De la curiozitate la geniu. Învață-ți copilul să gândească ca un om de știință cu gândire interdisciplinară - cheia pentru a forma minți creative.

TEMA: Mindset parenting: educatia de succes | 1 | 6/8/2025

De la curiozitate la geniu. Invata-ti copilul sa gandeasca ca un om de stiinta cu gandire interdisciplinara - cheia pentru a forma minți creative.

Trăim într-o lume în care informația este la un click distanță, iar inteligența artificială poate memora, calcula și analiza mai repede decât orice om. În acest context, ce mai rămâne cu adevărat valoros pentru copiii noștri? Capacitatea de a gândi creativ, de a face conexiuni între domenii diferite, de a inova. Din păcate, sistemul educațional tradițional, axat pe testare, memorare și compartimentarea cunoștințelor, riscă să stingă exact această scânteie a gândirii vii. Vestea bună? Părinții pot cultiva acasă acea formă de învățare care dezvoltă minți flexibile și curioase – minți capabile să vadă lumea așa cum o vedea Leonardo da Vinci: ca pe o rețea de idei interconectate, gata să fie explorate.

#mindsetparenting sau educatia de succes.

Ce este gândirea interdisciplinară? cum creștem copii care văd legături acolo unde alții văd materii

Am urmărit-o pe Mara, o fetiță de clasa a patra, cum își construia cu migală o floare solară – o floare de carton cu petale mobile care se închideau și se deschideau în funcție de lumină. Cu un senzor simplu, puțină lipici fierbinte, niște paie colorate și o doză mare de curiozitate, Mara testa cum se mișcă petalele când pune o lanternă aproape sau departe. N-am pomenit nimic despre circuite, biologie sau energie solară. Era proiectul ei. Experimentul ei. Gândirea ei.

„Se închide ca o floare adevărată când e întuneric! Cred că pot să o fac să se miște și mai lent, ca dimineața în grădină…” mi-a spus, cu ochii mari de uimire. Câțiva colegi s-au strâns în jurul mesei ei, încercând să înțeleagă cum funcționează magia.

Atunci mi-am amintit de Leonardo da Vinci, care, acum mai bine de 500 de ani, schița aripi de zbor inspirate din mișcările păsărilor, apoi se retrăgea să picteze zâmbetul enigmatic al Giocondei, după ce analizase expresii faciale în zeci de portrete de bătrâni și copii. Pentru el, natura, mecanica, emoția umană și artă nu erau domenii separate – erau fire din aceeași țesătură a înțelegerii lumii. Desena planuri de mașini de zburat, dar și mușchii încordați ai unui cal speriat; studia geometria spiralelor, apoi o reproducea în detalii florale într-un tablou. Totul era conectat.

Mara făcea același lucru – fără să știe. A combinat știința plantelor cu principiile circuitelor electrice, estetica artei cu logica testării. Prin joacă, prin experiment, și-a construit propria înțelegere.

Astfel de momente ne arată că gândirea interdisciplinară nu este un moft educațional, ci o necesitate vitală în lumea în care inteligența artificială preia tot mai multe sarcini repetitive și analitice. Copiii noștri nu vor reuși pentru că memorează perfect lecțiile, ci pentru că știu să conecteze punctele, să creeze poduri între știință și artă, între logică și emoție – la fel cum a făcut Leonardo.

gandire interdisciplinara copil

Neuroștiința geniului: ce avea Leonardo în minte… și ce pot avea și copiii noștri

Leonardo da Vinci nu a fost doar un geniu al Renașterii – a fost, fără să știe, un geniu neurologic. Astăzi, dacă l-am fi conectat la un aparat de imagistică cerebrală, am fi văzut o simfonie spectaculoasă de rețele neuronale: zone ale creierului aprinzându-se în tandem, ca artificiile, ori de câte ori combina idei din pictură, anatomie, inginerie sau muzică.

Neuroștiința modernă ne spune că creativitatea nu vine dintr-un colț magic al minții, ci dintr-un dans complex între mai multe rețele cerebrale. Două dintre cele mai importante sunt:

➡️ Rețeaua modului implicit – activă când visăm cu ochii deschiși, când ne vin idei „din senin”;

➡️ Rețeaua de control executiv – activă când analizăm, filtrăm, testăm.

Când cineva – copil sau adult – reușește să facă o conexiune neașteptată între două idei complet diferite, aceste rețele colaborează. Se creează punți între lumi care, altfel, nu s-ar fi întâlnit. Exact asta făcea Leonardo. El forța pictura să vorbească cu matematica, disecțiile anatomice cu emoția din ochii unui personaj. Creierul lui inventa drumuri, nu doar le urma pe cele deja bătătorite.

Și știi ce? Orice copil poate învăța să gândească așa.

Lucrând cu copii de 8 ani, am văzut acest miracol în direct: o fetiță care rezolvă o problemă de geometrie desenând cu creioane colorate mișcarea unor pești; un băiețel care transformă o poezie într-un joc cu role. Ei nu știu că-și antrenează creierul. Dar o fac. Cu fiecare încercare, cu fiecare „ce-ar fi dacă...?”, cu fiecare proiect care le aprinde ochii, creierul lor devine mai elastic, mai curajos, mai creator.

Pentru că, exact ca mușchii, creativitatea se întărește prin folosire. Nu e un dar rezervat aleșilor. E o capacitate latentă, care așteaptă să fie antrenată. Iar gândirea interdisciplinară e una dintre cele mai bune săli de sport pentru mintea copiilor.

Gândirea interdisciplinară construiește noi căi neuronale care îmbunătățesc rezolvarea creativă a problemelor

Gândirea interdisciplinară construiește noi căi neuronale care îmbunătățesc rezolvarea creativă a problemelor înseamnă că, atunci când o persoană combină cunoștințe și perspective din domenii diferite (de exemplu, artă și știință, matematică și muzică, psihologie și tehnologie), creierul este stimulat să creeze conexiuni noi între idei aparent fără legătură.

Ce înseamnă gândirea interdisciplinară?

Este o formă de gândire care depășește granițele unui singur domeniu de cunoștințe. De exemplu:

➡️ Un arhitect care folosește concepte din biologie pentru a proiecta clădiri inspirate din natură.

➡️ Un psiholog care folosește inteligența artificială pentru a înțelege mai bine comportamentele umane.

Ce se întâmplă în creier?

Creierul nostru este format din rețele neuronale. Când învățăm ceva nou sau combinăm idei din domenii diferite:

🔸 Se activează regiuni cerebrale diverse.

🔸 Se creează noi sinapse (conexiuni între neuroni).

🔸 Creierul devine mai flexibil și mai „antrenat” în a face asocieri neobișnuite.

Cum ajută asta la rezolvarea creativă a problemelor?

🔸 Gândirea interdisciplinară îmbunătățește flexibilitatea mentală.

🔸 Oferă mai multe unghiuri de abordare ale unei probleme.

🔸 Permite inovația, pentru că se pot combina soluții din domenii aparent fără legătură.

Exemplu: Un medic și un inginer colaborează pentru a crea un nou tip de proteză. Medicul înțelege anatomia, inginerul înțelege mecanica. Împreună, gândirea lor interdisciplinară duce la o invenție mai eficientă.

Pot fi copiii invatati sa gandeasca astfel?

Da, copiii pot fi învățați să gândească interdisciplinar – ba chiar este recomandat, pentru că în copilărie creierul este foarte flexibil și deschis la noi conexiuni. Cultivarea gândirii interdisciplinare le dezvoltă creativitatea, gândirea critică și capacitatea de a găsi soluții originale.

Cum învățăm copiii să gândească interdisciplinar?

1. Prin proiecte care combină mai multe materii

De exemplu:

Un proiect despre climat poate combina:
- Geografie (unde și cum se schimbă clima),
- Biologie (efectele asupra plantelor și animalelor),
- Matematică (analiza datelor meteo),
- Arte (realizarea unui afiș de conștientizare),
- Limba română (scrierea unui articol sau a unui discurs convingător).

2. Prin întrebări deschise și provocări creative

Întrebări de tipul:

"Cum ai putea construi o casă pentru oameni pe Marte?" - îi încurajează pe copii să combine știință, tehnologie, desen, logică și imaginație.

3. Prin joacă și activități hands-on

Exemple:

Lego sau Minecraft Edu: copiii folosesc gândirea spațială, logică, design și creativitate.
Grădinăritul: combină biologie, fizică, chimie (sol, apă, fotosinteză), dar și responsabilitate și muncă în echipă.

4. Prin povești și artă cu sens educativ

Exemple:

O poveste despre un robot care învață emoțiile poate combina literatură, tehnologie, psihologie și etică.

5. Prin educație STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, Math)

Această abordare este deja folosită în multe școli moderne și ajută copiii să vadă legăturile dintre știință și artă, tehnologie și viața de zi cu zi.

Ce pot distruge (fără să vrea) școlile… și cum putem repara noi, părinții

În fiecare copil se ascunde un mic Leonardo. Curios, creativ, cu o minte care face conexiuni neașteptate între lucruri care aparent nu au legătură. Dar sistemul educațional tradițional, deși bine intenționat, riscă să sufoce exact această sclipire.

Școala clasică se concentrează adesea pe memorare și înțelegere – abilități utile, desigur, dar din ce în ce mai ușor replicate de inteligența artificială. Dacă nu încurajăm și creativitatea, aplicarea practică, sinteza și inovația, copiii noștri vor deveni simpli "depozite de informații" – iar în asta, calculatoarele sunt deja mai rapide.

De exemplu, un copil învață la matematică cum să facă grafice, dar nu i se arată cum să folosească aceleași grafice când face un sondaj în clasă pentru un proiect la română sau când analizează rezultatele unui experiment la științe. Conexiunile există, dar nu sunt valorificate.

Cercetările arată că atunci când cunoștințele nu mai sunt împărțite rigid pe materii, iar copiii sunt încurajați să gândească interdisciplinar, se întâmplă ceva magic: cresc în fluență, originalitate, flexibilitate și profunzime. Cu alte cuvinte, încep să gândească liber și inovator. Așa cum o făcea Leonardo.

Ce putem face noi, părinții?

Chiar dacă școlile nu s-au adaptat încă complet, putem crea acasă spații de învățare vie și conectată. Iată cum:

Provocați copilul cu proiecte care unesc mai multe domenii

Nu trebuie să fie complicat. De exemplu, un proiect despre catapulte poate combina:

✅ Istorie (cum se foloseau în Evul Mediu),

✅ Fizică (pârghii, traiectorii),

✅ Matematică (măsurători, grafice),

✅ Comunicare (prezentări sau afișe explicative).

Am văzut cum un băiețel și-a construit propria catapultă, testând și notând distanțele, apoi ajustând lungimea brațului de lansare. Nu i-a spus nimeni ce să facă – curiozitatea l-a ghidat. A învățat mai mult într-o zi decât dintr-un test standard.

Lăsați copiii să construiască, să greșească, să se întrebe „ce-ar fi dacă?”

Când copilul vrea să creeze ceva, nu interveniți imediat cu soluția corectă. Oferiți-i materiale, timp, răbdare. Lăsați-l să exploreze. Cea mai bună învățare apare atunci când copiii se simt liberi să pună întrebări și să caute singuri răspunsuri.

În concluzie:

Școlile pot evalua ce știe un copil. Dar doar acasă, cu sprijinul părinților, copilul învață cum să gândească cu adevărat. Dacă vrem ca fiii și fiicele noastre să țină pasul cu lumea care vine – una în care creativitatea va conta mai mult decât cunoștințele brute – e timpul să-i încurajăm să construiască, să greșească și să lege lumile între ele.

Ca Leonardo da Vinci.

autor: Marius Ardelean - profesor de fizica, Cluj-Napoca.