Ce simti cand iti vezi copiii crescand

Ce simti cand iti vezi copiii crescand

Ce simti cand iti vezi copiii crescand

  • Oare imi petrec suficient timp de calitate cu copilul meu - se intreaba o mamica pe forumul Desprecopii?

    Oare ai vazut ce repede cresc copiii? Si stii ca acest timp - in care iti vezi copilasii prin casa - este poate cea mai frumoasa parte a vietii tale? Citeste si gandeste-te un pic ... :)

     

Oare imi petrec suficient timp de calitate cu copilul meu?

Iata ce spune o mamica pe forumul Desprecopii:

Fetita noastra creste la mama mea. Lucram amandoi foarte mult, plecam dimineata si venim seara...Sotia mea ajunge acasa pe la ora 19 iar eu de cateva luni am preluat si alte responsabilitati, care imi mananca mai mult timp decat credeam. Sotia mea este furioasa ca nu putem sa o luam mai des acasa pe fetita, dar asta e situatia, deocamdata trebuie sa muncim.

 Aceasta declaratie ar putea apartine oricarui roman adult, aflat in plina putere de munca. Din pacate, organizarea noua a  vietii de zi cu zi a romanilor, centrata adesea pe cariera, afecteaza relatiile de familie si influenteaza - mai mult decat suntem dispusi sa admitem - relatiile dintre parinti si copii.

O realitate romaneasca?

Aceasta declaratie ar putea apartine oricarui roman adult, aflat in plina putere de munca. Din pacate, organizarea noua a  vietii de zi cu zi a romanilor, centrata adesea pe cariera, afecteaza relatiile de familie si influenteaza - mai mult decat suntem dispusi sa admitem - relatiile dintre parinti si copii. Citeste si Esti mereu cu telefonul sau tableta in mana? E timpul sa te focusezi asupra copiilor

Cu ce set de valori au plecat de acasa parintii nostri?

La ce le-au folosit aceste valori?

Delia Craciun spune:

  Am plecat in viata cu un set de valori de pe vremea reginei Victoria, cam de pe la 1880. La mine in familie se credea in cinste, in onestitate, in notiuni demodate care nu m-au ajutat absolut deloc, dimpotriva, m-am trezit la 18 ani ca eram intr-o poveste pe care numai eu o traiam, eu si cei din jurul meu, dar strict familia mea. in rest, toti plonjasera intr-o alta epoca, in care oamenii se ghidau dupa cu totul alte valori.

Eu am crescut in familia mamei. Familia mamei nu m-a lasat sa ma marit cu cine am vrut şi nu m-am maritat...au motivat stupid, anacronic, nici macar nu poate fi numit motiv alesul meu era ungur si asta nu le-a placut.

Are 45 de ani si lucreaza la o mare companie de software din Bucuresti. Este in capitala de numai cateva luni. Pana la inceputul acestui an, Delia avea o slujba care o solicita 24 de ore din 24.

Dupa un divort dureros, absolventa de matematica Delia Craciun si-a dat seama ca are ceva mai bun de facut decat sa predea logaritmi. Trebuia sa fie mama lui Sebastian.

  Sebastian a trait la 13 ani despartirea foarte brusca de tatal lui care a plecat şi atunci, peste ce il invatasem eu, şi-a creat un set de valori care tin de un soi de pregatire pentru viata pe care alti copii, cei care sunt protejati de familii, nu o au. N-a mai vrut sa se duca  la liceu, l-a facut cu un imens efort fizic şi psihic din partea mea. N-a fost patru ani la şcoala...se ducea doar la sfarşitul trimestrului, sa-şi ia notele. Un timp a avut o depresie foarte profunda, care a aparut dupa ce a plecat tatal lui din tara. Nu facea nimic dramatic: nu se droga, nu bea, dar se ducea prin parc şi ore in şir privea in gol. Cred ca asta e cea mai mare reuşita a ultimilor cinci ani am reuşit sa-l fac sa termine liceul şi acum şi lui ii pare bine...

La sfarsitul anului trecut Sebastian a anuntat-o ca se va muta de acasa. Nu pentru ca s-ar fi certat sau pentru ca nu ar mai fi iubit-o, ci pentru ca are 19 ani si asa simte, ca e vremea sa ia viata in piept.

