Lasă-l să se sperie puțin. Iata cum poate joaca aventuroasă să-l ajute pe copil să-și învingă anxietatea

Lasă-l să se sperie puțin. Iata cum poate joaca aventuroasă să-l ajute pe copil să-și învingă anxietatea
Incercarea de a elimina din copilărie orice urmă de frică, nesiguranță sau risc poate avea și un efect neașteptat: îl poate priva pe copil de ocaziile în care învață că emoțiile puternice pot fi suportate și depășite.
Cercetătorii studiază tot mai mult joaca aventuroasă, numită uneori și joacă riscantă: acea formă de explorare aleasă de copil, în care apar simultan entuziasmul, incertitudinea și o doză controlabilă de teamă. Nu este vorba despre expunerea copilului la un pericol real, ci despre experiențe potrivite vârstei, în care acesta simte că îi bate inima mai tare, dar păstrează suficient control pentru a se opri sau retrage.
Lasă-l să se sperie puțin. Iata cum poate joaca aventuroasă să-l ajute pe copil să-și învingă anxietatea
Copilul urcă puțin mai sus decât ți-ai dori, aleargă cu viteză, sare de pe o piatră, se ascunde în întuneric sau cere să mai audă o dată povestea cu monstrul. Primul impuls al părintelui este adesea să intervină: „Ai grijă!”, „Coboară!”, „Nu te duce acolo!”, „O să cazi!”
Siguranța copilului este, desigur, esențială. Dar încercarea de a elimina din copilărie orice urmă de frică, nesiguranță sau risc poate avea și un efect neașteptat: îl poate priva pe copil de ocaziile în care învață că emoțiile puternice pot fi suportate și depășite.
Cercetătorii studiază tot mai mult joaca aventuroasă, numită uneori și joacă riscantă: acea formă de explorare aleasă de copil, în care apar simultan entuziasmul, incertitudinea și o doză controlabilă de teamă. Nu este vorba despre expunerea copilului la un pericol real, ci despre experiențe potrivite vârstei, în care acesta simte că îi bate inima mai tare, dar păstrează suficient control pentru a se opri sau retrage.
Frica nu este dușmanul copilului
Frica are un rol important în dezvoltare. Îl avertizează pe copil că o situație este nouă, nesigură sau potențial periculoasă și îl ajută să fie atent. Problemele pot apărea atunci când teama devine disproporționată, persistă în absența unui pericol real și începe să limiteze joaca, relațiile, școala sau viața de zi cu zi.
Copilul nu învață să gestioneze frica evitând-o întotdeauna. Învață atunci când o întâlnește într-o formă suportabilă, într-un context în care se simte relativ în siguranță și poate decide cât de departe dorește să meargă.
Poate urca două trepte, apoi trei. Poate privi de la distanță un câine, apoi se poate apropia. Poate asculta o poveste puțin înfricoșătoare, știind că adultul este lângă el. Cu fiecare experiență reușită, copilul descoperă ceva important: „M-am speriat, dar am făcut față.”
Ce este joaca aventuroasă
Joaca aventuroasă este condusă în primul rând de copil și conține o combinație de adrenalină, curiozitate și nesiguranță. Poate însemna cățărat, alergare cu viteză, balans, rostogolire, sărituri, explorarea unui spațiu nou, joacă mai energică între copii sau scenarii imaginare cu monștri, urmăriri și salvări.
Elementul esențial nu este pericolul, ci senzația de provocare. Același tobogan poate fi banal pentru un copil și înfricoșător pentru altul. De aceea, joaca aventuroasă nu poate fi definită numai prin înălțime, viteză sau tipul activității. Contează modul în care copilul trăiește experiența.
Specialiștii au propus că această joacă îi poate oferi copilului o formă naturală și plăcută de expunere la frică, incertitudine și reacțiile propriului corp. El simte inima accelerată, fluturii din stomac sau tensiunea din mușchi și învață treptat că aceste senzații nu anunță neapărat o catastrofă.
Cum ar putea joaca „de-a frica” să reducă anxietatea
Anxietatea este alimentată adesea de evitare. Dacă un copil se teme de o situație și este scos imediat din ea de fiecare dată, poate ajunge la concluzia că teama a fost justificată și că nu ar fi putut face față fără intervenția adultului.
Joaca aventuroasă oferă un alt tip de experiență. Copilul se apropie voluntar de o provocare, o testează, se retrage dacă devine prea intensă și încearcă din nou atunci când se simte pregătit. Astfel, poate învăța să tolereze incertitudinea, să-și evalueze capacitățile și să găsească propriile strategii de reglare.
Un model teoretic propus de cercetătoarele Helen Dodd și Kathryn Lester sugerează că această formă de joacă ar putea reduce o serie de vulnerabilități asociate anxietății: evitarea, intoleranța față de incertitudine, teama de senzațiile corporale intense și convingerea că o situație dificilă nu poate fi gestionată.
Ideea este promițătoare, dar trebuie prezentată cu prudență. Joaca aventuroasă nu este un tratament garantat împotriva anxietății, iar cercetarea nu demonstrează că un copil care se cațără în copaci nu va dezvolta ulterior o tulburare anxioasă. Studiile indică mai degrabă un posibil mecanism protector și o asociere între astfel de experiențe și o sănătate emoțională mai bună.
Riscul nu este același lucru cu pericolul
Pentru părinți, aceasta este diferența esențială.
Riscul este o situație în care copilul poate observa provocarea, o poate evalua și poate decide cum să acționeze. O creangă mai înaltă, o pantă, un traseu de echilibru sau o viteză mai mare pe bicicletă îi oferă ocazia să-și testeze abilitățile.
Pericolul este un risc pe care copilul nu îl poate identifica sau controla: echipament defect, trafic, apă adâncă nesupravegheată, o suprafață instabilă ori o înălțime cu potențial de accident grav.
Rolul adultului nu este să elimine orice risc, ci să înlăture pericolele reale și să lase copilului suficient spațiu pentru explorare. Practic, părintele construiește cadrul de siguranță, iar copilul decide cât de departe merge în interiorul acelui cadru.
De ce „Ai grijă!” nu îl ajută întotdeauna
Expresia „Ai grijă!” este rostită aproape automat. Problema este că nu îi oferă copilului nicio informație concretă. Dacă o aude foarte des, el poate înțelege doar că lumea este periculoasă și că adultul nu are încredere în capacitatea lui de a se descurca.
Mai utile sunt observațiile precise:
„Creanga aceea pare udă. Verifică dacă alunecă.”
„Uită-te unde vei pune piciorul următor.”
„Bicicleta prinde viteză pe pantă. Cum vei încetini?”
„Văd că ai urcat foarte sus. Te simți în control?”
În acest fel, părintele nu transmite panică, ci îl ajută pe copil să observe, să evalueze și să ia o decizie. Scopul nu este ca el să devină neînfricat, ci să învețe să se poarte inteligent atunci când simte frică.
Copilul trebuie să poată spune „stop”
Joaca de-a frica este benefică numai dacă rămâne voluntară și suportabilă. Copilul trebuie să poată încetini, coborî, cere ajutor sau refuza fără să fie ironizat.
Un copil împins cu forța pe un tobogan de care se teme nu învață neapărat curaj. Poate învăța că semnalele corpului său nu contează și că adultul nu îi respectă limitele.
De aceea, părintele poate încuraja, dar nu trebuie să forțeze:
„Poți încerca atunci când te simți pregătit.”
„Vrei să te țin de mână sau preferi să privești?”
„Putem începe cu varianta mai ușoară.”
„Te poți opri oricând.”
Diferența dintre o provocare utilă și o experiență copleșitoare stă adesea în gradul de control pe care îl păstrează copilul.
Și poveștile înfricoșătoare pot avea un rol
Copiii nu explorează frica numai prin mișcare. Monștrii, vrăjitoarele, întunericul, urmărirea, dispariția și salvarea apar frecvent în poveștile și jocurile lor imaginare.
Într-un astfel de joc, copilul poate controla frica: el decide când apare monstrul, cine îl învinge și când se termină povestea. Poate repeta aceeași scenă până când aceasta devine previzibilă. Astfel, emoția puternică este trăită într-un cadru simbolic și relativ sigur.
Aceasta nu înseamnă că orice film de groază sau imagine tulburătoare este potrivită. Conținutul trebuie adaptat vârstei și sensibilității copilului. Frica recreativă poate fi utilă atunci când rămâne plăcută, voluntară și gestionabilă; dacă experiența devine prea intensă, poate crește stresul și anxietatea.
Cum poate părintele susține joaca aventuroasă în siguranță
Nu este nevoie să construim activități spectaculoase. Copilul poate întâlni provocări potrivite în parc, în curte, în pădure sau chiar în casă.
🔹 Lasă-l să urce singur acolo unde o eventuală cădere nu ar produce o accidentare gravă.
🔹 Permite-i să alerge, să se rostogolească, să se murdărească și să exploreze terenuri diferite.
🔹 Creează trasee de echilibru din obiecte stabile și adaptate vârstei.
🔹 Lasă-l să decidă singur dacă încearcă, continuă sau se oprește.
🔹 Supraveghează fără să intervii la fiecare ezitare.
🔹 Înlocuiește avertismentele generale cu întrebări care îl ajută să evalueze situația.
🔹 După experiență, vorbește despre ce a simțit și cum a reușit: „La început ți-a fost teamă. Ce te-a ajutat să continui?”
Curajul nu înseamnă absența fricii
Un copil curajos nu este cel care nu se teme de nimic. Este copilul care își recunoaște frica, își evaluează posibilitățile și face un pas înainte atunci când se simte pregătit.
Dacă părinții elimină fiecare obstacol înainte ca cel mic să îl întâlnească, acesta poate rămâne cu impresia că este în siguranță doar atunci când un adult controlează totul. Dacă, în schimb, îi oferim provocări potrivite și rămânem aproape fără să preluăm imediat controlul, copilul poate construi o convingere mult mai valoroasă: „Nu știu exact ce se va întâmpla, dar pot încerca să mă descurc.”
Joaca aventuroasă nu este o rețetă împotriva tuturor fricilor și nu înlocuiește ajutorul specializat atunci când anxietatea afectează viața copilului. Dar poate fi unul dintre spațiile în care acesta învață, firesc și fără lecții formale, că emoțiile intense nu trebuie întotdeauna evitate.
Uneori, genunchii puțin tremurători, inima care bate mai repede și acel „Mai încerc o dată!” sunt exact exercițiile mici din care se construiește încrederea.
referinte; pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
► Despre frica si anxietate la copii, citeste si
Nu proiecta fricile si anxietatile tale copilului tau - iata cum poti face asta
Mai multe despre psihologia copilului aici >

autor: Amalia Averescu - psiholog - Kinder- en jeugdpsychologie - specializat in Psihologia Copilului, Zwolle, Olanda.
In exclusivitate pentru Desprecopii.com © 2026
Ce sentimente ti-a produs acest articol?
Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!
Scrie un comentariu
Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII