Experiența nașterii naturale la maternitatea Filantropia: regret decizia de a naște la stat și nu mai vreau să văd această maternitate

Experienta nasterii naturale la maternitatea Filantropia: regret decizia de a naste la stat si nu mai vreau sa vad aceasta maternitate

Experiența nașterii naturale la maternitatea Filantropia: regret decizia de a naște la stat și nu mai vreau să văd această maternitate

La început am optat spre o nastere in mediul privat, întrucât am avut prietene care mi-au recomandat acest lucru, dar în momentul în care am văzut cât costă o naștere, m-am reorientat către stat, gândindu-mă că nu sunt nici prima, nici ultima femeie care naște. Îmi regret decizia.

Dacă țipam veneau moasele și mă certau.
Mi-au rupt membranele și mi-au administrat oxitocină pentru a grăbi travaliul, iar după ce a început să-și facă efectul s-a terminat liniștea mea. Am început să am contracții haotice, extrem de dureroase, nu aveam timp nici să respir. Mă lăsau singură și dacă țipam veneau și mă certau: "hei, hei, nu facem din astea".

Am născut greu, pentru că nu mai puteam respira de durere și la final s-au urcat două moașe pe mine, ca să împingă copilul, de m-au durut coastele două zile și am avut și ruptură vaginală. Important este că am scăpat amândouă tefere, dar noaptea ce a urmat a fost de coșmar.

După fiecare băiță o îndopau pe fetita mea cu lapte praf, fără acordul meu. Și încă un aspect: din doi neonatologi, niciunul nu a fost în stare să-mi spună că cea mică are fren lingual restrictiv, fapt care mi-a sabotat alăptarea ceva timp.

Nu mă voi mai întoarce acolo, nu vreau nici măcar să mai văd acea maternitate! - experienta mea

vei citi:
Nașterea a fost una destul de dificilă
Îmi regret decizia de a naste la stat
Am decis sa nasc la maternitatea Filantropia din București
Prea multa încredere și asta m-a costat mult
Dacă țipam veneau și mă certau
La final s-au urcat două moașe pe mine, ca să împingă copilul
După fiecare băiță o îndopa cu lapte praf, fără acordul meu
Nu mi-au spus ca are fren lingual restrictiv

nastere vaginala

Nașterea a fost una destul de dificilă

Am avut o sarcină ușoară și foarte dorită, dar nașterea a fost una destul de dificilă, cea mai marcantă experiență a vieții mele... din cauza cadrelor medicale, care mi-au grăbit travaliul. Eu am o poveste mai lungă, dar este așa tocmai pentru că vreau ca viitoarele mămici să știe de ce anume să se ferească, să fie mai informate.

Îmi regret decizia de a naste la stat

La început am optat spre mediul privat, întrucât am avut prietene care mi-au recomandat acest lucru, dar în momentul în care am văzut cât costă o naștere, m-am reorientat către stat, gândindu-mă că nu sunt nici prima, nici ultima femeie care naște. Îmi regret decizia.

Am decis sa nasc la maternitatea Filantropia din București

Astfel, am decis sa nasc la maternitatea Filantropia din București, dar pentru consultații mergeam în privat pentru a nu aștepta la cozi, în frig. Am fost dezamăgită când doctorița mi-a recomandat inducerea nașterii atunci când a observat că se împlinesc 40 de săptămâni și eu nu nasc.

Prea multa încredere și asta m-a costat mult

Informându-mă un pic mai mult, am constatat că nu este o procedură foarte indicată, mai ales că nu existau complicații, așa că nu m-am dus la spital, dar am făcut mișcare și am mâncat ananas pentu a încuraja instalarea travaliului. Acesta a început cu două zile înainte să nasc, astfel încât m-am îndreptat spre spital în momentul în care am observat o distanță de 5 minute între contracții și când am ajuns, aveam o dilatație de 4 cm.

A fost un travaliu incipient foarte suportabil, fără probleme, astfel încât mi s-a facut internarea, mi-au facut o ecografie și mi-au spus ca cea mică va avea o greutate mică și m-au lăsat într-un salon. În decurs de 2-3 ore am ajuns la dilatație 7, dar cum se făcea seară, tinerii rezidenți au zis să mă mute în sala de nașteri, unde m-au așteptat moașele foarte zâmbărețe, cu buzunarele la îndemână și mi-au pus o "perfuzică". La acel moment vă jur ca nu realizam ce se întâmplă pentru ca eram foarte emoționată, îmi era și un pic frică, dar aveam încredere... prea multa încredere și asta m-a costat mult.

Dacă țipam veneau și mă certau

Mi-au rupt membranele și mi-au administrat oxitocină pentru a grăbi travaliul, iar după ce a început să-și facă efectul s-a terminat liniștea mea. Am început să am contracții haotice, extrem de dureroase, nu aveam timp nici să respir. Mă lăsau singură și dacă țipam veneau și mă certau: "hei, hei, nu facem din astea".

Într-un final am cerut o butelie cu gaz ilariant și cred că dacă nu o aveam era și mai rău decât a fost.

Când am simțit nevoia să nasc efectiv, le-am atras vehement atenția, pentru că nu se sesiza nimeni și dintr-o dată s-a umplut sala de mulți rezidenți, asistente, moașe, doctori... fără a mi se cere acordul.

La final s-au urcat două moașe pe mine, ca să împingă copilul

Am născut greu, pentru că nu mai puteam respira de durere și la final s-au urcat două moașe pe mine, ca să împingă copilul, de m-au durut coastele două zile și am avut și ruptură vaginală. Important este că am scăpat amândouă tefere, dar noaptea ce a urmat a fost de coșmar.

Am cerut-o pe cea mică după trei ore, din care 2 am stat întinsă pe un pat să mă masez și din când în când mai venea câte o asistentă și mă apăsa de nu mai puteam de durere.

M-au lăsat toată noaptea singură cu fetița, eu fiind la primul copil și mi-au adus un calmant după o oră jumătate.

Nu reușeam să o atașez la sân și sunam după ajutor. Venea o asistentă sictirită și îmi arăta poziția leagăn (care e nepotrivită pentru început) și pleca rapid.

După fiecare băiță o îndopa cu lapte praf, fără acordul meu

Eram extenuata, mă durea tot corpul, mi-era frică, cea mică plângea și nu mă ajuta nimeni. A doua zi venea câte o moașă, fiecare mă trăgea de sâni să verifice lactația, fiecare sugera câte o poziție diferită. Am ajuns să-i dau lapte praf pentru că am făcut ragade și după externare am avut nevoie de ajutor în alăptare. Nu mai zic de faptul că după fiecare băiță o îndopa cu lapte praf, fără acordul meu.

Nu mi-au spus ca are fren lingual restrictiv

Și încă un aspect: din doi neonatologi, niciunul nu a fost în stare să-mi spună că cea mică are fren lingual restrictiv, fapt care mi-a sabotat alăptarea ceva timp. Am crezut că este o maternitate pro alăptare, că se acordă atenție mamelor...dacă le spuneam asistentelor ca sunt la primul copil, era ca și cum le ziceam că am un handicap.

Nu mă voi mai întoarce acolo, nu vreau nici măcar să mai văd acea maternitate.

Sper ca povestea mea să fie o excepție și sper ca alte mămici vor fi mai informate și mai stăpâne pe ele în acele momente pentru că este unul dintre cele mai importante momente din viața noastră și merităm mai multă grijă și mai multa empatie.

Ai nascut de curand si vrei sa ne relatezi povestea nasterii? Trimite-ne atunci povestea nasterii puiului tau pe mail  si noi o vom publica pe Desprecopii - cel mai citit site al parintilor din Romania. Povestea nasterii tale este o amintire speciala si unica care poate ajuta alte mamici in momentele grele!

Alte experiente despre nastere la maternitea Filantropia

Nașterea sub hipnoza la Filantropia cu instrucțiunile moașei pe whatsapp - ce mi-a placut si ce NU mi-a placut

O mămică cere spitalului Filantropia - unde şi-a născut gemenii, un milion de euro

Nașterea la Filantropia și plecarea de urgență la Budimex cu bebe nou născut: povestea nașterii copilului meu

Decizii de gravidă: Unde voi naște - am ales un spital de stat - jurnal de sarcină

Forumuri recomandate

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

→ Cauta si pe Facebook Desprecopii - Desprecopii are un grup pentru fiecare luna - cauta Mamici de luna anul (de exemplu - Mamici de Mai 2022)

Vino pe grupurile noastre secrete Gravide la prima sarcina ❤️ Grup de suport 💗 oficial Desprecopii si JURNAL DE SARCINA

autor: Camelia, o mamica membru DC - Toate drepturile rezervate (c) 2021

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII