Andrei, sufletelul nostru curat!

Andrei, sufletelul nostru curat!

Andrei, sufletelul nostru curat!

  • Totul a inceput intr-o zi frumoasa de ianuarie, cand, dupa mai multe luni de incercari nereusite, un test de sarcina, si singurul pe care l-am mai facut, s-a pozitivat! Eram insarcinata, asta era o certitudine care m-a facut sa tremur din tot corpul si sa imi fac sperante, sa imi construiesc vise. Urma sa devin mamica! Doamne cum suna!!! Simt cum tresalt de fericire. numai cand ma gandesc.
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

M-am hotarat in cele din urma sa scriu povestea nasterii minunii din viata noastra care ne-a schimbat viata!

Dupa o odisee mai mult decat minunata, alaturi de multe suflete curate si inimoase de la odiseea de septembrie-octombrie 2007 de la Odiseea Sarcinii pentru care ma inclin in fata lor si de la care am invatat extraordinar de multe lucruri noi, a sosit si ziua mult asteptata, ziua nasterii.

Ajunsesem deja in saptamana 41 si eram in ziua cu nr 3 cand m-am trezit cu usoare contractii. A plecat Mihai la birou iar eu in gluma-i spuneam: daca devin regulate te sun sa vii acasa. Tot speram ca micutul nostru mult asteptat isi va face in sfarsit aparitia. Asa a si fost. Au inceput contractii din 15 in 15 minute, intervalul intre ele s-a scurtat in cateva ore, astfel ca in jurul pranzului devenisera deja dureroase incat a trebuit sa sun sotul si sa il chem sa imi fie alaturi. Am sunat-o pe Ana, prietena noastra de familie care este si moasa, si ne-a spus ca atunci cand contractiile ajung sa fie din 5 in 5 minute, sa sunam la spital si sa-i anuntam ca ajungem la ei.

 

Zis si facut. Am ajuns la spital si dupa ce m-a consultat moasa care era de garda, a constatat ca aveam dilatatie 3 si ca aveam 2 variante: fie sa ma interneze si sa raman la spital pana nasc, fie sa merg acasa sa ma relaxez, daca se poate spune asa, si cand contractiile vor fi la interval de 2 minute, sa ma intorc la spital. Bineinteles ca am ales varianta sa merg acasa si sa revin.

Dupa numai o ora, contractiile au ajuns sa fie la 2 minute, am ajuns la spital, m-au internat si cazat intr-o camera f bine dotata si de-acum eram in asteptarea lui Andrei.

Contractiile au inceput sa fie din ce in ce mai dureroase si mai insuportabile.Numai Dumnezeu a facut sa fie de servici o moasa tanara cu suflet mare, pe nume Steinna, careia-i voi fi vesnic recunoascatoare, care m-a ajutat enorm. Cand a vazut ca nici masca de oxigen, pe care o facusem de-acum prietena mea la orice contractie aparea, nu mai facea fata, s-a oferit sa imi faca acupunctura, spunandu-mi ca de cele mai multe ori ajuta sa cedeze durerea, ca acele respective impiedica durerea sa mai ajunga la creier. Si cum dr. care trebuia sa imi faca anestezia epidurala era la o alta pacienta intr-o alta sectie si nu mai aparea, in cele din urma am acceptat.

Asa ca, Steinna s-a apucat de mine si mi-a infipt cateva ace in mijloc si unul in cap, iar in cateva secunde durerea deja cedase simtitor. Deja ma simteam mult mai bine, deja puteam sa respir fara masca de oxigen. Apare si doctorul cam dupa o jumatate de ora, imi face anestezia si de aici totul devine floare la ureche. Deja aveam dilatatie 6 iar Steinna imi spune ca mai am foarte putin si mogaldeata din burtica va fi langa noi.

Se termina tura de lucru a Steinnei si, surpriza, apare chiar Anita sa ma ajute sa nasc. Eram in culmea fericirii, durere nu mai simteam absolut deloc. Mi-am adunat toate puterile si dupa cateva contractii mai puternice, pe care eu nu le simteam dar pe care Ana le vedea pe monitor, aveam sa aud pentru prima data plansul delicat al lui Andrei, micutul nostru cu ochisorii negrii si atat de mult perisor la fel de negru. Era minunat. Plin de viata, nedumerit parca de ce i se intampla, isi sugea manutele si statea cu ochisorii larg deschisi ascultand ce se intampla in jurul lui. Devenisem mamica! Era cel mai frumos sentiment care ma cuprindea si care ma facuse cel mai fericit om de pe planeta! Nimic insa nu avea sa prevesteasca ce urma sa se intample.
In aceeasi zi, pe 26 septembrie, la orele 16 am fost externati si am plecat acasa cu Andrei, dupa ce, medicii de garda l-au verificat, testat si controlat si au dat verdictul ca este ok.


 

S-a mai nascut o stea!
Mamele povestesc povestea nasterii puiului lor:

Nasterea: modalitati si calmarea durerii

 Forum specializat, comunitate si suport

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Am ajuns acasa si am inceput sa ne organizam, eu si sotul, sa ne facem curaj sa manevram micuta fiinta care de acum avea sa ne schimbe viata definitiv. In noaptea care a urmat, Andrei a stat mai toata noaptea la san pentru ca nu se satura. Nici eu nu aveam lapte, e clar ca la inceput este doar colostrul care curge si in cantitati foarte mici, iar el sugea incontinuu, asta era singurul lucru care il calma si il facea sa atipeasca. Se face dimineata si observ ca Andrei este adormit si molesit. Il las sa doarma in ideea ca toata noaptea s-a agitat si a tot supt iar asta probabil l-a epuizat. Doarme 3 ore legate, incerc sa il trezesc dar el e tot adormit. O sunam pe Ana care vine sa il vada si sa il consulte. Dupa mai multe tentative de a-l trezi, il infasam si il punem inapoi in patut si il lasam sa mai doarma vreo ora dupa care, daca nu se trezeste, sa o sunam din nou. Andrei se trezeste de data asta dar in hohote de plans. Plange si nimic nu il calmeaza, nici macar sanul, la care il pun si adoarme. Mihai pleaca sa ia masina de la revizie iar eu raman singura cu Andrei.

Dupa nici 10 minute, micutul se trezeste din nou in hohote de plans, reusesc sa il calmez si observ ca este din nou moale, numai ca de data asta observ si o oarecare paloare a fetei, spre galbui, ma duc cu el la fereastra si vad cum manutele devin violete la culoare, el se ingalbeneste parca tot mai tare, da ochii peste cap si nu mai respira. Simt ca mi se taie picioarele, incerc din rasputeri sa il trezesc, il sarut vorbesc cu el, incept sa-i suflu aer si dupa cateva secunde incepe sa respire tragand aer adanc, insa este tot cu ochii inchisi si letargic.

Nu stiu de unde am putere si pun mana pe tel si il sun pe Mihai care incearca sa ma calmeze spunand ca nu are nimic Andrei doar ca este somnoros. Dar eu care am vazut moartea cu ochii insist sa vina mai repede acasa si sa o sune pe drum pe Ana ca sa castigam timp si sa aiba ea timp sa ajunga la noi. Ajunge Mihai acasa si pana vine si Ana, Andrei mai are o criza ca cea descrisa mai sus, care ne ingheata pe amandoi de aceasta data. E clar ca ceva este in neregula. Ajunge Ana si il consulta iar, timp in care Andrei are al treilea episod urat in urma caruia, corpul lui cel mic capata o miscare neregulata. Se zdruncina din toate incheieturile ca si cand ar fi plans cu suspine si tremura la intervale regulate de timp. Acesta este momentul in care Ana spune ca ceva e in neregula si trebuie sa mergem imediat la spital.

Ajunsi aici, ea il ia pe Andrei si intram sa il consulte medicii. Toata lumea este serioasa,nimeni nu intelege ce se intampla si dupa cateva minute in care-i verifica puls, temperatura, respiratie, o dr verifica glicemia si descopera ca aceasta este 0,6. FFF mica. Andrei avusese o scadere de zahar din sange, din motive necunoscute. Au inceput sa ne explice ca fiecare copil se naste cu un strat de grasime in spate, la ceafa care ii ajuta sa traiasca, fara a fi hraniti, 48 de ore, si ca probabil el nu a avut acest strat de grasime sau a fost foarte mic. Asadar in noaptea in care el a supt, a obosit foarte tare si asta a dus la scaderea zaharului din sange.

Au reglat glicemia dar pentru ca spasmele nu au cedat, au hotarat sa il tina sub observatie peste noapte, la terapie intensiva. Am ramas si noi cu el impietriti de ce ni se intampla.

A doua zi eram convinsi ca il vom lua acasa si totul se va termina cu bine. Dar nu a fost sa fie asa. A doua zi am aflat ca Andrei are in continuare spasme chiar daca glicemia s-a reglat si este constanta si au hotarat sa il pastreze sub observatie si sa faca investigatii, sa vedem care este cauza care determina aparitia acestor spasme. I-au dat o "cutiuta" la terapie intensiva, in care a fost pus si conectat la nenumarate aparate. I s-au facut investigatii de la A-Z, tomografii, rezonanta magnetica, EEG, i-au luat lichid din coloana vertebrala si au trimis in Danemarka la analize sa verifica daca este vreo problema de metabolism, insa toate analizele au venit normale.

In fiecare zi eram la spital si stateam langa el, ii vorbeam si-i povesteam cate vise ne-am facut si ca trebuie sa se faca bine. Mi se parea atat de nedrept ca Dumnezeu sa ne daruiasca o minune care sa tina atat de putin. Ne rugam neincetat si promiteam Domnului ca vom face tot ce ne sta in putinta sa avem grija de el, sa il iubim si sa il ocrotim, numai sa nu ni-l ia. Am invatat in tot acest timp, de la asistente, sa-i schimbam scutecelul, sa-l spalam, sa-i stergem fata si gurita, sa-i luam temperatura. Orice lucru marunt pe care il faceam langa el era cel mai minunat si important lucru.

A venit furia laptelui si odata cu ea si o infectie in organism din cauza ca nu se elimina tot sangele si ramasese o parte in cervix. Asa ca am facut febra 40 si am ajuns la urgente. Eram epuizata fizic si psihic, iar cei de aici mi-au dat antibiotic si un medicament prin care se contracta uterul si forta sangele sa se elimine. Alte dureri si chinuri, dar erau mici fata de ce i se intampla lui Andrei. El era atat de mic si de neajutorat.

M-am simtit atat de neputincioasa sa il vad sedat, fara vlaga, si sa fie manevrat de asistente si de doctori fie pentru a i se schimba sonda din nasuc cu care-i administrau medicamentele, asta dupa ce branulele puse fie la picioruse fie la manuta, nu au mai facut fata, pentru ca venele erau atat de mici si de firave, si au trebuit scoase. Aparatul la care era conectat si care monitoriza in permanenta respiratia si bataile inimii, ne faceau sa inghetam de fiecare data cand respira mai greu si declansa alarma care piuia asurzitor.

Dupa 2 saptamani in care nu faceam decat sa ne rugam ca Andrei sa fie puternic si sa reziste, au inceput sa il trezeasca putin cate putin ca sa verificam daca spasmele au disparut sau nu.
Asa ca medicii au scazut doza medicamentelor treptat si Andrei a inceput mai intai sa miste din corpusor, pe urma sa intredeschida ochisorii, a inceput sa revina la viata. Ziua in care am inceput sa-l hranim cu laptic a fost cea mai fericita zi din viata mea. Am inceput sa-i dam cate 5ml, si asta prin sonda, sa verificam daca va fi sau nu digerat de stomacel, si a fost, asa incat s-a ajuns la 76 ml de laptic dat prin sonda de catre tati, care il incalzea in apa calda, il punea in seringi si i-l dadea lui bub cel mic.Asa ca ne facem sperante ca putem pleca acasa cu el.

Apar si medicii si ne anunta ca, numai dupa ce Andrei va demonstra ca poate sa se hraneasca singur, numai atunci vom putea merge acasa. Asa ca ne-am pus pe treaba si il puneam la san la fiecare ora de masa, si il "fortam" sa bea laptic de la mami. Faceam naveta intre casa si spital la fiecare 3 ore, noaptea, iar ziua stateam numai langa el si il hraneam numai de la san.
Dupa 2 zile de hranit la san, au hotarat ca putem pleca acasa cu conditia sa tinem legatura cu ei si sa venim la control regulat, iar in toata aceasta perioada ANdrei se va afla sub medicatie, medicamentul fiind Fenemal(un fenobarbital).

Am ajuns acasa iar a doua zi, am observat spasme la manuta stanga. AM incremenit, m-a busit plansul instantaneu si am ajuns cu el din nou la spital. Aici dr neurolog i-a luat sange sa verifice nivelul fenobarbitalului si a constatat ca scazuse, din cauza ca nu mai era administrat intravenos. Am marit doza iar acestea s-au rarit dar nu au disparut definitiv. Pentru ca vineri 26 octombrie, a fost ziua mea de nastere iar Andrei implinea o luna, am hotarat sa invitam cativa prieteni la noi, in ideea de a ne mai relaxa dupa perioada incordata in care ne aflasem. In timp ce toata lumea se distra si discuta vrute si nevrute, vad cum manutza incepe sa aiba din nou spasme.

Ma uit la ea si nu realizez ca de data asta spasmele erau si la manutza dreapta, nu doar la stanga. Cand in sfarsit realizez asta, simt cum mi se face rau, cum un val de caldyra ma cuprinde, urechile imi tziuie si nu mai reusesc nici macar sa leg 2 cuvinte. In cele din urma reusesc sa-i spun sotului si luam legatura cu dr, care ne spune sa fim cu ochii pe el noaptea si sa notam la ce intervale sunt spasmele iar a doua zi sa ne ducem la spital ca ea este de garda. A doua zi, dupa ce il consulta, hotarasc sa il interneze din nou pe Andrei si sa faca investigatii din nou, de la A- Z. Asadar cosmarul nostru continua cu inca o saptamana de perfuzii, investigatii, luat lichid din coloana vertebrala si trimis la analize, cu perfuzie pusa in manutza, perfuzie cu glucoza, pe care asistenta nu o vede ca a iesit branula iar toata glucoza se duce pe sub piele, se umfla manuta si se face cata mai rana, unde dealtfel ramane si semn, 3 zile de monitorizare EEG. o saptamana in urma careia analizele vin din nou normale si cu toate astea spasmele sunt in continuare.

Nici acum nu stim care a fost cauza care a declansat aceste spasme, in afara de scaderea glicemiei. In continuare-i dam lui Andrei medicamente, de data asta 3 la numar si 1 vitamina.
Pana la urma, concluzia la care au ajuns medicii este ca poate fi o imaturitate a sistemului nervos si ca el are nevoie de timp sa creasca pentru a gestiona singur spasmele.

Asadar dupa o nastere foarte usoara, ce a urmat a fost inmiit de greu. Si cand ma gandesc ca tot ce faceam era sa ma rog la Dumnezeu sa am o nastere usoara ca de restul ne ocupam noi. Cat de mult m-am inselat. sanatatea este cel mai important lucru si nu stim sa apreciem asta decat atunci cand nu o avem. Ma uit la toti copilasii de pe strada si nu fac decat sa ma rog la bunul Dumnezeu sa il faca pe Andrei sanatos si sa fie un bebelus normal ca toti ceilalti bebelusi de varsta lui.
Acum incercam sa ne bucuram de tot ce ne aduce Andrei in viata noastra cu fiecare zi care trece si sperand ca intr-o buna zi spasmele vor disparea odata ptr totdeauna!
Il iubim pe Andrei mai mult decat orice pe lume si s-i multumim bunului Dumnezeu ca ne-a ales pe noi sa fim parintii lui. Este un copil minunat care ne-a schimbat viata la 360 de grade!

Edit: Dupa ce am fost si la spitalul de copii din Boston, pentru investigatii amanuntite, in urma carora toate au iesit in limite normale, spasmele au incetat in urma tratamentului cu steroizi injectabili, o perioada de 40 de zile. Duminica, 20 aprilie, s-au implinit 3 luni de cand am inceput o noua viata alaturi de fluturasul nostru scump si drag, 3 luni in care zi de zi ne bucuram de fiecare moment petrecut impreuna, de fiecare noua descoperire pe care o face Andrei, de fiecare pas facut inainte pentru a recupera perioada cat a fost sedat.
Ii multumim bunului Dumnezeu ca si-a intors privirea catre noi si ca ne-a ascultat rugile.
Numai bine si multa sanatate tuturor!


Andrei si mamica lui

autor: NanaMotoc, membra a comunitatii Desprecopii.com 

Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2008-2009

 Forumuri recomandate

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Despre nastere si sanatatea familiei mai cititi:

Pregatirea pentru nastere

Alimentatia sanatoasa a familiei

Recuperarea mamei dupa nastere

Sanatatea femeii

Subiecte tratate:
Tema: Diverse

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Andrei, sufletelul nostru curat!.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Nasterea unei stele

Nasterea unei stele

Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Prematurii: Esentele tari

Prematurii: Esentele tari

Esentele tari se tin in sticlute mici. Aici isi fac stagiul prematurii DC. Putin grabiti si foarte curiosi.
Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 5 comentarii

  1. cristina_edi
    cristina_editrimis la 26/1/2012

    numai o mama adevarata reuseste sa treaca peste toate greutatile si sa se inarmeze cu rabdare si speranta.ai avut multe de suferit...imi pare rau pt cele intamplate.ii doresc din tot sufletul multa, multa sanatate lui andrei iar tie si sotului tau multa putere in continuare.sa dea dumnezeu sa nu mai fie nevoie de doctori,spitale,medicamente si andrei sa fie bine si voinicut.salutari pt voi si un pupicel pt cel mic.

    Raspunde la acest comentariu
  2. cami
    camitrimis la 8/12/2011

    Nana sa va de-a Dumnezeu sanatatea pt care va rugati atat! noi ne vom ruga de acum inainte alaturi de voi! Dumnezeu e mare si bun! sa ai nadejde ca totul va fi bine!

    Raspunde la acest comentariu
  3. teleman daniela
    teleman danielatrimis la 22/4/2010

    ceea ce m-a facut sa-ti scriu este faptul ca in primul rand suntem nascute in aceeiasi zi si apoi ca si copilul meu de la 6 luni insa facea spame musculare.nu stiu ce fel se spasme facea andrei dar bianca se incorda toata,ridica picioarele la 45de grade drepte si intinse bine,punea manutele pe burtica,se facea rosie si transpira f.tare.dupa 2 luni ne-am dus la medicul de familie si i-am povestit.ea spunea ca s-ar putea sa fie sindromul west dar nu e sigura si sa ne ducem sa facem o serie de analize.i-am facut toate analizele posibile si ieseau toate perfect insa ea continua sa faca acele crize.ne internase la sectia dezinterie pe ca profesorul de acolo era si neurolog.ne-am internat luni,marti dimin ne-au facut analizele,au iesit perfect si urma ca miecuri dimineata sa plecam acasa.dar.......cand a venit marti seara vizita bianca mea a inceput sa faca acele crize care i-au pus pe medici pe ganduri.nu-si explicau cum de analizele sunt asa si totusi ea.......se intrebau intre ei daca sa inceapa tratamentul sau nu si a spus ca mai asteptam pana a doua zi.in acea seara bianca a inceput sa vomite,sa faca diaree si febra.au hotarat sa o puna in perfuzie pt 24ore.la inceput nu am fost de acord insa mi se spunea ca asa e cel mai bine.am acceptat.mi-au smuls-o din brate p.a-i pune cateterele si niste placute din lemn pt a sta linistita si sa nu se miste si legata de pat.imi amintesc ca mi-au spus sa nu-i dau apa mai mult de 90 g in 12 ore.asa am facut dimpotriva i-am dat numai 60 g si asta pt ai da smecta.a doua zi insa era toata umflata,nu putea deschide ochisorii de umflate ce erau pleoapele,manutele si piciorusele erau pernute.cand au vazut-o au spus imediat ca e vina mea ca i-am dsat prea multa apa.eu m-am enervat si le-am spus cum crede-ti ca-i pot face asta copilului meu cand mi-au spus sa nu le dau mai mult de 90g ca se va umfla.la fine au ajuns la concluzia ca i-au pus concentratia de glucoza prea mare......in fine...de seara am inceput tratamentl cu depakin dar si ceva pt protejarea ficatului ca acel depakin ii afecteaza ficatul.in acea seara am crezut ca inebunesc.bianca era f.agitata dar imi spuneau ca e ceva normal pana ce depakin isi face efectul la creier si o sa mai dureze asa.joi au mai tinut-o sub observatie din nou analize,ecografii.rmn si multe altele.speram ca vineri ma lasa acasa dar nu a fost asa.de aceea am semnat pe responsabilitatea mea ca plecam acasa si am plecat cu viteza luminii de acolo.nu-ti pot spune ce mi-au scris pe biletul de iesire din spital!!eu nu l-am citit imediat ca nu vedeam iesirea insa dupa aia m-am crucit.daca il citea cineva care nu ma cunostea spunea ca sunt o mama denaturata.ne-am dus luna viit la control dar nu acolo de data asta proprio la sectiunea de neurologie unde am dat peste alta doctorita care astepta doar

    Raspunde la acest comentariu
  4. Monica
    Monicatrimis la 15/2/2009

    Cata dreptate ai in tot ce spui, asa e, nu stim sa apreciem sanatatea. Ma bucur din suflet ca acum totul este bine si asa sa fie si de aici inainte. Eu imi doresc un bebe, dar sunt foarte fricoasa, de ce anume, nici eu macar nu as putea spune, de nastere, de durere...cine stie. Acum cred ca nu noi suntem cele mai importante, ci minunile care cresc in noi atatea luni de zile si tot ce se intampla dupa nastere. Ma bucur ca am citit povestea ta, cred ca m-a maturizat putin, nu, mai mult chiar, iti multumesc. Sa va de-a Dumnezeu tot binele din lume.

    Raspunde la acest comentariu
  5. stefania
    stefaniatrimis la 13/2/2009

    Doamne cat a-ti indurat,nici nu pot sa-mi imaginez cat de greu v-a fost.Sincer imi pare rau pt durerea din sufletul vostru.Sunte-ti niste oameni curajosi si norocosi ca-l aveti pe Andrei,sufletelul vostru curat.D-zeu sa va ajute sa fi-ti sanatosi si cu liniste in suflet.Pupici pt dragul de Andrei,un baietel puternic.

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII