Tipurile de atașament și ce spun ele despre viitorul copilului

TEMA: Copilul dificil | 0 | 6/2/2024

Tipurile de atasament si ce spun ele despre viitorul copilului

Legătura emoțională dintre părinți și copii joacă un rol esențial în dezvoltarea sănătoasă a micuților. Teoria atașamentului, dezvoltată de psihologul John Bowlby, a evidențiat modul în care copiii dezvoltă relații afective cu principalii îngrijitori. Există diferite tipuri de atașamente, iar fiecare oferă indicii semnificative despre modul în care copilul poate naviga în lumea sa emoțională și socială pe măsură ce crește.

Ce este teoria atașamentului?

Atașamentul este o relație emoțională specială care implică un schimb de confort, grijă și plăcere. Rădăcinile cercetării asupra atașamentului au început cu teoriile lui Freud despre dragoste, dar un alt cercetător pe nume John Bowlby este de obicei creditat ca părintele teoriei atașamentului.

John Bowlby a dedicat cercetări ample atașamentului, descriindu-l ca o „conexiune psihologică durabilă între ființele umane”. Bowlby a împărtășit viziunea psihanalitică conform căreia experiențele timpurii din copilărie sunt importante pentru influențarea dezvoltării și a comportamentului mai târziu în viață.

În plus, Bowlby credea că atașamentul are o componentă evolutivă; ajută la supraviețuire. El credea că această înclinație de a face legături emoționale puternice cu anumite persoane este o parte esențială a naturii umane.

Principalele concepte ale teoriei atașamentului includ:

Atributul biologic al atașamentului: Bowlby a argumentat că atașamentul are un fundament biologic și că este o parte esențială a supraviețuirii umane. El a susținut că, copiii au o predispoziție biologică de a dezvolta atașamente emoționale puternice cu figurile de îngrijire primare.

Perioada sensibilă: Teoria atașamentului sugerează existența unei perioade sensibile în timpul căreia formarea unui atașament sănătos este crucială. Aceasta se întâmplă, în general, în primii ani de viață ai copilului.

Comportamentul de apropiere și aversiune: Bowlby a identificat două tipuri principale de comportamente ale copilului, comportamentul de apropiere (căutarea figurii de atașament atunci când simt pericol) și comportamentul de aversiune (evitarea figurii de atașament în caz de stres prelungit).

Modele interne de lucru: Teoria atașamentului subliniază formarea unor modele interne de lucru sau scheme mentale, care influențează modul în care individul percepe relațiile și interacțiunile sociale pe tot parcursul vieții.

Tipuri de atașament: În urma cercetărilor ulterioare, psihologii au identificat diverse tipuri de atașament, cum ar fi sigur, nesigur evitant, nesigur ambivalent/rezistent și dezorganizat, bazate pe modul în care copiii răspund la figura de îngrijire primară în situații de stres sau incertitudine.

Teoria atașamentului a avut o influență semnificativă în domeniul psihologiei dezvoltării și a contribuit la înțelegerea modului în care relațiile timpurii pot influența dezvoltarea emoțională și socială ulterioară a individului.

Cele 4 stiluri de atașament

Atașamentul sigur

Copiii cu atașament sigur au beneficiat de sprijin și de un mediu stabil, unde părinții au fost disponibili emoțional și au răspuns la nevoile lor. Acești copii dezvoltă încredere în ceilalți și în ei înșiși, manifestând curaj și explorând lumea cu încredere. De asemenea, sunt descriși ca fiind mai puțin agresivi și mai maturi decât copiii cu stiluri de atașament ambivalent sau evitant.

Pe termen lung, această siguranță emoțională îi poate ajuta să construiască relații sănătoase și să facă față provocărilor cu reziliență. Alte caracteristici includ o stimă de sine ridicată, relații intime sănătoase și abilitatea de a împărtăși sentimente cu alte persoane

Atașamentul nesigur-evitant

Copiii cu atașament evitant au experimentat, în general, un nivel redus de răspuns emoțional din partea părinților lor. Ei pot dezvolta un comportament de evitare, încercând să-și îndeplinească singuri nevoile și să nu depindă de ceilalți. Acești copii ar putea să nu respingă atenția unui părinte, dar nici nu caută confort sau contact și nu arată nicio preferință între un părinte și un străin.

Ca adulți, cei cu un atașament nesigur evitant tind să aibă dificultăți în relațiile intime și apropiate. Acești indivizi nu investesc prea multe emoții în relații și experimentează puțină suferință atunci când o relație se termină. Ei evită adesea intimitatea folosind scuze (cum ar fi orele lungi de muncă) sau pot avea fantezii despre alte persoane în timpul unui act intim. Alte caracteristici comune includ eșecul de a sprijini partenerul în perioadele de stres și incapacitatea de a împărtăși sentimente, gânduri și emoții cu acesta.

Atașamentul nesigur ambivalent/rezistent

Copiii cu atașament ambivalent/rezistent au avut, în general, părinți imprevizibili în răspunsurile lor emoționale. Acești copii pot avea anxietate în legătură cu relațiile, fiind nesiguri în privința disponibilității afective a celorlalți, tind să fie extrem de suspicioși față de străini și manifestă o suferință considerabilă atunci când sunt separați de un părinte sau de îngrijitor, dar nu par liniștiți sau mângâiați de întoarcerea acestuia. În unele cazuri, copilul poate respinge pasiv părintele refuzând confortul sau poate manifesta în mod deschis agresivitate directă față de părinte.

Ca adulți, cei cu un stil de atașament ambivalent se simt adesea reticenți în a deveni apropiați de ceilalți și își fac griji că partenerul lor nu le răsplătește sentimentele. Acest lucru duce la despărțiri frecvente, adesea pentru că relația se simte rece și îndepărtată. Acești indivizi se simt deosebit de tulburați după încheierea unei relații.

Atașamentul dezorganizat

Copiii cu atașament dezorganizat au trăit adesea experiențe traumatice sau au fost expuși la comportamente parentale contradictorii. Acești copii pot dezvolta un amestec de comportamente confuze, inclusiv evitarea sau rezistența, având dificultăți în gestionarea emoțiilor și relațiilor.

Pe măsură ce cresc, pot apărea dificultăți în reglarea emoțională. Adulții cu un stil de atașament dezorganizat prezintă, de asemenea, un amestec confuz de comportamente anxioase și evitante în relații. Au o nevoie puternică de o legătură strânsă cu un partener romantic, dar se luptă să se deschidă și să fie vulnerabili. Ei pot căuta o relație de dragoste și apoi o pot respinge brusc pe cealaltă persoană. Adesea își sabotează relațiile și le este greu să aibă încredere în partenerii lor. Acest stil este adesea asociat cu relații nesănătoase marcate de toxicitate, aderență, comunicare slabă și chiar abuz.

Cum afectează stilurile de atașament relațiile unui adult

Stilurile sau tipurile de atașament sunt caracterizate de comportamentul manifestat în cadrul unei relații, mai ales atunci când acea relație este amenințată. De exemplu, cineva cu un stil de atașament sigur poate fi capabil să-și împărtășească sentimentele în mod deschis și să caute sprijin atunci când se confruntă cu probleme de relație. Cei cu stiluri de atașament nesigur, pe de altă parte, pot avea tendința de a deveni nevoiași sau lipiți în relațiile lor cele mai apropiate, să se comporte în moduri egoiste sau manipulative atunci când se simt vulnerabili sau pur și simplu să se ferească de intimitate.

Înțelegerea modului în care stilul tău de atașament modelează și influențează relațiile tale intime te poate ajuta să dai sens propriului tău comportament, cum îți percepi partenerul și cum reacționezi la intimitate. Identificarea acestor tipare te poate ajuta apoi să clarifici de ce ai nevoie într-o relație și cel mai bun mod de a depăși problemele.

În timp ce stilurile de atașament sunt în mare măsură modelate de conexiunea sugar-îngrijitor principal, în special în timpul primului an, este important de reținut că puterea atașamentului nu se bazează doar pe nivelul iubirii parentale sau pe calitatea îngrijirii primite de un copil. Mai degrabă, atașamentul se bazează pe comunicarea emoțională nonverbală dezvoltată între îngrijitor și copil.

Un bebeluș își comunică sentimentele trimițând semnale nonverbale, cum ar fi plânsul, gânguritul sau mai târziu arătând și zâmbind. În schimb, îngrijitorul citește și interpretează aceste indicii, răspunzând pentru a satisface nevoia copilului de hrană, confort sau afecțiune. Când această comunicare nonverbală are succes, se dezvoltă un atașament sigur.

Succesul atașamentului nu este afectat de factori socio-economici, cum ar fi bogăția, educația, etnia sau cultura. Nici un stil de atașament nesigur nu este un motiv pentru adulți de a da vina pe părintele său pentru toate problemele relației sale. Personalitatea și experiențele intervenite în timpul copilăriei, adolescenței și vieții adulte pot juca, de asemenea, un rol în modelarea stilului tău de atașament.

Tipurile de atașament ale copilăriei pot furniza insight-uri semnificative despre modul în care un individ va aborda relațiile și provocările în viața adultă. Înțelegerea acestor modele poate oferi părinților, educatorilor și profesioniștilor în domeniul sănătății mintale instrumente utile pentru a sprijini dezvoltarea emoțională sănătoasă a copiilor. Prin crearea unui mediu sigur, se poate contribui la formarea unor atașamente sigure, promovând astfel o dezvoltare sănătoasă pe termen lung.

Paretingul atasat: conceptii gresite, capcane si realitati

Sunt o mamica ce e devenit un avocat puternic al parentingului ataşat după experienţa mea pozitivă cu acesta.

Mulţi părinţi sunt încă confuzi cu privire la ceea ce implică parentingul atasat - aşa că am trecut in revista o serie de coceptii gresite isi capcane cand e vorba despre parentingul atasat. Iata-le: Din confesiunile unui mamici ce a adoptat parentingul atasat...

Citeste in continuare: Despre ascultare si copii: de ce trebuie sa spunem de 10 ori ca sa fim intelesi?

Despre PARENTING - CITITI PE LARG AICI.