Ce a insemnat pentru Delia aceasta despartire?

  A fost sfarşitul brusc şi ingrozitor de dureros al unei epoci. Atunci s-a incheiat, de fapt, o etapa lunga şi luni de zile, cred ca nici acum, nu mi-am dat seama ce a inceput. Aştept sa ma nasc...M-a durut faptul ca vrea sa plece de langa mine, la o varsta la care alti copii nu pleaca, inca mai cauta apropierea parintilor şi nu neaparat pentru ca ii intretin, ci pentru ca sunt foarte apropiati, dependenti emotional. Sebastian a taiat pur şi simplu relatia, a fost o ruptura cu mine. M-a durut ca a hotarat ca e mai bine fara mine; m-a dat afara din viata lui, asta e adevarul.  Atunci mi-am dat seama: nu cred ca o mama se desparte de copil vreodata, nu e ceva pur spiritual, e o ruptura pe care o simti fizic. Nu ştiu daca e dor ...e ca şi cand ti se amputeaza o parte din tine . 

Mai putin timp pentru familie in aceasta societate a banului

Pe vremuri, imediat dupa terminarea studiilor, Partidul facilita incadrarea in campul muncii dupa cum era formularea oficiala - si, cu putin efort, puteai inchiria sau cumpara o casa de la stat.

Astazi lucrurile stau altfel. Slujbele se obtin greu, concurential, iar statul nu mai inchiriaza case decat celor care reprezinta un  caz social. Asa se face ca in ziua de astazi copiii pleaca mult mai tarziu de acasa si destul de putini au curajul lui Sebastian.

Laurentiu Dan Morujan este tatal a trei copii: are doua fete: una de 22 si una de 27 de ani si un baiat de 24 de ani. Fetele locuiesc impreuna intr-un apartament, aproape de casa parinteasca, pe care baiatul nu a parasit-o. Desi toti copiii familiei Morujan lucreaza, sustinerea financiara vine din partea parintilor in proportie de 50%.

L-am intrebat pe Ramiro Morujan care este motivul pentru care inca locuieste cu parintii la o vasta la care unii dintre colegii sai de generatie au propriile lor familii. 

  Locuiesc cu parintii pentru ca am considerat ca m-ar ajuta. Nu sunt de conceptia majoritatii tinerilor, ca trebuie sa plec de acasa sa scap de babaci. Desi eu voiam sa cred ca sunt pregatit si ma ridicam cu pretentii, am observat ca era bine ca ei erau acolo. S-a dovedit ca in multe situatii nu ma descurcam si daca nu erau acolo sa ma opreasca as fi facut multe greseli.

Laurentiu Dan Morujan sustine ca generatia copiilor sai are nevoie de sustinere in masura in care parintii au posibilitatea sa-i ajute. Care este efectul acestei  copilarii prelungite ? Lumea se iuteste si diferenta dintre generatii creste mereu. Senzatia mea este ca acum, intre generatia mea, nascuta dupa razboi, si generatia lor, diferenta a ajuns la un nivel critic. Or asta inseamna ca de acum incolo trebuie sa schimbam radical tot.

Pana la generatia noastra comunicarea majora pana la o anumita varsta si chiar dupa asta era verticala, in sensul unei traditii. Deja de la generatia copiilor mei incoace prioritatea comunicarii este pe orizontala, intre ei. Noi nu prea mai contam. Prima mea obligatie este ca, pe cat posibil, sa fac un echilibru intre greselile generatiilor anterioare de parinti si propriile mele greseli.
 Ramiro nu este de acord cu tatal sau. El crede ca dimpotriva, diferentele intre generatii se estompeaza si relatia dintre parinti si copii, dupa o anumita varsta, devine una de la egal la egal. in aceste conditii, cum isi va educa Ramiro copiii, atunci cand ii va veni randul?  Cred ca ar trebui sa li se dea mai multa libertate copiilor, chiar daca fac greseli. Un adolescent numai asa poate sa invete, sa se maturizez, dandu-se singur cu capul de probleme si surmontandu-le singur.

Anca Serban a fost si ea crescuta doar de mama ei. A plecat de acasa la 18 ani, cand a intrat la facultate. Desi a trait destul de greu singura in Bucuresti, ea crede ca principalele valori pe care le va insufla copilului ei sunt tot cele invatate de acasa. 

 Trebuie sa ştii sa ii intelegi pe cei din jur, sa inveti sa comunici cu ei, sa treci mai uşor peste lucrurile rele care se intampla.
 Traim intr-un ritm care pe unii i-a luat prin surprindere. Relatiile intre oameni se modifica asa cum poate nu ne-am fi inchipuit in urma cu 15 ani. Ne insinguram, alergam mai mult pentru painea zilnica. intre parinti si copii pare sa apara o prapastie.  Diferenta intre generatii poate fi comparata cu un relief montan extrem de accidentat. Comparati egalizarea relatiilor dintre parinti si copii cu o apa care acopera 90 % din peisaj. Se creeaza o mare pe care poti naviga, dar trebuie sa fii atent la recifuri. spune Laurentiu Dan Morujan.

 Ce spun mamicile din comunitatea Desprecopii.com?

 Sunt ditamai mama: flacaii mei au 14 si 16 ani. In tot vartejul asta in care ne poarta serviciul, gospodaria, socotelile, lectiile, ma surprind, uneori, privindu-mi copiii si realizand cat de mult au crescut. Banala constatare "Nu stiu cand a trecut timpul" devine atunci atat de acuta incat simt cum mi se strange inima si mi se umezesc ochii. Sunt tot puii mei, dar sunt atat de... oameni! Cu amintirile, experientele, sentimentele, gandurile, orgoliile, incapatanarile, frustrarile lor, cu propriile lor modalitati de a si le gestiona, care, desigur, difera de ale noastre.

Ce usor era cand ii luam in brate si ii leganam, ce usor le stergeam lacrimile oferindu-le o bomboana sau o jucarie, ce usurata ma simteam cand ii vedeam cat de repede isi regasesc zambetul. Pe scurt: ce utila si eficienta ma simteam! Oi fi si acum, dar reactia lor nu mai e atat de rapida ca atunci si nici certitudinea mea ca of-urile le-au trecut. In fine, iata o proba care mi-a starnit hohote de ras, dar m-a si bagat mai adanc in butoiul cu melancolie: acum 2 zile, discutam cu ala mic pe msn; ma tot lasa in asteptare si, cand l-am intrebat de ce nu raspunde mai repede, zice (scrie): "Mami, scuze, dar exista aici o optiune pt. prioritati si pe tine te-am pus la "slowly". Zambeam si-mi venea sa dau timpul pe "repede inapoi", sa-i fiu, din nou, foarte necesara... Ne pupacim seara, la culcare, la veniri si la plecari (a devenit, parca, un gest reflex din partea copiilor, nu stiu daca mai e vorba chiar de pofta de alint...) si ne fluturam mainile la fereastra. Dar tot acolo e si locul de tortura, unde-mi lipesc fruntea apasat atunci cand mai intarzie un pic peste ora stabilita (de comun acord). Imi inchipui deja ce voi simti cand vor merge pe la disco, pe la petreceri, cand isi vor lua carnet de sofer.

Deocamdata, am un sentiment de vinovatie ca nu petrecem mai mult timp impreuna, ca suntem mereu atat de ocupati si de preocupati de viata de zi cu zi, incat nu mai am mereu timpul si dispozitia necesara sa fiu 100% cu ei si pentru ei. Copiii inca trag de noi sa mergem impreuna in parc, la film si, vad ca, tot mai des in ultima vreme, amanam... Pe mine asta ma doare: ca n-am incotro si aman, in loc sa am puterea de a lasa toate treburile balta si de a fi cu ei si pentru ei, acum, cand inca isi mai doresc acest lucru. Ma gandesc ca exact ce e mai important trece pe langa mine.

  Baiatul meu are 14 ani...si e centrul universului meu. Ma doare sa-l vad crescand, dar sunt si fericita si mandra ca e atat de mare si de independent. Suntem numai noi doi. Tatal lui nu mai locuieste cu noi.
Asa incat, ma lupt cu mine insami sa nu-mi centrez existenta pe nevoile lui si sa nu-l sufoc cu dragostea mea. Ma lupt sa stau deoparte si sa-l las sa zboare. Inca il mai pup seara la culcare, inca ies la balcon cand pleaca la scoala si ne facem cu mana... dar nici macar astea nu vor mai dura mult... 

  Eu citesc ce scriu mamele de copii pana in 4 ani, ma intreb daca si pentru ele timpul are aceeasi dimensiune ca pentru mine, ma hranesc cu tot ce scriu ele  despre griji si nopti nedormite si primii pasi si primele cuvinte. Vreau sa fiu o mamica perfecta si cred ca prima conditie este sa accept plecarea puilor mei. Foarte greu& cand baiatul cel mare si-a scos luna trecuta buletinul mi s-a strans inima, el poarta buletinul ca un trofeu iar eu ma uit la poza aceea si nu pot sa cred ca barbatul din poza este puiul meu mic si drag pe care-l iubesc enorm. De ce sunt asa impersonale pozele de buletin?

  Parca ieri ma gandeam ce nume sa-i pun si azi are buletin.A trecut prea repede si din ce in ce mai des constat ca nu mai pot tine pasul cu ea. Cred ca a venit momentul sa-i dau aripi, s-o las sa se mai si loveasca.

 Credeam ca numai eu simt durerea asta surda si permanenta, ca prea e centrul universului meu, fiind singura doar cu el... Deci e un sentiment firesc, de mama... Hai...plangem nitel amandoua?

 Cu riscul de a parea cinica eu de abia astept sa il vad pe fiu-meu responsabil si pe picioarele lui si sa traiasca la camin, fara mine. Are 19 ani dar cite am avut de tras cu el in ultimii ani, nici nu va mai spun.... Imi doresc numai sa mearga cu o masina cumparata de el la care sa aiba asigurare in numele lui si sa nu mai stau ca pe ghimpi cind intirzie noaptea. Imi doresc sa fie responsabil si imi doresc din tot sufletul ca eu sa fiu departe de el si viitoarea nevasta, sa ma bucur si eu de "batrinetile" mele si sa imi fac toanele pe care nu mi le-am putut face din cauza lui, ok? Am muncit mult pt. el si am facut multe sacrificii pt. el. Asa ca eu de abia astept ca el sa plece de acasa. 

Citeste mai departe Copiii cresc atat de repede! Cum putem incetini totusi viteza timpului?

 Nu vreau sa fiu un parinte perfect!

Probabil ca fiecare parinte cocheteaza la un moment dat cu dorinta de a fi un parinte model. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori, insa am renuntat repede la idee, pentru simplul motiv ca mi-am amintit ca viata e frumoasa in imperfectiunea ei. Am constatat totusi ca exista in jurul meu parinti care fie se cred parinti model fie isi fac din aceasta eticheta un scop in viata. Si ori de cate ori sunt nevoita sa interactionez cu ei ma simt oarecum stinghera.

Pentru ca eu nu sunt si nu cred ca voi reusi sa devin vreodata un parinte model, cel putin daca ar fi sa ma raportez la anumite principii care, din umila mea perspectiva sunt mituri ale asa-zisului parenting modern, aproape stiintific gandit la nivel de teorie de specialisti si ultraspecialisti si nimic mai mult citeste mai departe aici >

Despre meseria de parinte merita de citit si: 

Meseria de parinte – o meserie fara training
Stiluri de parenting: pro si contra unor tipologii de educatie a copilului
Copilul meu nu ma asculta - sau despre cum setam reguli care sa fie respectate
Educatia non-materialista a copilului intr-o lume materialista: intre principii si realitate
Cum sa critici un copil fara sa il distrugi in interior
7 dovezi ca dai o educatie buna copilului tau, deci practici un parenting corect
Parenting in era digitala: alfabetizarea digitala a parintilor
Comunicarea nonverbala te poate face un parinte mai bun: cateva aspecte pe care trebuie sa le stii

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Desprecopii.com, Redactor: Andreea Demirgian - si mamici din comunitatea Desprecopii, Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com 2009-2018

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII