Nașterea Sarei – o poveste despre viață, frică și miracol

Mamica a prezentat o sarcină evolutivă până la aproximativ 37 de săptămâni de gestație, moment în care s-a constatat prezentația pelviană a fătului. Din acest motiv s-a decis internarea și efectuarea unei operații cezariene.

Intervenția chirurgicală a avut loc în cursul serii, sub anestezie. La ora 21:12 s-a născut o fetiță sănătoasă, cu greutatea de 3150 g și lungimea de 55 cm, având scor Apgar 10, indicând o stare generală foarte bună la naștere.În timpul intervenției, mama a dezvoltat o reacție alergică severă (șoc anafilactic), cel mai probabil ca urmare a administrării unui antibiotic. Evenimentul a determinat apariția unor simptome acute, precum dificultăți respiratorii și instabilitate hemodinamică. Echipa medicală a intervenit prompt prin administrarea tratamentului specific, iar pacienta a răspuns favorabil la terapie.

După stabilizare, mama a fost monitorizată atent în cursul nopții pentru a preveni reapariția reacției alergice. Evoluția ulterioară a fost favorabilă, iar în dimineața următoare a putut începe alăptarea nou-născutului. Atât mama, cât și nou-născutul au avut o evoluție postoperatorie bună, finalizându-se astfel o naștere cu complicație maternă acută, dar cu rezultat favorabil pentru ambii pacienți.

nasterea prin cezariana

Mereu am avut emoții când mă gândeam la momentul în care voi scrie povestea nașterii Sarei. Pentru că nașterea nu este doar un eveniment. Este ceva mult mai profund, mai personal, mai greu de explicat în cuvinte. Sunt lucruri pe care doar o mamă le poate înțelege.

Sarah doarme acum liniștită. În casă este aceeași liniște pe care o știam și înainte de a veni ea pe lume. Și îmi amintesc cum, în acele zile tăcute, mă gândeam că această liniște va fi într-o zi spartă de respirația unui copil. De un plâns mic. De viață.

Povestea unei nașteri este singura poveste care nu începe cu „a fost odată”, ci cu „va fi”. Este singura poveste în care din durere se naște viața.

Totul a început dintr-o frumoasă poveste de dragoste. Eu și Florin ne-am căsătorit pe 25 august 2007. Eram fericiți, dar nu bănuiam cât de mult ni se va schimba viața. Un an și jumătate mai târziu am primit vestea care avea să ne transforme pentru totdeauna: vom fi părinți.

La început nici nu ne venea să credem. Bucuria era imensă. Emoția… și mai mare. Dar undeva, în adâncul sufletului, exista și o teamă timidă.

Și parcă destinul a vrut să ne pună la încercare. Bucuria noastră a fost umbrită de o hemoragie care ne-a speriat îngrozitor. Am trecut însă peste acel moment și, într-o zi frumoasă de martie, am auzit pentru prima dată inimioara copilului nostru. Bătea repede, ca un mic ceas grăbit: tic-tac, tic-tac. Nu există cuvinte care să descrie acel moment.

Sarcina a continuat frumos. Puiul nostru creștea în fiecare zi. Iar într-o zi am aflat și marea veste: vom avea o fetiță. Bucuria noastră era de nedescris.

Timpul a început să treacă din ce în ce mai repede. Parcă zilele zburau. Și a venit 29 octombrie.

Am plecat la control la Cluj.

Imi amintesc drumul… lung, plin de gropi, fiecare zdruncinătură simțită până în adâncul sufletului. Era seară.

După control, medicul ne-a spus vestea cea mare: bebelușul se pregătește să vină pe lume. Aveam doar 37 de săptămâni. Sarcina era pelviană, așa că au decis cezariană de urgență.

Am fost internată imediat.

Aveam emoții uriașe. Dar și o bucurie imensă: în sfârșit urma să-mi țin copilul în brațe.

La ora 21 am intrat în sala de operație.

M-am rugat la Dumnezeu să ne protejeze.

În jurul meu erau oameni minunați. Medici și asistente care mă încurajau. O anestezistă îmi mângâia părul. O asistentă îmi ținea mâna.

Eram conectată la monitoare. Număram minutele.

Nu simțeam nimic. Doar o amorțeală profundă.

Medicii vorbeau între ei despre concedii, ca și cum ar fi fost o zi obișnuită. Dar pentru mine fiecare secundă era un univers întreg.

Din când în când îmi ridicam privirea spre geam. Afară îl vedeam pe Florin. Se uita la mine neputincios, cu ochii plini de grijă.

Privirea lui îmi dădea putere.

Și imediat după… am auzit cel mai frumos sunet din lume.

Și apoi…ora 21:12. În acel moment s-a născut Sarah Alexandra. Și imediat după… am auzit cel mai frumos sunet din lume.

Plânsul ei.

Un plâns mic, dulce, pe care îl așteptasem nouă luni.

Lacrimile au început să curgă șiroaie. Plângeam cu suspine.

Apoi am văzut-o.

Un pui de om.
Fetița mea.

Albă, curată, mică, perfectă.

Mi-au arătat-o doar o clipă. Am sărutat-o cu toată dragostea pe care o aveam în mine. A deschis ochii mici și m-a privit.

În acel moment am știut că totul merita.

Dar în secunda următoare, totul s-a schimbat.

Am început să mă sufoc. Nu mai aveam aer. Simțeam o greață violentă. Monitorul a început să țipe.

Strigam să îmi scoată masca de oxigen. Nu mai vedeam bine. Fața mi se umfla. În jurul meu s-a instalat panica.

Am auzit cuvintele care m-au înghețat:

„Șoc anafilactic.”

Făcusem o alergie severă la un antibiotic.

Nu mai puteam respira.

Doctorii alergau în jurul meu. Îmi administrau tratamente. Monitorul continua să țipe.

Între timp, Sarah plângea puternic undeva în sală.

Mă rugam neîncetat:
„Doamne, ajută-mă să trăiesc. Vreau să-mi văd fetița crescând.”

În acele minute – cele mai grele din viața mea – singura imagine pe care o aveam în minte era chipul ei.

Nu știu de unde am avut atâta putere.

Probabil doar de la Dumnezeu.

Apoi, încet… am început să îmi revin.

Doctorii au răsuflat ușurați.

Cu lacrimile încă pe față și fără pic de putere, am încercat să îi liniștesc și eu.

Apoi am auzit vestea:

3150 grame. 55 cm. Apgar 10.

Sarah era perfect sănătoasă.

Asistenta a ieșit să îi spună lui Florin. Tatăl stresat a devenit, în câteva secunde, cel mai fericit om din lume.

Noaptea care a urmat a fost lungă și grea. Am rămas sub observație, existând riscul să se repete șocul anafilactic.

Dar dimineața a venit.

Și odată cu ea… Sarah.

Mi-au adus-o pentru prima alăptare.

În acel moment, timpul s-a oprit.

O țineam în brațe. Era caldă, moale, reală. O miroseam, o mângâiam, o priveam. Parcă o cunoșteam de o viață, deși abia atunci o vedeam pentru prima dată.

În jurul nostru mai erau oameni. Dar pentru mine nu mai exista nimeni.

Eram doar noi două.

Ne-am pregătit nouă luni să devenim părinți. Dar nimeni nu te poate pregăti cu adevărat pentru momentul în care îți ții copilul în brațe.

Sarah este darul nostru de la Dumnezeu. Ne luminează fiecare zi și ne umple viața de sens.

Este mai mult decât ne-am putut dori vreodată.

Te iubim, pui mic.
Mami și tati. 🤍

autor: membru Desprecopii.com sandaandre  - 

Util de citit:

Nasterea prin cezariana: motive medicale care o recomanda
Ce trebuie sa stii inainte de a trece printr-o nastere prin cezariana

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

Alte experiente de nastere de la Cluj - povestite de mamici

Nastere naturala neasteptata dar usoara - experienta nasterii naturale la Maternitatea Dominic Stanca din Cluj-Napoca

Am nascut prin cezariana la Clinica de Ginecologie 1 Cluj un baietel dupa 5 ani de asteptari si cheltuieli - experienta mea

Doua nasteri la spitalul Gine1 Cluj-Napoca - experienta nasterii naturale si a spitalizarii
 

NASTEREA LA CLUJ-NAPOCA - EXPERIENTE POVESTITE DE MAMICI

Forumuri recomandate

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Material original publicat pe in sectiunea Nasterea unei Stele. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.  

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️