Meseria de parinte – o meserie fara training

TEMA: Meseria de parinte | 0 | 5/9/2019

A fi parinte – o expresie pe cat de simpla, in firescul ei, ce pare sa tina de natura umana insasi, pe atat de complicata dincolo de aparente. A fi parinte este, pentru cei mai multi dintre noi, o alegere, o asumare voluntara a unui rol crucial intr-un scenariu pe care nimeni nu ni-l poate face cunoscut in detaliu inainte ca filmul sa inceapa sa curga… Si asta pentru simplul fapt ca rolul este unic pentru fiecare dintre noi, la fel ca si filmul propriei vieti.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Aud in ultima vreme tot mai des termenul de parenting
A fi parinte este un fel de job full-time
Fiecare zi e o cursa cu obstacole
Apoi, deodata, prin nu stiu ce minune, se intampla ceva acolo in suflet

Aud in ultima vreme tot mai des termenul de parenting

Eu insami il folosesc in diferite contexte mai mult sau mai putin formale. La inceput imi suna oarecum pretentions si nejustificat sau, mai pe scurt, nu prea imi suna romaneste. L-am adoptat insa in virtutea unor necesitati practice din diferite contexte. Dincolo de ele, m-am tot gandit insa la ce inseamna, de fapt, parentingul sau… meseria de parinte. Si nu, nu va imaginati ca mi-am propus sa fac asta in mod deliberat, caci, daca sunteti parinti, stiti probabil ca o astfel de meserie nu prea iti mai permite astfel de momente de filosofie.

A fi parinte este un fel de job full-time

A fi parinte este un fel de job full-time cu numar maxim de ore suplimentare ce tinde spre plus infinit – un job la care aplici adesea inconstient, cu un entuziasm colosal, fara sa stii ce te asteapta dupa ce ai trecut cu brio interviul. Provocare, adrenalina, epuizare, satisfactii extreme – pe toate le experimentezi din plin atunci cand esti parinte. O spun din proprie experienta si nu cred ca trebuie sa fii mare expert in probleme de parenting ca sa stii asta. Nu stiu altii cum sunt, vorba povestitorului, dar pe mine meseria aceasta ma da uneori cu totul peste cap, din zori pana-n seara, sapte zile din sapte si in weekend mai intens decat in restul saptamanii, iar uneori mi se pare ca problemele de la serviciu sunt fleacuri pe langa ce ma asteapta acasa.

Si nu vorbesc neaparat de poveri pragmatice, de faptul ca trebuie sa alerg in stanga si in dreapta din n motive care au legatura implicita cu faptul ca sunt mama, ci mai degraba de rapiditatea cu care vin toate peste mine, de modul in care trebuie sa iau decizii, uneori contra cronometru, de intelegerea pe care trebuie sa o am si, cel putin in cazul meu, de acrobatia continua pe care o fac intre a fi mama de fata adolescenta si de baiat abia trecut de etapa bebelusiei.

Fiecare zi e o cursa cu obstacole

Fiecare zi e o cursa cu obstacole ce se ivesc de te miri unde si care nu pot fi cu niciun chip prevazute, oricate studii de parenting as citi. De dimineata pana seara, sub diverse forme, ma impart intre dinozauri, spidermani ori masinute zumzaitoare si tainele tehnologiei moderne, trenduri, make-up, indragosteli si despartiri.

Fie ca trebuie musai sa fiu acolo si sa ma uit la Mia si poneii ei colorati ori sa incerc sa pricep care-i treaba cu Supernatural, fie ca trebuie sa fac fata unei reprize de plans alintat, garnisit cu jucarii izbite de pereti ori unei crize existentiale cu ochi dati peste cap si cu usi trantite in urma, eu trebuie sa fiu mereu acolo... mereu calma si rabdatoare, intotdeauna capabila sa fac fata situatiei. Incerc adesea sa prevad reactii, sa ma documentez, sa fiu si eu un parinte model, ca la carte. Uneori imi iese, de cele mai multe ori efortul acesta de ”a-mi face lectiile” este insa in zadar, asa incat am ajuns la concluzia ca instinctul este, in cele din urma, singurul instrument pe care te poti baza in aceasta meserie.

Sunt zile in care ajung pe marginea prapastiei si simt ca am atins limitele… intelegerii, rabdarii, efortului… zile in care pe langa faptul ca devin ”o ulata” si o ”stresata” si pe langa alte o mie de lucruri marunte pe care nici nu le mai contabilizez, ajung sa ma intreb cum de rezist in continuare.

Apoi, deodata, prin nu stiu ce minune, se intampla ceva acolo in suflet

Indoielile mi se topesc brusc, uneori fara motiv anume, alteori sub impulsul firesc al unui zâmbet inocent si ratiunea incepe sa functioneze in cu totul alta directie. Realizez ca ma lamentez si ca e inutil, ca, in fond, totul este exact asa cum trebuie sa fie… ca sunt o norocoasa si ca practic, de fapt, cu sau fara training continuu, cu sau fara frustrari inerente, dar cu o bucurie pe care nu o voi putea explica niciodata in cuvinte, cea mai frumoasa meserie din lume – meseria de parinte.

Parentingul pozitiv: ce este si de este mai bun decat parentingul traditional

Parentingul pozitiv este un concept modern de educatiea care plaseaza central copilul si il trateaza ca pe o personalitate unica. Expertii in educatia moderna a copilului sunt de parere ca aceasta abordare este pozitiva pentru dezvoltarea personalitatii sale. De fapt, acest gen de educatie deschide o poarta speciala de comunicare cu copilul, stimuland-i inteligenta, creativitatea si increderea in sine.

Succesul si popularitatea acestei noi abordari in educatie este de altfel strans legat cu cerintele societati actuale - care pune accent pe rezultate, independenta si performanta in societate.

Este esential sa laudam si sa incurajam performantele reale copilului. Dar, multi parinti alimenteaza la maxim nevoia de aprecieri a copilului nerealizand ca de fapt afecteaza structura ego-ului copilului. In loc sa progreseze, acest copii devin dependenti de aprecieri si atentie. - spune Susan Carey, psiholog specializat in psihologia copilului - de la Universitatea Harvard, SUA - citeste in continuare aici.