Denumire stiintifica: Arnica Montana
Denumiri populare: podbal de munte, carul padurilor, carul zanelor, cujda, ciuda, tabacul campului, iarba soarelui

Descrierea si proprietatile plantei

Compusii activi continuti de arnica sunt de uleiurile volatile, carotenoizi, flavornoizi si alcoolul triterpenic. Radacinile sale contin ulei volatil (0.5 - 1.5 %), acid caffeic, inulina, timolul si zaharoza. Florile de arnica sunt bogate in ulei esential, flavonoide, carotenoizi, acizi organici, taninuri, fitosteroli, acizi organici, dar si saruri minerale si vitaminele B1, B2, C si E.

Arnica are proprietati antiseptice, antiinflamatoare, antibacteriene, decongestive si antifungice. De asemenea, stimuleaza formarea tesuturilor granulare si, astfel, accelereaza procesul de vindecare. Aceasta elimina micro-organisme si impiedica multiplicarea bacteriilor si ciupercilor patogene.

Florile de arnica sunt folosite pentru tratarea culorii palide a tenului, tratarea ranilor, vanatailor si arsurilor. Trebuie remarcat, totusi, ca florile de arnica nu sunt inofensive, deoarece tinctura de arnica poate fi iritanta atunci cand este aplicata local pe piele sau chiar pe plan intern in doze mici, putand provoca gastro-enterita sau paralizie a sistemului nervos central. Se mai poate utiliza de asemenea si ca tratament pentru lovituri, dislocari, infectii bacteriene, cancer de piele, bronsite, amigdalite, faringita, gripa, viroze pulmonare, cistita, nefrita, infectii renale, insuficiente coronariene, hipertensiune arteriala, traumatisme cerebrale, dureri de cap , pareze, semiparesis, insomnie, palpitatii cardiace, cosmaruri, terori de noapte, morale depresii, nevroze, isterie etc.

Procedee de administrare si tratamente

Uz intern: antibiotic puternic, antidepresiv, antifebril, antiinfectios urinar si respirator , antisclerozant cerebral, diuretic si hipotensiv, imunostimulent general, tonic cardiac si nervos, vasodilatator coronarian.

Uz extern: antiseptic si cicatrizant puternic, balsamic, avorizeaza consolidarea ligamentelor si a oaselor, rubefiant mediu (activeaza local circulatia sanguina).

Ceai de arnica: se obtine din 5 g flori amestecate in 100 ml apa clocotita  ceaiul este folosit sub forma de gargara, in combaterea laringitei si vindecarea raguselii. O infuzie cu aceeasi concentratie,administrata cite 500 ml in 48 de ore, poate fi utilizata ca stimulent al sistemului nervos. Supradozarea este contraindicata.

Tinctura de arnica: intr-un recipient cu flori de arnica se toarna alcool rafinat si se lasa la macerat 10-14 zile, intr-un loc calduros. Tinctura din flori proaspete de arnica poate fi procurata si din farmacii. Tinctura este folosita in caz de luxatii, contuzii, intinderi, crampe musculare, febra musculara, dureri reumatice, guta, pareze si poate fi aplicata sub forma de comprese pe locul dureros, asezate peste pielea unsa in prealabil cu ulei de masline sau alifie de galbenele. Intern se administreaza de regula 1 lingurita de tinctura de arnica diluata in 100 ml (jumatate de pahar) de apa, de 3-4 ori pe zi.

Macerat de arnica in ulei: se aseaza intr-un recipient flori proaspete de arnica, se umple cu ulei de masline pana le acopera, se inchide ermetic si se lasa timp de 2 saptamani intr-un loc insorit, agintandu-le zilnic. Dupa 2 saptamani se filtreaza si se depoziteaza in sticle inchise la culoare inchise ermetic, intr-un loc intunecos si racoros.

Atentie!

• Arnica este toxica daca se administreaza mai mult de 30 de picaturi pe zi
• Supradozajul cu arnica este foarte periculos, putand duce la accidente digestive cu voma si diaree acuta. La copiii sub sapte ani arnica nu se administreaza decat sub supraveghere medicala.
• Planta prezinta toxicitate peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 lingurite de tinctura sau o ceasca de macerat la rece pe zi. De asemenea, nu este indicata in uz intern copiilor sub 3 ani, femeilor gravide, femeilor care alapteaza, iar extern celor care au piele foarte sensibila (usor iritabila).
• Pe cale interna, poate provoca gastroenterite, paralizia centrilor nervosi si poate mari tensiunea arteriala, iar pe cale externa  tinctura in proportie de 1/5 aplicata local poate irita zona vizata.
• In hipertensiune si boli in care aportul masiv de lichide este contraindicat se recomanda diluarea tincturii in cantitati mai mici de apa
• Simptomele intoxicatiei cu arnica sunt: stari de ameteala, probleme de echilibru, dificultate in miscari, tremuraturi ale membrelor, deranjamente respiratorii si digestive. Primul ajutor consta in administrarea de carbune medicinal si provocarea de vomismente, fiind solicitat de urgenta tratament medical de specialitate.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️