Hikikomori sau când adolescenții aleg să se închidă în cameră: ce trebuie să știe părinții

TEMA: Depresia la adolescenti | 0 | 21/8/2025

Hikikomori sau cand adolescentii aleg sa se inchida in camera: ce trebuie sa stie parintii

În ultimii ani, tot mai mulți specialiști vorbesc despre un fenomen îngrijorător care afectează tinerii: sindromul hikikomori. Dacă în Japonia este recunoscut oficial și chiar există centre speciale pentru sprijin, în Europa și implicit și în România, cazurile încep să iasă la suprafață abia de curând. Vorbim despre adolescenți și tineri care nu mai vor să iasă din cameră, refuză școala, se retrag de la prieteni și aleg să trăiască luni sau chiar ani de zile în izolare. Nu e vorba despre lene sau o simplă „etapă”, ci despre o problemă complexă de sănătate mintală și adaptare socială, care poate marca profund viitorul copiilor noștri dacă nu este înțeleasă și abordată la timp.

Ce este sindromul Hikikomori și de unde a apărut

Termenul „hikikomori” a fost introdus în Japonia la începutul anilor ’90 de psihiatrul Tamaki Saitō. Acesta descria adolescenți și tineri care se închideau în camerele lor pentru cel puțin șase luni, evitând contactul social și refuzând să participe la viața normală de zi cu zi. Într-un interviu, Saitō spunea: „Acești tineri nu sunt pur și simplu leneși sau răzvrătiți. Ei trăiesc o suferință profundă pe care nu știu cum să o exprime altfel decât prin retragere.” Fenomenul a atras atenția deoarece, la un moment dat, estimările oficiale din Japonia arătau sute de mii de tineri afectați.

Hikikomori în Europa și posibil în România

Deși multă vreme s-a crezut că hikikomori este un fenomen exclusiv japonez, cercetările europene au confirmat prezența lui și pe continent. Studiile din Italia, Franța sau Croația arată că există adolescenți care trăiesc exact aceleași tipare: refuză școala, rup legăturile sociale, își inversează ritmul biologic și trăiesc mai ales prin ecranul telefonului sau al calculatorului. În Danemarca, specialiștii în sănătate mintală cer deja programe de monitorizare, iar în Germania și Italia au fost adaptate chestionare standard pentru a identifica fenomenul mai ușor.

În România nu există deocamdată statistici clare, însă contextul este asemănător cu al altor țări europene. Mulți părinți și profesori descriu adolescenți care se retrag brusc din viața școlară, refuză să iasă din cameră și petrec aproape toată ziua online. Nu este greu de înțeles că, și la noi, hikikomori poate exista, doar că încă nu a primit un nume oficial sau nu a fost inclus în rapoarte.

La ce vârste apare și cum începe

De obicei, retragerea socială extremă începe în adolescență, undeva între 12 și 18 ani, dar pot exista și debuturi la începutul vieții adulte. Totul pornește aparent banal: copilul refuză să meargă o zi sau două la școală, apoi absențele devin din ce în ce mai dese. Urmează o perioadă în care preferă să stea doar în cameră, la început justificând că „nu se simte bine” sau că „nu are chef de nimeni”. Cu timpul, ieșirile din casă devin tot mai rare, până când, uneori, luni la rând, tânărul nu mai părăsește spațiul propriei camere.

Un exemplu relatat de un psiholog italian este cel al unui băiat de 15 ani care, după luni de bullying la școală, a început să lipsească de la cursuri, apoi a refuzat complet să mai iasă din casă. „Își inversase programul, dormea ziua și stătea noaptea online. Familia îi lăsa mâncarea la ușă, iar singurele interacțiuni erau prin mesaje pe telefon”, povestește specialistul.

Semnele la care părinții trebuie să fie atenți

Părinții pot observa câteva semnale de alarmă. Adolescenții încep să își schimbe ritmul somnului, se trezesc foarte târziu sau stau toată noaptea pe internet. Își pierd interesul pentru hobby-urile pe care le aveau, nu mai acceptă invitații de la prieteni și evită contactul cu familia. În multe cazuri, chiar și activitățile de bază, precum spălatul sau mesele în comun, sunt abandonate. Totul pare să se reducă la un singur spațiu: camera proprie.

