Povestea lui Robert

Povestea lui Robert

Povestea lui Robert

  • Sunt mami de un bebe Robert, tare cuminte si dragalash, care are acum 2 luni. Stau si ma uit la el si uneori nu pot sa cred ca aceasta minune mica, baietzelul cu mutritzele lui haioase, cu gangurelile si cu zambetele lui, a stat la mine in burtica si a crescut in mine timp de 9 luni… sa fiu mai exacta, 37 de saptamani ;) Saptamani tulburatoare, in care am experimentat stari extreme si necunoscute de mine pana atunci, grele si usoare in acelasi timp, frumoase si urate deopotriva, ciudate dar totodata bantuite de acel feeling ca totul este normal, simplu si natural, asa cum trebuie sa fie. Fac parte din grupul mamicilor de mai-iunie 2008, dar am fost o mamica de aprilie 2008 ;) caci Robertzel s-a grabit un picutz...
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

Salutare tuturor :)

Sunt mami de un bebe Robert, tare cuminte si dragalash, care are acum 2 luni. Stau si ma uit la el si uneori nu pot sa cred ca aceasta minune mica, baietzelul cu mutritzele lui haioase, cu gangurelile si cu zambetele lui, a stat la mine in burtica si a crescut in mine timp de 9 luni… sa fiu mai exacta, 37 de saptamani ;) Saptamani tulburatoare, in care am experimentat stari extreme si necunoscute de mine pana atunci, grele si usoare in acelasi timp, frumoase si urate deopotriva, ciudate dar totodata bantuite de acel feeling ca totul este normal, simplu si natural, asa cum trebuie sa fie. Fac parte din grupul mamicilor de mai-iunie 2008, dar am fost o mamica de aprilie 2008 ;) caci Robertzel s-a grabit un picutz. Am impartit povestea lui in doua - sarcina si nasterea - caci nu am putut trece peste prima parte, cand l-am gazduit pe bebe in burtica, o perioada deosebita din viata mea :) Lectura placuta :)

BEBE ROBERT IN BURTICA

Imi place sa cred ca lui Robertzel i-a placut la mine in burtica, la fel de mult cum mi-a placut si mie sa il port in mine. Aceasta perioada a fost marcata de cateva momente cheie.

La inceput, a fost constientizarea faptului ca sunt gravida si ca voi naste un pui de om, un « mostenitor » caruia eu si Bogdan ii vom transmite patrimoniul nostru genetic si odata cu el experienta noastra de viata de viata, un succesor prin care vom continua sa existam si cand nu vom mai fi. Mi-a fost greu sa accept ca sunt insarcinata, desi imi doream copii, dar parca nu « concret » ci asa, doar ca idee :) Cand am inceput sa ma simt rau (deh, gretzurile m-au bantuit vreo 3 luni) gaseam tot felul de motive pentru a imi justifica starea neobisnuita. Ba ca am facut insolatie, ca sunt obosita de la apa si soare (eram in Creta cand au debutat gretzurile), ca am facut indigestie etc. Am facut 3 teste de sarcina la sugestia unui medic care nu voia sa imi dea nici un medicament pentru a imi combate « raul » - toate au fost pozitive iar eu, nimic ! NU voiam sa cred ca pot fi gravida, eram convinsa ca fie nu am folosit eu testul cum trebuia, fie testul era « defect » (dada, sa nu radetzi !!!).

Asa a inceput marea aventura :) Inainte de a se naste puiul de om, se nasc dorintele, sperantele si visele legate de el. Si mai ales temerile :) Mi-era o frica… Hmmm… Primul trimestru a fost urat de tot din cauza gretzurilor puternice. Timpul mi se parea ca incetinise de tot si se oprise undeva… intr-un loc unde nu exista decat GREATZA. Nu mai imi aminteam cum e sa fii normala, sa mergi normal, sa alergi, sa citesti o carte, credeam ca nu imi voi mai reveni niciodata.

Uneori aveam ganduri f negre legate de sarcina  imi doream sa ma trezesc din somn si gata, sa nu mai fiu gravi :) (din fericire nu s-a intamplat asa ceva). Imi inchipuiam o nastere oribila, traumatizanta etc – asta asa, ca sa puna capac acestei aventuri.

In perioada aceasta am devenit activa pe forumul Desprecopii (DC), am descoperit Odiseea si v-am cunoscut pe voi  culmea, aveati aceleasi probleme  Aha, deci nu sunt singura care sufera hehe ce bine imi pare 

Si da-i si vaita-te pe forum, plange-te ca vai, ce ma fac eu, ca nu vreau sa nasc natural (dada, ma gandeam de pe atunci la acel moment), ca vai ce bine de fetele din RO ca pot face cezariana asa, cand au ele chef (ceea ce in Polonia, unde locuiam la vremea respectiva, nu se prea facea).


 

S-a mai nascut o stea!
Mamele povestesc povestea nasterii puiului lor:

Nasterea: modalitati si calmarea durerii

 Forum specializat, comunitate si suport

Odiseea sarcinii in 40 de saptamani ...
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

 

In fine, spre marea mea mirare, timpul a trecut incetishor si raul s-a mai estompat, fara sa dispara. Totul era bine cu sarcina, bb crestea, nu imi venea sa cred ca il zaream la ecografii, dand din labutze  (agitat a fost de la inceput). O ecografie pe care mi-o amintesc e cea de la 10 saptamani, cand pt prima oara am vazut ca bb prinde forma … umana. Ma rog, e mult spus  dar am vazut ca are un caputz, un corp si 4 chestii mititele pe langa corp care se agitau pe acolo  Mi-au dat lacrimile la eco respectiva. In timp, m-am obisnuit cu "pozele", bebe mic a tot crescut in burtica si sarcina si-a urmat cursul firesc. Am trecut printr-un alt moment furtunos : un Triplu Test cu rezultat catastrofic de 1/70 sanse de Sindrom Down, moment pe care l-am trecut relativ usor deoarece nu am simtit nici o clipa ca ar fi ceva in neregula. Nu am facut amnio, pentru ca stiam f bine ca e vorba doar de o statistica, nu de un diagnostic ; am facut doar o super ecografie cu un genetician renumit din Cracovia. La acea ecografie care a durat o ora si unde bebelushul meu a fost « disecat » pe toate partile am aflat ca avem un bebe baietzel, asa cum il simteam. Yupiii !!! Ma vedeam mult mai bine in rolul de mama de baiat – sa vedeti ce soacra o sa fiu hehe. Evident, nici urma de SD ;)

Afacerea TT fiind incheiata, ne-am mutat in Bruxelles unde am inceput o viata noua. Toata lumea imi zicea ca sunt norocoasa sa nasc in Belgia, tara cea mai buna "de nascut", unde sistemul este impecabil, unde sarcina si nasterea sunt privite ca cel mai firesc lucru iar femeia insarcinata este respectata si bine ingrijita. La inceput insa am trecut printr-o mica depresie cauzata de despartirea de tara pe care o consideram casa mea – Polonia –, de prietenii de acolo, de faptul ca au venit sarbatorile si noi eram singuri intr-un loc nou, unde nici mobile in casa nu aveam inca iar de doctor facusem rost de pe internet . Insa cu ajutorul unei prietene foarte bune s-a terminat si aceasta perioada mai gri, m-am acomodat si iata-ma ajunsa si in trimestrul 3, trimestru « sperietoare » pentru mine, caci toata lumea imi zicea ca gata cu gluma, o sa inceapa neplacerile alea mari. Ei bine, le-am tot asteptat pe aceste neplaceri… insa la mine nu prea au venit. Eu zic ca la starea mea de spirit f buna au contribuit vizitele la maternitate, unde m-au impresionat profesionalismul personalului si conditiile, si mai ales cursurile de pregatire a nasterii pe care le-am urmat 2 luni. Doua chestii importante am invatat : sa privesc nasterea ca pe un moment emotionant si inaltator si … sa imping corect :D in momentul expulziei. Chestia cu nasterea si sarcina ca ceva deosebit si frumos – a mers de minune. Pe la sfarsitul sarcinii de-abia asteptam sa nasc, sa traiesc si eu acele momente despre care auzisem atatea. Am invatat sa ma bucur de ultimele luni de sarcina si de faptul ca sunt femeie si ca pot da nastere unui pui de om. Am invatat sa nu imi mai fie teama de nastere si sa fiu recunoscatoare ca nasc in Belgia. Chestia cu impinsul – mi-a fost super utila in momemtul expulziei fatului si a contribuit la ideea cu nasterea perfecta. Per total, recomand tuturor asemenea cursuri, chiar si fetelor cu cezareine, caci fac tare bine la moral. Stiam fete care spre sfarsitul nasterii isi pierd rabdarea si sunt cu moralul la pamant, la mine a fost invers.

Pe cat de greu a fost primul trimestru, pe atat de usor a fost ultimul la mine. Nici arsuri nu am avut, nici dificultati cu respiratia, cu dormitul, cu umflatul mainilor. Nimic major. Dormeam super bine, ceea ce nu se intampla nici inainte de sarcina :D imi revenise cheful de viata si de munca (continuam sa lucrez 8-10 ore pe zi), puterea de concentrare, optimismul. De-abia asteptam sa nasc dar nu eram nerabdatoare, invatasem sa iau fiecare zi asa cum era, sa ma bucur de micile placeri de peste zi, sa savurez o mancare, un film, o conversatie telefonica cu prieteni sau familia. Si mai ales, s-a format o legatura din ce in ce mai puternica cu bebele meu, pe care l-am simtit destul de tarziu, dupa 20 de saptamani, cand burtica mea a devenit terenul lui de fotbal. Nu imi venea sa cred ca in mine era o fiinta vie, cu personalitatea ei, il mangaiam mereu si ii vorbeam, il dansam si ii cantam toata ziua.

In legatura cu nasterea, dorinta mea dintai fusese evident cezariana (doar am trait in Romania, nu ?  iar cezariana te scuteste de alternativa unor chinuri si umilinte de care auzisem in nenumarate povesti ale mamelor si prietenelor). Chinuita de intrebari, ma duc la medic si incep sa il chestionez asupra unor eventuale motive de cezariana (stiam ca in Belgia cezariana nu era o optiune « la cerere » ca in Romanica). Il intreb : circulara de cordon ? NU. Miopie ? NU (aici chiar a ras de mine). Teama de dureri ? NU (aici s-a uitat mirat rau). Infectie ? NU (cica se administreaza antibiotice in timpul travaliului). Moooaaamaa… nu gasisem nimic, in afara evident de pozitia pelviana a lui bebe (dar al meu bebe era déjà angajat corect pt o nastere vaginala). Il mai intreb cat timp te lasa in travaliu pana iti fac cezariana de urgenta – se uita mirat si zice ca daca travaliul decurge bine pt fat si apoi pt mama – te lasa si peste 12 ore… cat e necesar (oups !!! imi zic, astia sunt nebuni ?? cum adica « travaliul decurge bine » ? oare exista aceasta notiune ??). In fine, ii pun o carutza de intrebari si nu primesc nici un raspuns interesant – imi zic : e clar, o sa fie o trauma chestia asta – plec suparata de acolo :D si ofticata pe viatza :D Pe forum, tin partea cazarienelor si nu pot sa le cred pe cele care imi zic ca exista nastere fara dureri :D evident, e vorba de cele cu epidurala. O forumista de Belgia (Alra ) mi-a povestit experienta ei si m-a incurajat : in belgia nu se naste ca in Romania, nu are rost sa vrei cezariana, operatzie si burta taiata cand poti naste usor si fara dureri. In legatura cu epidurala, imi intrebasem doctorul si evident ca ma linsitise : urma sa am si eu parte de a daca doream. Incet incet m-am resemnat cu ideea ca voi naste vaginal. Unele prietene mai imi spuneau sa vin in tara sa fac o ceza si gata … bine ca nu m-am dus :D (doar nu eram chiar asa de dusa cu pluta :D).

Totusi, o problema am avut si eu in trimestrul 3 : o colestaza gravidica - o afectiune care se declanseaza la sfarsitul sarcinii, din cauze necunoscute. Pe scurt, ar fi o auto-intoxicare, ficatul nu mai elimina acizii biliari (nu dati cu pietre, nu sunt medic :D ) iar ca simptom major : mancarimi pe tot corpul !!! Ha ! Nu imi venea sa cred. Mooaaama, aveam niste crize de scarpinat de ma urcam pe pereti ! Am parasit patul conjugal pentru ca déjà nu mai dormeam noaptea si nu voiam sa il chinui pe Bogdan. Problema cea mare, insa, era ca fatul putea fi afectat, gasisem tot felul de scenarii pesimiste, mergand de la nastere prematura pana la moarte intrauternina daca fatul nu era scos inainte de saptamana 38. Din ce citeam eu, medicii provocau nasterea inainte de termen pentru a nu risca nimic. Eu eram prin saptamana 36 si doctorul comandase niste analize al caror rezultate le tot asteptam… Incepusem sa ma impacientez nitel si imi doream o inducere, deoarece déjà ma saturasem de mancarimi.


NASTEREA

Si uite cum a avut grija baiatul meu de mine  In saptamana 37, tocmai cand ma hotarasem sa ma cumintesc si sa ma potolesc un pic, sa incetez lucrul (urma sa intru in concediu prenatal la sfarsitul saptamanii 38), ei bine … s-a intamplat… Sambata, 19.04.2008, a fost o zi ciudata. Culmea, eram obosita, asta din cauza noptii nedormite, imi ziceam eu. Insa chiar si asa pe seara am fost cu sotzul la supermarket, un pic ametita, imi era si greatza. Nu am bagat starile astea in seama (imi dau seama ca am reactionat fix ca la inceputul sarcinii, cand nu intelegam ca sunt gravidutza). Acasa, ma trantesc pe canapea ca o balena si incep sa butonez telecomanda. La 21 :15 simt cum se scurge ceva din mine :D Oups… Imediat simt si o crampa, o usoara durere jos, acolo… ca la ciclu. Hmmm… Totusi, imi zic, vaz ca nu se face baltoaca, deci cine stie ;)) poate am scapat si eu nitel pishu, auzisem de pe la fete ca se poate intampla la sfarsitul sarcinii, caci apasa bebe pe vezica (iar alesesem sa ignor « avertismentul », desi niciodata nu avusesem asemenea probleme). Buuun, continui sa stau pe canapea si apoi iar… inca un pic de lichid si o crampa… OK, intr-un final imi dau fundu’ jos de pe canapea si ma duc la baie unde constat ca am niste scurgeri rozalii. Nu prea convinsa, ma hotarasc sa ne deplasam la spital, fara sa luam bagajele la noi, caci sigur nu nasc, ii zic lui Bogdan (nici el nu avea nici un chef de alergat prin oras) :D :D Ha ! Imi fac dus (eram cam suparata caci in seara respectiva trebuia sa imi fac baie pe cap si nu apucasem, nu eram prea prezentabila). Culmea e ca sub dush decid sa nu o « coafez » pe doamna :D si nici pe picioare sa nu ma rad, caci … SIGUR NU NASC ACUM ! (asta era un alt stres al meu legat de nasterea vaginala : in mintea mea era musai sa fiu super aranjata la nastere : proaspat epilata, peste tot :D, plus parul spalat etc – ei bine, s-a intamplat pe dos). Deci plecam noi la spital si lasam dezastru in urma noastra :D inlcusiv o mica balticica de lichid amniotic pe jos in baie.

Pe drum, crampele devin mai insistente. Cronometrez – OUPS ! una la 3-4 minute. Super regulate, destul de puternice. Stau si ma minunez : astea or fi contractii ?? Nu, nu, imi zic, sigur e de la stomacel (recunosc ca fusesem deranjata la stomac in ziua respectiva si fusesem de vreo 2-3 ori la baie :D – chestia asta m-a salvata de clisma hehe). Glumeam cu sotzul meu si nu simteam nici cea mai mica emotie. Buuun… ajungem la spital, parcam masina si cand ma ridic de pe scaun – paf, incepe sa curga din mine ca la robinet… Nu stiam cum sa opresc baltoaca respectiva si cum sa merg. In lift, gata – e oficial : incepe sa curgaaaa in valuri… ud pantalonul, ma tin cu mana de burta si imi cer scuze unei doamne care se uita la mine zambind. Crampele erau regulate dar nu dureau f tare. Ne preia o moasa, ne duce in camera unde urma sa se desfasoare travaliul, ma controleaza tanti (foarte dragutza si delicata) si declara : dilatatie 3, nasteti, vin imediat sa va pun monitorizarea si apoi facem peridurala. Eu : "cum adica ??? NASC ???" "Da doamna !" " Nu, nu, nu intelegeti :D eu nu pot sa nasc, e cam devreme … si in plus, nu m-am epilat… vai de mine, ce rusine ! " Ea : "Aveti contractii foarte frumoase si eficiente pe col, membranele sunt rupte :) NASTETI ! Nu va faceti griji, o sa fie foarte bine."

Realizez ca … e pe bune ! Imi este ciuda ca nu ma aranjasem inainte ! Momentul ala de care mi-a fost frica toata viata e aproape ! Si ca tot aproape e si momentul cand imi voi tine Robertzelul dragalash in brate. Incep sa plang de emotie, de frica nu prea, caci inca nu aveam dureri :p Nici mie nici lui Bogdan nu ne venea sa credem. Mi se pun doua centuri pe burta : una pentru inimioara lui bebe si una pentru contractii. Cu Bogdan ma amuz sa verific intensitatea contractiilor. Deveneau mai puternice, dar inca suportabile.

Dupa o serie de formalitati, vine anestezistul, cam la 1 ora dupa ce ajunsesem noi. Hai cu peridurala ! Urmeaza momentul cel mai aiurea al nasterii. Mi se face o perfuzie, mi se baga un ac in mana si aia a fost cea mai mare durere pe care am simtit-o eu la aceasta nastere. Dintr-odata am realizat ca cineva imi umbla cu un ac in spate :D pe la coloana. Stiam foarte bine ce prsupune o anestezie de acest gen, fusesem la prezentarea periduralei organizata de maternitate si citisem suficient cat sa fiu convinsa ca riscurile sunt mici (evident, daca e facuta de profesionisti :D). Insa… cand doctorul m-a intrebat unde simt o intepatura : pe dreapta/pe stanga sau pe mijloc m-am cam blocat, pt ca … nu stiam prea bine ce si cum simt… si i-am zis si eu asa, pe mijloc :D Am avut un mic atac de panica, m-am uitat cu disperare la Bogdan si am regretat ca dorisem peridurala :D Din fericire, acesta a fost singurul moment in care am experimentat acest sentiment de regret. Si a fost singurul moment in care am simtit frica. O ameteala brusca s-a instalat pentru 1 minut si apoi … gata cu peridurala. Cica urma sa isi faca efectul in 10 minute – dar eu nu am mai simtit absolut nimic din momentul in care a bagat acul in spate :D Adios dureri (sau ma rog, crampe) !. M-am intins pe pat si … au urmat cateva ore de plictiseala zdravana.

Pe la miezul noptii a venit si doctorul meu, imbracat la costum (fusese cred pe la vreun party ceva) – moasa il anuntase ca nasc, conform procedurilor, si se hotarase sa ma viziteze, caci stia ca sunt mai fricoasa. A fost un gest foarte dragutz, avand in vedere ca aici doctorii vin doar la final, pentru expulzie. Moasele ii anunta si ei vin doar cand e necesar. Al meu doctor a trecut sa ma salute, sa ma calmeze in caz ca faceam crize :D si m-am simtit intr-adevar foarte incantata de vizita lui. Apoi … liniste si pace. Urma sa vina la momentul expulziei, cand il chema moasa de acasa. Eu stateam cuminte foc. Imi simteam picioarele amortite un pic dar le puteam misca si ma puteam intoarce de pe o parte pe alta fara probleme. Stau eu nitel asa, ma amuz un pic cu urmaritul monitoarelor care imi aratau intensitatea contractiilor (simteam ca se intarea burtica, dar nici o durere – vedeam ca dureaza din ce in ce mai mult iar intensitatea e din ce in ce mai mare si ma gandeam oare cum se simte « pe viu ») apoi il dau afara pe Bogdan ca sa pot dormi. Caci ce altceva sa fac… mai era si in toiul noptii, nu aveam cu cine sa vorbesc la telefon, televizor nu era, de citit nu prea aveam ce, cu Bogdan epuizasem subiectele de conversatie. Asa ca am dormit un picutz, ma mai trezea moasa care venea sa imi faca cate un control si sa verifice perfuzia. Daca nu se scuza, de fiecare data cand imi facea control… eu tot ii ziceam : "cucoana, poti sa tai si sa faci ce vrei acolo, ca io nu simt nik !!!" Am uitat sa va zic ca imi bagasera o perfuzie cu apa – cred ca am « baut » asa vreo 2 litri de apa ; de asemenea imi pusesera si sonda si din cand in cand veneau « sa ma goleasca » :D Ma tot gandeam ca ce bine este, sa tot nasti asa, imi era un pic teama sa nu se duca efectul anesteziei tocmai la dilatatie mare si sa simt fix contractiile alea rele. Aveam langa mine un butonash si mi se spusese ca in caz ca simt dureri, sa mai imi bag singura cate o doza de « drog » - nu a fost cazul, a fost bine dozata de la inceput.

Buun, dilatatia a mers de minune, a stagnat un pic dupa montarea periduralei, ramasese pe la 3-4 timp de vreo 2 ore si ceva – mie nici ca imi pasa :D. Au mai bagat niste oxitocina si apoi, intr-o ora eram cu dilatatie 7. Cand imi zice moasa ca se apropie momentul … oups … simt asa, niste emotii… dar si o lene !!! Caci imi era bine asa, pe jumatate adormita – of, in curand trebuie sa ma scol sa fac efort ! (asta a fost ultimul somnic bustean hihi cu bb e mai greu sa dormi asa). In curand incep sa simt contractiile altfel : o apasare mare in partea de jos si inima care mi-o lua razna de fiecare data cand se intarea burtica. Nu stiu de ce simteam asta, in orice caz, somnul meu se dusese pe apa sambetei, vine si doctorul in jumatate de ora si declara : dilatatie 9. Pregatiti sala :D Oups ! Mie imi zice : "Doamna, daca stranutati, iese copilul :D " Ooooo… intre timp venise si kinetoterapeuta care nu prea avea ce face, dar ma sustinea moral si imi ridicase picioarele pe o perna mare – cica asta ma ajuta sa nu imping pana nu era totul gata. Eu nu aveam oricum chef de impins dar am fost cuminte. Apoi au impins ei patul pana in sala de nasteri unde m-au instalat pe masa cu pricina si mi-au asezat frumos picioarele. M-au ajutat sa iau pozitia corecta si si-au ocupat si ei locurile strategice :D Doctorul era intre picioarele mele :p, moasa in dreapta, kineto in stanga iar Bogdan era la capul meu. Oki, e timpul sa muncesc si eu, ca pana acum il cam lasasem de izbeliste pe bebe, sa se descurce singur si sa isi gaseasca drumul catre lumina. Mi se explica ce sa fac si gata – e timpul de push push. Vine contractia si aplic cu constiinciozitate ce invatasem timp de 2 luni la cursurile pre-natale. Trag aer in burta si da-i si impiiiiingeeee… pana raman fara aer. De doua ori pe contractie. Asa de tare imi fusese frica de momentul expulziei… caci ma gandeam ca nu eram deloc in forma si in mod normal nu prea imi pot tine mult timp respiratia. Dar iote… ca mi s-a parut asa de usor si natural… nu m-am apucat sa tzip sau sa ma screm deloc. Pur si simplu impingeam destoinic. In schimb, ajutoarele mele faceau o galagie de nedescris : tzipau ca pe stadion : « Bravo, super, impinge, tine-o tot asa, vine bebe etc etc ! » La un moment dat ma pufneste rasul efectiv, caci se agitau in jurul meu de parca cine stie ce se intampla ! Era super haios mai ales doctorul – un domn in varsta, mititel se statura, seamana cu un hobbit hihi. Buuuuun… imping eu de 6 ori, pe 3 contractii. La un moment dat doctorul ne zice ca se vede parul bebelushului – vrem sa il vedem ? Eu ma gandesc nitel si zic : nu… cine stie ce imagine horror o sa vad, nu are rost sa stric bunatate de nastere :D Bogdan in schimb se uita si intr-adevar, el l-a vazut primul pe bebelushul nostru :p Mai imping o data si il simt pe bebe cum aluneca afara … si aluneca… dar vai ! mi se termina aerul ! si cu parere de rau incetez sa imping pentru cateva secunde :D si il simt pe bebe cum aluneca inaapoi :D si intra la loc Hahaha ! Suporterii mei nu isi pot ascunde dezamagirea … se aude un « ooooooh » fix ca pe stadion… Dar lasa, ca iese bebe data viitoare, imi zic ei optimisti :) Ceea ce s-a si intamplat – am simtit ca doctorul trage tare de ceva pe acolo (nu vreau sa ma gandesc de ce anume  ) si paf – mi se spune sa nu mai imping – apoi a a mai tras nitel de ceva si a scos capul lui bebe de tot. Si asta a fost tot din punctul meu de vedere. Doctorul a contiinuat sa mestereasca ceva pe acolo si a intors capul lui bebe inspre mine – corpul lui fiind inca inauntru. Mie nu imi venea sa cred : il vedeam pe bebe ! ii vedeam fetzishoara scumpa, dadea din gura fara sa scoata nici un sunet, avea ochii inchisi :) Si era inca in mine ! Nu ma durea nimic si eram fericita ! si linistita. Doctorul taia cordonul sau nu stiu ce facea, cica bebe a avut circulara de cordon… in jurul manutzei :D si apoi a tras tot bebicul afara si … s-a auzit si un scancet :D Vaaai … ce glascior avea ! De matza ! Eu imi inchipuiam ca trebuia sa fie un … urlet ceva, un tzipat puternic… dar el era asa de mieunat ! Imediat mi-au pus pe bebe pe piept si asa a ramas :) l-am acoperit cu mainile, moasa l-a sters nitel si i-a pus o caciulitza sterila, apoi o paturica. Era 20.04.2008, ora 6 :12. Nasterea durase fix 9 ore. 9 ore de nebunie totala, o experienta extrema si mai ales… o experienta frumoasa. Bebe era in bratele mele si scancea, Bogdan era langa mine, filma, poza, nici el nu cred ca stia ce facea :D In sala de nasteri era intuneric, cu exceptia unei lampe deasupra mesei pe care nascusem, era o atmosfera aproape romantica, misterioasa chiar :D (ca sa nu mai zic ca fusese luna plina in noaptea respectiva) Si era asa o liniste :) In afara de mieunatul lui Robert :) L-au luat pentru 10 minute sa il cantareasca si sa mai mestereasca la el, timp in care eu palavrageam cu kineto. Bebe a avut 2 750 grame si 48 cm, scor Apgar 9-9-10 . Avusesem noroc, o nastere usoara – iar cireasa de pe tort era ca nu fusese nevoie nici de epiziotomie. I-am fost recunoscatoare doctorului meu ca a asteptat si ca nu m-a taiat asa, din principiu, cum se face in general. La cursuri ni se spusese ca 90% dintre femei care nasc vaginal beneficiaza de epiziotomie… acum, de fiecare data cand ma urc pe bicicleta ma bucur ca fac parte din cele 10 procente fara taietura.

Nasterea a fost usoara. Recuperarea- rapida. Au urmat cateva zile crunt de obositoare, pline de emotii si de fericire. Fericirea de a imi anunta parintii si prietenii, de a il privi ore in sir pe Robertel, de a-l mirosi, de a-l atinge, de a-i face baitza, de a-l strange la piept, de a-l vedea dormind… fericirea de a realiza ca este bebele nostru, un bebe asa de frumos cum nu sperasem niciodata. Din pacate, nu am avut parte de bucuria de a-l alapta la piept, bebe a fost micutz, un pic prematur cica, iar eu am o problema cu sanii. Dar conteaza prea putin chestia asta fata de bucuria de a-l ave ape el in viata noastra, pur si simplu :) Departe de a fi o trauma, nasterea a fost o experienta de vis, pe care cu siguranta o voi repeta ;) caci imi doresc mult sa ii dau lui Robert o surioara ;) Merita acest lucru, caci de la el am invatat atat de multe intr-un timp atat de scurt...

Va doresc tuturor nasteri la fel de frumoase ca a mea si bebelushi sanatoshi !  Si va multumesc ca m-ati "acompaniat" timp de 9 luni de zile, si inca nu e "game over" ;)
Simona cu Robertzel baietzel frumos

autor: Simonix, membra a comunitatii Desprecopii.com 

Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2008

Link-urile personale: https://picasaweb.google.com/s.vilau


 Forumuri recomandate

Odiseea sarcinii in 40 de saptamani ...
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Despre nastere si sanatatea familiei mai cititi:

Pregatirea pentru nastere

Alimentatia sanatoasa a familiei

Recuperarea mamei dupa nastere

Sanatatea femeii

Daca ti-a placut articolul, apreciaza-l cu un share!

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII