Traumatismul dentar la copil: ce trebuie sa stie parintii

Traumatismul dentar la copil: ce trebuie sa stie parintii

Traumatismul dentar la copil: ce trebuie sa stie parintii

Momentul în care un copil suferă un accident care îi afectează unul sau mai mulţi dinţi reprezintă o experienţă neplăcută atât pentru copil, cât şi pentru părinţi, care nu ştiu cum trebuie să reacţioneze.


Modul în care aceştia acţionează poate face diferenţa între a salva sau a pierde dintele.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Dinte căzut/avulsionat
Dinte ciobit sau fracturat
Cum pot fi prevenite traumatismele dentare?

Dinte căzut/avulsionat

Dacă un dinte de lapte este căzut din alveola sa (avulsionat) este important să nu încerci să îl repoziţionezi, deoarece pot apărea complicaţii atât imediat, cât şi pe termen lung.

Contactează medicul dentist pediatru imediat! Acţionând rapid eviţi dezvoltarea unei infecţii şi diminuezi suferinţa copilului.

Copiii cu vârsta între 7 şi 10 ani sunt mai expuşi riscului de a pierde un dinte din cauza elasticităţii osului maxilar la această vârstă.

Dacă un dinte permanent este avulsionat încearcă să îl găseşti şi să îl cureţi uşor cu apă, fără să insişti. Poziţionează-l în alveola sa. Dacă nu reuşeşti, pune-l într-un recipient cu lapte sau ser fiziologic, iar dacă nici aşa nu se poate, plasează dintele în obrazul copilului, în zona rădăcinii dinţilor. Ai grijă să nu îl înghită!

Dinte ciobit sau fracturat

Dacă dintele este ciobit sau fracturat, indiferent că este unul de lapte sau permanent, este recomandat să găseşti fragmentul dentar fracturat şi să îl aduci la cabinet. Este posibil ca medicul să îl poată lipi. Dacă nu se poate, acesta va reconstrui coroana dentară printr-o obturaţie sau, mai târziu, printr-o coroniţă dentară.

În cazul în care copilul suferă un accident care nu afectează integritatea dinţilor, recomandăm părinţilor să contacteze medicul stomatolog pediatru, pentru informaţii avizate. De multe ori rădăcina dentară poate avea de suferit, fără să prezinte semne imediate. Realizarea unei radiografii poate fi indicată în acest caz.

Este de o importanţă vitală ca toate traumatismele dentare să fie diagnosticate şi tratate imediat, iar dinţii afectaţi să fie verificaţi periodic.

Cum pot fi prevenite traumatismele dentare?

 Protejează dinţii copilului cu gutiere sportive. Indiferent de sportul practicat, copilul trebuie să poarte o gutieră specială, care să îi protejeze dinţii şi maxilarul.

 Supraveghează copilul în locurile de joacă, la baie, la piscină. Nu îl lăsa să sară din leagăn, să se împingă cu alţi copii. Nu îl lăsa nesupravegheat atunci când face baie, iar la piscină explică-i că trebuie să iasă pe scară, nu folosind marginea bazinului.

 Pune-i centura de siguranţă de fiecare dată când mergeţi cu maşina.

 Corectează poziţia dinţilor aliniaţi greşit, cu ajutorul aparatului dentar recomandat de către medicul ortodont. Mare parte dintre dinţii afectaţi de traumatisme sunt ieşiţi din linia arcadei.

De ce trebuie purtat aparatul dentar in copilarie: motive si beneficii!

Dintii strambi, distantati sau inghesuiti reprezinta una dintre principalele afectiuni de sanatate si estetica dentara in randul copiilor. Specialistii atrag atentia asupra faptului ca daca acestea nu sunt tratate la timpul potrivit, duc la tratamente complexe si indelungate. Astfel, purtarea unui aparat dentar este mai mult decat o necesitate estetica; este o necesitate medicala. Iata de ce trebuie purtat aparatul dentar in copilarie si sfatul specialistilor de la Dent Estet 4 Kids... citeste mai departe aici.

 

Informatii speciale despre stomatologia pediatrica - pe care e bine sa le citesti:

De ce este important sa alegem pentru copil un medic dentist specializat in stomatologie pediatrica
Schimbarea dintilor de lapte: sfaturi si raspunsuri de la medicul stomatolog pediatru
Anestezia locala la copil, solutia pentru un tratament dentar confortabil
Maseluta de 6 ani si importanta sigilarii timpurii
Coroanele dentare estetice pentru copii, revolutia stomatologiei: coroanele de zirconiu
Dintii de lapte sunt importanti: 6 efecte ale netratarii cariilor pe dintii de lapte

Devino membru Desprecopii și descarcă cuponul de 10% reducere la De4kids! - AICI

  Forum de stomatologie pediatrica: intrebari si raspunsuri despre dintisorii copilului

Cabinet stomatologic pentru copii 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Tema:Ortodontie

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII