De ce fug copiii de acasă? Ce motive au, ce spun datele naţionale și ce pot face părinţii

De ce fug copiii de acasă? Ce motive au, ce spun datele naţionale și ce pot face părinţii
Când un copil fuge de acasă, nu este niciodată „doar o rebeliune” sau „o fază de adolescență”. Este un semnal de alarmă puternic, un strigăt tăcut al unui copil care nu mai găsește acasă siguranță, înțelegere sau spațiu pentru propriile emoții. Datele naționale arată o creștere îngrijorătoare a cazurilor de minori plecați voluntar de la domiciliu, semn că în multe familii tensiunile, nevoile neexprimate și lipsa comunicării ating puncte critice.
Ce îi împinge pe copii să plece? Ce se ascunde în spatele acestor decizii? Și, mai important, ce pot face părinții pentru a preveni o astfel de ruptură? În continuare, explorăm cauzele reale, cifrele care spun povestea nevăzută și soluțiile care pot reconstrui legătura dintre copii și părinți.
De ce fug copiii de acasă? Ce spun datele naţionale și ce pot face părinţii
Fuga de acasă este un semnal de alarmă important: anul trecut, în România, aproape 10.000 de copii au fost înregistraţi ca minori dispăruţi — majoritatea plecaţi voluntar de la domiciliu. În ultimii şase ani, numărul acestor cazuri aproape s-a triplat.
Conform datelor oferite de Organizația „Salvați Copiii”, în perioada 20 mai 2024-20 mai 2025 au fost înregistrate peste 9500 de sesizări la Poliție privind minori dispăruți. Majoritatea covârșitoare o reprezintă cei fugiți de acasă. La aceste cifre se adaugă și un număr însemnat de copii care vagabondează, pleacă de acasă din familii disfuncționale pentru perioade însemnate, fără ca nimeni să le raporteze dispariția. În România, există câteva proceduri clare atunci când un minor este declarat dispărut și se constată că a fugit de acasă (plecare voluntară). Specialiștii spun că fenomenul este tot mai îngrijorător, existând deja un profil al copilului care fuge de acasă.
1. Care sunt principalele motive?
Potrivit specialiştilor, fuga de acasă nu este „doar o formă de rebeliune”. De cele mai multe ori, este expresia unei suferinţe profunde sau a unei relaţii disfuncţionale în familie.
Iată câteva cauze frecvente:
❗copilul nu se simte văzut, ascultat sau important în familie.
❗conflicte repetate între părinte şi copil, sau între părinţi — tensiunile devin suportabile doar prin plecare.
❗divorţ, separare, instabilitate familială — copilul încearcă să „aleagă” un loc, sau să fugă de sentimentul că „nu mai aparţin”.
❗cerinţe prea mari, impunerea unor trasee şcolare sau de viaţă fără să se ţină cont de dorinţele copilului.
❗abuzuri fizice, psihice sau sexuale — în aceste cazuri fuga poate fi singura opţiune de supravieţuire.
► Citeste si Am fost și eu unul dintre acei copii care au fugit de acasa. Povestea reala a unui mamici de azi si sfatul psihologului - confesiuni
2. Profilul copilului care fuge
Datele arată că:
🔸 Adolescenţii sunt cei mai predispuşi — vârsta la care apar dorinţa de independenţă, conflictul cu părinţii, dificultăţile de comunicare.
🔸 Pentru băieţi: fuga poate fi legată de frica de pedeapsă, de şcoală, de obligaţii.
🔸 Pentru fete: fuga apare adesea în contexte de interzicere a relaţiilor, prietenilor, sau după ce apar grupuri online care le influențează.
3. Ce trebuie să facă părinţii dacă apare o plecare?
🔸Sunaţi la 112 sau la poliţie imediat ce constataţi dispariţia — nu aşteptaţi 24 de ore.
🔸Contactaţi prietenii copilului, verificaţi telefonul, mesajele, locaţia dacă e posibilă.
🔸Când copilul se întoarce, nu vă grăbiţi să „rezolvaţi totul”. Evaluaţi împreună ce a declanşat plecarea, cu calm.
🔸În caz de repetare a fugilor, e semn că e nevoie de sprijin profesional — consiliere psihologică sau intervenţie de specialitate.
4. Ce pot face părinţii pentru prevenţie?
✅ Cultivaţi o comunicare deschisă cu copilul — întrebaţi ce-l frământă, ascultaţi fără să judecaţi.
✅ Încurajaţi autonomia — implicarea lui în decizii, responsabilităţi adaptate vârstei.
✅ Marcaţi clar apartenenţa lui la familie: arătaţi-i că este valoros, că vocea lui contează.
✅ Asiguraţi-vă că mediul de acasă este sigur emoţional — igienă relaţională, reguli clare dar flexibile şi asumate împreună.
✅ În cazul adolescenţilor, fiţi conectaţi la viaţa lor online şi socială — prieteni, grupuri, relaţii — fără să deveniţi invazivi, dar cu atenţie reală.
Concluzie
Fuga de acasă nu e un moft, nu e „aventură” simplă — este adesea expresia unei dureri, unei lipse de conexiune, unei frici sau a unei situaţii intolerabile.
Ca părinţi, avem responsabilitatea de a vedea ceea ce copilul nu spune, de a asculta ceea ce nu exprimă – şi de a acţiona la timp. O relaţie bazată pe respect, ascultare şi apartenenţă poate face diferenţa între plecare şi întoarcerea cu încredere.
6 sfaturi de parenting care te pot ajuta in meseria de părinte:
Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Educatia non-materialista a copilului intr-o lume materialista: intre principii si realitate
Cum sa critici un copil fara sa il distrugi in interior
7 dovezi ca dai o educatie buna copilului tau, deci practici un parenting corect
Parenting in era digitala: alfabetizarea digitala a parintilor
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii
Va recomandam sa cititi: Mai multe despre psihologia copilului aici >
Cabinetul Psi - Psihologie
Forum specializat de psihologie. Intrebari si raspunsuri la intrebarile ce ne framanta
Mai multe despre psihologia copilului aici >

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2025
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII