Vitamina D si cancerul

Vitamina D si cancerul

Vitamina D si cancerul

Desi expunerea la soare este recunoscuta ca fiind cauzatoare de cancer al pielii, poate si sa ajute oamenii in lupta cu cancerul. Doua studii au descoperit ca vitamina D ar ajuta la imbunatatirea sanselor de supravietuire a pacientilor care au cancer al pielii sau al colonului.

 Soarele este un prieten

Oamenii de stiinta sustin ca desi expunerea la soare este recunoscuta ca fiind cauzatoare de cancer al pielii, poate si sa ajute oamenii in lupta cu cancerul. Doua studii au descoperit ca vitamina D ar ajuta la imbunatatirea sanselor de supravietuire a pacientilor care au cancer al pielii sau al colonului. Pacientii bolnavi de melanom ar putea lua vitamina D din pestele gras sau din suplimente alimentare, insa exista dovezi din alte studii ca nivelurile ridicate de vitamina D sunt daunatoare. Deci scopul administrarii vitaminei D trebuie sa fie atingerea unui nivel normal nu a unuia foarte ridicat.

Care este efectul vitaminei D in lupta cu cancerul?

Aceste doua studii au evaluat nivelul de vitamina D al pacientilor bolnavi de cancer colorectal sau de melanom. Studiul asupra cancerului colorectal a descoperit o legatura intre nivelul mai ridicat al vitaminei D si rata mai ridicata de supravietuire, in timp ce studiul asupra cancerului pielii a descoperit o legatura intre nivelul mai ridicat al vitaminei D si riscul mai mic de reaparitie a cancerului.

Insa in ciuda acestor descoperiri, este posibil ca vitamina D insasi sa nu fie cauza acestor imbunatatiri, iar cauza sa fie alti factori. Sunt necesare cercetari suplimentare pentru a studia aceasta asociere, iar pana atunci, cel mai bun sfat este de a mentine un nivel normal al vitaminei D din corp prin intermediul unei diete sanatoase ce include alimente cu vitamina D si prin expunerea normala la lumina naturala. Riscul expunerii excesive la soare este binecunoscut, iar plaja si solarul nu sunt recomandate.

Care este originea studiilor?

Aceste noi rapoarte sunt bazate pe doua studii separate publicate in revistele de specialitate.

Studiul asupra cancerului colorectal a fost efectuat de catre profesorul Kimmie Ng si colegii sai de la Dana-Farber Cancer Institute precum si de la alte centre de studii din SUA. El a fost publicat in British Journal of Cancer. Nu au fost prezentate resursele folosite pentru finantarea studiului.

Studiul asupra cancerului pielii a fost efectuat de catre profesorul Julia A Newton Bishop si colegii sai de la Leeds Institute of Molecular Medicine si din alte centre de cercetare din SUA si din Marea Britanie. A fost publicat in Journal of Clinical Oncology. Finantarea provine de la Cancer Research UK, fondul Skin Cancer Research si de la National Institutes of Health din SUA.

Care a fost obiectul studiilor?

Ambele studii au investigat daca nivelul vitaminei D din corp este asociat cu evolutia bolnavilor de cancer.

Studiul asupra cancerului colorectal

Acest studiu prospectiv (prospective cohort study) a investigat daca nivelul vitaminei D din sange era asociat cu supravietuirea bolnavilor de cancer colorectal. Participantii au luat parte la alte doua studii, Nurses Health Study si Health Professionals Follow-Up Study. Lor le-au fost trimise prin posta chestionarele despre sanatate si factorii de risc din doi in doi ani. Cercetatorii au folosit raspunsurile pentru a-i identifica pe cei care au fost diagnosticati cu cancer colorectal intre anii 1986 si 2014

1017 au fost diagnosticati cu cancer colorectal, diagnostic confirmat prin verificarea inregistrarilor medicale. Pacientii au fost urmariti pana cand au murit, iar cei care au ramas in viata au fost urmariti pana in anul 2006. Decesele au fost inregistrate de catre familiile bolnavilor sau de catre autoritati, iar persoanele care nu au raspuns la chestionare au fost cautate in registrul national al deceselor (National Death Index).  

Nivelul vitaminei D a fost estimat folosind regiunea geografica si rasa pacientilor, doza de vitamina D dobandita din alimente, indicele de masa corporala (BMI) si activitatea fizica pe care au raportat-o fie inainte de diagnosticare (pentru a estima nivelul de dinainte de diagnosticare) fie intre unul si patru ani de la diagnosticare (pentru a estima nivelul de dupa diagnosticare). Acest lucru a fost facut folosind un model matematic dezvoltat si validat la barbatii care au luat parte la unul dintre studiile de la inceput.

Cercetatorii au examinat apoi relatia dintre nivelul vitaminei D si durata de supravietuire a indivizilor dupa diagnosticarea cancerului colorectal. Ei au luat in considerare factori care ar fi putut afecta supravietuirea, precum varsta, caracteristicile tumorale, anul diagnosticarii, indicele de masa corporala, activitatea fizica, aportul de calciu si grupul din care au facut parte participatii.

Studiul asupra cancerului pielii

Acest studiu a folosit si metoda retrospectiva si metoda prospectiva pentru a examina relatia dintre nivelul vitaminei D si riscul recidivei dupa melanom (cea mai grava forma de cancer al pielii).

Partea retrospectiva a studiului a folosit un design  caz control . Au fost comparate 131 de persoane care aveau melanom recidivat ( caz ) cu 169 de pacienti al caror melanom nu recidivase (  control ). Cazurile si controalele au fost varsta, sexul si grosimea tumorii (numita grosime Breslow). Participantii au fost cu totii diagnosticati cu cel putin trei ani inainte fara sa recidiveze. Toate tumorile au avut o grosime mai mare de 0,75 mm.

Participantii au completat chestionare despre modul in care foloseau suplimentele alimentare in anii de dinaintea interviului si au dat o proba de sange pentru masurarea nivelului de vitamina D si realizarea profilului ADN. Persoanele care luat multivitamine sau ulei de peste au fost clasate ca luand suplimente de vitamina D. A fost examinat efectul suplimentelor de vitamina D si configuratia genetica a persoanelor (receptorii de vitamina D) la recidiva.

Studiul prospectiv a recrutat un grup de 872 de persoane care avusesera un diagnostic recent de melanom (stadiile fiind de la I la IIIA; toate tumorile avand grosimea de cel putin 0,75 mm) si a urmarit grupul de persoane pe o durata medie de de 4,7 ani. Participantii au completat un chestionar despre folosirea suplimentelor alimentare, dozele de medicamente pe care le luau, inaltimea si greutatea pe care le aveau, precum si probe de sange. Rata recidivelor si rata supravietuirii au fost de asemenea evaluate folosind chestionare anuale, intregistrarile bolnavilor de cancer, precum si notele clinicele ale persoanelor care au participat la test.

Au fost masurate si nivelurile vitaminelor D2 si D3, insa vitamina D2 nu a fost detectata in probele prelevate. Nivelul mediu al vitaminei D a fost ajustat pentru a lua in considerare sexul participantilor, varsta, indicele de masa corporala si luna in care au fost prelevate mostrele de sange. Analizele au examinat efectele suplimentelor de vitamina D si nivelul vitaminei D din sange la recidiva si rata supravietuirii.

Care au fost rezultatele studiilor?

Studiul asupra cancerului colorectal
Din cei 1017 participanti, 119 persoane au murit din cauza cancerului colorectal, iar 164 de persoane au murit din alte caute (283 decese in total). In medie, nivelul estimat al vitaminei D din sange a fost de 27,17 nanograme per mililitru la femei, respectiv de 29,18 nanograme per mililitru la barbatii care au participat la test.

La persoanele care au avut un nivel mai ridicat de vitamina D dupa diagnosticare s-a inregistrat o rata a deceselor mai scazuta din cauza cancerului colorectal sau din alte cauze. Persoanele clasate in primele 20% ca nivel al vitaminei D au avut o rata a deceselor redusa la jumatate fata de cele care au facut parte din ultimele 20% ca nivel al vitaminei D. Aceasta asociere nu s-a modificat atunci cand au fost au fost luate in considerare indicele de masa corporala ori activitatea fizica. Nivelul vitaminei D estimat inainte de diagnostic a fost de asemenea asociat cu rate mai reduse ale deceselor din cauza cancerului colorectal sau din alte cauze, insa aceasta asociere nu a mai fost semnificativa atunci cand au fost luati in considerare alti factori precum indicele de masa corporala si actzivitatea fizica.

Studiul asupra cancerului pielii
In studiul caz-control, o proportie mai mare a participantilor care nu au avut recidive (42%, adica 62 din 149) au raportat ca luasera regulat suplimente in anul anterior fata de cei care avusesera o recidiva (31%, adica 28 din 91), insa aceasta diferenta nu a fost semnificativa din punct de vedere statistic. Cei care nu avusesera recidive avusesera niveluri mai ridicate de vitamina D in sange decat cei care cu recidive (49 nano-moli per litru fata de 46 nanomoli per litru), insa aceasta diferenta a fost de asemenea nesemnificativa statistic.

In studiul prospectiv, cei mai multi dintre pacientii care sufereau de melanom aveau niveluri ale vitaminei D sub cel considerat optim (mai putin de 60 nanomoli per litru). Nivelurile mai ridicate de vitamina D din sange au fost asociate cu grosimea mai mica a tumorii. Persoanele care aveau niveluri mai ridicate de vitamina D au avut un nivel mai scazut al recidivelor in perioada desfasurarii studiului, iar aceasta asociere a ramas semnificativa dupa luarea in considerare a factorilor care ar fi putut afecta rezultatele, ca varsta, sexul, locul si grosimea tumorii, sau indicele de masa corporala.

Desi a existat o asociere intre nivelul mai ridicat al vitaminei D si rata de supravietuire, aceasta asociere nu a mai fost semnificativa dupa eliminarea factorilor luati in considerare. Folosirea suplimentelor de vitamina D nu a parut sa afecteze rata recidivelor sau a supravietuirii.

Cum sunt interpretate rezultatele?

Concluzia studiului asupra cancerului colorectal a fost ca un nivel predictibil mai ridicat al vitaminei D dupa diagnosticarea cancerului colorectal poate fi asociata cu o rata mai buna a supravietuirii si ca sunt necesare cercetari suplimentare in aceasta directie.

Cercetatorii care au efectuat studiul asupra cancerului pielii au tras concluzia ca rezultatele sugereaza ca vitamina D ar avea un rol in evolutia melanomului, iar studiul prospectiv este dovada ca nivelul vitaminei D la diagnosticare este asociat cu grosimea mai mica a tumorii si rata mai buna a supravietuirii. Ei sugereaza ca pacientii bolnavi de melanom, precum si cei care au un risc ridicat de melanom, ar trebui sa se asigure ca primesc vitamina D in cantitate suficienta, iar acest lucru ar putea fi realizat si cu ajutorul suplimentelor de vitamina D.

Vitamina D: necesarul zilnic pentru copil

Vitamina D - este o vitamina necesara pentru mineralizarea tesutului osos.

Rahitismul are la baza o carenta de vitamina D, vitamina esentiala mineralizarii tesutului osos. Care este necesarul zilnic de vitamina D al copilului meu,  si care sunt cele mai bune surse? citeste toate detaliile aici.

 Despre vitamina D - mai cititi

7 beneficii ale soarelui pentru sanatatea noastra

Vitamina D in timpul sarcinii: ce trebuie sa stii

10 semne ale deficientei de vitamina D la copii si adulti

Vitamina D la bebelusi, un supliment necesar ?

 autor: Dr. I. Marinescu, medic pediatru, pentru desprecopii.com, Toate drepturile rezervate (c) 2018 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII