Sindromul Asperger: cum se manifestă, de ce nu mai este un diagnostic separat și ce sprijin poate face diferența

Sindromul Asperger - cum se manifesta, de ce nu mai este un diagnostic separat și ce sprijin poate face diferența

Sindromul Asperger: cum se manifestă, de ce nu mai este un diagnostic separat și ce sprijin poate face diferența

Termenul „sindrom Asperger” continuă să fie folosit de multe persoane, familii și chiar profesioniști, deși clasificările medicale actuale nu îl mai tratează ca pe un diagnostic separat. Manifestările asociate anterior acestui sindrom sunt incluse astăzi în diagnosticul de tulburare de spectru autist (TSA), de obicei în cazul persoanelor fără dizabilitate intelectuală și fără întârzieri importante în dezvoltarea limbajului.

Sindromul Asperger: cum se manifestă, de ce nu mai este un diagnostic separat și ce sprijin poate face diferența

Termenul „sindrom Asperger” continuă să fie folosit de multe persoane, familii și chiar profesioniști, deși clasificările medicale actuale nu îl mai tratează ca pe un diagnostic separat. Manifestările asociate anterior acestui sindrom sunt incluse astăzi în diagnosticul de tulburare de spectru autist (TSA), de obicei în cazul persoanelor fără dizabilitate intelectuală și fără întârzieri importante în dezvoltarea limbajului.

Această schimbare nu înseamnă că experiențele persoanelor diagnosticate în trecut cu Asperger au devenit mai puțin reale. Înseamnă doar că autismul este înțeles acum ca un spectru foarte larg, în care fiecare persoană are o combinație proprie de abilități, dificultăți, sensibilități și nevoi de sprijin.

asperger la copii

Ce înseamnă, de fapt, sindromul Asperger?

Persoanele care ar fi primit în trecut diagnosticul de sindrom Asperger pot avea o inteligență medie sau peste medie și un limbaj bine dezvoltat, uneori chiar un vocabular impresionant încă din copilărie. Cu toate acestea, pot întâmpina dificultăți în folosirea limbajului în contexte sociale, în interpretarea gesturilor, a expresiilor faciale, a tonului vocii sau a regulilor nescrise care organizează interacțiunile dintre oameni.

Un copil poate vorbi foarte bine despre un domeniu care îl pasionează și, în același timp, să nu observe că interlocutorul dorește să schimbe subiectul. Poate cunoaște foarte multe informații despre trenuri, planete, calendare, animale sau sisteme informatice, dar să nu știe cum să înceapă o conversație cu un coleg ori cum să intre într-un joc de grup.

Din exterior, această diferență poate fi interpretată greșit drept lipsă de interes, încăpățânare, egoism sau lipsă de empatie. În realitate, persoana poate trăi emoții profunde, însă îi poate fi dificil să descifreze rapid mesajele sociale și să răspundă în modul așteptat de cei din jur.

Autismul nu afectează toate persoanele în același fel. Unele au nevoie de puțin sprijin și duc o viață independentă, în timp ce altele întâmpină dificultăți importante în activitățile de zi cu zi. Tocmai de aceea, nevoile reale ale persoanei sunt mai relevante decât eticheta folosită pentru diagnostic

De ce nu se mai folosește Asperger ca diagnostic separat?

Sindromul a fost descris în anii 1940 de medicul austriac Hans Asperger, care a observat un grup de copii cu inteligență aparent normală, interese foarte intense și dificultăți evidente de comunicare și integrare socială. Lucrările sale, publicate în limba germană, au rămas relativ puțin cunoscute până în 1981, când medicul britanic Lorna Wing a readus în atenție profilul acestor copii.

În 1994, sindromul Asperger a fost inclus în ediția a patra a Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, cunoscut sub numele de DSM-IV. Ulterior, specialiștii au constatat că delimitarea exactă dintre Asperger, autismul fără dizabilitate intelectuală și alte tulburări de dezvoltare era dificilă și uneori inconsistentă.

Din 2013, odată cu publicarea DSM-5, diagnosticul separat de sindrom Asperger a fost inclus în categoria mai largă a tulburării de spectru autist. Persoanele care primiseră deja un diagnostic bine stabilit de Asperger nu și-au pierdut diagnosticul și nici dreptul la sprijin; acesta a fost integrat în noua clasificare medicală.

Unele persoane continuă să se descrie drept „Aspie” sau să folosească termenul Asperger ca parte a identității lor. Această alegere personală trebuie respectată, chiar dacă termenul medical actual este tulburare de spectru autist.

Cum se poate manifesta la copii?

Manifestările diferă mult de la un copil la altul și rareori apar toate în aceeași formă. Uneori, primele semne devin evidente abia la grădiniță sau la școală, când relațiile sociale se complică, apar activitățile de grup, schimbările de program și cerințele de adaptare.

Copilul poate avea un limbaj bogat, dar conversația sa tinde să se desfășoare într-un singur sens. Vorbește mult despre subiectul preferat, oferă numeroase detalii și îi este greu să observe când ceilalți nu mai sunt interesați. Poate interpreta literalmente expresii precum „plouă cu găleata”, „mi-a stat inima” sau „am un nod în gât”, fără să surprindă imediat sensul figurat.

Uneori, îi este greu să recunoască intențiile, ironiile, glumele sau emoțiile sugerate prin mimică și ton. Contactul vizual poate fi redus, prea intens sau pur și simplu inconfortabil. Acest lucru nu înseamnă că nu ascultă și nici că nu îi pasă. Pentru unele persoane autiste, contactul vizual solicită atât de multă atenție încât face conversația și mai dificilă.

Copilul poate prefera rutinele predictibile și poate deveni anxios atunci când programul se schimbă brusc. Interesele sale pot fi foarte intense și specializate, iar timpul petrecut cu activitatea preferată îi poate oferi bucurie, siguranță și o modalitate de reglare emoțională.

Pot exista și particularități senzoriale. Zgomotele, luminile puternice, mirosurile, anumite haine sau texturi alimentare pot fi resimțite mult mai intens decât de ceilalți. În alte situații, copilul poate căuta anumite senzații, mișcări sau sunete. Reacțiile sale nu sunt „mofturi”, ci expresia modului în care sistemul nervos procesează mediul înconjurător.

Unii copii au și dificultăți de coordonare, scriu greu, par stângaci la sport sau întâmpină probleme atunci când trebuie să prindă o minge, să meargă pe bicicletă ori să urmeze o succesiune de mișcări. Aceste particularități nu sunt obligatorii și nu apar la toate persoanele aflate în spectrul autist.

Citeste detalii aici 10 semne ale copilului cu Sindromul Asperger

De ce poate rămâne nediagnosticat?

Un copil cu inteligență bună și limbaj dezvoltat poate compensa sau ascunde mult timp dificultățile pe care le întâmpină. Poate memora replici, imita comportamentul colegilor și învăța, prin observație, reguli sociale pe care ceilalți par să le înțeleagă intuitiv.

Acest proces este numit uneori mascare. Deși îl ajută să se integreze aparent, poate deveni extrem de obositor. Copilul reușește să se controleze la școală, dar ajunge acasă epuizat, iritabil sau copleșit. Unele fete autiste sunt diagnosticate mai târziu tocmai pentru că manifestările lor pot fi mai puțin evidente, iar efortul de adaptare socială ascunde dificultățile reale.

La adulți, diagnosticul poate apărea abia după ani de anxietate, depresie, epuizare sau dificultăți profesionale și relaționale. Pentru mulți, evaluarea aduce nu doar un răspuns medical, ci și o explicație pentru experiențe pe care nu le-au putut înțelege anterior.

Asperger, ADHD sau ambele?

Autismul poate fi confundat cu ADHD, mai ales atunci când copilul pare să nu asculte, întrerupe conversațiile, se concentrează selectiv sau are dificultăți de adaptare la cerințele școlare. Totuși, motivele din spatele comportamentului pot fi diferite.

Un copil cu ADHD poate avea dificultăți în menținerea atenției și controlarea impulsurilor. Un copil autist se poate concentra foarte bine asupra unui interes preferat, dar poate pierde firul unei activități care nu este clară, predictibilă sau relevantă pentru el. În plus, autismul implică particularități persistente ale comunicării sociale, interese restrânse, comportamente repetitive sau diferențe senzoriale.

Cele două condiții pot exista și împreună. De aceea, diagnosticul nu trebuie stabilit pornind de la o singură trăsătură, un chestionar online sau observația izolată a unui adult. Este necesară o evaluare complexă, care să analizeze dezvoltarea copilului, comunicarea, comportamentul, mediul familial și școlar, precum și eventualele condiții asociate.

Cum se stabilește diagnosticul?

Nu există o analiză de sânge, o investigație imagistică sau un singur test care să confirme autismul. Evaluarea se bazează pe istoricul dezvoltării și pe observarea modului în care persoana comunică, relaționează, se joacă, se adaptează și răspunde la mediul din jur.

În cazul copiilor, evaluarea poate implica pediatrul de dezvoltare, medicul psihiatru pentru copii, psihologul clinician, neurologul, logopedul și terapeutul ocupațional. Părinții oferă informații despre primii ani de viață, iar observațiile educatorilor sau profesorilor pot completa imaginea comportamentului copilului în contexte diferite.

Un instrument de screening poate arăta că este necesară o evaluare mai aprofundată, dar nu poate stabili singur diagnosticul. Concluzia trebuie formulată de profesioniști cu experiență în tulburările de neurodezvoltare. CDC

Autismul nu este o boală care trebuie „vindecată”

Nu există un tratament care să elimine autismul și nici o singură intervenție potrivită tuturor. Obiectivul sprijinului nu ar trebui să fie transformarea copilului într-o persoană care pare „mai puțin autistă”, ci reducerea dificultăților care îi afectează viața și dezvoltarea abilităților de care are nevoie pentru a comunica, a învăța și a deveni cât mai autonom.

Planul de sprijin trebuie construit individual, în funcție de profilul copilului. Unii copii beneficiază de logopedie, terapie ocupațională, intervenții educaționale, sprijin psihologic sau programe pentru dezvoltarea comunicării și a abilităților necesare vieții cotidiene. Alții au nevoie în primul rând de adaptări la școală, de un program mai previzibil, de explicații clare și de un spațiu liniștit în care să se poată retrage atunci când sunt suprasolicitați.

Terapia cognitiv-comportamentală, adaptată persoanei autiste, poate ajuta în gestionarea anxietății, a emoțiilor și a situațiilor sociale dificile. Implicarea familiei este importantă, dar intervențiile trebuie să respecte demnitatea, limitele și particularitățile copilului.

Medicamentele nu tratează autismul în sine. Ele pot fi prescrise de medic pentru anumite probleme asociate, precum anxietatea, depresia, hiperactivitatea, tulburările de somn, iritabilitatea sau comportamentele care pun persoana în pericol. Alegerea tratamentului trebuie făcută individual și monitorizată cu atenție.

Ce pot face părinții și profesorii?

Primul pas este să încerce să înțeleagă ce se află în spatele comportamentului. Un copil care își acoperă urechile poate fi copleșit de zgomot. Un copil care refuză o activitate poate să nu fi înțeles ce urmează sau poate avea nevoie de mai mult timp pentru a face tranziția. Un episod intens de plâns sau furie nu este întotdeauna un capriciu; poate fi reacția unui sistem nervos suprasolicitat.

Rutinele previzibile, anunțarea din timp a schimbărilor, instrucțiunile clare și concrete, pauzele senzoriale și respectarea intereselor copilului pot reduce mult stresul. La școală, pot fi utile un loc mai liniștit, un timp suplimentar pentru anumite sarcini, reguli explicate explicit și sprijin în situațiile sociale nestructurate, precum pauzele sau activitățile de grup.

Este la fel de important să fie observate și valorificate punctele forte. Atenția pentru detalii, memoria bună, sinceritatea, perseverența, gândirea logică și capacitatea de concentrare asupra unui domeniu preferat pot deveni resurse importante în educație și, mai târziu, în viața profesională.

De la „a vorbi despre” la a asculta persoanele autiste

În ultimele decenii, tot mai multe persoane autiste au început să vorbească public despre propriile experiențe. Această autoreprezentare a schimbat semnificativ modul în care este înțeles autismul.

Mesajul lor este important: sprijinul nu trebuie construit numai în jurul a ceea ce familia, școala sau societatea consideră „normal”. Persoana autistă trebuie ascultată și implicată în deciziile care îi privesc viața. A cere lumină mai slabă, mai puțin zgomot, instrucțiuni scrise, o pauză sau o altă modalitate de comunicare nu reprezintă un privilegiu, ci o adaptare care îi permite să funcționeze mai bine.

Pentru unele persoane, autismul este în primul rând o dizabilitate care presupune dificultăți serioase și nevoia unui sprijin consistent. Pentru altele, este și o componentă importantă a identității. Aceste perspective nu se exclud. Spectrul este larg, iar experiențele individuale trebuie respectate fără generalizări.

Un diagnostic nu limitează viitorul copilului

Un diagnostic corect nu schimbă cine este copilul. Poate însă să ofere familiei o explicație, să reducă sentimentul de vinovăție și să deschidă accesul către sprijinul potrivit.

Copiii și adulții aflați în spectrul autist pot învăța, pot construi relații, pot studia, munci și contribui semnificativ în comunitățile lor. Parcursul fiecăruia este diferit, iar succesul nu trebuie măsurat prin cât de bine reușește persoana să își ascundă particularitățile, ci prin posibilitatea de a trăi în siguranță, cu autonomie, respect și un nivel de sprijin adaptat nevoilor sale.

Termenul Asperger aparține istoriei recente a diagnosticului, dar oamenii care se identifică prin el au nevoie de același lucru ca oricine altcineva: să fie înțeleși dincolo de etichete, să le fie recunoscute calitățile și să primească ajutor acolo unde provocările devin prea greu de dus singuri.

Mai multe informatii despre copiii cu spectru autist

Autismul la copil: semne, tulburari si comunicare - tot ce trebuie sa stie un parinte

Autismul la copil: semne, tulburari si comunicare - tot ce trebuie sa stie un parinte

Autismul pare sa fie prezent peste tot in jurul nostru pentru ca in sfarsit, a inceput sa i se dea atentia cuvenita. Specialistii spun ca interventia timpurie este critica pentru succesul…

20 de lucruri de ştiut despre Sindromul Asperger la copil - care te pot ajuta să comunici mai eficient cu el

20 de lucruri de ştiut despre Sindromul Asperger la copil - care te pot ajuta să comunici mai eficient cu el

Copiii cu sindromul Asperger se confruntă adesea cu dificultăți în integrarea la școală și în diverse contexte sociale. Interacțiunile pot fi uneori…

Sindromul Asperger: caracteristici, diagnostic, tratament

Sindromul Asperger: caracteristici, diagnostic, tratament

Sindromul Asperger este o tulburare in dezvoltare care afecteaza modul in care creierul proceseaza informatiile. Persoanele cu sindromul Asperger pot fi ajutate cu sustinere, o rutina regulata,…

 Forumuri specializate

Copii cu nevoi speciale Sunt ai nostri. Si au nevoie de mai multa intelegere si mai multa dragoste.

In floarea copilariei (4-12 ani)
Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate

🟠 Citeste si De ce este autismul la copil atat de greu de diagnosticat si de ce este importanta o evaluare corecta

Mai multe despre psihologia copilului aici >

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda. 
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2026

 referinte; . CDC, NHS 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Tema:Autism

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII