Am realizat că sunt o mamă cangur și nu pot accepta că fetița mea crește - cum tai cordonul ombilical?

TEMA: Meseria de mama | 0 | 24/2/2023

Am realizat ca sunt o mama cangur si nu pot accepta ca fetita mea creste - cum tai cordonul ombilical?

De o bucata de vreme am inceput sa imi pun numeroase intrebari in ceea ce privesc "calitatile" mele de mama si am constatat ca sunt cam exagerata cu cocolositul, alintatul si rasfatatul fetitei mele. Mereu ii fac orice moft, nu ii pot spune "nu", nu o pot pedepsi, daca o cert, o iau imediat in brate si incep sa o mangai si sa o pup, ii satisfac cam toate mofturile....

Vei citi:
Sotul ma cearta si imi spune ca nu asa se educa un copil
Parintele cangur - parintele care isi surprotejeaza copilul
Trebuie sa "tai cordonul ombilical"
Nu pot accepta ca fetita mea creste
Copiii vostri nu sunt copiii vostri

Sotul ma cearta si imi spune ca nu asa se educa un copil

La gradinita ea mananca singura, se imbraca singura, se incalta singura, isi strange jucariile si ce ii mai spune educatoarea, acasa insa nu face nimic pentru ca mereu am facut eu si mereu eu sunt cea care strange in urma ei. Sotul meu ma cearta si imi spune ca nu asa se educa un copil, iar eu ii raspund ca atata timp cat e la casa mea eu voi face totul pt ea si nu ma derangeaza sa fac aceste lucruri pt ca e copilul meu. Ii spun ca asa a facut si mama mea cu mine.

Parintele cangur - parintele care isi surprotejeaza copilul

De ceva vreme, mi-a picat o carte interesanta in mana, autoarea este Danielle Laporte. In cartea respectiva am intalnit aceasta notiune de "parinte cangur" - parintele care isi surprotejeaza copilul si ii stirbeste din autonomie. Pt mine, tot ceea ce fac pt copilul meu, exagerarile mele, sunt pt ca o iubesc nespus de mult si nu vreau sa ii fie greu si sa fie nefericita. Am citit insa si efectele dezastruoase ale actiunilor mele si am inceput sa ma inteleg de ce sunt asa si de ce procedez asa si cu fiica mea.

Trebuie sa "tai cordonul ombilical"

De o buna perioada o strang mereu in brate, o strag tare, tare, tare, incat uneori imi spune ca o doare si ca nu poate respira, iar eu ii spun ca o iubesc tare mult si ca vreau sa o fac din nou bebe si sa o bag in burta mea sa o feresc de toate relele. La auzul acestor vorbe, sotul meu mi-a spus ca am inebunit, cum pot sa spun asa ceva si ca trebuie sa "tai cordonul ombilical" ca e mare de acum.

Nu pot accepta ca fetita mea creste

Stau si ma gandesc si imi dau seama ca gresesc facand astea pt ea, ca trebuie sa o las sa mai faca si ea anumite lucruri, ca trebuie sa inteleaga ca lumea nu e perfecta si nici buna, asa cum m-au facut ai mei sa cred, ca nu toti iti pot fi prieteni, ca trebuie sa mai dai si de greu pt a reusi si pt a-ti fi mai usor. In acelasi timp, imi dau seama ca, desi teoretic stiu ce ar trebui sa fac si cum sa procedez, practic nu pot. Nu pot accepta ca fetita mea creste si ca nu mai este bebe, ca nu va mai avea nevoie de mine, ca nu voi mai putea sa fac eu totul pt ea: sa o hranesc, sa o imbrac, sa o incalt, sa ii fac baita zilnica si multe alte lucruri pe care le faci cu un copil mic. Tot din cauza "nebuniei" mele nu mai accept sa facem un alt copil pt "simplul" motiv ca nu pot sa iubesc un altul si ca nu vreau sa iubesc un alt copil decat pe fetita mea. Stiu ca dragostea de mama nu se imparte, ca dragostea de mama creste cu fiecare copil, dar "stolul" meu nu ma lasa sa fiu si eu normala.

Ce sfaturi ii puteti oferi acestei mamici?

Acestea sut relatarile sincere ale mamicii ilona77, din comunitatea Desprecopii. Probabil multe mamici se pot regasi in situatia ei,, ba mai mult, au si realizat acelasi lucru ca ea: sunt mamici cangur dar nu se pot opri din a face asta.

Dar au venit si raspunsuri din partea membrilor DC. Iata ce sugestii a primit mamica pe forumul Desprecopii:

CristinaT spune:
Buna ilona77, mie imi place cum iti cresti copilul. Mai ales ca zici ca si parintii tai te-au crescut la fel si te-au lasat sa crezi ca viata este frumoasa! Dupa parerea mea este un cadou nemaipomenit oferit unui copil. Tu esti mama lui si tu stii de ce are nevoie, chiar daca nu mai este sugar. Eu zic sa profiti acum sa o pupacesti si sa o iubesti, asa cumn faci tu, ca poate vine o perioada in care nu ne mai lasa.
Chestia cu burtica, chiar daca o gandesti, nu o mai spune (macar nu se mai supara sotul), asta nu stiu daca e bine si ce intelege copilul.
Nu stiu cat te ajuta parerea mea ca si eu sunt cam la fel.

carli1617 spune:
Buna! Va inteleg atat de bine! Si eu eram la fel ca voi cu primul meu copil (care are acum 4 ani). Nu mai scriu aici ce scenarii faceam cand pleca sotul meu cu el in parc iar eu ramaneam acasa! De multe ori fugeam ca o nebuna dupa ei... Tot asa, nu voiam sa mai fac un copil de teama ca n-o sa-l pot iubi la fel... Dar, am facut si al doilea copil (dupa 3 ani) si asa s-a rezolvat problema in cazul meu. Ma mir cum puteam sa fiu asa de exagerata. Acum sunt foarte echilibrata, nu ma mai isterizez daca trebuie sa plec de acasa si copiii raman cu altcineva, ba chiar nu am plans deloc atunci cand l-am dus pe baietel la gradinita si a ramas urland dupa mine!

kristinutza spune:
ilona, eu nu pot decat sa-ti spun parerea mea personala, tu faci cum vrei.
Mie mi se pare extrem de important pt un copil sa aiba incredere in el, sa isi cunoasca f bine posibilitatile, puterile, calitatile si, mai ales, sa le si foloseasca. Cred ca asta este cel mai mare bine pe care-l putem face pt copiii nostri: sa le dam "instrumentele" pe care ei le vor folosi treptat in drumul lor catre a deveni oameni. Avem datoria asta fata de copil. iti dai seama ce risipa faci in momentul in care strangi tu jucariile dupa fetita, cand ea la gradinita face singura lucrul asta? Ea stie sa fie responsabila, face ce-i spune educatoarea, nu ca a dresat-o sau ca a pus-o la munca. Ci fetita ta are prin faptul asta un castig enorm pt viitorul ei. Iar pe tine oare chiar te-ar deranja sa ai timp sa-i faci o prajiturica sau o surpriza in timpul pe care ti-l ofera in plus? Adica in loc sa o ajuti la niste treburi pe care ea oricum le poate face, fara sa perceapa ca pe ceva greu sau neplacut, tu ai putea face altceva util.
Risti sa ajungi sa nu-ti cunosti intr-adevar fiica: toata lumea sa o laude ca este responsabila, vesela, placuta, sociabila etc, iar tu sa vezi doar o anumita parte a ei. vrei s-o alinti, iar asta e f frumos, dar hai sa o alinti, nu s-o faci o alintata! vrei s-o rasfeti din cand in cand, dar n-o face o rasfatata! Nu-i stirbi personalitatea! Nu-i pune piedici! ajut-o sa invete sa se descurce si singura, nu sa creasca cc crezand ca va exista intotdeauna cineva care ii va face toate capriciile in mod neconditionat. Ci ca exista intotdeauna cineva care o va intelege exact asa cum este ea, ca o iubeste neconditionat si ca o va ajuta oricand, dar nu ca va face in locul ei.
Cand era in burtica ta sau cand era bb mic, era total dependenta de tine. Acum nu mai este si ar fi fost groaznic sa fie sau sa vrea sa fie. Este normal ca ea sa se dezvolte treptat, sa evolueze si sa devina o persoana.
Cand era radu mai mic eu am fost bolnava si am stat internata 3 luni jumate. M-am gandit ca am incredere in cine se ocupa de el si... asta a fost. A trebuit sa accept ca altcineva il creste, alcineva care poate totusi nu il cunostea si nu il simtea atat de bine ca mine. Insa decat sa innebunesc de ingrijorare si de jale, am ales sa uit de aspectul asta si sa ma zbat sa ma reintorc cat mai repede sanatoasa la copil.
Din ce scri tu si din faptul ca ti-ai pus problema asta, pt mine e clar ca tu vrei sa schimbi ceva in modul in care o privesti tu pe fetita ta. Ca de fapt aici e greul cred eu: ca o vrei sa fie vesnic bebelusul dependent de tine.
Gandeste-te ca ea va avea intotdeauna nevoie de tine, dar poate nu va dori sa fie dependenta de tine. si nu ii va folosi in niciun caz.
Si de ce sa fie motiv de cearta cu sotul? are rost? Si el vede lucrurile altfel, ar trebui sa aiba si el un cuvant de spus in cresterea copilului, mi se pare corect asa.
Fetita trebuie sa stie ca se poate baza oricand pe tine, dar nu si ca ii faci orice moft. e o diferenta mare intre a-i da o siguranta, un confort momentan si a-i da o incredere si o dorinta de a evolua, nu se a ramane un vesnic bebelus. Mai ales ca bebelus este doar cu tine, nu si cu restul.

Copiii vostri nu sunt copiii vostri

Witchie spune:
Draga Ilona,
Am citit ce ai scris un mare zambet de duiosie pe fatza. Mi-esti draga asa pe nevazute, cum stai si te perpelesti si stii ca nu e bine dar nu te poti abtine.
Ilona, eu iti las aici niste versuri, pentru tine si pentru toate mamicile care ar putea face parte din clubul asta al celor iremediabil indragostiti de pruncii lor. Sunt ale lui Khalil Gibran:

"Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea însãsi îndrãgostitã.
Ei vin prin voi, dar nu din voi,
Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.
Puteti sã le dati dragostea, nu însã si gândurile voastre,
Fiindcã ei au gândurile lor.
Le puteti gãzdui trupul, dar nu si sufletul,
Fiindcã sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar în vis.
Puteti nãzui sã fiti ca ei, dar nu cãutati sã-i faceti asemenea vouã,
Pentru cã viata nu merge înapoi, nici nu zãboveste în ziua de ieri.
Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sãgeti vii, sunt azvârliti.
Pe drumul nesfârsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui vã încordeazã, astfel ca sãgetile-i sã poatã zbura iute si departe.
Si puterea voastrã, prin mâna Arcasului, sã vã aducã bucurie,
Cãci, precum El iubeste sãgeata cãlãtoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic."

Esti o mama elicopter? Afla facand acest TEST

Te-ai intrebat vreodata daca te implici prea mult in viata copilului tau? Desigur, la prima vedere pare o intrebare fara sens – orice parinte trebuie sa se implice in viata propriului copil, sub o forma sau alta. Felul in care se exercita aceasta implicare este insa determinant pentru evolutia unui copil. A-l sufoca cu grija permanenta, cu indicatii si preautii este, se pare, la fel de problematic ca si a-l ignora si a-i da libertate totala in tot ceea ce face - citeste in continuare aici.