Ce este și cum se acordă stimulentul de inserție - după nașterea copilului

Ce este si cum se acorda stimulentul de insertie - dupa nasterea copilului

Ce este și cum se acordă stimulentul de inserție - după nașterea copilului

Cu scopul de a încuraja părinții să se întoarcă la muncă după nașterea copilului, guvernul acordă lunar o sumă de bani sub forma unui stimulent. Conform definiției stabilite de Ordonanța de Urgență nr. 111/2010, acest stimulent de inserție reprezintă suma pe care statul o oferă persoanelor care, în perioada în care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului, obțin venituri care sunt supuse impozitului.

Aceste venituri supuse impozitului includ, potrivit Codului fiscal, veniturile din salarii, veniturile din activități independente sau veniturile din activități agricole.

Oricare dintre părinți  poate primi stimulentul de inserție, atât timp cât a beneficiat anterior de concediul pentru creșterea copilului. Repausul părintelui durează până la împlinirea vârstei de doi ani a copilului, iar termenul se prelungește cu un an, în cazul minorilor cu handicap. Acordarea stimulentului operează până când copilul împlinește vârsta de trei ani sau, în cazul minorilor cu handicap, vârsta de patru ani.

Ce este stimulentul de insertie?
Stimulentul de insertie se acorda dupa cum urmeaza...
Cine are dreptul la stimulentul de inserţie lunar?
Acte necesare pentru a beneficia de stimulentul de inserţie
Cand inceteaza dreptul la stimulentul de inserţie?

Ce este stimulentul de insertie?

Cu scopul de a încuraja părinții să se întoarcă la muncă după nașterea copilului, guvernul acordă lunar o sumă de bani sub forma unui stimulent. Conform definiției stabilite de Ordonanța de Urgență nr. 111/2010, acest stimulent de inserție reprezintă suma pe care statul o oferă persoanelor care, în perioada în care au dreptul la concediu pentru creșterea copilului, obțin venituri care sunt supuse impozitului.

Aceste venituri supuse impozitului includ, potrivit Codului fiscal, veniturile din salarii, veniturile din activități independente sau veniturile din activități agricole.

Legea stimulentului de insertie

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor menționează în articolul 7 - (1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obţin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 au dreptul la un stimulent de inserție în cuantum lunar de 50% din cuantumul minim al indemnizaţiei stabilit la art. 2 alin. (2).

De retinut!

Angajatorul nu poate concedia salariatul căruia i se plăteşte stimulent de inserţie. Această interdicţie se poate extinde, o singură dată, cu până la şase luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului în unitate.

Dacă OUG nr. 111/2010 limita stimulentul de inserţie la primele trei naşteri, prin Legea nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială părintele va primi stimulentul de inserţie pentru fiecare naştere sau adopţie.

Stimulentul de insertie se acorda dupa cum urmeaza:

a) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului de până la 1 an, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani;

b) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului de până la 2 ani, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani;

c) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, oricând, pe toată perioada.

Cine are dreptul la stimulentul de insertie lunar?

ART. 8 din OUG 111/2010:

(1) De indemnizaţia lunară şi stimulent de inserție prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă beneficiază oricare dintre părinţii copilului, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Beneficiază de aceleaşi drepturi şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi, precum şi persoana care a fost numită tutore.

(3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), acordarea drepturilor prevăzute la art. 2, respectiv la art. 7 se face ţinându-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei în care, după caz, s-a aprobat adopţia, a fost făcută încredinţarea ori s-a instituit plasamentul sau tutela.

(4) În cazul în care intervine decesul părintelui care îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de concediul şi de indemnizaţia lunară prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulent de insertie, părintele supravieţuitor are dreptul să beneficieze, la cerere, de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, după cum urmează:

a) de drepturile părintelui decedat, în situaţia în care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) de drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare.

Excepție face asistentul maternal profesionist, care nu poate beneficia de aceste drepturi pentru copiii pe care îi are în grijă, ci doar pentru propriii copii.

Valoarea unui stimulent de inserție diferă de momentul întoarcerii la servici

Valoarea stimulentului de inserție este de 650 de lei, valoare stabilită începând cu luna aprilie a anului 2017, prin modificarea adusă articolului 7 al OUG nr. 111/2010.

Conform HG 536/2021 (care modifică HG 52/2011), publicat în În Monitorul Oficial nr. 510 din 17 mai 2021, valoarea stimulentului de inserție diferă în funcție de momentul întoarcerii la job. Astfel:

 părinţii care se întorc la muncă înainte de împlinirea vârstei de şase luni, respectiv un an, în cazul copilului cu dizabilităţi, vor primi o sumă lunară de 1.500 lei până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani, a copilului. Apoi, stimulentul are o valoare de 650 lei până la împlinirea vârstei de trei ani, respectiv patru ani, a copilului;
 părinţii care vor reveni la muncă după vârsta de şase luni a copilului, respectiv un an, vor primi un stimulent în valoare de 650 lei pe lună până când copilul va avea trei ani, respectiv patru ani în cazul celui cu dizabilităţi.

Indemnizatia de 650 de lei se păstrează pentru următoarele categorii de persoane:

 Cele ce realizează venituri impozabile după ce copilul a împlinit șase luni sau un an, în cazul copilului cu handicap, oricând, până ce copilul împlinește doi ani sau trei ani, în cazul celor cu handicap;
 Cele ce realizează venituri impozabile după ce copilul a împlinit doi ani, respectiv trei ani, pentru copilul cu dizabilități, oricând, până la împlinirea a trei ani sau patru ani, pentru copilul cu dizabilități.

Stimulent de inserție acordat și după ce copilul împlinește 2 ani

Dacă până în luna mai 2021, condiția pentru a primi stimulent de inserție era să te întorci la job sau să realizezi venituri impozabile cu minimum 60 de zile înainte de a împlini copilul 2 ani, respectiv 3 ani - în cazul copilului cu handicap, HG 536/2021 prevede o nouă modificare. Părinţii care se întorc la muncă după finalizarea concediului de creştere a copilului, adică după vârsta de doi ani, respectiv trei ani, a juniorului cu dizabilități primesc stimulent de inserție în valoarea de 650 de lei. În acest caz, stimulentul va fi acordat:

 începând cu ziua următoare celei în care persoana îndreptățită realizează venituri impozabile, dacă solicitantul depune cererea în acest sens în termen de 30 de zile lucrătoare de la această dată;
 începând cu data depunerii cererii, dacă aceasta este depusă după expirarea termenul de 30 de zile.

Perioadele asimilate care se iau în calcul pentru acordarea stimulentului de inserție

Pentru a obține stimulentul de inserție, trebuie să fi realizat venituri pentru o perioadă de 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii copilului sau datei aprobării adopției. Perioadele asimilate cuprind următoarele:

 Perioadele în care părintele a fost trimis în misiune permanentă în străinătate;
 Perioada în care a însoțit soțul sau soția aflat/ă în misiune permanentă în străinătate;
 Perioada în care a beneficiat de indemnizație aferentă concediului pentru carantină;
 Perioada în care a beneficiat de indemnizație de șomaj sau a realizat perioade de stagiu de cotizare la sistemul public de pensii;
 Perioada în care s-a aflat în evidența agenției județene pentru ocuparea forței de muncă;
 Perioada în care a beneficiat de concediu și de indemnizație de asigurări sociale de sănătate;
 Perioada de concediu medical pentru prevenirea îmbolnăvirii și recuperarea capacității de muncă, excluzând situațiile apărute ca urmare a unor accidente de muncă;
 Perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate;
 Perioada de șomaj tehnic;
 Perioada în care a beneficiat de concediu și indemnizație pentru creșterea copilului;
 Perioada în care a beneficiat de concediu fără plată pentru creșterea copilului;
 Perioada de trei luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată și începerea unui alt contract de muncă pe perioadă determinată;
 Persoana are calitatea de doctorand;
 Persoana a efectuat sau efectuează serviciu militar pe bază de voluntariat, a fost mobilizată, concentrată sau în prizonierat;
 Persoana participă la cursuri de zi ale învățământului preuniversitar inclusiv ca parte a programului „A doua şansă” sau la studii universitare (licență ori master), postuniversitare, în țară sau străinătate;
 Persoana se află în perioada cuprinsă între încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea unei alte forme de învățământ preuniversitar, frecventat la zi;
 Persoana se află în perioada dintre încheierea unei forme de învățământ preuniversitar și începerea cursurilor pentru învățământul universitar, cursuri la zi;
 Persoana se află în perioada de 60 de zile de la încheierea cursurilor de învățământ obligatoriu, preuniversitar, universitar etc. și dorește să se angajeze;
 Persoana se află în perioada dintre absolvirea studiilor universitare în domeniul medical, cu examenul de licență organizat în prima sesiune și începerea primului an de rezidențiat;
 Persoana a avut concediu fără plată pentru a participa la cursuri de perfecționare profesională, la inițiativa angajatorului.

Acte necesare pentru a beneficia de stimulentul de inserţie

În Legea 89/2019 care vine cu modificări la Ordonanța de Urgență 111/2010 este prevăzută obligația salariatului/salariatei, care intenționează să revină la locul de muncă pe durata în care are dreptul să beneficieze de concediu pentru creșterea copilului, de a informa angajatorul cu cel puțin 30 de zile înainte cu privire la reluarea raportului de muncă sau de serviciu. Dacă salariatul/salariata respectă această obligație, îi este interzis angajatorului să restricționeze accesul acestuia/acesteia la stimulent de inserție.

Conform articolului 25, alineatul (6) din Legea 89/2019: Este interzis angajatorului să restricționeze accesul salariatei/salariatului la acordarea stimulentului de inserție prevăzut la art. 7 alin. (2), dacă aceasta/acesta și-a îndeplinit obligația prevăzută la alin. (5).

Angajatorul este cel care îți va elibera adeverință din care să reiasă data reluării activității și perioada de concediu creștere copil, care îți este necesară la depunerea actelor pentru stimulent de insertie.

Acte necesare pentru Dosar stimulent de inserție 2022:

 acte de identitate părinți – copie și original
certificat naștere copil – copie și original
certificat căsătorie sau livretul de familie – copie și original
certificatele de naștere ale celorlalți copii aflați în întreținere – copii și original
actele care dovedesc calitatea solicitantului și relația pe care acesta o are cu copilul (în cazul copiilor adoptați sau în plasament)
adeverință tip completată de angajator/angajatori
dovada eliberată de către angajator/angajatori din care să reiasă data cu care începe activitatea (decizie/dispoziție de reluare a activității) sau contractul de muncă (pentru persoanele care încep activitatea la alt loc de muncă decât la cel unde au avut suspendat contractul de muncă)
cerere tip
dovada eliberată de angajator sau de organele competente privind veniturile realizate
adeverință ANAF pentru anul nașterii copilului și pentru anul anterior nașterii copilului (pentru persoanele care au obținut venituri din activități independente)
extras de cont în original cu ștampila și semnătura băncii (după caz)
declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal
declarația beneficiarului
declarația celuilalt părinte
opis dosar

Documentele se depun la direcțiile de asistență socială din orașul unde locuiești sau la primărie (dacă localitatea nu are o direcție de asistență socială).

Dreptul la stimulentul de inserţie încetează cu ziua următoare celei în care:

copilul împlinește vârsta limită pentru acordarea stimulentului
beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului și nu se mai află în concediul pentru creșterea copilului
are loc decesul copilului
beneficiarul decade din drepturile părintești
beneficiarul nu mai îndeplinește drepturile de a ține copilul in adopție sau plasament
beneficiarul execută o pedeapsă cu închisoarea sau este în arest preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile
copilul este abandonat
are loc decesul beneficiarului

Ce se întâmplă cu stimulentul de inserție dacă nu mai realizezi venituri impozabile?

Conform HG 536/2021, dreptul la stimulent se va suspenda, nu va mai înceta, așa cum era prevăzut până în 2021. Reluarea plăţii aferente stimulentului de inserţie se va face, la cerere, începând cu ziua următoare în care se realizează venituri supuse impozitului, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la acea dată.

Poti primi și indemnizatie crestere copil, și stimulent de inserție în același timp?

Conform legislației din acest moment, stimulentul de inserție nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului, iar pentru a-l primi, părintele care se întoarce la muncă trebuie să facă o cerere în acest sens.

Dacă ai mai mulți copii, primesti pentru fiecare stimulent de inserție?

Stimulentul de inserţie se acordă pentru fiecare dintre naşteri, condiția pentru a-l primi unul dintre părinți este să nu mari primească și altă indemnizație din partea statului pentru același copil.

Având în vedere prevederile din OUG 536/2021, sunt modificări și pentru luna tatălui?

Prin OUG 536/2021, prevederile privind luna tatălui nu au fost modificate, prin urmare se aplică prevederile din OUG 111/2010. Astfel, mama va primi indemnizație pentru creșterea copilului doar timp de 1 an si 11 luni, iar tatăl – indemnizație pentru creșterea copilului pentru 1 lună. Tatăl poate să își ia un concediu și mai mare de o lună, aceasta fiind durata minimă.

În situația în care tatăl nu stă în concediu creștere copil decât o lună mai poate lua stimulent de inserție?

Stimulentul de inserţie este acordat și părintelui care stă minimum o lună în concediu de creştere copil. Dacă după finalizarea concediul paternal se întoarce la locul de muncă sau primeşte venituri supuse impozitului se încadrează pentru a primi stimulent de inserție. Astfel, în situația în care mama nu dorește să se întoarcă la muncă sau să își reia activitatea, este recomandat ca tatăl să solicite minimum o lună de concediu pentru creșterea copilului și, ulterior, să fie cel care formulează cererea pentru acordarea stimulentului de inserție.

Am reînceput serviciul după concediu de creștere copil și am început să beneficiez de stimulentul de inserție. După 6 luni de la reînceperea serviciului am intrat în concediu medical prenatal pentru al doilea copil. Ce se întâmplă în acest caz? Mai beneficiez de stimulent de inserție?
Trebuie să depui cerere de suspendare stimulent de inserție când ai intrat în concediu medical prenatal. De preferat în aceeași zi sau cât mai repede posibil. Pe durata celor 126 de zile nu ai dreptul la stimulent. Poți da email la apismb@mmanpis.ro.

Pot să iei stimulent dacă esti PFA?

Condiția este să obții venituri supuse impozitării. Nu conteaza sub ce formă. Discută această situație și cu Direcția de Asistență Socială sau cu reprezentanții primăriei din orașul/sectorul unde locuiești.

Pot să fii concediată în timpul plății stimulentului de inserție?

Legea nr. 89/2019 care modifică Ordonanța de Urgență 111/2010 stabilește că este interzisă concedierea salariatului/salariatei care se află în plata stimulentului de inserție timp de 6 luni după revenirea definitivă în unitate.

Dreptul la stimulent de insertie îți revine după ce ai beneficiat de concediu creștere copil și te-ai întors la serviciu cu minimum 60 de zile înainte de a împlini copilul doi ani. În situații excepționale, cum este starea de urgență, este indicat să te interesezi la Direcția de Asistență Socială sau la primăria din sectorul/orașul unde locuiești ce norme se aplică și ce documente trebuie să depui pentru a beneficia de acest drept în continuare. Ține minte că pentru un copil, poți primi o singură indemnizație din partea statului, într-o anumită perioadă de timp și orice modificare (cum ar fi încetarea realizării veniturilor supuse impozitului pe venit sau intrarea în concediu de maternitate) trebuie anunțată autorităților.

Cum să depui corect dosarul pentru indemnizația de creștere copil, în anul 2022

Esti mami de bebe? Aceste informatii sunt foarte importante pentru tine. Iata cum sa depui corect dosarul pentru indemnizatia de crestere copil, in anul 2022

Chiar daca la prima vedere strangerea tuturor documentelor si completarea lor corecta ti se pare o provocare, ea nu este una imposibila. Iata ce trebuie sa faci>>

DESPRECOPII.COM 2023

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII