Ce și-ar fi dorit copiii de ieri - azi parinti - de la părinții lor: 9 adevăruri care dor, dar vindecă

Am întrebat o sută de mamici si tatici - ce și-ar fi dorit ca părinții lor să fi făcut diferit cu ei, cand erau copii. Mă așteptam la răspunsuri obișnuite — mai puține reguli, mai multă libertate, mai puțină critică. Dar ceea ce am primit înapoi a fost o oglindă. O oglindă dureroasă, dar necesară, în care fiecare dintre noi se poate vedea, fie ca părinte, fie ca fiu.

Pentru că, oricât de mult am încerca, nimeni nu a avut o copilărie perfectă.
Și niciun părinte nu are un manual pentru iubire.
Creșterea unui copil e un drum lung, plin de încercări, făcut cu cele mai bune intenții, dar adesea cu instrumente greșite.

Iată cele nouă răspunsuri care s-au repetat cel mai des. Nouă dorințe nerostite, care spun, de fapt, ce au nevoie copiii – și adulții care au fost cândva copii – pentru a se simți iubiți, înțeleși și întregi.

1. „Aș fi vrut să mă asculte cu adevărat.”

Nu ca să-mi dea dreptate. Ci ca să simt că sunt auzit.
Mulți oameni au spus că nu voiau sfaturi, ci doar o privire calmă, un „te înțeleg” spus la momentul potrivit.
Ascultarea e o formă de iubire tăcută. Când lipsește, rămâne un gol pe care niciun succes nu-l mai umple.

2. „Aș fi vrut să-și fi cerut iertare.”

Puțini părinți din generațiile trecute știau cât de puternic poate fi un „îmi pare rău”.
Pentru un copil, acele cuvinte nu înseamnă pierderea autorității, ci câștigarea unei legături.
Un adult mi-a spus: „Prima dată când mama mi-a cerut scuze, am simțit că ne-am întâlnit cu adevărat, inimă cu inimă.”
Uneori, un simplu „iartă-mă” vindecă ani întregi de tăcere.

3. „Aș fi vrut să-mi arate mai multă afecțiune.”

În multe case românești, iubirea a fost tăcută.
Se gătea, se spăla, se muncea — dar nu se îmbrățișa.
Iar copiii au crescut știind că sunt iubiți, dar simțind că le lipsește ceva.
Afecțiunea nu înmoaie, ci întărește. O mână pe umăr, un „sunt mândru de tine” sau o îmbrățișare pot rescrie o zi întreagă din viața unui copil.

4. „Aș fi vrut să mă lase să fiu eu însumi.”

Mulți și-au trăit copilăria jucând un rol.
Au fost medicii, avocații sau perfecțiunile pe care părinții lor le visau.
Dar în adâncul lor, tânjeau după o iubire fără condiții.
„Am vrut să mă iubească pe mine, nu pe cine își doreau să devin”, mi-a spus cineva cu ochii umezi. Adevărata iubire nu modelează. Ea vede, acceptă și protejează ceea ce deja există.

5. „Aș fi vrut să vorbim despre emoții.”

În multe familii, emoțiile erau o rușine.
„Nu plânge.” „Nu te enerva.” „Lasă, trece.”
Dar nu trecea. Doar se aduna.
Cei care nu au învățat să vorbească despre tristețe, azi nu știu cum să vorbească despre iubire.
Educația emoțională începe în familie, cu întrebări simple: Cum te simți? Ce te doare? Ce pot face pentru tine?

6. „Aș fi vrut să conteze mai puțin notele și mai mult sufletul.”

Mulți au trăit copilăria ca pe o competiție.
Au fost apreciați pentru trofee, nu pentru bunătate.
Și, fără să vrea, au învățat că valoarea lor depinde de performanță.
Copiii au nevoie să audă: „Ești minunat așa cum ești.”
Când dragostea devine condiționată, se transformă în teamă.

7. „Aș fi vrut să mă învețe despre viață, nu doar despre școală.”

Despre bani, despre limite, despre oameni.
Mulți adulți spun azi: „Am știut integrale, dar nu am știut cum să mă descurc cu o despărțire sau cu singurătatea.”
Viața se învață acasă. Nu din manuale, ci din conversații.
Să pregătești copilul pentru realitate e mai greu decât să-l ferești de ea. Dar e cel mai mare act de iubire.

8. „Aș fi vrut să fim mai mult împreună.”

Nu în vacanțe, nu la ocazii. În fiecare zi.
Să mâncăm împreună, să râdem, să ne certăm, dar să fim acolo.
Prezența e cea mai clară formă de iubire.
„Nu voiam să-mi cumpere mai mult, voiam să fie mai mult prin preajmă.”
Copiii nu vor cadouri, ci timp. Iar timpul trece fără să ceară permisiune.

9. „Aș fi vrut să se bucure mai mult de mine.”

Acesta a fost cel mai neașteptat răspuns.
Mulți au spus că, privind înapoi, nu-și amintesc bucuria părinților.
Totul era despre „trebuie”: trebuie să mâncăm, să învățăm, să reușim.
Dar nu despre „ce frumos e să fim împreună”.
Copiii simt când sunt o povară și când sunt o bucurie.
A-i arăta unui copil că prezența lui te luminează e cel mai frumos dar.

Gânduri de reflexie

Părinții noștri au făcut tot ce au putut, cu ceea ce au știut.
Și noi, la rândul nostru, vom greși – doar că altfel.
Dar această listă nu e o judecată. E o punte. Între generații. Între tăcere și înțelegere. Între copilul de ieri și adultul de azi.

Iubirea, oricât de mare, nu ajunge dacă nu e spusă, auzită, trăită.
Și poate că adevărata moștenire pe care o putem lăsa copiilor noștri este curajul de a iubi mai conștient.

Pentru că, în cele din urmă, fiecare copil vrea același lucru:
Să fie văzut.
Să fie înțeles.
Să fie iubit — nu pentru ce face, ci pentru cine este.

Mai multe despre psihologia copilului aici >

 Forumuri dedicate psihologiei copilului

 Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.

PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Milena Sadova, Redactor Principal Desprecopii.com  - toate drepturile rezervate 2025
Milena este si psihoterapeut sistemic cuplu și familie, copii, adolescenți.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️