Cât de mult TREBUIE să mănânce bebelușul - ghid pe luni

Cat de mult TREBUIE sa manance bebelusul - ghid pe luni

Cât de mult TREBUIE să mănânce bebelușul - ghid pe luni

Cât de mult trebuie sa manance bebelusul meu la aceasta varsta? Ei bine, aceasta este o intrebare pe care si-o pune  fiecare mamica de bebelus, pana cand acesta implineste 12 luni.

• In continuare am pregătit un ghid despre cât de mult lapte şi mâncare are nevoie micuţul pe măsură ce creşte, in primele 12 luni.

- veţi citi:
1. Cât de mult ar trebui să mănânce un nou-născut?
2. Ascultă-ți copilul
3. Cât ar trebui să mănânce un copil în vârstă de 1-3 luni?
4. Cât ar trebui să mănânce un copil de 4-6 luni?
5. Copilul este pregătit pentru alimente solide? Citiți semnele
6. Cât ar trebui să mănânce un copil de 7-9 luni?
7. Cât ar trebui să mănânce un copil de 9-12 luni?

Sa incepem cu prima atentionare - dragi parinti, amintiți-vă, toți copiii sunt diferiți și nu există reguli stricte și batute in cuie în acest sens. Cu toate acestea, urmatoarele linii directoare vă vor oferi o idee despre cantitatea adecvată de mâncare pentru vârsta sa.

Cât ar trebui să mănânce un nou-născut?

Datorită dimensiunilor mici ale burticilor lor, nou-născuții trebuie să mănânce destul de des. Știați că un stomac al unui nou-născut este doar de mărimea unui nuci?

In prima luna de viata, stomacelul bebelusului este foarte mic. Iata cat de mic:

stomacel bebelus
- marimea stomacelului bebelusului la 1 zi, la 3 zile, la 1 saptamana si la 1 luna

Citeste toate detaliile despre cat lapte trebuie sa manance un bebelus in prima luna de viata.

Alăptarea bebelușului

Dacă alăptați, ghidul cu privire la cât de des ar trebui să vă hrăniţi copilul poate fi destul de încâlcit.

Medicii pediatri moderni recomandă hrănirea bebelușului la cerere. Asta înseamnă să urmăriți semnele de foame și să vă hrăniți copilul ori de câte ori simte că are nevoie. Cu toate acestea, se recomandă ca micuţul să aibă cel puțin 8 mese pentru fiecare 24 de ore.

La Leche League recomandă că este important să treziți un copil nou-născut la fiecare trei ore pentru a-l alăpta. Ei oferă, de asemenea, sfaturi cu privire la trezirea unui nou-născut. Cât ar trebui să dureze fiecare masă poate fi, de asemenea, o sursă de confuzie.

Forumul de alaptare de la Desprecopii este plin de idei si pareri si te poate face sa intri in panica pe măsură ce vei citi despre mame ale căror copii se alăptează între 10 minute şi o oră la fiecare sân.

Nu uitați că fiecare copil este diferit. Eu am simţit întotdeauna că al meu copil nu părea să vrea "suficient lapte", dar s-a dovedit că era doar un mâncător mai rapid! Țineți cont că un copil trebuie să golească complet un sân înainte de a trece la următorul.

Hrănirea cu lapte formulă

Dacă hrăniţi copilul cu lapte formulă, ar trebui să fie puțin mai ușor să urmăriți cât de mult lapte mănâncă cel mic.

Copiii hrăniți cu formulă trebuie, în general, să mănânce la fiecare trei până la patru ore și, de obicei, mănâncă aproximativ 85 de ml de formulă la fiecare hrănire.

Atentie insa si la supraalimentarea bebelusului.

Supraalimentarea înseamnă că un bebeluș alimentat cu biberonul consumă mai mult lapte (lapte matern sau formulă pentru sugari) decât are nevoie pentru creșterea și nevoile sale de energie. Prea mult lapte poate supraîncărca stomacul mic al bebelușului cu mai mult lapte decât îl poate ține confortabil și mai mulți nutrienți decât tractul sau intestinal poate digera în mod adecvat citeste detalii aici De ce bebelusul nu trebuie sa bea prea mult lapte formula: riscul supraalimentarii

Informatii complete despre alimentatia bebelusului

Alaptarea bebelusului - ghid complet

Hranirea bebelusului cu lapte formula - ghid complet

Ascultă-ți copilul

Atât la alăptarea la sân cât și la hrănirea cu bieronul, acordați întotdeauna atenție indicațiilor de hrănire ale bebelușului.

Semnele care indică faptul că a mâncat suficient includ:

• Copilul devine dezinteresat de biberon sau sân.
• Adormirea în timpul mesei (deși acest lucru este obişnuit la nou-născuții somnoroși).
• Întoarcerea capului în altă parte.
• Împingerea în altă parte a biberonului sau a sânului.

Semnele care indică faptul că încă le este foame pot include:

• Suptul buzei
• Plânsul

Rețineți că, deși nu puteți supraalimeta un copil alăptat, trebuie să vă asigurați că nu supraalimentaţi un copil hrăit cu formulă.

Cât ar trebui să mănânce un copil în vârstă de 1-3 luni?

Fără a fi surprinzător, în acest moment vă așteptați să vedeți creșterea apetitului micuţului dvs. El va fi, de asemenea, mai vocal cu privire la informarea părintelui că îi este foame, din moment ce va fi mai puțin somnoros acum.

Un copil în vârstă de trei luni ar trebui să mănânce 150 ml de lapte de aproximativ 6-8 ori pe zi.

În acest momemt multe mame care alăptează se îngrijorează cu privire la producţia lor de lapte, însă corpul este un mecanism minunat care se va ajusta în mod natural și magic pentru a se potrivi copilului!

Cât ar trebui să mănânce un copil de 4-6 luni?

Intre 5 si 6 luni, este momentul - conform Academiei Americaned de Pediatrie, sa incepem diversificarea alimentatiei bebelusului.

Intrebarile esentiale sunt insa:

Este copilul meu pregătit pentru alimente solide?
Cum pot să îmi dau seama?
Ar trebui să rămână doar la lapte?

Multe branduri populare de alimente pentru copii spun că sunt "potrivite pentru vârsta de 4 luni".

De asemenea, puteți avea prieteni sau rude care să vă spună că bebelușul este "pregătit pentru alimente solide" și că "bebelușii consumă alimente solide în timpul zilei de la vârsta de trei luni".

Împreună cu promisiunile (false) că alimentele solide vor face bebelușul să doarmă noaptea, poate fi ușor să fii convins să începi diversificarea!

De fapt, Organizația Mondială a Sănătățîi (împreună cu Institutul American pentru Pediatrie) recomandă ca bebelușii să nu înceapă să consume alimente solide până la șase luni. Înainte de această vârstă, sistemele lor digestive ar putea să nu poată face făță alimentelor solide.

De asemenea, în cazul în care se introduc alimentele solide în alimentaţia copiilor prea devreme, există riscul apariţiei obezităţii sau al dezvoltării alergiilor.

Din moment ce bebelușul ar trebui să îşi ia în continuare majoritatea caloriilor și substanțelor nutritive din lapte, introducerea unui copil la alimentele solide poate duce la consumul unei cantități mai mici de lapte, iar greutatea lor poate fi afectată. Citeste aici toate informatiile de care ai nevoie Diversificarea alimentatiei bebelusului: reguli, liste, retete - ghid complet

Copilul este pregătit pentru alimente solide? Citiți semnele

Există mai multe semne care adesea sunt interpretate greșit ca semne că bebelușul este pregătit pentru solide:

• mestecarea pumnilor (sau băgarea altor lucruri în gură)
• trezirea pe timp de noapte
• dorinţa pentru lapte în plus

Semnele originale ale pregătirii pentru alimentele solide includ:

• Capacitatea de a sta în poziţia de şezut
• Ținerea fermă a capului
• Coordonarea ochilor, a mâinilor și a gurii, astfel încât să poată lua cu ușurință alimentele și să le ducă la gură
• Afișarea unui interes pentru alimentele pe care le consumă părinţii

Copiii ar trebui să poată face toate aceste lucruri înainte de a intra în contact cu alimentele solide.

Când începi să-ți hrăneșți micuţul cu alimente solide, încearcă să îi oferi numai 1-3 linguri de mâncare, la una sau două mese pe zi.

Legumele piure, cum ar fi morcovul, sunt un punct de pornire bun și sănătos sau puteți prefera auto-diversificarea, folosind mici bucăți de alimente pe care copilul le poate lua singur.

Este important să fiți conștienți de alimentele ce trebuie evitate:

• Brânză nepasteurizată
• Miere
• Nuci
• Seminţe
• Crustacee
• Ou crud sau parțial gătit
• Cafea sau ceai

Mulți oameni recomandă, de asemenea, orezul ca prim aliment, deși nu există dovezi că există vreun beneficiu nutrițional de pe urma acestui aliment. Puteți găsi, totuși, că amestecarea solidelor cu laptele matern sau cu formulă, este o modalitate bună de a vă introduce copilul la alimente mai aromate, care la început ar părea ciudate pentru cel mic.

Ai încredere în instinctele tale și fă ceea ce crezi că este potrivit pentru copilul tău! Doar nu uitați că în acest stadiu doar vă ajutați de solide, dar că forma principală de nutriție este încă laptele matern sau formula.

Cât ar trebui să mănânce un copil de 7-9 luni?

În acest stadiu, un copil ar trebui să mănânce între 680-900 ml de lapte pe zi.

La această vârstă ar trebui să bea aproximativ 200-225 ml lapte, de aproximativ 3-4 ori pe zi. Cu toate acestea, să nu fiţi surprinşi dacă se îndreaptă către scăderea interesului pentru lapte.

De asemenea, în aceste luni, ar trebui să introduceți treptat o varietate mai mare de alimente solide în dieta lor.

Aceasta este vârsta perfectă pentru a începe să oferiți copilului o masă compusă din două feluri la fiecare dintre cele trei mese zilnice!

Se sugerează să începeți cu ceva aromat:

• carne / pește / ouă
• o hrană amidonică, cum ar fi orez, cartofi sau pastele făinoase
• legume

Și apoi treceți la un desert precum fructe sau iaurt.

Fiecare masă poate consta dintr-un castron mic de piure, precum și din câteva guri de alimente degețel.

Cât ar trebui să mănânce un copil de 9-12 luni?

În acest punct, copilul poate avea trei mese mici pe zi, poate chiar să petrească timpul de masă alături de restul familiei! Indiferent ce mâncați, copilul se poate bucura de mâncarea tăiată în bucățele! (Trebuie doar să fiţi atenţi la zahăr, sare și condimente excesive care ar putea fi nesănătoase sau neplăcute pentru micuțul dvs).

Pentru a rămâne sănătoşi, asigurați-vă că au o dietă echilibrată.

Un consum de cel puțin 600 ml de lapte pe zi până la vârsta de un an face mai probabil ca bebelușul să se bucure de apă pentru a-și stinge setea.

Nu oferiți suc de fructe (care este acid), dar nici alte băuturi dulci.

La această vârstă, bebeluşul poate reduce în continuare consumul de lapte, ajungând la două sau trei porţii pe zi.

Nu uitați: toți copiii sunt diferiți!

Dacă vreodată nu sunteți sigur despre obiceiurile alimentare sau luarea în greutate a bebelușului, nu ezitați să discutați cu medicul!

Ce mănancă bebelușul: ghid pe luni cu introducerea alimentelor și rețete pentru fiecare lună

In fiecare luna de diversificare, bebelusul isi extinde gama de alimente pe care le poate papa. Iata un ghid complet care explica de la luna la luna ce alimente sunt indicate bebelusului si multe sugestii de retete de papica pentru fiecare luna de diversificare.

Iată ce poate mânca bebelușul: ghid pe luni cu introducerea alimentelor și rețete pentru fiecare lună de diversificare.

Esti o mamica care are nevoie de sfaturi?

Te asteptam pe forumul mamicilor de bebelusi pentru sfaturi si incurajari: Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori  Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

 In plus - pe sectiunea speciala: Diversificarea alimentatiei bebelusului vei gasi multe sfaturi si retete pentru bebelusi.

 autor: Desprecopii.com, Redactor: Milena Sadova,

referinte medicale - Academia Americana de Pediatrie 2023
Toate drepturile rezervate (c) 2019

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII