despre - doar un copil? Iritantele conceptii cu care se confrunta parintii cu un singur copil, veti citi:|
Doar un copil? Iritantele conceptii cu care se confrunta parintii cu un singur copil
Cand altii judeca lumea dupa propriile lor realizari
Poate ...
Iluzii si ipoteze
Miturile despre copilul unic
Copilul singur la parinti: fericit sau nefericit?

Doar un copil? Iritantele conceptii cu care se confrunta parintii cu un singur copil

„Ai doar un copil? Da’ de ce nu i-ai făcut o pereche?”
Am auzit întrebarea asta de atâtea ori încât, uneori, o aud și în gândul meu.
Prea multe priviri curioase. Prea multe judecăți ascunse sub zâmbete politicoase.

Ai doar un copil? Da’ de ce nu i-ai făcut o pereche?”

 

„Când vine al doilea?” – mă întreabă lumea de parcă ar fi o programare simplă în calendar.
Ca și cum inima mea, corpul meu, viața noastră de familie ar fi un proiect colectiv la care trebuie să dau raportul.

Soacra mi-a ținut lecții minute întregi:
„Hai, că îi trebuie și ei un frățior... să nu rămână singură.”
Uneori am zâmbit politicos. Alteori am strâns din dinți. Rareori am avut curajul să spun: „Poate că nu e așa simplu. Poate că nu vreau. Poate că am încercat și... doare.”

Și în parc, aceleași voci blânde, dar pătrunzătoare:
„Ce frumoasă e! Dar când vine al doilea?”

Dar nimeni nu întreabă: „Cum te simți cu un copil?”
Sau: „Ți-e bine așa?”

Nu, nu am „doar” un copil.
Am un univers întreg. O iubire deplină. Și un drum care e doar al nostru.
Fiecare familie e unică. Iar întrebările ar trebui să vină cu mai multă blândețe… sau deloc.

Pentru că unele răspunsuri dor.
Sau nu pot fi spuse.
Sau… pur și simplu, nu trebuie justificate.

 

Cand altii judeca lumea dupa propriile lor realizari

În spatele acestor întrebări, profunde ca o tablă de conservă, stă ignoranța. O formă de autosuficiență care te face să proiectezi lumea ta, alegerile tale, tiparul vieții tale – peste viața altcuiva. E ușor să judeci din afară. E greu să taci cu empatie.

E greu să accepți că nu toți părinții își doresc doi, trei sau patru copii. Că unii poate au visat la doi, dar au trecut prin pierderi despre care nu pot vorbi. Că alții poate au luat decizia conștientă de a avea unul și de a-i oferi tot ce au, fără să simtă că e ceva „incomplet” în asta.

În primul rând, dacă am un singur copil, e alegerea mea. Sau realitatea mea. Și, sincer, nu e treaba nimănui.

Pentru că întrebarea asta – „Când faceți al doilea?” – e de fapt o brutalitate mascată în politețe, o formă de presiune socială spusă cu zâmbetul pe buze. Uneori e spusă de rude apropiate, alteori de necunoscuți din parc. Dar de fiecare dată, taie ca o lama în inimi despre care nu știm nimic.

Și știți ce? Poate copilul meu nu are „o pereche”, dar are toată iubirea mea. Toată răbdarea mea. Toată grija și toată lumina pe care o pot da.
Și asta nu e „doar”.
Asta e destul.
Asta e tot.

Daca am doar un copil e alegerea mea si nu e treaba nimanui.

 

Poate ...

Exact. Întrebarea pare banală, dar cară în ea o lipsă profundă de empatie și respect. E rostită cu lejeritate, dar poate atinge răni despre care nici nu bănuiești că există. Poate deschide uși pe care o femeie le ține închise cu greu, doar ca să meargă mai departe.

Pentru că da, poate acea femeie și-a dorit cu disperare un al doilea copil și a pierdut una, două, poate mai multe sarcini.
Poate și-a pus toată speranța în tratamente care au epuizat-o fizic și emoțional.
Poate s-a oprit ca să-și salveze sănătatea mintală.
Poate a plâns nopți la rând și acum a învățat, cu greu, să zâmbească din nou cu copilul pe care îl are deja.

Sau poate... pur și simplu iubește ideea de „unul”. Un singur copil. O singură inimă în jurul căreia să clădească tot ce are mai bun. Și asta nu înseamnă egoism. Înseamnă conștiență, asumare și echilibru.

Întrebarea „De ce nu i-ai făcut o pereche?” este echivalentă cu a intra în casă cu bocancii plini de noroi. În sufletul unei femei.
Și da, e aproape pervers. Pentru că lovește acolo unde doare, chiar dacă nu pare.

Când o femeie are un copil, ea nu e incompletă. Nu e datoare să „continue” povestea altcuiva.
Are deja o poveste. Una întreagă. Chiar dacă are un singur nume mic pe ecusonul de mamă.

Și poate, în loc de întrebări care înțeapă, am putea spune altceva:
👉 „Ce bine îți stă cu el.”
👉 „Pari o mamă prezentă și fericită.”
👉 „Să vă fie bine – voi, exact așa cum sunteți.”

Pentru că uneori, fericirea nu vine în pereche. Ci în liniște. În înțelegere. În iubire deplină.

Iluzii si ipoteze

O prietenă mi-a povestit recent cum, în curtea grădiniței, o altă mămică a întrebat-o cu un zâmbet larg, aproape insinuant:
„Când vine al doilea?”

Prietena mea i-a răspuns calm, dar clar: „Ne-am oprit la unul. Așa am simțit.”
Replica n-a întârziat:
„Aaa, deci rămâi o doamnă...”

Ce înseamnă asta, mai exact? Că dacă ai un singur copil, viața ta e un lung șir de brunch-uri cu prosecco? Că porți mătase, mănânci icre negre la lumina lumânărilor și te gândești la vacanțe în loc de teme la matematică?

Da, sigur. Cum să nu? Poate doar într-un univers paralel, unde efortul de a crește un singur copil e înjumătățit magic, iar emoțiile vin doar în nuanțe pastel.

Și apoi, o altă poveste, care m-a durut și m-a enervat deopotrivă.
O mămică din comunitatea Desprecopii îmi povestea cum, într-o zi obișnuită din parc, o femeie în vârstă i-a spus, cu voce apăsată:
„Să faci și al doilea. Eu am pierdut unul. E bine să ai măcar doi.”

Am tăcut. Am respirat. Apoi am simțit un nod în gât.

Pentru că, în subtext, acel al doilea copil era prezentat ca o rezervă de suflet. Un dublu pentru când se rupe coarda.
Ca și cum un copil ar putea înlocui pierderea altuia. Ca și cum dragostea s-ar da pe număr par.
E deprimant. Și nedrept.

Copiii nu se fac „ca să fie”, „ca să nu rămână singuri”, „ca să ne aline temerile” sau „ca să bifăm o normă.”
Se fac (dacă se fac) dintr-un loc de iubire, echilibru și alegere asumată.
Și uneori, unul este suficient. Este complet. Este TOTUL.

Poate că e timpul să învățăm să nu mai punem întrebări care dor.
Și mai ales, să nu ne mai uităm la mamele cu un singur copil ca la niște femei care „n-au dus planul până la capăt”.
Poate planul lor e exact acolo unde trebuie să fie.

Miturile despre copilul unic

Un alt lucru care m-a exasperat mereu este colecția nesfârșită de mituri despre copilul unic. Le știți, nu?
„Sunt răsfățați”, „sunt egoiști”, „sunt ciudați”, „nu știu să împartă”, „o să ajungă niște antisociali”…
Ba chiar am auzit, cu un zâmbet amar, că unii ar fi „viitori criminali în serie”.
Asta pentru că, evident, toate problemele lumii vin de la faptul că cineva a crescut fără un frate. 🙄

Și nu contează că zeci de studii serioase au contrazis aceste prejudecăți. Nu contează că s-a demonstrat științific că copiii unici pot fi la fel de empatici, sociali și echilibrați ca oricare alții.
Ba mai mult, cu cât mai mulți copii într-o familie, cu atât mai puțin timp individual pentru fiecare, mai puține resurse și, adesea, mai slabe rezultate școlare și profesionale.
Dar asta nu o spun eu. O spun studiile. Pe care, desigur, nimeni nu se grăbește să le citeze când vrea să arunce o judecată în parc.

Dar să ne înțelegem: nu vreau să conving pe nimeni că a avea un singur copil e „cea mai bună opțiune”.
Fiecare familie are propria măsură.

Ceea ce nu pot înțelege, însă, e nevoia asta de justificare.
De ce trebuie să dau explicații pentru ceva ce ține de viața mea?
De ce trebuie să par că „mă scuz” că am doar unul?
De ce trebuie să simt că sunt cu un pas în urmă față de altele, doar pentru că nu împing doi cărucioare în același timp?

Nu, nu suntem datoare să justificăm. Nici alegerea, nici destinul, nici durerea.
Un copil nu e o lipsă. Nu e o jumătate. E o întreagă lume.
Și lumea asta — fie că are un nume sau patru — merită iubită, nu comparată.

Teoria mea

Teoria la care vreau să ajung e simplă. Chiar foarte simplă.

👉 Dacă îți dorești mulți copii, fă-i. Cu bucurie, cu toată inima.
👉 Dacă nu vrei copii deloc, e la fel de în regulă. Nu-i face. Și nu ești mai puțin femeie, mai puțin completă sau mai puțin „în rândul lumii”.

Pentru mine, a avea un singur copil a fost – și este în continuare – cea mai bună decizie. Nu din egoism. Nu din comoditate. Nu pentru că nu am mai putut sau nu am mai vrut.
Ci pentru că am știut ce pot oferi. Pentru că am simțit că unul este suficient pentru ca inima mea să fie plină.

Și da, sunt fericită. Sunt liniștită. Nu simt lipsă, nu simt regret.
Îl am pe el – sau pe ea – și este TOT.

Așa că, te rog, nu mai pune întrebări iritante.
Nu întreba dacă nu vrei cu adevărat să înțelegi.
Pentru că uneori, liniștea cuiva a fost construită cu multe lupte tăcute.
Și nu ai dreptul să o tulburi cu o întrebare spusă în treacăt.

Copilul singur la parinti: fericit sau nefericit?

In Romania, ca si in restul lumii civilizate, rata copiiilor singuri la parinti creste. Aceasta este de doua ori mai mare decat acum 30 de ani. Cu toate acestea, prejudecatile cu privire la copiii singuri la parinti sunt inca persistente. Ei ar fi mai singuri, rasfatati si mai putin sociabili. Dar sunt aceste prejudecati fondate? Si chiar este trist atunci cand copilul creste fara un frate?

Vestea buna este ca nu trebuie sa va faceti griji: nu a existat niciodata o legatura dovedita intre copilul singur la parinti si singuratate sau probleme de comportament. Studiile stiintifice arata ca acesti copii nu sunt mai fericiti sau nefericiti decat cei cu frati sau surori citeste in continuare daca copilul singur la parinti este fericit sau nefericit.

Confesiunile unei mame: Daca ai un singur copil ...

Nu stiu daca mi-am dorit sa am doar un copil - insa viata a decis ca eu trebuie sam am doar un copil. Uneori universul si forta divina este cea care aranjeaza lucrurile in viata si oricat de tare ai incerca sa schimbi ceva ... nu vei reusi. Sa incerci sa schimbi unele lucruri e ca si cum ai misca niste astre. Am inteles ca in soarta mea sta scris sa fiu mama unui copil unic si am acceptat cu fericire aceasta provocare citeste in continuare aici.

Va recomandam sa cititi:  Mai multe despre psihologia copilului aici >

 

 Autor: Adriana L. - o mamica fericita cu in sigur copil. - toate drepturile rezervate Desprecopii.com © 2025

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️