Costinesti-ul este Montmartre-ul meu personal

Costinesti-ul este Montmartre-ul meu personal

Costinesti-ul este Montmartre-ul meu personal

  • Costinestiul este Montmartre-ul meu personal. L-am cunoscut cand eram, bineinteles, studenta, aveam, bineinteles, nu mai mult de douazeci de ani si starea de adult era mai mult o chestiune teoretica. Am ajuns acolo intr-o vacanta din acelea despre care iti aduci aminte, la maturitatea deplina, cu un soi de nostalgie villoniana (daca am putea inlocui metafora zapezii cu cea a nisipului).

Dupa 30 de ani ...

Cunoasteti melodia lui Charles Aznavour, "La boheme "?

Costinesti-ul este Montmartre-ul meu personal. L-am cunoscut cand eram, bineinteles, studenta, aveam, bineinteles, nu mai mult de douazeci de ani si starea de adult era mai mult o chestiune teoretica. Am ajuns acolo intr-o vacanta din acelea despre care iti aduci aminte, la maturitatea deplina, cu un soi de nostalgie villoniana (daca am putea inlocui metafora zapezii cu cea a nisipului).

Aveam, am mai spus, douazeci (si unu) de ani. Varsta glorioasa a marilor iubiri, a marilor greseli si a marilor lectii.

Marea mea vacanta, neegalata de nimic din ce a urmat vreodata, a durat cam o saptamana. Cam cat i-a luat lui Dumnezeu sa creeze lumea :) si cam cat mi-a luat mie sa pendulez suspendata intr-o cu totul alta lume decat cea de dincolo de calea ferata - stiti voi care. Am fost, bineinteles, blatista. Doi prieteni de studentie aveau bilete "legale", fiecare si-a adus iubitul/iubita, deci patru, plus eu, al carei iubit de atunci era simplu de cazat, el ocupand doar mintea si gandurile mele in totalitate. Dar era intangibil, deci nu ocupa spatiu.

Am ajuns intr-o dimineata devreme, cu trenul, dupa o calatorie de o noapte, buimaca de somn, in spate cu un rucsac imprumutat in care aruncasem cateva conserve sub jeansi, tricouri si costum de baie. Am fost cazati intr-una din casutele acelea de lemn din jurul lacului. Erau sordide, aveau doua paturi si doua noptiere. Am umflat salteaua pneumatica a uneia dintre prietene si mi-am facut culcusul intre cele doua paturi. Dimineata taram aceeasi saltea pe plaja, sa-mi continui somnul.


Costinesti-ul este Montmartre-ul meu personal

...De fapt, nu stiu exact ce merita povestit despre boemia acelei vacante. Pentru ca e vorba de trairi, nu neaparat de fapte. De exemplu, mi-e greu sa descriu starea aceea extatica aproape (si nici nu beau, nici nu consum droguri, nici acum, nici atunci) data de faptul ca eram cu totii LA FEL de tineri, de dornici de a experimenta fericirea. Si nu era data de nimic material, asta era nemaipomenit. Imi programasem banii sa imi ajunga pentru intrarile la discoteca (cinci mii) si acolo beam apa de la robinet cand mi se facea sete. Dar niciodata nu m-am simtit mai bogata decat atunci. Mancam asa, ca in melodie "un jour sur deux", ce se gasea, conserve de acasa, porumb fiert, corn cu sana. Dar era o muzica continua in urechile mele; Tineretului devenise un mod de viata, Ringul era exceptia de cateva seri. Mergeam la discoteca si in timpul zilei, dansam pana nu-mi mai simteam picioarele, dansam in drumul spre plaja, in apa, cred ca si in putinele ore de somn imi zvacneau picioarele in vis.

Vazuta asa, retroactiv, mi se pare ca o viata intreaga a fost concentrata in zilele acelea. Si nici macar nu mai pot reface in intregime filmul, asa cum as fi vrut sa povestesc, fluent, pentru ca am doar niste flash-backuri ca niste amintiri dintr-o alta lume.

Iata-le:

- Concertele nocturne cu Compact, din Tineretului. In fiecare seara. In nici o sala de concerte din lume n-a fost un sentiment de comuniune mai puternic - sau nu l-am mai simtit eu de atunci - decat cel pe care il formau sutele de studenti cantand despre "trenul pierdut".

/Images/30-de-ani-poza-q.jpg

- Razia politiei. Se fura, bineinteles. Si se verifica cine / cati stau intr-o casuta. Cum noi (eu) eram in ilegalitate, hotaraseram ca, in cazul in care va veni razia, sa spunem cum ca in casuta locuiesc doar 2 fete (detinatoarele de drept ale biletelor) si ceilalti sunt in vizita. Ei, si intr-o seara, baietii erau iesiti pe alee asteptand sa se gateasca fetele pentru discoteca. Aveau la ei un aparat de fotografiat. Mare greseala. Vine o patrula formata din doua cadre si un caine lup, intrebandu-i (organul, nu cainele) cine sunt si de unde au aparatul. Ei explica, stau in casuta x, actele sunt acolo. "Hai sa verificam"! zice organul. Bat la usa, noi ne facem galbene cand vedem animalul (cainele), organul si prietenii nostri mici plapanzi intre ei. "Baietii astia stau cu voi aici"? intreaba organul. Noi, consecvente intelegerii: "Nuuuu... nu i-am vazut niciodata!" "BA DA, striga prietenii nostri, SPUNETI-LE adevarul!" "Stai!" striga organul, unul dintre baieti e gata sa se arunce la pamant, de fapt politaiul vorbea cu cainele... in fine. Scapam cu fata curata. O fi fost probabil si politaiul student in vreo viata anterioara, ca in asta, nici o sansa.

- Agatarea. La propriu. Un dans lent in Ring, la invitatia unui.. well... dansator. Costumatia obligatorie: jeans. Accesoriile la fel de obligatorii: curele de piele. Si eu, si el. Inaltimea: cam aceeasi. Inevitabil: ne-am agatat curelele una de alta. Si asa ca am avut un slow dance pasional, faceam senzatie prin senzatia de apropiere trupeasca pe care o degajam, cei din jur se oprisera din dans sa ne admire (ok, am exagerat aici). La sfarsitul dansului am constatat sec: "ne-am agatat". Am ras, ne-am "dezagatat" usor si am continuat fiecare dansul pe cont propriu. La fel ca in viata.

- Concertele cu Baniciu de pe plaja. Direct pe plaja. In jurul unui foc. Si senzatia incredibila ca marea, nisipul, iubirea, focul, muzica, oamenii isi pierd conturul si devin una.

- Rasariturile de soare. Ca in filmul acela american pe care l-am vazut mult mai tarziu, "Ziua cartitei". Acelasi ritual in fiecare dimineata, dupa o noapte in Tineretului. Plimbarea obligatorie pe nisipul rece. Strangerea in (alte) brate. Raza de soare timida. Gata romantismul, mi-e somn. Si, in sfarsit - salteaua mea umflata dintre doua paturi.

- Tupeul incredibil de om tanar, caruia viata nu-i oferise decat literatura si mai putina practica, aroganta pe care ti-o da frumusetea (scuzati lipsa modestiei), tineretea si increderea. Si da, prostia si cruzimea, zic acum. M-am despartit de una dintre iubirile mele de la Costinestiul acelei vacante din cel mai stupid motiv din lume. Era seara, batea putin vantul, el avea o gazda in cladirea din apropierea sediului Politiei. A urcat sa isi ia o jacheta. Era un stil de jachete tampit pe vremea aceea, din jeans, mi se pareau ingrozitoare. Si da... cand a coborat imbracat intr-o jacheta din acelea, am plecat.

- O alta despartire, din cauza iubitului ala utopic din capul meu, infaptuita in mijlocul multimii care se indrepta spre Ring, al carei moment dramatic a fost compromis total din cauza unei calcaturi solide pe picior care m-a lasat fara slapii mei cei colorati. Si drumul pana la casuta de langa lac, desculta, inlacrimata. De ciuda ca nu mai am iubit (real sau nu), slapi, rabdare...

- Indragostirile. Nemimate, crud de ireale vazute acum de la distanta. Totale, atunci. Adevarate. Incepute brusc, in timpul unui dans, prin complicitatea unor priviri, marturisite pe plaja, noaptea, la Obelisc, plimbate pe faleza inalta din dreptul epavei, pe niste carari batatorite de alti indragostiti din alte vremuri, arse in saruturi sarate de mare si terminate la fel de brusc, in gara aceea mica si prafuita. Schimbul de bratari hippy impletite din ata colorata. Minciunile de care amandoi stim: "N-o sa te uit niciodata". "Nici eu".

La intoarcerea acasa, aveam cel putin 5 kilograme mai putin si cel putin o lume mai mult. N-am mai trait o experienta similara nici inaintea acelui moment si nici dupa el. Pentru mine, vara aceea si vacanta la Costinesti este reperul experientelor mele de maturizare, de trecere, de tinerete, de cum vreti voi. Zile in sir am plutit, intr-o imponderabilitate sustinuta de amintiri. Am tras de ele cat am putut, acum insa imi par dintr-alta lume. Pentru ca, daca am inceput cu "La boheme", la fel cum Montmartre-ul lui Aznavour este altul dupa ani, asa e si cu Costinestiul meu. Nu mai exista demult. A ramas doar o stare de spirit.

A, nu.

Intr-un jurnal al "lucrurilor pe care trebuie sa le fac inainte de a muri", cand am ajuns acasa in vara aceea am taiat "Faire l’amour sur la plage a la nuit". Atunci scriam in franceza, vous comprenez.

Acest mesaj a fost desemnat Topicul lunii martie 2013 si a castigat ACEST premiu.

Va recomandam sa cititi in totalitate subiectul de pe forumul desprecopii.com AICI

Scrisoare fetelor mele

Scrisoare fetelor mele

Nu, nu am gresit rubrica, aceasta e o scrisoare deschisa adresata fetelor mele. Mi-as cere scuze public pentru ce le-am invatat, dar eu inca mai cred ca i-am invatat corect!

Avem nevoie de mai mult respect si toleranta

Avem nevoie de mai mult respect si toleranta

Despre respect si toleranta atunci cand vine vorba despre integrarea copiilor cu dizabilitati in societate.

Intr-o zi ne vom intalni...

Intr-o zi ne vom intalni...

Ma numesc Angelica si va transmit acest ultim mesaj din partea unchiului meu Olar Eugen. Ar fi trebuit de mult sa scriu dar nu m-am simtit in stare, nici astazi nu ma simt pregatita dar trebuie sa imi…


 

 

 

Topicul lunii pe forum

 

Voce si suflet a comunitatii Desprecopii

 Forumuri recomandate

  Discutii generale
In discutii generale puteti posta orice doriti!

  Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti
(Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

 In unul sau in doi... mergem mai departe!
Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati si usurati-va gandurile aici!

 autor: ddana membru  desprecopii.com -  Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2013

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII