Nevasta, am pierdut copilul! Sau cand un copil il pierde temporar pe tati

TEMA: Ganduri de tatic (lipici si suflet) | 0 | 1/2/2018

De expresia “Drac de copil” sunt sigur ca ati auzit. Daca nu-l aveti in dotarea proprie, in mod cert v-ati auzit cunostintele plictisitoare suprasaturandu-va cu povesti despre copiii lor. Exact ce fac eu acum adica. Deci intr-un mod sau altul Scaraoschi in miniatura va e familiar.

Oli, un tatic redactor la Desprecopii ne povesteste intamplarile sale cu fetita lui, Emma, pe care, in toiul unei activitati - o pierde... ma rog, am putea spune si povestea invers: Emma il pierde pe tati intr-un magazin ce pare a fi un labirint cu pene si un ponei roz.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Nu vreau sa va vad vreo ora
Asa ca ia-ti Oli picioarele la spinare
Dracu’ sa te mai inteleaga, femeie sucita!
Prima oprire, Jysk, alternativa saraca la Ikea
Urmeaza statia Leroy Merlin cu peronul pe partea drepta
Dispare in viteza dupa rafturile uriase
Oops!!! Am pierdut copilul!!!
Apare Michiduta!

Cand nevasta iti spune: Nu vreau sa va vad vreo ora

Dupa un weekend in care n-am facut nimic altceva decat sa stam non stop cu Emma exclusiv pentru a sa fericire, ignorand inadins orice alta activitate, duminica seara nevasta isi da seama ca are de pregatit o prezentare corporatista, de data asta pentru a HP ului fericire. Prezentare imposibil de facut cu un copil agatat in permanenta de piciorul ei. Ale mele nu-i plac. Sunt groase, paroase si greu de escaladat.

Carca mea ii place, dar nu parea sa aiba chef de aventuri la inaltime. Isi epuizase timpul de tableta/telefon/Disney Jr. pentru ziua in curs. De desenat, facut puzzle sau alta activitate care nu implica alergatul de nebun, nu reuseam s-o conving. Imaginatia mea parea ca isi luase concediu asa ca eram intr-un impas creativ. A nevestei era ocupata cu excel-uri si power point uri. Din bara de formule iese ideea:

- Barbate, imbrac-o si dati fuga de-acasa. Inventati un traseu. Nu vreau sa va vad vreo ora.

Vena aia din frunte care pulsa bezmetica mi-a dat de inteles ca nu-i de gluma.

Asa ca ia-ti Oli picioarele la spinare

Fa copilul pachet si fugi din calea furtunii. Dar unde dracu’ sa te duci?! Unde sa te poti ascunde de furia unei femei???!!! Fa-te mic, fa-te mic!! imi tot suna-n cap, dar nu-s Hank Pim, asa ca fuga ramanea singura optiune valabila.

Imbrac Galusca de urgenta, o incalt invers ...

- Tati, ma straaang!!! Da-i jos!!!
- N-are, tati, nimic. Sunt perfecti asa. Ii sucim noi in masina dupa ce trece uraganul. Misca-ti funduletul!
- Fes, vreau fes! E frig!
- Nu e tati frig deloc. Lasa fesul. Punem gluga.

Iesim pe usa cu hainele mai mult in mana decat pe noi. Rasuflu usurat sub privirea nauca a copilului.

- Nu stati prea mult! Auzim prin crapatura usii. – E tarziu ... baita, somn, maine gradi ...

copil

Dracu’ sa te mai inteleaga, femeie sucita!

Plecati da’ nu stati mult, tine copilul distrat dar nu prea distrat sa nu mai vrea sa mearga acasa. Yep! Asa i-as fi spus. Asa o sa-i spun data viitoare.

Prima oprire, Jysk, alternativa saraca la Ikea

Stiam ca vrajitoarea de-acasa voia perne albastre pentru living. La intrare in magazin un cos urias cu animalute mici de plus. Plasat strategic pentru copii apucatori si parinti naivi ca mine. Agata unul din mers, nici nu mai intreaba “Tati, am voieee??” Nu stiu daca marimea soricelului satisfacea solicitarea nevestei de a distra copilul si nu prea. Eram dispus sa risc. Ne invartim fara rost si vreo tinta anume printre stivele de mobila la fel de scumpa ca la concurenta, remarc eu. Impartasesc constatarea si Emmei.

Se uita la mine cu ochi mari intrebandu-se probabil daca mobila, scump sau Ikea astea sunt de mancare. Sau ceva, nu mi-am dat seama. Surprinzator de cuminte, statea la vreo jumatate de metru in fata mea, cat sa n-o calc pe piciorusele ei mici si energice. Ma luam si eu dupa traseul haotic desenat de ea. N-a tras nicio vaza sau vreo alta cioaba din raft, n-a daramat nimic, n-a cazut ca bleaga impiedicata de o scama iesita din mocheta. Isi invata soarecul sa nu puna labuta pe aragaz. Perne albastre ioc, aia anuntau pe statie ca magazinul se inchide.

- Emusca, hai tati, mai avem vreo juma de ora de ars gazul.

Platim animalutul, lasam jungla de lemn in spate.

Urmeaza statia Leroy Merlin cu peronul pe partea drepta

Sau stanga. Depinde cum pui masina. Raiul mesterilor. Paradisul dibacilor. Infernul meu. Va zic imediat de ce. In masina am urcat un copil, unul ciudat intradevar, cuminte si pasnic. Nu stiam c-o sa dau jos unul fix pe dos. Va jur ca n-am luat curbe zmucite, n-am franat brusc si n-am amestecat-o prin habitaclu. Soarecele o fi fost de vina. I-o fi soptit ceva la ureche. Cum a atins pamantul a rupt-o la fuga printre masinile parcate. Am inghetat instantaneu. Am demarat si eu in urmarirea calului pitic de curse. Am prins-o. Vorbitul la pereti are sens prin comparatie cu vorbitul unui copil de trei ani. Zice ca a priceput si nu mai fuge de langa mine. O cred. Cum spuneam, naiv. Nici nu trecem bine de turnichetii de la intrare ca se rupe din mana mea si o zbugheste in fata, nu inainte de a-si dezbraca hainuta direct pe jos. Se opreste o clipa sa vada daca o alerg. N-o fac, sperand ca se va opri daca nu are stimulent. Gresit. Din nou.

Dispare in viteza dupa rafturile uriase

- Galu! Galu! Mai ca-mi venea sa rad. Ce copil glumet!
- Tatiiii!! Tatiii!! O fi gluma oare?!
- Emma!!! Emma!!! Nope, nu-i gluma. Sau daca e, nu-i buna deloc.

De obicei chicoteste pe la vreun colt apropiat. De data asta nu. Nimic. In afara de zumzetul apicol al clientilor pe picior de plecare, nimic.

Oops!!! Am pierdut copilul!!!

Ma prind ca nu-i a buna daca stau s-o astept. O iau din loc si incep sa cotrobai prin toate cotloanele. Ma iau fiori reci la gandul ca ar putea trece neobservata printre casierele mai mult adormite. O rup la fuga la iesire si avertizez tot personalul ca a disparut o nebuna mica de niciun metru si sa impleteasca iute un lant uman sa-i împiedice evadarea din magazin. Cativa martori ai dramei mele dadeau din cap dezprobator. Denaturatule!!! ... pareau sa spuna. O doamna paznic se ofera sa ma ajute. S-a gandit ca mai bine cauta un copil prin magazin decat sa ridice un barbat fara minte, lesinat de pe podea.

Trec minute bune, Emma pe niciunde. Oricum e mare magazinul. In momentele alea se transformase in cea mai vasta întindere posibila, undeva comparabila cu distanta pana la luna. Si inapoi. Strigam deja disperat numele copilului meu ratacit undeva prin labirintul comercial din Romania. Toti cei implicati in cautarile furibunde se intorceau cu acelasi rezultat. Ce e mai dramatic e ca toti se intorceau, numai Emma nu. Cred sa fi fost vreun sfert de ora de la momentul disparitiei. Habar n-am. Relativitatea a facut sfertul ala sa para o vesnicie. Ma gandeam serios s-o sun pe Ani sa-i spun de tragedia in plina desfasurare.

- Femeie, stii tu copilul nostru?! Emma, da. Uite, ... aaa ..., a cam disparut!

Cum s-o dai sa nu provoci un atac cerebral omului care a purtat-o in pantec 9 luni, a nascut-o dupa 17 ore de travaliu si traieste de trei ani doua vieti intr-una?! Alung repede gandul.

Apare Michiduta!

Trag aer in piept si pregatesc un nou asalt. Imagini cu Emma plangand ghemuita intr-un colt intunecat undeva printre rafturi prafuite si produse uitate de cand lumea imi alergau prin cap. Filmul de groaza isi desfasura cea mai apriga scena. Dar cand noaptea era cea mai intunecata si eu eram in pragul colapsului, in galop de ponei roz, cu aripi de puf si ham de petale, de dupa raionul de becuri, neoane si lampi de toate neamurile, apare Michiduta. Nu-mi dau seama daca radea sau plangea. Scotea un zgomot de indian pregatit de atac iar pasii nu-i mai atingeau pamantul. Priponeste firesc inorogul, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, langa mine, o umbra a omului care eram acum un sfert de ora. Transfigurat, obosit ca dupa un maraton, nici nu mai am putere s-o cert. O iau pe sus in uralele audientei ad-hoc si plutesc pana la masina. O asez in scaunul ei legandu-i centurile mai strans ca ale unui pilot de avion. Mi-am prajit creierii cu 2 (sau 20, nu-mi mai amintesc) tigari sudate langa masina holbandu-ma mut la ea prin geamul întredeschis. Happy end pentru o poveste care mi-a distrus si singurul neuron ramas întreg.

Intra in casa cu pasi de dans si arunca maica-sii un inocent “Mami, m-am pierdut de tati”. Ma-sa face ochii mari cautand o explicatie la mine, adultul paznic al comorii familiei. Imi asculta ciudat de linistita rezumatul si lanseaza singura replica la care nu m-as fi asteptat vreodata:

- E ok, am pierdut-o si eu in parc. De doua ori...

► autor: Oli Strimbei, redactor tatic de la Desprecopii - Oli scrie si despre meseria de tatic aici: Tatic cu lipici

Despre copii, concedii si legatura cu febra

Ce se intampla cand febra copilului se intalneste cu dorinta parintilor de a pleca in vacanta? Sau ce legatura este intre convulsiile febrile si Roma? Un tatic de la Desprecopii ne povesteste despre cursa lui cu obstacole printre stresul febrei copilului ...citeste in continuare aici >

Pagina tatilor - actuali si viitori

Ganduri si ... sa spunem ... sfaturi, pentru taticii de azi. Vorbim cu seriozitate despre cea mai frumoasa meserie din viata unui barbat: aceea de tata.

Si nu numai cea mai frumoasa - dar si cea mai plina de suprize, emotie, sensibilitate si impliniri. Deci, aici e locul taticilor care vor sa conteze in viata copilului lor.