Chiar după ce copilul împlinește 18 ani, aventura parentingului continuă - dar acum, ca părinte, ai mai puțin control, iar miza este mult mai mare

TEMA: Parenting | 0 | 4/2/2024

Chiar dupa ce copilul implinește 18 ani, aventura parentingului continua - dar acum ca parinte ai mai puțin control iar miza este mult mai mare

Da - chiar după ce copilul împlinește 18 ani, aventura parentingului continuă - dar acum, ca părinte, ai mai puțin control, iar miza pare mult mai mare...Întoarce-te cu gândul în trecut și amintește-ți de tine la vârsta de 18 ani. Știai tot ceea ce trebuia să știi despre viață? Erai pregătit să te susții financiar? Aveai sprijin emoțional, încurajare și disciplină pentru a lua decizii încrezătoare?

Pentru majoritatea adulților, răspunsul la aceste întrebări este negativ. Chiar dacă, din punct de vedere legal, copiii pot fi considerați adulți la vârsta de 18 ani, acest lucru nu înseamnă că sunt complet dezvoltați și maturi, nici fizic, nici mental. În această perioadă de tranziție între dependență și autonomie, găsirea unui echilibru adecvat în educația copilului tău poate reprezenta o provocare.

Chiar după ce copilul împlinește 18 ani, aventura parentingului continuă - dar acum, ca părinte, ai mai puțin control, iar miza pare mult mai mare

Amintindu-mi de anii de copilărie ai celor doi baieti ai mei - acum de 20 si 22 de ani - cu crize de tantrum și nasuri înfundate, am avut momente când așteptam cu nerăbdare momentul în care copiii mei vor atinge vârsta de 18 ani - ca și cum aceasta ar fi fost o linie de sosire dupa un maraton... Cu toate acestea, acum înțeleg cât de nerealistă a fost acea viziune.

Când cei doi copii ai mei erau mici, am văzut naiv vârsta de 18 ani drept lumina de la capătul tunelului. În timpul acelei perioade nedormite, când viața mea părea a fi o succesiune interminabilă de hrăniri nocturne, schimbări de scutece, plânsuri și lupte cu muntele de veselă murdară care niciodată nu părea să se termine, vârsta legală a copiilor mei părea a fi ca o linie de sosire...așteptată. Odată ce au depășit-o, m-am gândit că pot să mă relaxez și să sărbătoresc faptul că am trecut peste cele mai dificile părți ale educației parentale. Ca gata ... acum sunt linistita...

Acum, cu ambii copii ai mei peste vârsta de vot, pot privi înapoi la eu-ul meu din trecut și să spun, cu avantajul perspectivelor retrospective: Hahahaha!

Meseria de mama de copii adulti

În schimb, acum - adesea mă simt ca și cum aș învăța din nou „meseria de mamă”. Educația din perspectiva mea de mamă a copiilor mei adulți este încă foarte mult un act de parenting, dar cu mai puține indicații din partea mea, rezultatele mai vizibile și mize mai mari. Limitele dintre ajutorul potrivit, răsfăț și încurajare sunt deseori dificil de tras, iar ideea de a fi un părinte "pentru copil", mai degrabă decât a urma un plan universal, începe să pară mai puțin conceptual și mai necesar.

Este adevărat că cei doi copii ai mei de 20 și 22 de ani sunt acum mai puțin dependenți de mine. Când erau mici, întreaga mea existență părea să graviteze în jurul activitatilor scolare, a temelor, a si alte indatoriri prin care îi încurajam să facă mai mult si mai bine. Astăzi, nu mai trebuie să iiînvăț abilități de bază, cum ar fi cum să traverseze strada fără să fie loviți de un camion de gunoi sau de ce este o idee bună să faci duș sau sa te speli pe dinti - deși, să fim sinceri, si acum există zile în care mă gândesc să le reamintesc despre aceasta. Totuși, nu mai am responsabilitatea și posibilitatea de a monitoriza fiecare minut din programul lor.

Creierul unui adult tânăr nu este complet dezvoltat până la vârsta de 25 de ani

Cu toate acestea, asta nu înseamnă că acum este mai ușor. Nici că îndatoririle mele s-au încheiat. Așa cum am realizat, greșind, de-a lungul anilor, nu este corect să crezi că, la 18 ani, copiii tăi vor fi adulți complet dezvoltați, pregătiți să fie aruncați în lume fără a simți repercusiuni. Știm acum, datorită cercetărilor moderne despre dezvoltarea creierului, că creierul unui adult tânăr nu este complet dezvoltat până la vârsta de 25 de ani.

Psihologul de dezvoltare Jeffrey Jensen Arnett numește această perioadă, cei șapte ani dintre momentul în care un copil devine legal adult și momentul în care are puterea de raționament și controlul impulsurilor unui adult real, „vârsta adultă emergentă”. Navigarea prin această etapă poate fi dificilă atât pentru copii, cât și pentru părinți.

„Părinții sunt adesea bucuroși că copiii lor sunt mai maturi și capabili să facă mai multe pentru ei înșiși”, spune el, „dar, în același timp, se confruntă adesea cu situații în care observă cum copiii iau decizii care nu sunt înțelepte sau că nu sunt pregătiți să le facă”.

Acest lucru poate fi deosebit de dificil deoarece deciziile lor au adesea implicații mai mari. „Întrebări precum dacă să se mute cu o prietena sau un iubit, să renunțe la facultate sau să aleagă o facultate - toate acestea au implicații serioase pe termen lung”, spune el. „Desigur, au idei despre asta, și nu în mod nejustificat, ei cred că e viața lor și trebuie să o trăiască - fără a se gândi prea mult la consecințe.”

„Pe măsură ce capacitatea noastră de a le impune deciziile scade, este momentul să trecem la ascultarea și modelarea comportamentului adult”, spune ea, sugerând că ar trebui să acționăm ca o „casă de sunet” pentru ei. „Ajută-i să înțeleagă cum se simte și cum sună și arată vârsta adultă, să-i ghidezi în deciziile tale și să le explici: „De aceea am făcut-o astfel; acum, iată ce se întâmplă.'”

Este adevărat că băieții mei vor să comunice cu mine, dar nu sunt niciodată sigură cum să fiu prezentă și, în același timp, să le acord spațiul de care au nevoie. Nu doresc să pătrund prea mult în viața lor personală, dar totuși vreau să mă asigur că se descurcă. Acest lucru face ca conversațiile noastre să se transforme adesea în întrebări aparent banale, precum soldul contului bancar sau dacă și-au reînnoit asigurarea auto. (Referitor la ultima întrebare: Nu, a fost nevoie de exerciții profunde de respirație pentru a nu spune că voi plăti eu dacă li se întâmplă ceva mașinii lor.)

Partea dificilă a acestui proces este că este diferit de modelul cu care eu și alți părinți din generația mea am fost obișnuiți. „Crescând copiii astăzi, ne raportăm diferit la ei decât au făcut-o părinții noștri”, spune Heffernan. „Copiii noștri vor să petreacă mai mult timp cu noi și să comunice mai mult decât noi cu părinții noștri, așa că încercăm întotdeauna să găsim echilibrul între parenting și supraparenting.”

Ca o mamă activă și obișnuită să gestioneze viața unei familii pline de activități, ideea de a „sta pe loc și a asculta” nu este tocmai în zona mea de confort. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că sunt neputincioasă să fac schimbarea sau că sfaturile mele subtile nu vor ajunge în cele din urmă la ei. Este un proces de adaptare pentru ambele părți, dar unul care, sperăm, ne va ajuta să ne conectăm și să navigăm cu succes prin această etapă critică a vieții lor.

Cât de multă implicare parentală este prea multă?

Un terapeut de la Psychology Today susține că mulți părinți devin excesiv de implicați în viața copiilor lor din simplul motiv că viața lor este acum mai putin aglomerată, ei pot îndeplini sarcinile mai rapid decât copiii lor și preferă să-i vadă pe aceștia reușind. O metodă simplă, în doi pași, vă poate ajuta să evaluați nivelul dvs. de implicare parentală și să obțineți perspectiva necesară.

Primul pas constă în a fi conștient de tot ceea ce faceți pentru copiii voștri și în a vă pune următoarele întrebări pentru a determina dacă exagerați cu ajutorul parental:

1. De ce îi ajutați pe copiii voștri cu o anumită sarcină?

2. Sunt ei capabili să o facă singuri?

3. Ce s-ar întâmpla dacă nu ați face asta pentru ei?

După ce ați evaluat nivelul de implicare cu copiii voștri, al doilea pas este să experimentați oferindu-le mai multă autonomie și responsabilitate. Spuneți-le copiilor voștri că nu ar trebui să se aștepte la asistența obișnuită din partea voastră. Nu mai amintiți-le să-și facă temele, să aducă acasă lucrurile pe care le-au uitat la școală sau să-i ajutați să termine proiecte de ultim moment.

Chiar dacă e greu să privești cum copiii tăi fac greșeli și trec prin dezamăgiri sau eșecuri, aceste experiențe și sentimente sunt parte integrantă a procesului de învățare.

Copiii trebuie să înțeleagă că astfel de sentimente și evenimente negative sunt normale și reprezintă oportunități de creștere. Oferirea de autonomie le permite copiilor să aibă mai multe astfel de experiențe, ajutându-i să dezvolte abilități esențiale precum gestionarea timpului, autodisciplina și independența generală.

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Milena Sadova, Redactor Principal Desprecopii.com
Milena este si psihoterateut sistemic cuplu și familie, copii, adolescenți.
referinte: theconversation.com, psychologytoday.com
Desprecopii.com - toate drepturile rezervate 2024