Infecția urinară cu Klebsiella pneumoniae: nu doar din spitale! Cauze, manifestări și ce poți face
Infecția urinară cu Klebsiella pneumoniae: nu doar din spitale! Cauze, manifestări și ce poți face
Infecțiile urinare sunt printre cele mai frecvente probleme medicale cu care se confruntă atât femeile, cât și bărbații, iar în ultimii ani apariția Klebsiella pneumoniae drept agent patogen implicat, inclusiv în comunitate (adică în afara spitalelor), ridică întrebări și îngrijorări. De ce unii oameni „prind” această bacterie fără să fi fost internați sau să fi folosit catetere? Cum se întâmplă asta și cum poate fi prevenită sau tratată corect? În rândurile care urmează vom explica pe înțelesul tău ce se știe până acum: modul de apariție, factorii de risc, simptomele, diagnosticul și strategiile de tratament și prevenție. Dacă bănuiești că ai o infecție urinară persistentă sau recurentă, nu aștepta, consultă un medic și cere analize specifice (urină + antibiogramă) pentru a afla ce bacterie este implicată și la ce antibiotice răspunde.
Ce este Klebsiella pneumoniae și de ce apare în tractul urinar
Klebsiella pneumoniae este o bacterie Gram-negativă, care face parte din flora normală a tractului digestiv (intestin).
În stare normală, nu creează probleme când rămâne în intestin, dar are potențial oportunist: dacă traversează bariere înalte sau ajunge în locuri unde nu ar trebui să fie (cum ar fi tractul urinar), poate provoca infecție.
Tradițional, K. pneumoniae era considerată mai mult o cauză de infecții asociate spitalelor (nosocomiale), în special la pacienți vulnerabili, cu catetere sau alte dispozitive medicale. Dar în ultimii ani sunt tot mai multe cazuri în comunitate, adică în rândul persoanelor care nu au avut internări recente sau manipulări medicale.
Studiile multicentrice arată că un procent substanțial (în unele cazuri chiar aproximativ jumătate) dintre izolatele de K. pneumoniae în infecții urinare provin din mediul comunitar (nu spital). În aceste cazuri, în general, bacteriile nu sunt la fel de rezistente ca cele din medii spitalicești, dar ele pot să dezvolte treptat rezistență la antibiotice.
Deci, nu trebuie să fi fost în spital pentru a dezvolta o infecție cu Klebsiella în urină, este posibil ca bacteria să fi migrat din intestin sau să fi fost transmisă din exterior (prin mâini, suprafețe, contact apropiat).
Cum „intră” bacteria în sistemul urinar?
Pentru ca K. pneumoniae să provoace o infecție urinară, trebuie să treacă de bariera normală de protecție a căilor urinare. Câteva mecanisme posibile sunt:
🔸 migrarea ascendentă prin uretră: bacteriile din zona perineală pot urca spre vezică;
🔸 contaminare prin mâini nespălate sau contact cu materiale infectate, apoi atingerea zonei genitale;
🔸 incontinența urinară, golirea incompletă a vezicii, stază urinară (urina stagnată favorizează proliferarea bacteriilor);
🔸 alți factori care perturbă flora normală (de exemplu, tratamente prelungite cu antibiotice care „curăță” bacteriile bune).
🔸 predispoziții anatomice, leziuni minore sau microtraume la nivelul uretrei sau vezicii.
În unele cazuri, bacteria poate forma biofilme pe suprafețe (inclusiv pe catetere, dacă există), aceste biofilme protejează bacteria și o fac mai rezistentă la antibiotic.
Există și o formă în care K. pneumoniae poate folosi „căi intracelulare” sau zone în care evadează din sistemul de apărare al organismului. Astfel, bacteria care stă LATENT în intestin poate face „saltul” spre structura urinară dacă condițiile permit, nu trebuie neapărat să fie ceva dramatic sau necurat.
Cine este mai predispus și care sunt factorii de risc
Nu oricine are același risc de a dezvolta infecție urinară cu Klebsiella, ci mai ales cei care au condiții care slăbesc apărarea locală sau generală. Printre factorii de risc se numără:
🔸 imunosupresia sau sistem imunitar slăbit (diabet, boli cronice etc.);
🔸 tratamente repetate cu antibiotice, care favorizează selecția de tulpini rezistente;
🔸 folosirea cateterelor urinare, intervenții urologice sau manipulări ale tractului urinar;
🔸 anomalii anatomice ale căilor urinare sau stază urinară (ex: pietre, tumori) care împiedică golirea completă a vezicii;
🔸 vârsta înaintată;
🔸 recurența infecțiilor urinare (o infecție precedentă poate slăbi echilibrul local);
🔸 predispoziții genetice sau factori de virulență ai bacteriei care fac ca unele tulpini să fie mai agresive.
În infecțiile comunitare, riscul poate fi mai crescut dacă persoana are boală cronică, diabet, sau a luat antibiotice în trecut, aceste condiții favorizează colonizarea cu tulpini mai rezistente.
Semne și simptome:ce să urmărești
Simptomele infecției urinare cu Klebsiella nu diferă dramatic de cele cauzate de alte bacterii urinare, dar pot fi mai persistente sau greu de eradicat în cazuri de rezistență. Printre semne se numără:
🔺 nevoia frecventă de a urina;
🔺 usturime sau durere la urinare;
🔺 senzație de presiune/durere în zona pelvină sau sub buric;
🔺 urină tulbure, cu mucus sau cu sânge;
🔺 micțiuni în cantități mici;
🔺 dureri în zona lombară (spre rinichi) sau disconfort abdominal;
🔺 dacă infecția se extinde spre rinichi: febră, frisoane, greață, vomă, stare generală de rău.
Dacă infecția evoluează spre o formă mai severă, pot apărea simptome sistemice (febră mare, stare generală alterată).
Este important de reținut: uneori infecțiile urinare pot fi asimptomatice (fără simptome evidente), mai ales la persoanele în vârstă sau cu modificări ale percepției durerii.
Diagnostic: ce teste și de ce
Când suspectezi o infecție urinară, medicul va recomanda de regulă:
🔸Analiza de urină (sumar și urocultură) pentru a detecta prezența bacteriilor, leucocitelor etc.
🔸Urocultura cu antibiogramă pentru a afla ce antibiotic funcționează împotriva bacteriei. În cazul Klebsiella, rezistența la antibiotice este un element esențial de evaluat.
🔸Dacă simptomatologia este severă sau recurentă, pot fi recomandate ecografii sau alte investigații imagistice (pentru a identifica pietre, malformații sau blocaje).
🔸Când se suspectează răspândirea infecției sau complicații, pot fi necesare analize de sânge sau hemoculturi. Fără antibiogramă, tratamentul empiric, ales „la întâmplare”, poate eșua, ceea ce agravează situația.
Tratament și provocări legate de rezistența la antibiotice
Tratamentul depinde mult de rezultatul antibiogramei și de gravitatea infecției. Pentru forme simple, sensibile, se pot folosi antibiotice orale, de obicei timp de câteva zile, cu monitorizare atentă.
În cazurile mai complicate sau când bacteria este mai rezistentă, poate fi necesar tratament intravenos și durată mai lungă (14–21 zile sau chiar mai mult).
Un aspect complicat este apariția tulpinilor de Klebsiella care produc enzime ce degradează antibioticele (de exemplu, „extended-spectrum β-lactamase” ESBL) sau carbapenemaze (în cazuri mai grave), ceea ce le face greu de tratat.
Studiile arată că în mediile spitalicești tulpinile rezistente sunt mai frecvente, dar și în comunitate apar cazuri de Klebsiella cu rezistență ridicată. De aceea, tratamentul trebuie ghidat de analiză și nu ales „după ureche”. În lipsa răspunsului la tratamentul inițial sau în recurențe, este esențială reevaluarea, repetarea culturilor și modificarea terapiei, poate la antibiotice mai puternice.
De ce infecțiile revin sau persistă
Chiar după tratament, unele persoane observă că infecția reapare sau nu dispare complet. Motive posibile:
🔸prezența unei tulpini rezistente la antibioticul ales;
🔸prezența unei zone de stază urinară, pietre sau anomalii care nu permit eliminarea completă a bacteriilor;
🔸biofilmele bacteriene care protejează populația bacteriană de antibiotice;
🔸colonizarea persistentă în intestin sau zona perineală;
🔸lipsa repunerii echilibrului microbiologic după tratament (distrugerea bacteriilor „bune” care controlau flora).
Când o infecție reapare frecvent, este recomandată o investigare mai amplă (investigații urologice, evaluare metabolică, eventual tratamente profilactice).
Ce poți face preventiv
Chiar dacă nu toate infecțiile pot fi evitate, există măsuri care reduc semnificativ riscul:
🔸menține o hidratare adecvată și urinarea regulată: evită retenția prelungită;
🔸asigură igienă intimă corectă (fără iritanți agresivi, folosind un mod de curățare dinspre uretră spre exterior la femei);
🔸evită auto-medicația cu antibiotice și solicită testele înainte de tratament;
🔸controlează afecțiunile cronice (diabet etc.);
🔸dacă ai recurențe, urmărește sugestiile medicului (posibil tratament preventiv) și respectă întocmai regimul recomandat;
🔸evită manipulări inutile sau expunerea la surse potențial infectante (suprafețe murdare, contact neprotejat cu zone perineale contaminate).
Infecția urinară cu Klebsiella pneumoniae nu este doar o „boală de spital”, devine tot mai frecventă și în comunitate. Aceasta apare când bacteria, care se găsește adesea în intestin, găsește o cale de a migra către tractul urinar, mai ales dacă există factori favorizanți (imunitate scăzută, microtraume, stază urinară etc.).
Ceea ce face diferența între vindecare și recidivă este diagnosticul corect (cu urocultură + antibiogramă) și tratamentul potrivit, adaptat la sensibilitatea bacteriei. Din păcate, rezistența la antibiotice este o mare provocare, dar nu un handicap absolut: cu atenție, răbdare și colaborare cu medicul poți gestiona și preveni aceste infecții.
Forum recomandat
Femina Intim
Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme intime.
Despre sanatatea femeii, mai cititi
Contraceptivele Diane 35, semnale de alarma
Ce este si cum prevenim cistita ?
Ce este candidoza si cum stiu ca o am ?
Teste Papanicolau gratuite pentru toate femeile
Ce poate si ce nu poate descoperi testul Babes-Papanicolau
Ce facem daca Testul Papanicolau are un rezultat anormal?
Anticonceptionalele hormonale - Mit si Realitate
Cervicita
Reglarea menstruatiei cu metode naturiste
autor: Desprecopii
Material realizat cu sprijinul
Dr. Ileana Zotta, Medic Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate (c) 2025
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII