Mi-au spus că ar putea fi o tumoare dar era fetița mea. Povestea nașterii care m-a învățat ce înseamnă să fii mamă cu adevărat

Acasa > S-a mai nascut o stea - experiente de la nastere povestite de mamici - ghid pe judetele Romaniei

TEMA: Am nascut prin cezariana: povestea mea | 4 | 5/7/2025

Mi-au spus că ar putea fi o tumoare dar era fetița mea. Povestea nașterii care m-a învățat ce înseamnă să fii mamă cu adevărat

Povestea nașterii care m-a învățat ce înseamnă să fii mamă cu toată inima. Uneori, începutul maternității nu e despre ecografii cu fundal roz sau poze perfecte cu burtici. Uneori, totul începe cu o sângerare, cu un diagnostic înfricoșător, cu lacrimi în loc de fluturi. Așa a început și pentru mine. M-au pregătit să mă gândesc la ce e mai rău. Dar viața, cu toată forța și frumusețea ei, a avut alte planuri.

Mi-au spus că poate fi o tumoare. Dar era sufletul meu în formă de bebeluș. Era răspunsul la toate rugăciunile mele. Era minunea care, fără să știe, începuse deja să mă învețe cum e să fii mamă cu toată inima.

Aceasta este povestea unei sarcini pline de obstacole, a unei nașteri care a fost departe de „perfectă”... dar care mi-a arătat, mai clar ca niciodată, ce înseamnă iubirea adevărată. Povestea Emmei – fetița care mi-a dat totul, înainte să-i pot oferi eu ceva înapoi.... SI apropo, mi-au spus că ar putea fi o tumoare. Dar era fetița mea...

Stăteam cu soțul meu în baie, ne uitam la test, și… parcă, parcă apărea o a doua linie, firavă.

Povestea descrie o naștere prin cezariană de urgență, efectuată din cauza unei prezentări pelviene (copilul nu era întors cu capul în jos) și a unei preeclampsii avansate, cu risc major pentru mamă și copil.

Mama era în săptămâna 37 de sarcină, fetița nu se întorsese în poziția optimă pentru o naștere naturală, iar medicii au încercat fără succes o versiune manuală externă. În final, s-a decis intervenția chirurgicală pentru a preveni complicații severe.  nota redactiei Desprecopii.com 

Trecuseră două luni de „muncă intensă” și de testat ovulații, când mi-am zis: Gata, încerc metoda temperaturii bazale. Am notat tot, am urmărit tot, și într-o dimineață, graficul arăta clar: temperatura era constant ridicată. Așteptasem să vină „armata roșie”, dar nimic. Am cumpărat trei teste de sarcină și l-am făcut pe primul. Stăteam cu soțul meu în baie, ne uitam la test, și… parcă, parcă apărea o a doua linie, firavă.

Doamnă… nivelul HCG e prea mare. E posibil să aveți o tumoare

Am dat telefoane, am întrebat mămici mai experimentate. Răspunsul: „Felicitări, veți fi părinți!” Era aproape Crăciunul. Un cadou divin.
Dar prin săptămâna 7… sângerare. Am simțit cum se prăbușește totul. Cu un an în urmă pierdusem o sarcină. Am fugit la baie, am plâns cu sufletul în gât și l-am chemat pe soț. Ne-am dus la medic – cu inima în pioneze. Medicul m-a trimis acasă, la pat, dar a cerut analize. Nivelul HCG? A crescut spectaculos. Mult peste normal. Prea mult.
Și atunci au venit cuvintele care mi-au înghețat sângele: „Doamnă… nivelul HCG e prea mare. E posibil să aveți o tumoare.”

Am simțit că leșin. Îmi venea să urlu. Să fug. Dar nu aveam unde. M-am rugat cu toată ființa mea. Apoi am intrat la ecografie. Iar acolo… acolo am văzut-o. Pe ecran pulsa o inimă mică. Era ea. Era fetița mea. Trăia. Și lupta. Pentru amândouă.

De atunci, fiecare control medical era o furtună de emoții. Ba era prea mică, ba eu mă îngrășam prea mult, ba tensiunea creștea, ba proteinuria urca… Dar fetița mea rămânea acolo. Încăpățânată. Puternică.

La 30 de săptămâni m-au diagnosticat cu preeclampsie.

La 30 de săptămâni m-au diagnosticat cu preeclampsie. Umflată, epuizată, monitorizată. Mă rugam doar să ajungem împreună la 37 de săptămâni. Și am ajuns. Cu lacrimi, frici, dureri… dar am ajuns.
La ecografie, medicii au decis: nu se poate naștere naturală. Poziție pelviană. Încercăm întoarcere manuală. Nu reușește. Cezariană.

Pe 16 iulie 2003, la ora 17:18, fetița mea s-a născut. La început nu a scos niciun sunet. Am întrebat înspăimântată: „De ce nu plânge?” Apoi… un strigăt. Un plâns hotărât. Și inima mea s-a umplut.

Am avut doar câteva secunde să o văd. Apoi au urmat complicațiile. M-au anesteziat. Am simțit durerea cusăturii, am tremurat. Dar știam că EA era bine. Că era reală. Că era a mea.
Prima noapte fără ea a fost un chin. Dar dimineața o aveam la sân. Emma. Fetița mea curajoasă. Cea care m-a făcut mamă.

Acum Emma are 5 luni.

Acum Emma are 5 luni. Ne-a schimbat viața și a umplut-o de sens. Ea a venit exact la timp. Când aveam cea mai mare nevoie. Și m-a învățat că a fi mamă înseamnă să simți cu toată inima – chiar și când doare.

– Cu dragoste, o mamă vindecată prin iubirea fiicei sale.
Material original publicat in sectiunea Nasterea unei Stele. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs. 

Alte povestiri de nastere prin cezariana - experienta mamicilor

Aveam placenta previa. Vrei sa iti scoatem uterul sa traiesti? - o nastere dramatica

Nasterea la Maternitatea Cuza Voda din Iasi - eram pe jos de durere dar Dumnezeu mi-a trimis un înger dupa 20 de ore crunte de travaliu. 

Nasterea la Spitalul Filantropia - o emotie coplesitoare si rauri de lacrimi. O experienta a unei nasteri prin cezariana - peripetii cu final fericit 

Nasterea la maternitatea Cantacuzino: am avut parte de o prima nastere naturala perfecta  

Ai nascut de curand si vrei sa ne povesti povestea nasterii? Trimite povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele ale nasterii.   Daca povestea nasterii tale va fi publicata, iti vom trimite gratuit - o Geanta Bebelusului.

autor: iuliana,  membra a clubului Desprecopii.com -  Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2025

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️