Diferența dintre „un adolescent care stă mult pe net” și un adolescent cu hikikomori este dată de durata și de gradul de retragere. Dacă luni întregi copilul nu mai merge la școală, nu mai iese din casă și refuză orice interacțiune față în față, atunci nu mai putem vorbi despre o simplă pasiune pentru tehnologie, ci despre un fenomen care necesită atenție.

Cauzele: între anxietate, presiuni și tehnologie

Fenomenul hikikomori este rezultatul unei combinații de factori. Mulți dintre tinerii retrași se confruntă cu anxietate socială, depresie sau dificultăți de integrare. Presiunile academice joacă și ele un rol important. În societăți unde succesul școlar este considerat definitoriu, eșecurile sau rezultatele mai slabe pot fi resimțite ca o rușine copleșitoare. În plus, bullyingul, conflictele familiale sau lipsa unui grup de sprijin fac ca retragerea să pară singura opțiune sigură.

Internetul și jocurile online nu sunt cauza principală, dar pot deveni un refugiu care întreține izolarea. Așa cum explica un cercetător european, „tehnologia nu creează hikikomori, dar îi poate oferi mediul perfect pentru a se perpetua”.

Cum afectează tinerii și familia

Efectele sunt semnificative atât pentru tânăr, cât și pentru familie. Educația este prima compromisă: absenteismul repetat duce la lacune serioase și, în multe cazuri, la abandon școlar. Sănătatea fizică are și ea de suferit, pentru că lipsa de mișcare, somnul neregulat și alimentația dezordonată creează probleme medicale.

Pe plan psihic, riscul de depresie și chiar gânduri suicidare este crescut. Familia se confruntă cu tensiuni majore: părinții încearcă să convingă, să pedepsească, să înțeleagă, însă adesea simt că nimic nu funcționează. Mulți ajung să lase mâncarea la ușa camerei, pentru a evita conflictele, ceea ce, din păcate, întărește și mai mult izolarea.

Ce pot face părinții?

Specialiștii recomandă părinților să fie atenți la primele semne și să nu aștepte ca situația să se agraveze. Este esențial ca retragerea să fie discutată deschis, fără reproșuri, iar copilul să simtă că există înțelegere, nu doar presiune. Pașii mici contează: a lua masa împreună, a ieși pentru scurt timp la o plimbare, a negocia un program mai echilibrat pentru internet.

Este important ca părinții să nu intre într-un joc de „compensare” permanentă, adică să lase totul la ușa camerei. În schimb, pot încuraja participarea la activitățile de familie și să păstreze o structură zilnică. Când situația persistă mai mult de câteva luni, cel mai bine este să fie implicat un specialist, psiholog sau psihiatru. Terapia cognitiv-comportamentală, sprijinul familiei și reintegrarea treptată în școală sau comunitate s-au dovedit eficiente.

Este hikikomori un fenomen posibil și la noi?

Chiar dacă nu avem statistici naționale, este foarte probabil ca fenomenul să fie prezent și în România. Avem aceiași factori de risc: presiuni academice, bullying, familii copleșite de stres și acces tot mai mare la internet. Mulți profesori povestesc deja despre elevi care „au dispărut” din colectiv, deși oficial figurează încă în școală.

Pentru a recunoaște și a interveni, e nevoie de mai multă informare a părinților, dar și de programe școlare care să abordeze sănătatea mintală. În Japonia există centre dedicate pentru hikikomori; un astfel de model ar putea fi adaptat și la noi, prin colaborarea dintre școli, psihologi și autorități.

Hikikomori nu este o simplă fază a adolescenței și nu dispare de la sine. Este o retragere dureroasă din fața lumii, care ascunde frică, rușine și suferință. Părinții pot juca un rol esențial prin observare, empatie și intervenție timpurie. Dacă un adolescent refuză școala, nu mai iese din cameră și își trăiește viața aproape exclusiv online, acesta este un semnal de alarmă care merită luat foarte în serios. Cu sprijinul familiei, al școlii și al specialiștilor, există șanse reale de reintegrare și de redobândire a unei vieți echilibrate.