar asa e ‘procedura’). Eu, din lipsa de locuri, sunt plasata pe un pat pe hol. Dupa 10 minute se elibereaza o camera de travaliu si ma duc acolo. Anaïs e in camera de alaturi. I se face toaleta. Ajunge si sotul. Ni se aduce printesa. Are 3240g si 50 cm. E o splendoare !

PS. Pentru distractia cu SAMU am primit ulterior factura : 735€. Noroc ca fiind asigurata, nu trebuie sa platesc ! Vai de cei care n-au asigurare !

PPS. De va intereseaza si restul aventurii, care din pacate, sau din fericire nu se opreste aici, o sa continui… De nu, ma opresc aici. Deja-i cam lunga povestea...

 << Intreaga familie!

autor: oLomembra a clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2002-2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici >>.

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 5 comentarii

  1. Simone
    Simonetrimis la 6/2/2012

    Foarte amuzanta povestea ta, desi banuiesc ca numai amuzant n-a fost atunci. Am si eu o prietena care a nascut acasa, pe canapea, un baietel de aproape 5 kg :) I s-a spus ca a avut contractii dar nu le-a simtit. Ea a fost totusi putin

    Raspunde la acest comentariu
  2. Iolanda
    Iolandatrimis la 14/9/2011

    Fii atenta eu am avut o nastere total opusa :)) .Si eu sunt stabilita in Franta ..locuiesc in 91 si ma`m inscris la maternitate in 95 (din prostie:)) )am avut mici contractii de vineri seara ..am crezut ca de la oboseala si putin efort ..au continuat pana sambata.Sambata seara am hotarat sa mergem la spital impinsa de la spate de catre sot si mama.Am facut linistita un dus ,am mancat toti la masa ,mi am peregatit pentru orice eventualitate bagajul ..si am plecat la ora 21 catre spital. Am ajuns la 22 :30 in sala de consultatii si eram in travaliu cu colu deschis 4 cm .Karinne s-a nascut cu 2 saptamani mai devreme de termen prescris.Felicitari pentru bebe,sanatate si multa rabdare

    Raspunde la acest comentariu
  3. ramona
    ramonatrimis la 2/4/2008

    am ras ca nebuna mai ales ca si eu era sa nasc acasa pt ca avand ex primei nasteri la a doua nu m-am grabit sa ajung la spital iar cand am plecat la spital mie imi venea sa imping,am ajuns m-au pus pe masa la urmat contractie am impins si a iesit copilul

    Raspunde la acest comentariu
  4. catalina
    catalinatrimis la 8/10/2003

    O adevarata aventura...chiar amuzanta. O mamica curajoasa...asa cum trebuie sa fie toate mamicile. Sa-ti traiasca si sa va bucure sufletele! Si eu am o fetita de 3 ani si stiu ce inseamna un inger in viata ta. Mult noroc!

    Raspunde la acest comentariu
  5. Marius
    Mariustrimis la 21/9/2003

    Am citit cred ca de vreo trei sau patru ori ceea ce ai scris. E greu sa exprim in cuvinte sentimentele ce le-am incercat in timp ce citeam. Cred ca unul insa pot sa il exprim cu siguranta. Acesta este de mandrie. Esti un om deosebit. Sotul si copii tai au in tine un model extraordinar. Te admir din tot sufletul desi nu te cunosc. Nici nu ar fi important. Povestea ta am retinut-o si am sa o povestesc precis candva, cuiva. Marius

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII