Baloane colorate este o incursiune în universul înconjurator, condusa de un amfitrion povestitor, Omul alb, în universul culorilor: rosu, verde, albastru, propunând copiilor redescoperirea culorilor, formelor, numele lucrurilor.

Proiectul promovează importanţa educaţiei şi a experienţelor pozitive în primii trei ani de viaţă, în condiţiile în care tema copilăriei şi a educaţiei timpurii este marginală în legislaţia în vigoare şi la nivelul programelor oficiale de instrucţie.Spectacolele sunt menite să dezvolte inventivitatea şi creativitatea copiilor şi părinţilor deopotrivă.

Interviu cu actrita Anca Sigartău

Anca Sigartău este cunoscută mai degrabă ca actriţă a teatrului Bulandra. Recent şi-a încehiat studiile de master in regie de teatru, la clasa profesorului Cornel Todea. “Baloane colorate”, piesa pe care v-o recomandăm, a fost una din temele pentru acasă pe care masteranda Anca Sigartău a trebuit să o rezolve cu conştiinciozitate.

- Ideea îi aparţine în exclusivitate domnului Cornel Todea, secondat de Daniela Mişcov. Eu eram studentă masterandă şi aveam un curs care se numea Teatru pentru copii şi tineret. Domnul Todea a venit cu acest proiect ca propunere pentru studenţii dânsului de la clasa de master. Eu am fost cea care l-a luat în serios deşi la început am fost probabil cea mai reticentă. Nu am crezut în acest proiect, nu voiam să am de  face cu acest proiect, am spus: eu nu vreau! Cand am dat la master’s la regie nu mă gândeam să fac spectacole pentru copii. Toţi visează spectacole mari şi fiind actriţă în teatrul Bulandra, am început să gândesc în planul ăsta: teatru cu piese mari. A fost însă temă la curs şi cum eu sunt un om foarte ordonat şi o viaţă întreagă mi-a plăcut să imi fac temele, am luat-o în serios şi am început să studiez. E foarte complicat. Trebuia să studiem bibliografie care includea cărţi de psihologia mamei şi a copilului… I-am spus: ştiţi, domnu’ Todea: eu am crescut 3 copii, eu nu mai vreau să mă întorc acolo… De atâtea ori am citit aceste cărţi încât nu mai vreau să am de a face cu aşa ceva. Până la urmă am luat-o în serios şi m-am gândit să fac un scenariu pentru 30-40 de minute, pentru că nu poţi să ţii un copil mai mult de atât. Ideea a fost susţinută de materiale pe care domnul Todea ni le-a adus. Proiectul există în Europa de foarte mult timp.

- Ce anume îi poate ţine pe copii atenţi o perioadă de timp atât de mare?
- Am încercat să-mi amintesc din experienţa mea de mămică de 3 copii, cum puteam să-i ţin pe ei liniştiţi pentru 30 de minute când erau foarte mici.Mi-am amintit că într-o zi eram cu o mână pe făcăleţul de mămăligă, cu un copil foarte mic în braţe. Purtam o pereche de pantaloni cu buline colorate. Sonia, care avea un an şi 2-3 luni, punea degetul pe câte o bulină si spunea: “’oşu, gaben, ‘oşu, gaben”. Ea învăţa culorile. Mi-am dat seama că asta e un lucru foarte important: vizualul. E un lucru bun pentru un copil să te joci cu culorile şi cu spectrul de culori şi poţi să faci o poveste: uite, ce e verde? Iarba! Este eternul joc pe care fiecare părinte îl joacă la un moment dat cu copilul lui. Aşa a aparut acest spectacol. Sunt multe piese de puzzle care au fost puse cap la cap pentru acest spectacol. Domnul Profesor Todea s-a încăpăţânat să creadă în acest proiect şi Daniela Mişcoci, secretarul literar al teatrului Ţăndărică mi-a pus la dispoziţie toată bibliografia de care aveam nevoie.

- Despre ce este vorba în piesă?
- Povestea este simplă: trei personaje colorate: Omul Alb, Omul Albastru şi Omul Verde.  Nu prea ai cum să complici, să ai o poveste extraordinară pentru că m-am încăpăţânat să cred că este un spectacol pentru un an-doi ani, trei ani. Asta e vârsta căreia mă adresez. Oamenii coloraţi interacţionează cu copiii, cântă. Sunt mândră de muzica pe care tot eu am compus-o, am vrut să fie ceva mai aparte, nu veşnicul “melc-melc codobelc”… Am vrut o muzică frumoasă şi chiar aşa a ieşit. Ei cât sunt de mici, au nevoie de lucruri foarte frumoase, nu foarte simple. Noi îi  subapreciem, avem senzaţia că dacă sunt foarte mici nu au un spectru de întelegere. Este foarte greşit: ei au un spectru foarte larg de înţelegere doar pe altă parte. Nu folosind mijloacele noastre: verbale, motrice, dar asta nu înseamnă că nu au sensibilitate. După părerea mea ne depăşesc pe noi ca adulţi. De unde ştim că modalitatea noastră de exprimare şi de comunicare e cea justă? Poate modalitatea lor senzorială este cea adevărată şi dacă am încerca noi, adulţii să ne aducem aminte de lucrurile astea poate am reuşi să trăim într-o lume mai frumoasă şi mai deschisă.

- Cum a fost prima reprezentaţie a acestui spectacol?
- La primul spectacol am plans in continuu, pentru că mi-am dat seama că toată munca noastră, a echipei de actriţe pe care eu le iubesc foarte mult: Carmen Palcu, Cornelia Pavlovici şi Ilinca Atanasiu si scenografa Anca Pâslaru… noi am lucrat la un spectacol dar spectacolul adevărat era de fapt ce se întâmplă în sală: să vezi copii care vin şi deschid ochii şi văd pentru prima dată reflectoare şi actori…În acele 30 de minute de spectacol se nasc spectatorii de teatru. Este emoţionant să le vezi ochişorii, să vezi cum descoperă reflectoarele. Pe mine asta m-a impresionat cel mai mult când am văzut primul spectacol de teatru, la cinci ani. Şi acum îmi amintesc lumina albăstrie şi cum se schimba lumina şi mie mi se părea un miracol. Am folosit acest lucru în spectacolul meu: există un moment anume în care le arătăm un reflector şi cum se schimbă luminile dacă îi pui un filtru roşu sau unul albastru. Am încercat lucruri foarte cinstite, poate nu sunt foarte complicate dar sunt foarte adevărate: cum se combină culorile, cum se face o lumină de teatru, cum putem să ne jucăm cu lumina, cum devine apa albastră sau roşie sau verde… Am mers foarte mult pe partea senzorială pentru că dacă iei pe oricine şi îl întrebi ce îşi aminteşte, indiferent de vârstă, poate să aibă şi 18 ani când vede prima piesă, o să-ţi spună întotdeauna: lumina, muzica sau sentimentele pe care le-a încercat. Niciodată un nume de actor… Înseamnă că funcţionează şi la copii.

 
Fotografii: Copyright Teatrul Ion Creanga, Bucuresti

- Una din grijile mamelor când se gândesc să-şi ducă la teatru copiii este aceea că se vor speria de întuneric…
- Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am modificat în spectacol. Am vrut să fac începutul foarte clar: acum stingem lumina, ne pregătim pentru spectacol şamd. La fiecare reprezentaţie era un copil care începea să plângă şi nu ne dădeam seama ce se întâmplă. M-am tot gândit de ce oare? M-am gândit că ora e de vină. Spectacolul era pus la ora 16 dar am cerut să fie mutat cu o oră mai târziu pentru că pentru ca un părinte să ajungă la spectacol la ora 16, înseamnă să-l scoale din somn pe la 14.30, până îl îmbracă, până face drumul până la teatru… Şi somnul de la grădiniţă e până la ora 15.15…. Am cerut atunci ca spectacolul să se joace de la ora 17.00. Mi-am adus aminte apoi ce reacţie a avut Teodor, băiatul meu mijlociu când a mers prima oară la teatru. Avea 5 ani. L-am pus în sala de spectacol, eu eram pe scenă… I-am pus un scaun mai aproape de scenă ca să vadă foarte bine. S-a stins lumina, a început spectacolul şi deodata am auzit: Mama! Maaama! Am înţepenit… mă gândeam: acum eu ce fac? Dacă întrerup spectacolul, înseamnă să-i spun: “da, ce doreşti” şi să incepem un dialog particular. Nu se putea, varianta asta era exclusă. Nu s-a oprit. Striga din ce în ce mai tare: mamaaa! Maaama! După a treia scenă deja copilul urla, lumea în sală râdea… Am ieşit din spectacol, era o scenă în care nu jucam şi am rugat plasatoarea: Scoateţi acel copil care întâmplător e al meu… nu aveam timp să-i explic. I-am spus: te întorci acolo şi nu mai mişti! Să nu mai scoţi un sunet! S-a întors. Într-adevăr n-a mai mişcat la sfârşit îi era frică să şi aplaude… Când s-a terminat spectacolul m-am dus şi l-am întrebat: “spune-mi şi mie ce s-a întâmplat? Ce era aşa de grav? Ce aveai atât de important să-mi spui?” Mi-a spus uşor sâsâit: “mama, s-a stins lumina si mă stii că sunt fricos…” Am realizat că am uitat să-i spun cel mai important lucru: că la teatru se stinge lumina. Noi nu ne gândim, suntem atât de obişnuiţi cu lucrurile astea, ni se par atât de fireşti, dar pentru ei sunt lucruri atât de extraordinare, ca senzaţii… ca suferinţe! Mi-am dat seama că de fapt asta este una dintre probleme: se stinge lumina şi se pot speria. E vreunul mai sensibil şi mai sperios… M-am dus la teatru şi le-am spus: de azi înainte începem spectacolul pe lumină plină şi uşor, uşor, după 5 minute stingem lumina, pentru că nu-şi mai dau seama. Teatrul pentru copii este o experienţă diferită, e o întoarcere a noastră, ca artişti, la rădăcini… Este o mare lecţie pentru orice actor.

- Actorii coboară în sală, printre copii?
-  Nu avem scenă, se joacă la nivelul lor. Ei stau pe pernuţe, unii se mai culcă, alţii stau întinşi... Au venit şi în cărucior. Chiar am fost atentă să văd dacă încep să plângă… sunt atât de fascinaţi de aceste lumini şi de muzică încât uită de toate.

Chiar dacă nu veţi găsi în fiecare săptămână acest spectacol în programul teatrului Ion Creangă, puteţi încerca să vă rezervaţi bilete chiar şi pe internet. Pentru cei mici, un spectacol de lumină, culoare şi muzică, poate fi o experienţă interesantă într-o după-amiază ploioasă de toamnă.

Spectacolul face parte din proiectul " Educatia timpurie.Teatru pentru copii de 0-3 ani" realizat de Teatrul Ion Creanga in parteneriat cu Centrul de Educatie si Dezvoltare Profesionala Step by Step si Farmaciile Helpnet.

Interviu realizat de Andreea Demirgian, Redactor Desprecopii.com 
Toate drepturile rezervate, desprecopii.com (c) 2006

Forumuri recomandate

Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

Scoli Gradinite, Crese si Bone
- cel mai amplu forum de informare - pe aceaste teme - din Romania

Mai cititi pe www.desprecopii.com

Otita la copil Oreionul Rubeola Meningita la copil Pesticide in mancarea copilului tau Jocul cu cuburi si lego dezvolta intelectul copiilor Cine se teme de Rinofaringita Acuta? Razboiul impotriva viermilor si parazitilor E-urile din mancarea copiilor nostri Prima oara la olita prima oara la WC Cateva masuri de siguranta si prevenire a accidentelor Cum putem incepe educatia copiilor nostri? Fluorul, prieten sau dusman? Frica - o stare normala a copilariei Cind vine "celalalt" pe lume Disciplina, un subiect controversat... Copiii si limbile straine (despre bilingualism) Lipsa calciului – o boala a copilariei cu consecinte la maturitate Alegerea unui animal de casa Refuzul mancarii Ce stim despre antibitiotice? Varicela sau "Varsatul de vant" Muscaturile de paianjen si scorpion 7 zile strategice Operatiunea „Olita“ Cand este nevoie sa-I dau suplimente de vitamine? Timiditatea: cum sa ii ajutam? Anemia la copil Ramas bun pruncie, bine ai venit copilarie! Ce sã faci cånd micutul tãu e un „lenes“ Enurezisul sau cand copilul „face pipi pe el“ Respiratia urit mirositoare la copii De ce prichindelul meu minte? Pneumonia la copil Inteligentele multiple Pastrati legatura cu bunicii! Sa intelegem depresiile copilariei Sanatatea familiei: Abuzul de antibiotice Dorm in patutul meu In cautarea copilului minune Pentru cine sunt papusile? 5 calitati pe care sa i le cultivi copilului tau SIDA la copii A negocia cu copiii Cum abordam manifestarile de tip negativist (1-3 ani) Pregatirea copilului pentru societate Mersul la gradinita reduce riscul de cancer la copii Cum putem imbunatati puterea creierului la copilul nostru?

Output " "

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️