Au părinții mei dreptul să-mi răsfețe copiii? - din dilemele unor mamici

Au părinții mei dreptul să-mi răsfețe copiii? - din dilemele unor mamici
În fiecare an, prin noiembrie, începe aceeași conversație. „Ce le cumpărăm copiilor de Crăciun?” Și înainte să apuc să spun „nu au nevoie de nimic”, urmează solicitarea inevitabilă: „Trimite-ne o listă. Dar să fie mai multe variante!”
Au părinții mei dreptul să-mi răsfețe copiii?
Problema nu este că bunicii vor să le ofere nepoților un cadou. Un dar ales cu grijă poate fi o bucurie minunată pentru toată lumea. Copiii se entuziasmează, bunicilor le luminează chipul când îi văd fericiți, iar părinții surprind un moment frumos de familie.
Problema apare când „un cadou” se transformă într-un munte de pachete. Jucării mari, jucării mici, plușuri gigantice, seturi cu zeci de piese care vor dispărea în următoarele trei zile, obiecte care luminează, cântă și consumă baterii într-un ritm industrial. Și, desigur, acel produs cu sclipici sau plastilină lipicioasă care va rămâne pentru totdeauna în covor. Copiii sunt fericiți. Bunicii sunt încântați. Iar eu privesc camera și încerc să-mi dau seama unde vom mai pune toate aceste lucruri.
„Un singur cadou” este o noțiune surprinzător de flexibilă
În fiecare an încerc să negociez: „Vă rog, luați-le un singur cadou frumos.”
Bunicii aud probabil: „Luați-le un cadou principal, apoi încă șapte lucruri mai mici, pentru că acelea nu se pun.”
Poate că nu sunt singura mamă care a purtat această conversație. Și poate că nici bunicii nu fac ceva cu intenție rea. Pentru ei, abundența este o formă de iubire. Vor să le ofere nepoților ceea ce poate nu au avut ei când erau copii sau ceea ce nu ne-au putut oferi nouă.
Uneori, cadoul nu este doar un obiect. Este felul lor de a spune: „M-am gândit la tine.” „Mi-a fost dor de tine.” „Vreau să-ți ofer tot ce pot.”
Rațional, înțeleg. Emoțional, este greu să mai văd mesajul de iubire când încerc să montez la ora 11 noaptea o pistă cu 86 de componente și instrucțiuni traduse misterios.
Când prea multe cadouri nu mai aduc mai multă bucurie
Există un moment, în dimineața de Crăciun, când despachetarea încetează să mai fie o bucurie și devine o cursă.
Copilul rupe hârtia, privește jucăria două secunde și întreabă: „Mai am?”
Nu pentru că ar fi nerecunoscător sau răsfățat, ci pentru că în fața lui se află încă zece pachete colorate. Atenția lui este deja atrasă de următoarea surpriză.
La un moment dat, nici nu mai știe exact ce a primit. Nu mai are timp să se bucure de o jucărie, să o exploreze sau să o împartă cu ceilalți. Devine obosit, agitat și copleșit de zgomot, ambalaje și anticiparea următorului cadou.
Iar noi, adulții, îi repetăm să se bucure și să mulțumească, deși tocmai noi am creat un context în care îi este foarte greu să facă asta.
Am încercat să le propun experiențe
În locul unui nou munte de plastic, le-am sugerat bunicilor câteva alternative:
🔹 o ieșire la teatru sau la film;
🔹 bilete la muzeu, grădina zoologică ori un parc de aventură;
🔹 un atelier de pictură, ceramică sau gătit;
🔹 o excursie de o zi;
🔹 o carte pe care să o citească împreună;
🔹 o „cutie cu aventuri” pentru anul următor.
Ideea cutiei cu aventuri mi se pare minunată. Înăuntru pot exista 12 plicuri, câte unul pentru fiecare lună, cu activități pe care copilul și bunicul să le facă împreună: să gătească o prăjitură, să meargă cu bicicletele, să planteze flori, să construiască ceva, să vadă un film sau să plece într-o mică excursie.
Peste un an, copilul poate să nu-și mai amintească ce mașinuță a primit de Crăciun. Dar probabil își va aminti ziua în care a făcut clătite cu bunica și a umplut bucătăria de făină.
Dar dacă bunicii nu vor să renunțe la cadouri?
Aici lucrurile se complică. Poți explica, negocia și trimite liste atent selecționate. Poți spune că nu mai există spațiu și că cei mici au deja suficiente jucării. Cu toate acestea, bunicii pot veni în continuare cu portbagajul plin. Pentru că nu discutăm doar despre obiecte. Discutăm despre două generații care văd Crăciunul diferit.
Părinții de astăzi se gândesc mai des la aglomerație, suprastimulare, sustenabilitate și la relația copilului cu lucrurile. Bunicii pot asocia o masă bogată și multe cadouri cu siguranța, succesul și împlinirea unei promisiuni: „Copiilor noștri nu le va lipsi nimic.”
Putem stabili limite pentru ceea ce intră în casa noastră, dar nu putem controla complet felul în care ceilalți aleg să-și exprime afecțiunea.
Poate că și atitudinea mea face parte din problemă
Recunosc: atunci când oftezi la fiecare pachet și spui „Unde mai punem și asta?”, nu muți atenția copilului de la obiecte. Tot despre obiecte vorbești, doar că negativ.
În plus, copilul poate ajunge prins între două mesaje: Bunicul spune: „Ți-am cumpărat ceva pentru că te iubesc.”
Părintele răspunde: „Of, încă o jucărie inutilă!”
Chiar dacă frustrarea este justificată, copilul poate simți că trebuie să aleagă între bucuria lui și aprobarea părintelui.
Poate că soluția nu este să transformăm dimineața de Crăciun într-un seminar despre consumerism. Putem primi gestul cu recunoștință, iar limitele să le discutăm ulterior, între adulți.
Copilul nu trebuie să poarte conflictul dintre părinți și bunici.
O variantă de compromis
Dacă bunicii iubesc să ofere cadouri, putem construi împreună câteva reguli care să păstreze bucuria fără să transforme casa într-un depozit:
🔹 un cadou dorit, unul util și o carte;
🔹 maximum trei pachete pentru fiecare copil;
🔹 un cadou material și o experiență împreună;
🔹 o jucărie mai mare oferită în comun de mai mulți membri ai familiei;
🔹 unele jucării rămân la casa bunicilor;
🔹 înainte de Crăciun, copilul alege câteva obiecte în stare bună pe care le poate dona;
🔹 cadourile se desfac pe rând, cu timp pentru a le privi și aprecia;
🔹 o parte din buget poate merge într-un cont de economii al copilului.
Este important ca aceste limite să fie prezentate ca o invitație la colaborare, nu ca o acuzație:
„Știm cât de mult îi iubiți și ne bucură relația voastră. Tocmai de aceea vrem ca darurile să nu acopere timpul frumos petrecut împreună.”
Ce își vor aminti copiii?
Probabil nu păpușa numărul șapte, mașinuța care s-a stricat în februarie sau plușul uriaș care a ocupat jumătate de cameră.
Își vor aminti că bunicul s-a așezat pe covor și a construit cu ei. Că bunica le-a citit povestea cea nouă. Că adulții au râs, au mâncat împreună și nu s-au certat din cauza cadourilor.
Poate că aceasta este adevărata provocare: să nu lăsăm lupta noastră împotriva excesului să fure bucuria pe care încercăm să o protejăm.
Câteva insight-uri pentru părinți
1. Bunicii nu cumpără întotdeauna obiecte; uneori cumpără un rol
Prin daruri, bunicii își confirmă locul special în viața nepotului. Dacă le cerem doar să cumpere mai puțin, pot simți că le diminuăm importanța. Este mai eficient să le oferim un alt rol valoros: organizatorul unei aventuri, păstrătorul unei tradiții sau persoana care îl învață pe copil ceva nou.
2. Problema nu este doar numărul cadourilor, ci ritmul
Chiar și mai multe daruri pot fi gestionate mai bine dacă nu sunt oferite toate într-o explozie de zece minute. Despachetarea pe rând, pauzele pentru joacă și distribuirea lor pe parcursul mai multor zile reduc suprastimularea.
3. Recunoștința nu se obține prin mustrare
Un copil copleșit nu va deveni mai recunoscător dacă îi spunem „Nici măcar nu apreciezi ce ai primit!”. Recunoștința se construiește prin exemplul adulților, prin ritualuri și prin conversații repetate, nu în mijlocul unei avalanșe de ambalaje.
4. Limitele trebuie negociate înainte, nu în fața copilului
Discuția despre cantitate, buget și tipul cadourilor trebuie purtată înainte de sărbători. În ziua de Crăciun, copilul nu ar trebui să audă reproșuri despre ceea ce a primit.
5. Experiențele au nevoie și ele de o formă vizibilă
Pentru un copil, promisiunea abstractă a unei ieșiri poate părea mai puțin interesantă decât o cutie mare. Pune experiența într-un plic frumos, creează un „bilet de aventură”, un calendar sau o hartă. Astfel, și timpul petrecut împreună capătă magia unui cadou.
6. Întrebarea utilă nu este „Au bunicii dreptul?”
O întrebare mai bună ar fi: Cum păstrăm iubirea din spatele darurilor, fără să lăsăm obiectele să devină centrul relației?
Aici se află, probabil, echilibrul: nu într-un Crăciun fără cadouri, ci într-unul în care cadourile sunt mai putin materiale.
► Citeste in continuare Evitarea tensiunilor in familie - despre cele 5 comportamente pe care bunicii trebuie sa le evite



Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII